Sărbătoarea se numește, în calendarul popular, „Precup”, „Pricope”, „Procopie”, în funcție de zonă. Despre Sfântul Procopie se spunea că „Pricopul pricopește”, ceea ce înseamnă că făcea să dea în copt semănăturile de primăvară. El veghează coacerea semănăturilor, apară recoltele și casele de fulgere, trăsnete și grindină; are puterea de a face câmpurile să rodească și grindina o transformă în picături de apă înainte de a atinge pământul (Pricupul „arde piatra în apă”), și ține lupii departe.
La sate, de Ziua Lupului, Ziua lui Procopie sau a lui Precup, oamenii se temeau de mânia sfântului. Atunci când ziua nu îi era respectată se supăra și arunca arșiță mare care usca cerealele înainte ca acestea să aibă bobi în spic. Se credea că femeilor care lucrau în această zi un lup le fura pruncii. Moții din Apuseni credeau că cei care nu respectă ziua sfântului erau luați pe sus de două vânturi puternice: Harcodan și Dornados.
În ziua de 8 iulie e bine să fie evitate muncile casnice, secerișul și torsul.
Sfântul Procopie a primit la naștere numele de Neania; era fiul unui tată creștin și o mamă care credea în zeii Romei. După moartea tatălui, mama lui a aranjat să fie soldat în slujba împăratului Dioclețian. Împăratul l-a apreciat și pentru frumusețe și pentru inteligență; l-a făcut guvernator în Alexandria, Egipt, și i-a cerut să să-i anihileze pe creștini. Neania, în drum spre Alexandria, a avut o viziune în care a apărut o cruce ca de cristal și a auzit o voce din cer care-l dojenea. Atunci a devenit creștin. Un timp și-a ascuns noua credința, dar când mama lui i-a cerut să aducă jertfe zeilor și-a declarat iubirea pentru Hristos. Chiar mama, Teodosia, l-a pârat împăratului și acesta a pus să fie cercetat. A fost închis și torturat, dar spre mirarea temnicerilor trupul lui nu purta urmele chinurilor pentru că Hristos avea grijă de el, și este eliberat prin arătarea Domnului. A săvârșit multe minuni și a devenit mucenic după moartea sa prin decapitare.