Procopie, Precupul sau Ziua Lupului

Cum o fi azi, nu știu, dar înainte vreme oamenii credeau că nu e bine să-i supere pe sfinții pomeniți în calendar în perioada când se coc grânele (luna iulie este o astfel de perioadă). Oamenii considerau că grindina, arșița, seceta sau furtunile erau pedeapsa sfinților de vară, pentru păcatele lor. Unul dintre acești sfinți este Sfântul Mare Mucenic Procopie, care e prăznuit de biserica ortodoxă în data de 8 iulie.

Sărbătoarea se numește, în calendarul popular, „Precup”, „Pricope”, „Procopie”, în funcție de zonă. Despre Sfântul Procopie se spunea că „Pricopul pricopește”, ceea ce înseamnă că făcea să dea în copt semănăturile de primăvară. El veghează coacerea semănăturilor, apară recoltele și casele de fulgere, trăsnete și grindină; are puterea de a face câmpurile să rodească și grindina o transformă în picături de apă înainte de a atinge pământul (Pricupul „arde piatra în apă”), și ține lupii departe.

La sate, de Ziua Lupului, Ziua lui Procopie sau a lui Precup, oamenii se temeau de mânia sfântului. Atunci când ziua nu îi era respectată se supăra și arunca arșiță mare care usca cerealele înainte ca acestea să aibă bobi în spic. Se credea că femeilor care lucrau în această zi un lup le fura pruncii. Moții din Apuseni credeau că cei care nu respectă ziua sfântului erau luați pe sus de două vânturi puternice: Harcodan și Dornados.

În ziua de 8 iulie e bine să fie evitate muncile casnice, secerișul și torsul.

Sfântul Procopie a primit la naștere numele de Neania; era fiul unui tată creștin și o mamă care credea în zeii Romei. După moartea tatălui, mama lui a aranjat să fie soldat în slujba împăratului Dioclețian. Împăratul l-a apreciat și pentru frumusețe și pentru inteligență; l-a făcut guvernator în Alexandria, Egipt, și i-a cerut să să-i anihileze pe creștini. Neania, în drum spre Alexandria, a avut o viziune în care a apărut o cruce ca de cristal și a auzit o voce din cer care-l dojenea. Atunci a devenit creștin. Un timp și-a ascuns noua credința, dar când mama lui i-a cerut să aducă jertfe zeilor și-a declarat iubirea pentru Hristos. Chiar mama, Teodosia, l-a pârat împăratului și acesta a pus să fie cercetat. A fost închis și torturat, dar spre mirarea temnicerilor trupul lui nu purta urmele chinurilor pentru că Hristos avea grijă de el, și este eliberat prin arătarea Domnului. A săvârșit multe minuni și a devenit mucenic după moartea sa prin decapitare.

Ziua Lupului. Sfântul Andrei

Ziua sfântului Andrei (ocrotitorul românilor) – apostolul despre care se presupune că ar fi propovăduit creștinismul în Dacia – se suprapune sărbătoririi unei (presupuse) divinități geto-dacice: Sântandrei, personificare a lupului.

Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis pe „tărâmurile lupilor”, unde a fost călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb (asociat lui Zamolxe). Deși tradițiile populare cu privire la călătoria apostolului Andrei sunt bogate nu există dovezi clare care să ateste că acesta ar fi trecut Dunărea. Lupul este considerat simbol al dacilor și unele legende spun că Marele Lup Alb, căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.

Multe tradiții populare stabilesc o legătură între sfântul Andrei și lupi, acesta ar fi avut darul de a vindeca răni și, prin rugăciuni, „lega gura lupilor” pentru a apăra oamenii și vitele lor. Există mai multe superstiții despre lupi, în mitologia românească.

