Iulie, o lună fierbinte

În calendarul gregorian luna iulie este a șaptea - are 31 de zile. Pe vremea imperiului roman această lună se numea Quintillis, pentru că era a cincea din anul roman (inițial, calendarul roman nu avea lunile ianuarie și februarie). Azi, luna poartă numele lui Julius Cezar, care s-a născut în această luna: iulie.

Cerul în luna iulie

În această lună se văd pe cer toate planetele din sistemul solar. Seara se văd Venus, Marte și Saturn; după ora 23 răsare Jupiter - Jupiter și Saturn se văd toată noaptea. Dimineața se vede Mercur. Pentru detalii: http://www.astro-urseanu.ro/calendar_iulie.html

În noaptea zilei de 28 iulie și dimineața zilei de 29 iulie sunt vârfurile curentului meteoric numit ploaia meteorică Delta Aquaride. Delta Aquaridele e un curent meteoric mediu care poate produce până la 20 de meteori pe oră la vârf. Curentul e produs de resturi lăsate în urmă de cometele Marsden și Kracht, și rulează din 12 iulie până în 23 august. Strălucirea Lunii pline (24 iulie) va bloca majoritatea celor mai slabi meteori.

Calendar popular

Luna iulie, fiind considerată cea mai caldă din an, e cunoscută și cu denumirea de Cuptor, Luna fierbințelilor sau Luna coacerilor.

Cele patru săptămâni din iulie au câte o denumire:

Prima săptămână este numită Săptămâna secerișului, fiind dedicată muncii agricole, țăranii erau pe câmp de la răsăritul soarelui până la apus, să treiere grânele, să aibă grijă de toate celelalte culturi.

A doua săptămână din iulie este Săptămâna Panteliilor - Panteliile sunt aprigele surori ale Sfântului Ilie, divinități solare care pot provoca arșiță și incendii.

Prea bine n-am deslușit care-i treaba cu Panteliile (care se sărbătoresc pe 13 și 27 iulie), Paliile (sărbătorite în 17 iulie) și Pârliile/ Pârlele (sărbătorite între 20 și 22 iulie) - câteva dintre zilele în care se sărbătoresc nu sunt în a două săptămână a lunii. Pe vremuri, puține zile din an erau așteptate cu așa mare teamă ca cele trei sau șapte zile cunoscute cu acest nume.

Denumirea, spun etnologii, e o combinație între numele sfinților Pantelimon și Ilie.

A treia săptămână e denumită Săptămâna lui Sântilie. În această a treia săptămână este cinstit Sfântul Ilie, care-i responsabil de ploi însoțite de tunete și fulgere.

O altă rudă a lui Sântilie este Opârlia, sărbătorită în 23 iulie - dacă nu i se prăznuia ziua provoca incendii și arsuri pe corp; în această zi nu se cocea, nu se torcea, nu se dădea foc din casă și scăldatul era interzis.

A patra săptămână se numește Săptămâna Verii - este dedicată verii.

Agricultorii, în special, dar și ceilalți săteni, credeau că trebuie să respecte cu sfințenie zilele de sărbătoare ale lunii iulie pentru a nu pierde roadele muncii.

Sărbătorile religioase mai importante din luna iulie sunt la:

1 iulie - Cosmandinul, Sfinții Cosma și Damian, „doftorii fără de arginți”, cei care păzesc pe oameni de boli. Dacă vor să țină departe bolile oamenii ar trebui să-i cinstească.

1 iulie - Ana Foca. Această sărbătoare trebuie respectată pentru ca oamenii să fie feriți de foc. În Transilvania, țăranii credeau că celor care nu respectă această sărbătoare și lucrează la vie soarele le va dogorî via cu arșiță și aceasta se va usca.

8 iulie - Precupul, Sfântul Procopie sau Ziua Lupului

15 iulie - Ciurica, o altă soră a Sfântului Ilie, o divinitate feminină despre care se spune că e atât de misterioasă încât foarte puține se știu despre ea.

