Sfântul Prooroc Ilie

Ilie este unul dintre cei mai importanți profeți menționați în Vechiului Testament; înger întrupat în carne, care a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile.

Despre Sfântul Ilie se știe că a trăit cu circa 800 de ani înainte de Hristos, în Regatul de Nord al lui Israel, când domnea regele Ahab. A fost fiul unui preot din neamul lui Aaron; în Vechiul Testament, cartea a treia a Regilor, sunt povestite faptele lui minunate.

Dumnezeu l-a ales pe Ilie să certe pe regele Ahab și pe toți cei care îl urmau în preamărirea zeului Baal și zeiței Astarte. Acest rege s-a căsătorit cu Isabela, o prințesă feniciană din Sidon care se închina zeului Baal. Pentru ea, Ahab și-a obligat poporul să se închine zeului Baal și ajunsese să îi persecute pe profeți și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu. Dumnezeu a răspuns la rugăciunile profetului și a oprit ploaia pentru trei ani; foarte mulți oameni au murit de foame. Suferința se răsfrângea asupra celor nedrepți, dar și asupra celor drepți, în pericol de secetă fiind și țările din apropiere - și nu era voia Domnului aceasta, dar El iubea foarte mult pe robul său și îi asculta rugile. Ilie spera că oamenii vor reveni la credința în Dumnezeu. Tot Ilie, prin rugăciuni, a adus apoi ploaia, salvând poporul lui Israel de la moarte. Din porunca lui Dumnezeu, Ilie s-a retras în timpul secetei dincolo de Iordan și corbii erau cei care îi aduceau hrană; în drumul lui spre muntele Horeb va fi hrănit de un înger.

Profetul Ilie (pomenit și în Noul Testament) este unul dintre cei doi oameni din Vechiul Testament care s-a înălțat cu trupul la cer, fără a trece prin poarta morții. Celălalt om este Enoh. În timpul Apocalipsei și Ilie și Enoh vor lupta cu antihristul - vor fi uciși, dar după trei zile și jumătate vor învia.

Cel mai adesea, Sfântul Ilie este reprezentat iconografic fie în gura peșterii sale (hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este socotit și protopărintele monahismului creștin.

Sfântul Ilie este cinstit și în creștinism, și în iudaism, și în tradiția islamică.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie

Ziua de 20 iulie marchează mijlocul verii pastorale.

În Panteonul românesc Sânt-Ilie este o divinitate a Soarelui și a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă și cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă. El provoacă tunete, trăsnete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina.

E celebrat prin numeroase tradiții, mai ales de păstori. Se zice că la mijlocul verii ciobanii separă oile de berbeci. Le era permis ciobanilor să coboare în sate - pentru prima dată după urcarea oilor la stână; ei aduceau soțiilor și iubitelor cadouri constând în furci de lemn pentru tors, lucrate cu măiestrie.

Se spune că mărul este pomul Sfântului Ilie. Până în ziua de 20 iulie nu era bine să se consume mere, să se scuture merele și nici să se lovească unele de celelalte pentru a nu bate grindina - în altă versiune, nu se mănâncă mere doar în ziua de 20 iulie. În această zi merele se duc la biserică pentru a fi sfințite - se spune că acela care va mânca mere înainte de a fi sfințite va avea parte, după moarte, numai de mere și când va dori să le atingă acestea vor dispărea; după sfințire devin mere de aur pe lumea cealaltă.

Se dăruiesc mere, miere și covrigi pentru cei adormiți (în special pentru sufletele copiilor morți). Se pot dărui și flori de câmp, apă, alte bucate.

Tot în această zi, dimineața, se culegeau plantele de leac (culese în această zi aveau putere mai mare) - mai ales busuiocul. Femeile duceau busuioc și la biserică și-l așezau la icoane; după ce era sfințit îl duceau acasă, îl ardeau și cenușa o păstrau pentru scopuri terapeutice.