Ziua în care e celebrat sfântul Andrei ar fi fost cea a intrării în Anul Nou dacic care cuprinde, printre altele ideea morții simbolice a divinității adorate, Bocetul Andreiului, ospețe nocturne (Noaptea strigoilor sau păzitul usturoiului), excese de mâncare, băutură, distracție. Această noapte (29/30 noiembrie) este și un sabat al lupilor, nu doar al strigoilor. Există credința că în această noapte se deschid mormintele, se întorc spiritele animalelor, animalele vorbesc (e în pericol de moarte cel care ascultă ce își spun), se prind farmecele și vrăjitoriile – în special cele de aflare a ursitei (Ion Ghinoiu, etnolog, în „Dicționar de Mitologie română”, Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2013). Ființele supranaturale se întâlnesc în locuri tainice, unde joacă, își măsoară puterile și își aleg conducătorul. „În teribila zi de 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, lupul îşi poate îndoi gâtul ţeapăn, devenind mai sprinten, prada nemaiavând nici o scăpare. Nici un alt moment al anului nu era atât de favorabil transformării oamenilor în pricolici, fiinţe cu înfăţişare de lupi sau câini. De aceea, usturoiul păzit înspre Sfântul Andrei e bun de purtat când omul pleacă la drum lung sau la negustorie” (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1913). Spiritele malefice ale celor decedați au puteri sporite în noaptea aceasta. Este un moment bun pentru a se lua măsuri împotriva duhurilor rele, dar și pentru practicile magice de aflare a ursitei. Fata de măritat prepara o turtiță subțire din făină de grâu, foarte sărată (Turtucă de Andrei) , o cocea pe plita sobei și o mânca înainte de culcare; cel care venea în vis să-i aducă apă pentru potolirea setei urmă să-i fie soț (tânărul era visat numai dacă măritișul urma să aibă loc curând după perioada postului).

*

Păzitul usturoiului se face în mai multe feluri, în funcție de zonă, probabil. Un mod este următorul: în seara de 29 noiembrie se adună la o casă mai mulți flăcăi și fete; pe masă se pun mai multe căciuli de usturoi, în jurul cărora se pune tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paști, aprinse. Mai apoi se pun pe masă diferite feluri de mâncare, iar tinerii petrec până în zori de zi. Fetele își împart între ele usturoiul și a doua zi îl duc la biserică pentru a fi sfințit (se păstrează usturoiul ca leac – când vitele sunt bolnave li se dă mujdei în borș ori vin și le trece). Usturoiul păzit va fi semănat primăvară.

Sănătate și bucurii celor sărbătoriți azi!

Image by DarkmoonArt_de from Pixabay

Lupul in mitologia românilor

Se spune că in această noapte lupii se adună şi pot să vorbească, iar cel care îi aude va muri. Ajunul de Sfantul Andrei este considerat unul dintre acele momente in care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică, aceasta fiind clipa prielnică pentru a obţine informaţii despre anul care vine.

În oricare colţişor de lume unde există lupi există şi legende despre aceştia. In România, pe vremuri, haitele de lupi erau mari – acum, ca şi in alte zone din lume, lupul a intrat in categoria animalelor protejate prin lege deoarece pare a fi pe cale de dispariţie.

Lupul este un animal simbol in multe mitologii. Peste an, românii au mai mult de 30 de sărbători – mai mici sau mai mari – dedicate lupilor, ceea ce înseamnă că pe teritoriul actualei Românii lupul a fost considerat un animal important, mistic. Calendarul păgân ascuns în spatele celui creştin consemneazã multe zile ale lupilor între care cea mai importantă rămâne ziua Sfântului Andrei – legendele spun că in misiunea sa pe tărâmul lupilor apostolul a fost călăuzit de Marele Lup Alb.

Conform unor ritualuri străvechi, de ziua Sfântului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, ziua fiind numită si “Ziua lupului” (după simbolul dacic al lupului). In unele regiuni ale ţării sărbătoarea se numeşte “Luparia”. Tradiţia spune că in nopţile de 16 februarie şi 30 noiembrie lupii se adună pentru a primi hrana de la patronii lor (ai căror câini sunt): Sf. Petru, Sf. Andrei şi Sf. Trifon (zis Nebunul).

Se mai spune că lupul a fost creat de diavol şi insufleţit de Dumnezeu şi, in momentul însufleţirii, lupul l-a urmărit pe diavol şi l-a muşcat de călcâi – această urmărire se repetă anual, între 1-6 ianuarie.

Sântandrei este o mare divinitate geto-dacă peste care creştinii au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întăi chemat, ocrotitorul României, data celebrării lui fiind 30 noiembrie; in calendar inlocuieşte o divinitate precreştină, personificare a lupului (numele acestei divinităţi s-a pierdut). Noaptea de Sântandrei (29 - 30 noiembrie) şi ciclul de înnoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi cu fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice, păstrează numeroase urme precreştine.