16-19 iulie - Circovii de Vară sau Miezul Verii

17 iulie - Sfânta Muceniță Marina. Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, din părinți de neam bun, dar nu drept credincioși. Copila a primit învățătura despre Hristos începând cu vârsta de 12 ani. După ce a murit mama ei, tatăl n-a mai recunoscut-o că fiică din cauza alegerii pe care a făcut-o, și-a dat-o la doică într-un sat depărtat. În timp, Marina a devenit o fată foarte frumoasă atât la trup cât și la suflet, toți nevoiașii găsind ajutor la ea. Un episcop s-a îndrăgostit de ea și-a vrut-o de soție, iar când a aflat că e roaba lui Hristos a poruncit să fie aruncată în temniță, unde a fost torturată. După prima zi de tortură, Marina a fost dusă în fața episcopului, și pe trupul ei nu mai erau urme de răni; a fost supusă la alte chinuri, dar credința în Dumnezeu i-a dat puterea să treacă peste toate. Supărat de curajul Marinei, episcopul a ordonat să i se taie capul.

Se spune că în această zi (sărbătorită cu post) Sfânta Marina înfrânge răutatea și ferește oamenii de ispită. Este și protectoarea păsărilor de curte - tradiția spune că e bine să împartă pui pe la vecini cine dorește să aibă parte de păsări. La biserică se aprind lumânări pentru a fi ferit de orice boală. Pelinul cules în această zi are puteri tămăduitoare, conform tradiției; pe unde se mătură cu pelin puricii mor, din cauza amărăciunii lăsată de plantă. Femeile se spală pe față cu zeamă de pelin pentru a avea ten fin.

20 iulie - Sfântul Ilie

21 iulie - Ilie Pălie și Foca

În calendarul popular apare un alt personaj mitic: Ilie Pălie. „Pălie” vine de la „pălit”, „pârjolit”. În folclor, Ilie Pălie era vizitiul Sfântului Ilie, aducător de foc și arșiță. În luna iulie, foarte călduroasă, de regulă, aveau loc multe incendii, și oamenii credeau că l-au supărat cumva pe Ilie Pălie, așa că se străduiau să-i respecte ziua, adică să nu muncească, pentru ca Ilie Pălie să nu le ardă ogoarele și gospodăriile.

În această zi, se spune, se culege șovârful (Origanum vulgare), o plantă care, în trecut, era folosită la vopsitul firelor de lână și de cânepă - se spune că de-i culeasă planta chiar în 21 iulie vopseaua rezultată va fi roșie ca focul. Planta e cunoscută și cu alte denumiri: oregano (șovârful/șovârvul seamănă bine cu oregano, dar nu e tocmai oregano), busuioc de pădure, măghiran sălbatic și multe altele, fiind cunoscută ca având unele proprietăți terapeutice, fiind folosită și ca element culinar (condiment), pentru că e o plantă aromată.

Ilie Pălie și Foca sunt personaje mitologice. Se spune că Pălie pune foc, iar Foca suflă-n el și-l întețește. În alte tradiții, Ilie Pălie produce foc, iar sfântul Foca (22 iulie, ocrotitorul navigatorilor) suflă-n foc și-l stinge.

În general, lumea aminteşte de Foca pe 22 iulie, dar în calendarul bisericesc apare abia pe 23 iulie. Lumea ţine această sărbătoare pentru a se apăra de foc. Sfântul Mucenic Foca a fost, de fapt, episcop de Sinope, iar moaştele lui au fost aduse la Constantinopol în ziua de 23 iulie, anul 403.

În aceste zile oamenii nu folosesc cuptorul, nu lucrează pământul, nu merg la fân. În schimb, au obiceiul să dăruiască apă, faguri de miere şi fructe călătorilor.

Desigur, în calendarul religios nu apar Ilie Pălie, Pintilie Călătorul, Ciurica, Filipii și multe alte sărbători ancestrale, pe care Biserica le numește pseudo-sărbători, reminiscențe ale păgânismului.

27 iulie - Sfântul Pantelimon; Pintilie Călătorul

Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 284 în orașul Nicomidia, și-a trăit în timpul împăratului Maximian (n. 286 - d.305). La naștere a primit numele de Pantoleon ("cel în toate puternic ca un leu"); tatăl lui credea în zei, mama lui era creștină (moare la câțiva ani după nașterea lui). La îndemnul tatălui Pantoleon a învățat la Școala de Medicină din Nicomidia și își face ucenicia cu medicul Eufrosin, renumit la acea vreme. Află de la un preot că Hristos este singurul doctor adevărat; după ce ridică din moarte un copil care fusese mușcat de o năpârcă cere să fie botezat; primește botezul și un nume nou: Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”.

Ajunge repede la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale, împăratul remarcându-i calitățile și dorind să îl aibă ca medic personal. Îi cere să renunțe la credința creștină, Pantelimon refuză și împăratul îl condamnă la moarte prin decapitare. Se zice că în loc de sânge a curs lapte din trupul său.