La sate, apicultorii recoltau mierea de albine („retezatul stupilor”) respectând un anumit ritual: numai bărbații curați trupește și sufletește, îmbrăcați de sărbătoare și însoțiți de un copil. Femeile nu aveau voie să între în stupină. După ce era recoltată, mierea era gustată în cadrul unei mese festive unde se adunau familia, rudele și vecinii acesteia; se cinsteau și cu țuică îndulcită cu miere. Această masă - care se termina cu joc și cântec - era menită să asigure belșugul apicultorilor și să apere stupii de furtul manei. Se spune că la această masă nu trebuiau primiți cei care știau să facă farmece și vrăji pentru că mierea furată în astfel de zile „e mai cu putere la farmecele și vrăjile lor”. Se duceau la biserică faguri, pentru binecuvântare, apoi se dădeau de pomană.

În ziua prăznuirii Sfântului Ilie se organizau întâlniri ale comunităților, numite nedei (petreceri populare câmpenești); se organizau iarmaroace și bâlciuri care durau mai multe zile; se făcea comerț cu produse pastorale, unelte, vase și produse agricole, dar era și un prilej pentru întâlnirea tinerilor (atmosfera era însuflețită de muzică) - se vedeau, se plăceau, intrau în vorbă, apoi urma căsătoria; se evitau astfel încrucișările între rude apropiate, aducătoare de nenorociri. Târgurile erau așezate fie la vadurile râurilor, fie la răspântie de drumuri - multe fiind organizate pe locul unor comunități dispărute în negura vremurilor.

Sfântul e considerat ocrotitor al recoltelor - aducător de ploaie în vreme de secetă - alungă canicula și tot el controlează ploile, grindina, tunetele și fulgerele, pedepsind pe necredincioși. În trecut, oamenii nu lucrau în ziua Sfântului, ca să fie feriți de grindină și fulgere, și nu plecau la drum pentru a nu-i lovi fulgerul. Toți cei ce lucrează de Sfântul Ilie sunt „păliți” imediat, chiar a doua zi, de unde și vine numele de Ilie Pălie pentru ziua de 21 iulie.

Dacă tună în ziua de Sfântul Ilie, alunele vor seca și fructele din livezi vor avea viermi. Dacă va ploua, roadele pomilor se vor strica și recolta va fi săracă. Dacă plouă de Sfântul Ilie va ploua 40 de zile (alții zic 20 de zile).

Există credința că omul care poartă în ziua de prăznuire a Sfântului mâțișori de salcie sfințiți la Florii va fi ferit de fulgere.

Sfântul Ilie, vânător de demoni

Când tună și fulgeră, Sfântul e la vânătoare de demoni. Conduce un car cu roți de foc, tras de patru cai albi, și lovește cu un bici de foc.

În satele de munte se spune, din bătrâni, că atunci când tună sau fulgeră Sfântul Ilie ucide un diavol; trăsnetul este biciul de foc al Sfântului și tunetul este zgomotul produs de carul sfântului, care zboară prin ceruri. În unele locuri, oamenii se însemnau cu semnul crucii pe vreme de furtună, ca nu cumva vreun pui de drac să se ascundă prin preajmă și să fie și ei fulgerați odată cu acesta. Se zice că atunci când fulgeră oamenii ar trebui să-și facă semnul crucii pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nu. Sfântul lovea în toate pentru că dracii înspăimântați se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în trupul unor animale; Sânt-Ilie trăsnește năprasnic pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei. În popor se credea că diavolii se ascund cel mai bine în lemnul de carpen - de aceea lemnul nu se folosea în gospodărie și se zice că e bine să nu se adăpostească nimeni sub un carpen, în vreme de furtună (când fulgerele brăzdează cerul e bine să nu se adăpostească oamenii sub niciun pom).

Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, e indicat să nu se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.

Se spune că pentru a-i mai potoli zelul uciderii de diavoli Dumnezeu i-a uscat o mână și un picior - în altă versiune, Dumnezeu i-a luat din putere pentru că atunci când Ilie alerga prin cer cu trăsura lui zdruncina tronul Lui.

Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul (nume după localitatea unde s-a născut) este şi ziua Aviaţiei Române; începând din anul 1913 acest sfânt este considerat ocrotitorul şi patronul aviatorilor.