In calendarul popular, noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie se mai numeşte Noaptea Strigoilor, când spiritele morţilor ies din morminte şi fac numai rele.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Numele lupului nu e atestat in dacă şi tracã, dar a fost dedus. In trecutul tracilor de la nordul Dunării (dacilor sau geţilor), lupul a ocupat un loc important. Orice istorie a românilor descrie steagul dacic care avea cap de lup si coadă de balaur. Stindardul dacic avea o semnificaţie spirituală. Pentru Mircea Eliade dacii sunt o confrerie războinică al cărei simbol a fost lupul. Dificultatea ar fi aceea a deosebirii de nume: dacii (lupii, de la “daoi”, cum ii numea Strabon) sunt tracii nord dunăreni din vest, pe când cei din răsărit se numesc geţi. Sunt şi aceştia tot lupi? (in “De la Zalmoxis la Gengis-Han”).

Daos inseamna lup in traco-frigiana. Dacii aveau ca totem lupul şi ei se considerau lupi din vechime. Legenda Marelui Lup Alb, animalul preferat al zeului Zamolxes (Zamolxis s.a.) si protectorul Daciei a fost asimilat, împreună cu vechile obiceiuri, de creştinism şi in special de Sf. Andrei, pastorul lupilor. In satele de munte au mai rămas vechi datini care sunt încă respectate.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

O tradiţie a oamenilor lupi este atestată de Herodot şi pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc : „Aceşti oameni au reputaţia de a fi vrăjitori, căci atât sciţii, cât şi elinii stabiliţi in Sciţia spun că o dată pe an fiecare dintre neuri se preschimbă în lup, pentru puţine zile, şi că pe urmă îşi recapătă îndată forma". Practicile şi superstiţiile licantropice au dăinuit din cele mai vechi timpuri până astăzi în România. Obiceiuri care se mai văd şi astăzi prezintă oameni care poartă mască de lup.

Licantropia nu este o invenţie medievala. Vergiliu menţioneaza spiritele pădurii sub formă de vârcolaci, credinţa care face parte dintr-un fond european comun. În general, vârcolacul reprezintã răul care perturbă ordinea firească a lucrurilor şi este generat la rândul sau de o abatere de la reguli. În mitologia româneascã, vârcolacul (licantropul), cel care mănâncă Soarele şi Luna, poate proveni (ca şi moroiul sau strigoiul) din copiii născuţi morţi, nebotezaţi, din fratricizi, din cei care nu respectă tradiţiile, ca exemple. Se spune ca sufletul se poate pierde pe vecie dacă în momentul transformării se întrerupe legătura cu trupul. Lycaon din mitologia greacă este transformat de Zeus în lup pentru că a îndrăznit să practice jertfirea umanã. Licantropia, conform unor cercetări recente ale modului de raportare a doctorilor bizantini la boală, se pare că ar fi de fapt un tip de labilitate psihică.

După Vasile Alecsandri, credinţa în vârcolaci datează la noi de pe timpul dacilor, căci Ovidiu o menţionează, adăugând că vârcolacul este numit în latină vermicolacius.

Vârcolacul se încadreaza în simbolismul devoratorului, al gurii de fiară, o imagine iniţiatică ce duce cu gândul la alternanţa zilei şi a nopţii, la ciclul viaţă-moarte. Gura lupului este grota, întunericul, infernul.

Pe de alta parte, şi in mitologia românească, lupul este o călăuză spre regatul morţilor – in unele bocete se vorbeşte despre întâlnirea cu acest animal iniţiatic care va conduce sufletul omului spre rai.

Indienii americani priveau transformarea în lup şi calitatea de lup singuratic drept o onoare.

In mitologia românească exista şi pricolicii, “oameni-lup”, fiinţe cu trup de lup şi cap de om, sau fiinţe cu trup de om şi cap de lup sau oameni “cu coadă”. Pricolicii – oameni slab dezvoltaţi, stăpâniţi de o agitaţie nenaturală şi foarte agili – sunt in slujba diavolului şi acţionează numai noaptea, in locuri pustii, păduri neumblate sau răscruci de drumuri; pot străbate orice obstacol şi, de regulă, se aşază pe pieptul oamenilor adormiţi. Pricoliciul poate fi înnăscut – al nouălea frate din noua fraţi, zămislit din incest – sau poate deveni pricolici – dacă e blestemat, de exemplu, dacă îşi bea urina sau dacă bea urină de lup.