Din anul 303, anul morții sale, Sfântul Pantelimon e considerat vindecătorul bolnavilor și ocrotitorul medicilor.

Pintilie Călătorul (sau Pantelei)

Biserica susține că tradiția populară a creat această divinitate pornind de la numele Sfântului Mucenic Pantelimon. Pe vremuri, această zi era ținută de cei care călătoreau mult, de cojocari și de cei care începeau să recolteze pepenii. Se spunea că orbii și șchiopii îl cinsteau pentru a le ușura suferință.

Mai exista și credința că, din această zi, „se călătorește vara”: păsările migratoare începeau să plece și frunzele se îngălbeneau ușor (mai ales frunzele teiului).

Zile dedicate național și internațional în iulie

11 iulie Ziua celor care se înveselesc singuri; 12 iulie Ziua simplicității, fondator Henry David Thoreau; 19 iulie Ziua arătării limbii; 20 iulie Ziua mondială a Șahului, din 1966; 20 iulie Ziua Aviației Române; 26 iulie Ziua înghețatei; 28 iulie Ziua ciocolatei cu lapte;

30 iulie Ziua prieteniei, din 2011; 30 iulie Ziua mondială împotriva traficului de persoane, din 2013. 

Sfântul Prooroc Ilie

Ilie este unul dintre cei mai importanți profeți menționați în Vechiului Testament; înger întrupat în carne, care a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile.

Despre Sfântul Ilie se știe că a trăit cu circa 800 de ani înainte de Hristos, în Regatul de Nord al lui Israel, când domnea regele Ahab. A fost fiul unui preot din neamul lui Aaron; în Vechiul Testament, cartea a treia a Regilor, sunt povestite faptele lui minunate.

Dumnezeu l-a ales pe Ilie să certe pe regele Ahab și pe toți cei care îl urmau în preamărirea zeului Baal și zeiței Astarte. Acest rege s-a căsătorit cu Isabela, o prințesă feniciană din Sidon care se închina zeului Baal. Pentru ea, Ahab și-a obligat poporul să se închine zeului Baal și ajunsese să îi persecute pe profeți și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu. Dumnezeu a răspuns la rugăciunile profetului și a oprit ploaia pentru trei ani; foarte mulți oameni au murit de foame. Suferința se răsfrângea asupra celor nedrepți, dar și asupra celor drepți, în pericol de secetă fiind și țările din apropiere - și nu era voia Domnului aceasta, dar El iubea foarte mult pe robul său și îi asculta rugile. Ilie spera că oamenii vor reveni la credința în Dumnezeu. Tot Ilie, prin rugăciuni, a adus apoi ploaia, salvând poporul lui Israel de la moarte. Din porunca lui Dumnezeu, Ilie s-a retras în timpul secetei dincolo de Iordan și corbii erau cei care îi aduceau hrană; în drumul lui spre muntele Horeb va fi hrănit de un înger.

Profetul Ilie (pomenit și în Noul Testament) este unul dintre cei doi oameni din Vechiul Testament care s-a înălțat cu trupul la cer, fără a trece prin poarta morții. Celălalt om este Enoh. În timpul Apocalipsei și Ilie și Enoh vor lupta cu antihristul - vor fi uciși, dar după trei zile și jumătate vor învia.

Cel mai adesea, Sfântul Ilie este reprezentat iconografic fie în gura peșterii sale (hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este socotit și protopărintele monahismului creștin.

Sfântul Ilie este cinstit și în creștinism, și în iudaism, și în tradiția islamică.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie

Ziua de 20 iulie marchează mijlocul verii pastorale.

În Panteonul românesc Sânt-Ilie este o divinitate a Soarelui și a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă și cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă. El provoacă tunete, trăsnete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina.

E celebrat prin numeroase tradiții, mai ales de păstori. Se zice că la mijlocul verii ciobanii separă oile de berbeci. Le era permis ciobanilor să coboare în sate - pentru prima dată după urcarea oilor la stână; ei aduceau soțiilor și iubitelor cadouri constând în furci de lemn pentru tors, lucrate cu măiestrie.

