Au furat florile de liliac

Un liliac copăcel cu flori mov e lângă fereastra unuia dintre dormitoare. E mititel, și cam în umbra teiului, a unui corcoduș și-a unui castan. Mai sunt doi în zonă, la o distanță de vreo 50 de metri de micuțul acesta. Pe mititel l-am tot „urmărit” de la fereastră, să-i văd floricelele, să le fotografiez. Am reușit joi să le fotografiez.

Eh! Și tocmai de mititelul acesta s-au legat vineri niște oropsiți. Au furat crenguțele cu cele mai frumoase buchețele! Ieri eram aproape furioasă, azi sunt tristă. E prima dată când e devastat acest copăcel. Prea curând nu vor înceta astfel de fapte, din contră: se vor înmulți, pentru că „foamea” e tot mai mare pentru unii, mai ales în această perioadă.

Când am privit la liliac nu-mi venea să cred! N-am fost la fel de „șocată” ca în cazul teiului ciopârțit, dar am dat mărunt din buze la adresa celor care au furat florile. Degeaba mă străduiam să n-am gânduri rele pentru ei! Le am! O să-mi treacă. Acum mă întreb unde erau viespile când au luat florile de liliac...

Au circa 2 cm lungime și vreo 5 mm lățime (le numesc „mutante” - poate nici nu-s viespi, habar n-am, dar albine nu-s).

Mai târziu mi-a povestit o vecină că i-a văzut pe prichindeii hoțomani și i-a întrebat de ce distrug. Poate că intervenția acestei doamne a făcut ca liliacul să mai rămână cu câteva buchețele. Mi-e ciudă că l-au ciuntit... Știu că hoții sunt dintre cei care-mi vând crengi cu flori de liliac la colț de stradă: „ia un buchet, să-mi iau o pâine”. Poate că așa este, dar n-am cum să nu mă gândesc că poate fi vorba și despre o „rețea” în care copiii (și nu doar ei) sunt obligați să „aducă” bani... Am văzut într-o zi de iarnă (nu e ca și cum n-aș fi știut ce se întâmplă în unele cazuri) un grup de câteva fete tinere și un mascul (nu-mi vine să-i zic bărbat), într-un părculeț din apropiere... Eram cu Miki. Glasul masculului care împărțea „veniturile” în funcție de câte crengi de brad a vândut fiecare se auzea foarte clar. Pe una o certa că le-a aruncat când au venit „caraliii”... Probabil că așa se întâmplă cu mai tot ce ni se oferă „la colț de stradă”. Și mă întreb cum e mai bine: să cumpărăm de la ei pentru a nu-i pedepsi „stăpânii” sau să nu cumpărăm și, în timp, fenomenul să înceteze? Poate chiar au nevoie de bani pentru mâncare... Personal, vreau să cred că de azi nu mai cumpăr nimic de la acești oameni care vând pe te miri unde. Poate că mă voi răzgândi... Nu știu, dar sunt tare supărată!

Supărată că am rămas fără parfumul de liliac am fotografiat florile castanului - e prima dată când face flori (mi-e greu să cred că nu le-am observat în alți ani). 

E un castan tânăr care pare că devine tot mai viguros - sper să reziste, să nu sune cineva la „ciopârțitorii” de copaci, că-l deranjează crengile.

Și pentru că tot sunt alandala mai postez o mandala.

Îmi place jocul cu mandale; ce să fac? 😊