Artur Gorovei (in “Descântecele românilor”, 1931), scrie că pricoliciul nu trebuie confundat cu vârcolacul, care este o fiinţă jumătate om, jumătate lup şi care e influenţat de fazele Lunii (transformându-se la Lună plină in lup).

(exista si alte variante despre pricolici: de exemplu, ei umblă pe pământ, vărcolacii prin aer; pricolicii pot lua şi forma altor animale etc. şi, precum vârcolacii, pot fi recunoscuţi dacă sunt dintre cei care s-au transformat peste noapte).

O variantă mai salbatică şi mai violentă a pricoliciului, in miturile româneşti, este tricoliciul (om cu păr de lup pe el), pe care Dimitire Cantemir (Descriptio Moldaviae, 1761) îl asimilează francezului loup-garou; scrie cărturarul că această fiinţă ia naştere prin vrăji diavoleşti care transformă oamenii in fiare, luând şi firea acestora. Tudor Pamfile menţionează că denumirea de tricolici este de origine greacă şi că monstrul provine dintr-un lunatic. În credinţa populară tricolicii mai pot fi progeniturile unor lupi infernali care se împreunează cu femei bântuite de coşmaruri senzuale, în păduri, sau lupoaice care se împreunează cu bărbaţi în condiţii stranii şi păcătoase. Uneori se hrănesc cu mânji din hergheliile rătăcite, şi atunci se transformă în mânji-lupi, întorcându-se pentru a decima herghelia din care fac parte.

♥

De Sfântul Andrei, doresc tuturor celor cu nume din seria Andrei, sănătate, armonie, belşug şi viaţă frumoasă! Şi celorlalţi le doresc la fel! 

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

surse online:

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupul-demon-infernal-i-c-l-uz-divin

https://ro.wikipedia.org/wiki/V%C3%A2rcolac

http://suspans.ro/literatura/opinii/despre-pricolici-si-varcolaci

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/sfantul-andrei-traditii-obiceiuri-superstitii-68771.html

Sărbătorile Lupilor la români

Lupul, animal-devorator al Soarelui si al Lunii, datorita faptului ca vede noaptea, este adesea asociat cu simbolurile luminii. In mediul pastoral, lupul nu este vazut doar ca distrugator al turmei, ci si ca singurul animal ce poate vedea dracii, alunga bolile copiilor mici si calauzeste sufletul mortului. Se mai spune ca lupii au fost cainii lui Sanpetru pe cand acesta era cioban si ca obisnuia sa plece cu ei in cautarea cailor furati si a dracilor.

În trecut, pe teritoriul României, existau 35 de sărbători (18 cu data fixă) dedicate lupului (I. A. Candrea afirma în cartea Iarba fiarelor).

Filipii. Un lanț de sărbători ale femeilor căsătorite, dedicate unor divinități protectoare ale lupilor. Aceste sărbători pot avea un număr diferit de zile (în funcție de obiceiul satului sau al familiei) și se celebrează în perioada formării haitelor și împerecherii lupilor - între Lăsatul Secului de Crăciun (14 noiembrie) și Noaptea Strigoilor (30 noiembrie, Sf. Andrei).

Se credea că în această perioadă lupoaicele calcă hotarul satelor și vin pe lângă case, scotocesc în gunoaie pentru a găsi tăciuni aprinși pe care îi mănâncă pentru a deveni mai fertile. Pentru a împiedica - sau limita - înmulțirea lupilor, femeile îndeplineau fel și fel de ritualuri: fierul de care se atârna ceaunul deasupra focului, foarfecele, cleștele, în aceste zile trebuiau legate cu sfoară (legau, simbolic, boturile lupilor); toate crăpăturile vetrei focului și ale ușii sobei erau chituite cu lut (lipeau, simbolic, ochii lupilor); femeilor le era interzis pieptănatul, să nu se îndesească pădurile și astfel lupii să se înmulțească; era interzisă prelucrarea lânii și a blănurilor, ca să nu atragă lupii; se încleștau dinții de la pieptenii daracului (încleștau, simbolic, colții lupilor); nu se pronunța cuvântul lup (se înlocuia cu Gădineț); femeile, tot în aceste zile, trebuiau să spele cămășile (A. Gorovei, în Credinți și superstiții).