Se spune că mărul este pomul Sfântului Ilie. Până în ziua de 20 iulie nu era bine să se consume mere, să se scuture merele și nici să se lovească unele de celelalte pentru a nu bate grindina - în altă versiune, nu se mănâncă mere doar în ziua de 20 iulie. În această zi merele se duc la biserică pentru a fi sfințite - se spune că acela care va mânca mere înainte de a fi sfințite va avea parte, după moarte, numai de mere și când va dori să le atingă acestea vor dispărea; după sfințire devin mere de aur pe lumea cealaltă.

Se dăruiesc mere, miere și covrigi pentru cei adormiți (în special pentru sufletele copiilor morți). Se pot dărui și flori de câmp, apă, alte bucate.

Tot în această zi, dimineața, se culegeau plantele de leac (culese în această zi aveau putere mai mare) - mai ales busuiocul. Femeile duceau busuioc și la biserică și-l așezau la icoane; după ce era sfințit îl duceau acasă, îl ardeau și cenușa o păstrau pentru scopuri terapeutice.

La sate, apicultorii recoltau mierea de albine („retezatul stupilor”) respectând un anumit ritual: numai bărbații curați trupește și sufletește, îmbrăcați de sărbătoare și însoțiți de un copil. Femeile nu aveau voie să între în stupină. După ce era recoltată, mierea era gustată în cadrul unei mese festive unde se adunau familia, rudele și vecinii acesteia; se cinsteau și cu țuică îndulcită cu miere. Această masă - care se termina cu joc și cântec - era menită să asigure belșugul apicultorilor și să apere stupii de furtul manei. Se spune că la această masă nu trebuiau primiți cei care știau să facă farmece și vrăji pentru că mierea furată în astfel de zile „e mai cu putere la farmecele și vrăjile lor”. Se duceau la biserică faguri, pentru binecuvântare, apoi se dădeau de pomană.

În ziua prăznuirii Sfântului Ilie se organizau întâlniri ale comunităților, numite nedei (petreceri populare câmpenești); se organizau iarmaroace și bâlciuri care durau mai multe zile; se făcea comerț cu produse pastorale, unelte, vase și produse agricole, dar era și un prilej pentru întâlnirea tinerilor (atmosfera era însuflețită de muzică) - se vedeau, se plăceau, intrau în vorbă, apoi urma căsătoria; se evitau astfel încrucișările între rude apropiate, aducătoare de nenorociri. Târgurile erau așezate fie la vadurile râurilor, fie la răspântie de drumuri - multe fiind organizate pe locul unor comunități dispărute în negura vremurilor.

Sfântul e considerat ocrotitor al recoltelor - aducător de ploaie în vreme de secetă - alungă canicula și tot el controlează ploile, grindina, tunetele și fulgerele, pedepsind pe necredincioși. În trecut, oamenii nu lucrau în ziua Sfântului, ca să fie feriți de grindină și fulgere, și nu plecau la drum pentru a nu-i lovi fulgerul. Toți cei ce lucrează de Sfântul Ilie sunt „păliți” imediat, chiar a doua zi, de unde și vine numele de Ilie Pălie pentru ziua de 21 iulie.

Dacă tună în ziua de Sfântul Ilie, alunele vor seca și fructele din livezi vor avea viermi. Dacă va ploua, roadele pomilor se vor strica și recolta va fi săracă. Dacă plouă de Sfântul Ilie va ploua 40 de zile (alții zic 20 de zile).

Există credința că omul care poartă în ziua de prăznuire a Sfântului mâțișori de salcie sfințiți la Florii va fi ferit de fulgere.

Sfântul Ilie, vânător de demoni

Când tună și fulgeră, Sfântul e la vânătoare de demoni. Conduce un car cu roți de foc, tras de patru cai albi, și lovește cu un bici de foc.

În satele de munte se spune, din bătrâni, că atunci când tună sau fulgeră Sfântul Ilie ucide un diavol; trăsnetul este biciul de foc al Sfântului și tunetul este zgomotul produs de carul sfântului, care zboară prin ceruri. În unele locuri, oamenii se însemnau cu semnul crucii pe vreme de furtună, ca nu cumva vreun pui de drac să se ascundă prin preajmă și să fie și ei fulgerați odată cu acesta. Se zice că atunci când fulgeră oamenii ar trebui să-și facă semnul crucii pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nu. Sfântul lovea în toate pentru că dracii înspăimântați se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în trupul unor animale; Sânt-Ilie trăsnește năprasnic pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei. În popor se credea că diavolii se ascund cel mai bine în lemnul de carpen - de aceea lemnul nu se folosea în gospodărie și se zice că e bine să nu se adăpostească nimeni sub un carpen, în vreme de furtună (când fulgerele brăzdează cerul e bine să nu se adăpostească oamenii sub niciun pom).

Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, e indicat să nu se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.

Se spune că pentru a-i mai potoli zelul uciderii de diavoli Dumnezeu i-a uscat o mână și un picior - în altă versiune, Dumnezeu i-a luat din putere pentru că atunci când Ilie alerga prin cer cu trăsura lui zdruncina tronul Lui.

Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul (nume după localitatea unde s-a născut) este şi ziua Aviaţiei Române; începând din anul 1913 acest sfânt este considerat ocrotitorul şi patronul aviatorilor.

Ciurica. Circovii de vară

Circovii de vară cuprindeau intervalul 16-18 iulie; în alte opinii: 15-18. Se credea că în acest interval de timp era mai mare puterea spiritelor care se invocau pentru apărarea casei, a familiei. Circovii, între altele, păzeau fiarele sălbatice și aveau grijă de hrana lor și, împreună cu Filipii, erau mai-mari peste acestea. În unele sate exista credința că sunt trei rânduri de Circovi: trei zile vara, trei zile toamna și trei iarna, în care personajul principal este lupul. În zonele preponderent agricole s-a realizat un transfer de credințe dinspre animalul dăunător, lupul, spre dezlănțuirea stihiilor cerului sub forma grindinei. Uneori, personaj dăunător era și popa, care era invariabil pedepsit de „spiritele tradiționale” pentru că nesocotea tradițiile calendarului popular, care era foarte diferit de cel oficial (la începutul creștinismului tradițiile de veacuri și noile orânduieli au fost în conflict serios).

În unele zone, sărbătoarea includea și ziua de 15 iulie, începând, deci, odată cu praznicul Sfinților Chiric (zis și Cirică Șchiopul) și Iulița (zisă și Ciurica). În 17 iulie (când se prăznuia Sfânta Muceniță Marina) e Circovul cel mare. Mărina (Marina), Ciurica și Sfântul Ilie au, fiecare, câte trei Circovi. Cei care-l serbează pe Chirică Șchiopul sunt feriți de scrânteli tot anul.

În ziua de 15 iulie e ziua Ciuricăi, prima zi din cei trei Circovi ai Marinei, o zi în care își fac simțită prezența forțe feminine deosebit de puternice, care sancționează sever orice abatere de la sărbătoare. Era mereu pusă în legătură cu bătaia, deoarece se făcea frecvent trimitere la expresia ”a ciurui pe cineva în bătaie”, aspect ce reiese din viața Sfintei Iulița (Ciurica).

Ciurica - spune legenda - se trăgea din neam bun, din seminția împăraților Romei, dar a devenit creștină, ceea ce era de neiertat pentru autoritățile de atunci; a fost arestată și bătută până la moarte; fiind puternică în credința ei, n-a simțit durerea rănilor provocate de călăi. Odată cu ea a fost ucis și fiul ei, Chiric, care la vârsta de trei ani era făcător de minuni.

Se credea că în această zi femeile deveneau mai puternice decât bărbații, dobândeau puteri magice cu ajutorul cărora „înjugau diavolul”, dar mai și plăteau unele polițe bărbaților; aveau dreptul să le poruncească bărbaților (și aceștia plecau de acasă de frica lor - spune Th. Speranția). Această superstiție mi-a amintit o glumă:

Doamne, mă rog ție să-mi dai înțelepciunea să-mi înțeleg bărbatul, să-l iubesc și să-l iert, să am răbdare la toanele lui fiindcă, Doamne, dacă-mi dai putere îl bat de-l las lat.

Dar de ce să fie simplu? Pentru a avea „dreptul” să-i bată pe bărbați (câtă violență în folclor! și nu glumesc) aveau de îndeplinit o condiție: să facă un țest (obiect de lut ars sau de fontă în forma unui clopot, care se folosește la acoperirea pâinii, mălaiului etc. puse la copt pe vatra încinsă), să-l usuce până seara și să coacă în el o turtă - după ce va mânca din acea turtă împreună cu toți ai casei poate să ia la bătaie pe bărbat. Pe-asta cu țestul cred că au inventat-o bărbații. Să nu înțeleagă cineva că trebuie bătuți bărbații! Bătaia e o prostie, în general, e o „caracteristică” a oamenilor slabi.

