Porumbelul bătăuș

M-am supărat marți pe-un porumbel de nu-mi vine a crede! Oare există specie de vietăți în care să nu fie măcar un exemplar recalcitrant și care să se creadă buricul Pământului?!

Gașca de porumbei mănâncă „în schimburi” cu doi (uneori trei) guguștiuci. Până de curând porumbeii au înțeles că trebuie să stea pe crengile teiului (sau pe unde vor ei) și să aștepte să termine de mâncat guguștiucii, apoi vine rândul lor la masă. Este armonie, de regulă.

Zilele trecute am dat de un porumbel încăpățânat, care se împingea în guguștiuci și nu se lăsa impresionat de „pămătuful” din hârtie confecționat pentru a „alunga” porumbeii care nu vor să lase guguștiucii la mâncare – porumbelul acesta ținea contră chiar și degetului pe care-l foloseam să-l împung ușor gen „dă-te mai încolo” și nici când l-am luat, efectiv în palmă nu s-a sinchisit să zboare – întindea ciocul după boabele de grâu de pe pervaz! Până la urmă ne-am înțeles. Dar marți a apărut altul! Unul mare și foarte hotărât să revendice teritoriul. Ei, și porumbelul acesta a lovit unul dintre guguștiuci. Erau pe-o creangă în tei, nici măcar nu se „băteau” pe mâncare și guguștiucul n-avea nimic cu el. Erau acolo mai mulți porumbei și guguștiucul. Și ce face porumbelul?! Îl lovește pe guguștiuc cu o aripă. Guguștiucul „s-a făcut mic” și privea spre porumbel cumva la modul: „de ce m-ai lovit?” Porumbelul îl mai lovește o dată cu aripa deschisă – ca și cum i-ar fi tras o palmă. Guguștiucul a zburat și nici n-a mai revenit marți. M-am întristat.

Porumbelul în cauză a continuat să-și bată semenii, pe pervaz... Ce era să fac? Să alung toți porumbeii care au venit să mănânce? Să „pedepsesc” grupul pentru că un individ nu vrea să înțeleagă mersul lucrurilor: „pervazul meu, regulile mele”? Ceilalți cum de-au reușit să priceapă?! Hm. Sper să priceapă și acesta.

În fotografia de mai jos e un porumbel (nu bătăușul!) care se avânta la mâncare după ce guguștiucul al cărui „bust” se vede (sau nu) în spate a terminat de mâncat.

Cred că porumbeii sunt cam țăcăniți. Înțeleg să fie disperați pentru mâncare iarna, de exemplu, dar ei par mereu flămânzi! Uneori stau călare unul peste altul și așa ciugulesc: cel „călărit” ciugulește, iar cel care stă în picioare pe spinarea acestuia ciugulește peste capul „călăritului”. Cum să nu mă amuze țăcăneala lor?! Fac asta de parcă ar fi cel mai natural lucru din lumea porumbeilor! O fi!

Nu mai rețin în care zi din luna mai, la momentul „hrănirii păsăretului”, mă zgâiam la cer. Norii păreau că formează un puzzle – în sensul că arătau ca niște „bucățele” mici alburii conturate cu gri, lipite unele de celelalte. 

Nu prea am reușit fotografiile dar ceva-ceva sper că se vede.

Tot zilele trecute, am început să fotografiez liliacul (încă) „pitic” care a făcut flori – parfumul este foarte puternic (sunt ceva ani de când nu s-a mai simțit atât de puternic parfumul încât să ajungă în casă "valuri-valuri") Sper că anul acesta nu vor fura florile.

și câteva dintre florile castanului care crește văzând cu ochii.

(pozele postate în care apar mai puține frunze sunt făcute în primele zile ale lunii mai)

Mă tem pentru tei; i-au crescut o mulțime de lujeri pe tulpină, aproape de rădăcină, și lujerii de acest gen am înțeles de la specialiști că trebuie tăiați deoarece secătuiesc pomul. În iunie, mi-a spus cineva, e o perioadă bună pentru tăierea lujerilor. Nu cred că m-aș obișnui fără acest paravan verde din dreptul balconului.

Au furat florile de liliac

Un liliac copăcel cu flori mov e lângă fereastra unuia dintre dormitoare. E mititel, și cam în umbra teiului, a unui corcoduș și-a unui castan. Mai sunt doi în zonă, la o distanță de vreo 50 de metri de micuțul acesta. Pe mititel l-am tot „urmărit” de la fereastră, să-i văd floricelele, să le fotografiez. Am reușit joi să le fotografiez.

Eh! Și tocmai de mititelul acesta s-au legat vineri niște oropsiți. Au furat crenguțele cu cele mai frumoase buchețele! Ieri eram aproape furioasă, azi sunt tristă. E prima dată când e devastat acest copăcel. Prea curând nu vor înceta astfel de fapte, din contră: se vor înmulți, pentru că „foamea” e tot mai mare pentru unii, mai ales în această perioadă.

Când am privit la liliac nu-mi venea să cred! N-am fost la fel de „șocată” ca în cazul teiului ciopârțit, dar am dat mărunt din buze la adresa celor care au furat florile. Degeaba mă străduiam să n-am gânduri rele pentru ei! Le am! O să-mi treacă. Acum mă întreb unde erau viespile când au luat florile de liliac...

Au circa 2 cm lungime și vreo 5 mm lățime (le numesc „mutante” - poate nici nu-s viespi, habar n-am, dar albine nu-s).

Mai târziu mi-a povestit o vecină că i-a văzut pe prichindeii hoțomani și i-a întrebat de ce distrug. Poate că intervenția acestei doamne a făcut ca liliacul să mai rămână cu câteva buchețele. Mi-e ciudă că l-au ciuntit... Știu că hoții sunt dintre cei care-mi vând crengi cu flori de liliac la colț de stradă: „ia un buchet, să-mi iau o pâine”. Poate că așa este, dar n-am cum să nu mă gândesc că poate fi vorba și despre o „rețea” în care copiii (și nu doar ei) sunt obligați să „aducă” bani... Am văzut într-o zi de iarnă (nu e ca și cum n-aș fi știut ce se întâmplă în unele cazuri) un grup de câteva fete tinere și un mascul (nu-mi vine să-i zic bărbat), într-un părculeț din apropiere... Eram cu Miki. Glasul masculului care împărțea „veniturile” în funcție de câte crengi de brad a vândut fiecare se auzea foarte clar. Pe una o certa că le-a aruncat când au venit „caraliii”... Probabil că așa se întâmplă cu mai tot ce ni se oferă „la colț de stradă”. Și mă întreb cum e mai bine: să cumpărăm de la ei pentru a nu-i pedepsi „stăpânii” sau să nu cumpărăm și, în timp, fenomenul să înceteze? Poate chiar au nevoie de bani pentru mâncare... Personal, vreau să cred că de azi nu mai cumpăr nimic de la acești oameni care vând pe te miri unde. Poate că mă voi răzgândi... Nu știu, dar sunt tare supărată!

Supărată că am rămas fără parfumul de liliac am fotografiat florile castanului - e prima dată când face flori (mi-e greu să cred că nu le-am observat în alți ani). 

E un castan tânăr care pare că devine tot mai viguros - sper să reziste, să nu sune cineva la „ciopârțitorii” de copaci, că-l deranjează crengile.

Și pentru că tot sunt alandala mai postez o mandala.

Îmi place jocul cu mandale; ce să fac? 😊