Există: Filipii de Toamnă (mijlocul lui noiembrie: 13 noiembrie Ziua lupului; 12-16 noiembrie Gădineții); Filipul cel Mare (21 noiembrie) sau Filipul cel Șchiop.

Cel mai puternic și mai de temut este considerat Filipul cel Șchiop (antagonistul lui Sântoader cel Șchiop, divinitate cabalină și conducătorul cetei Sântoaderilor pe timpul verii). Toţi Filipii te mai pot ierta, dar Filipul Şchiop niciodată. Filipii o ţin şi femeile, şi bărbaţii, iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au. De obicei se ţine trei zile, 12, 13 şi 14 noiembrie. Ca să mai scape de ele, le mai dau şi copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut. Fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile câte a ţinut soacra. (traditiile difera de la regiune la regiune).

Filipii de Iarnă (sfârșitul lunii ianuarie).

În credința populară, a doua zi după Lăsatul Secului de Paște, la Tărbacul Câinilor, avea loc lupta între divinitatea lupilor (Filipul cel Șchiop) și cea a cailor (Sântoader cel Șchiop) - lupta între spiritul iernii și spiritul verii.

Alte două serbări importante ale lupului mai sunt la 16 ianuarie - Sf. Petru de iarnă, denumit și Lanțul lui Sf. Petru sau Nedeea Lupilor - și la 29 iunie, Sf. Petru de vară, când patronul îi dezleagă și le dă voie să mănânce din vitele și din oile oamenilor. In 8 iulie, Ziua Lupului sau Ziua lui Precup.

Lucinul. O sărbătoare pastorală cu dată fixă: 18 octombrie, perioada constituirii haitelor de lupi în vederea reproducerii. E specifică regiunii Banat și era dedicată unei divinități care protejează lupii: Lupinul, scopul sărbătorii fiind de a preveni ca lupii să distrugă turmele de oi sau bovine.

Ce-a de-a treia săptămână a lunii octombrie poartă numele de Săptămâna Lucinului şi deschide un ciclu de zile festive închinate lupului, animal totem al dacilor.

O mare parte a sărbătorilor şi ritualurilor străvechi au fost canonizate, astfel Lucinul a preluat numele Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, prăznuit în aceeaşi zi de Biserica Ortodoxă. La fel s-a întâmplat şi în cazul Filipilor de Toamnă (10-30 noiembrie ), care au preluat numele Sfântului Apostol şi Evanghelist Filip, prăznuit pe 14 noiembrie . În accepţia ţăranului român, această zi anunţă începutul răstimpului în care lupii se înmulţesc, perioadă care va dura 80 de zile, până la Filipii de Iarnă, în ziua numită Dragostiţele.

La 18 octombrie, de Lucin, era interzisă scoaterea cenuşii din vatră, deoarece cărbunii aprinşi, dacă ar fi găsiţi de lupi, le-ar putea stimula fecunditatea. Ciobanii obişnuiau să ţină post şi să facă rugăciuni în Ziua Lucinului, pentru ca turmele să le fie ferite de lupi. Alte interdicţii, exceptând-o pe aceea a pronunţării numelui animalului-totem, le priveau numai pe femei: nu aveau voie să-şi descurce părul pentru ca pădurea, la rândul ei, să încurce cărările lupilor, nu aruncau gunoiul şi cenuşa din casă, nu împrumutau nimic, nu coseau, nu torceau, nu împleteau.

Tăbarcul Câinilor. Era un procedeu barbar. În prima zi după Lăsatul Secului de Paște, bărbații prindeau toți câinii din sat și îi chinuiau violent, cu diferite instrumente de tortură. Aceste practici erau folosite frecvent în Muntenia și Dobrogea. Semnificația acestui martiriu a celor mai fidele animale de lângă casa omului este aceea de a alunga lupul (câinele fiind înrudit cu lupul) și odată cu el iarna, pentru a face loc verii, patronată de cal. A doua zi după Tărbacul Câinilor începe în calendarul popular o săptămână dedicată unei divinități cabaline mitice: Caii lui Sântoader. (Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare peste an).

Vezi și: Legenda Marelui Lup Alb