Expresii precum Astâmpără-te că vine Ciurica sau Stai cuminte, capeți Ciurica mai sunt și azi, în unele zone, adresate bărbaților care-și supăra nevestele.

Această sărbătoare seamănă, într-un fel, cu ziua Sfintei Gudula a grecilor.

Superstiții de Ciurica

Ciurica se ține pentru ferirea de vărsat și pentru a nu murit păsările din curte.

Ciurica îi apară pe cei slabi de bătaia celor puternici.

În ziua de Ciurica femeile ciuruiau boabe de porumb prin curte și îi luau de păr pe bărbați, apoi îi băteau (simbolic!) să le meargă bine tot anul.

Femeile nu lucrează absolut nimic în această zi - nici gunoiul nu-l scot din casă, nu împrumută foc - pentru că e „o zi cu primejdie, rea de boală, de pagubă, mai ales pentru vite”; dacă lucrează, lupul le-ar putea mânca vitele.

Nu este bine să te piepteni sau să scoți gunoiul din casă, deoarece vitele se pot îmbolnăvi sau pot fi mâncate de lupi.

Copiii bolnavi sau cuprinși de spaimă trebuie să treacă în această zi prin cercuri de flori ca să se vindece.

Dacă soțul și soția se ceartă în această zi se vor certa tot anul.

Cine va fi bătut în această zi, tot anul va fi ciuruit.

Se credea că ”Ciurica aduce moarte grabnică și boale pentru cel care nu îi ține ziua”.

Ciurica mi se pare o apariție interesantă în folclorul românesc. Într-un fel, mă mir că nu am descoperit-o până zilele trecute. Nu mi-o amintesc nici ca personaj în vreo poveste (poate că există dar nu am reținut-o sau n-am citit poveștile în care apare).

Procopie, Precupul sau Ziua Lupului

Cum o fi azi, nu știu, dar înainte vreme oamenii credeau că nu e bine să-i supere pe sfinții pomeniți în calendar în perioada când se coc grânele (luna iulie este o astfel de perioadă). Oamenii considerau că grindina, arșița, seceta sau furtunile erau pedeapsa sfinților de vară, pentru păcatele lor. Unul dintre acești sfinți este Sfântul Mare Mucenic Procopie, care e prăznuit de biserica ortodoxă în data de 8 iulie.

Sărbătoarea se numește, în calendarul popular, „Precup”, „Pricope”, „Procopie”, în funcție de zonă. Despre Sfântul Procopie se spunea că „Pricopul pricopește”, ceea ce înseamnă că făcea să dea în copt semănăturile de primăvară. El veghează coacerea semănăturilor, apară recoltele și casele de fulgere, trăsnete și grindină; are puterea de a face câmpurile să rodească și grindina o transformă în picături de apă înainte de a atinge pământul (Pricupul „arde piatra în apă”), și ține lupii departe.

La sate, de Ziua Lupului, Ziua lui Procopie sau a lui Precup, oamenii se temeau de mânia sfântului. Atunci când ziua nu îi era respectată se supăra și arunca arșiță mare care usca cerealele înainte ca acestea să aibă bobi în spic. Se credea că femeilor care lucrau în această zi un lup le fura pruncii. Moții din Apuseni credeau că cei care nu respectă ziua sfântului erau luați pe sus de două vânturi puternice: Harcodan și Dornados.

În ziua de 8 iulie e bine să fie evitate muncile casnice, secerișul și torsul.

Sfântul Procopie a primit la naștere numele de Neania; era fiul unui tată creștin și o mamă care credea în zeii Romei. După moartea tatălui, mama lui a aranjat să fie soldat în slujba împăratului Dioclețian. Împăratul l-a apreciat și pentru frumusețe și pentru inteligență; l-a făcut guvernator în Alexandria, Egipt, și i-a cerut să să-i anihileze pe creștini. Neania, în drum spre Alexandria, a avut o viziune în care a apărut o cruce ca de cristal și a auzit o voce din cer care-l dojenea. Atunci a devenit creștin. Un timp și-a ascuns noua credința, dar când mama lui i-a cerut să aducă jertfe zeilor și-a declarat iubirea pentru Hristos. Chiar mama, Teodosia, l-a pârat împăratului și acesta a pus să fie cercetat. A fost închis și torturat, dar spre mirarea temnicerilor trupul lui nu purta urmele chinurilor pentru că Hristos avea grijă de el, și este eliberat prin arătarea Domnului. A săvârșit multe minuni și a devenit mucenic după moartea sa prin decapitare.