Vienela a preluat leapșa de la Baby Manager, care a
preluat-o de la Anarkali
1. Crezi în supranatural? Ce fel de supranatural?
Fantome, bântuiri, poltergeist, posesii demonice, blesteme, ocult,
vrăjitorie, clarvazatori, medium-uri, psychics, miracole, minuni?
Răspunsul scurt: NU.
Răspunsul lung: și totuși… Sunt convinsă că există o explicație
logică, dar nu m-am deranjat să aflu ce și cum. Într-un an, pentru un examen la
istorie, profesorul ne-a spus că avem de pregătit 50 de subiecte, din toată
materia. Le-am conspectat dar pentru că nu sunt “fan istorie” am reușit să învăț
numai 5 dintre aceste subiecte – cele care mi-au plăcut mai mult (știam că pot
repeta examenul de încă două ori, deci nu-mi păsa prea mult – și nici de note nu-mi
păsa). La examen ne-a cerut să tratăm trei subiecte, care (câte trei) erau
notate pe bilete. Când am tras biletul “din caciulă” și am citit subiectele mi
s-au înmuiat picioarele – la propriu: erau trei din cele 5 pe care le-am învățat.
2. Crezi că omul când se naşte este ca o pânză de
pictat, goală, pe care totul se imprimă mai târziu, inclusiv good and evil, sau
că suntem născuţi cu predispoziţie sau predestinaţi spre cele două ? Pe scurt,
ne naştem cu natura fiecăruia sau o cultivăm, dobândim?
Ne naștem fiind capabili să fim buni și să fim răi (bine-rău
sunt cele două “laturi” a tot ceea ce există în Univers) adică suntem
predestinați să putem fi și buni și răi. Mai departe ține de alegere, mai mult
chiar decât de educație. Și aici îmi permit exemplul clasic, dovedit în
realitate, ca o excepție mai mult: doi băieți născuți și crescuți într-o
familie dezorganizată: unul alege să învețe și termină cursurile unei facultăți
celălalt alege calea delincvenței.
3. Dacă ai avea ocazia doar o singură dată şi pentru
scurt timp, să călătoreşti în timp doar ca observator, ce ai alege, trecutul
sau viitorul?
Trecutul e prezent, prezentul e viitor. Trecutul îl cunosc,
prezentul îl trăiesc, viitorul nu vreau să-l cunosc altfel decât așa cum se
poate prevedea analizând trecutul și prezentul. Aleg trecutul.
4. Dacă tehnologia şi medicina vor avansa în aşa măsură
încât media de viaţă umană va fi considerabil mai mare decât în prezent, dublu
sau chiar mai mult, să spunem, ce opinie ai despre acest lucru şi anume să
trăieşti într-o asemenea eră?
Da, mi-ar plăcea să trăiesc o asemenea eră, dar nu cred că
mi-ar plăcea să trăiesc la nesfârșit. Prefer să mor tânără pe la vârsta de 160
de ani – dar nu mai mult și să fiu stăpână pe corpul meu, pe mintea mea și viața
pe care aș avea-o să nu fie una plină de… lipsuri.
5. Dacă ai avea de ales între un an de continuă zi sau
un an de continuă noapte, ce ai alege?
Hm… Îmi place noaptea, dar ziua e “izvor de viața”. Pentru
un an – și numai pentru un an! – aș alege noaptea.
6. Ce crezi despre Spaţiu, aka Univers, aka Cosmos?
Ştim că este plin de galaxii, sisteme solare, stele, planete, nebule, etc dar
crezi că în afară de astea mai e ceva ce noi nu ştim? Viaţă spre exemplu, în
orice formă. Sau crezi că suntem singurii?
Probabil că suntem cam singuri… Or fi virusuri pe alte
planete, dar nu știu cât sunt de… gânditori. Altfel, e probabil să ne fi întâlnit
până acum. Poate greșesc…
7. Dacă ai avea ocazia să trăieşti o zi (24 de ore)
literalmente în persoana altcuiva, pe cine ai alege: un gay sau lesbi, o
persoană de altă rasă, culoare, etnie, o persoană de altă religie, de sex opus,
o persoană mai tânără sau mai în vârstă?
Aș dori să fiu femeie într-un stat arab unde femeia e
considerată, încă, un bun, și trebuie să umble acoperită cu văluri. Aș vrea să
înțeleg dacă acele femei se simt obligate să trăiască astfel sau chiar își
doresc și le este bine.
8. Dacă ţi-ar fi oferită o putere supranaturală (de
natură fizică sau mentală) ce ai alege şi de ce?
Ooooo… Mi-aș dori să am puterea de a scoate minciuna din
firea omului și de a putea vindeca pe cei bolnavi fizic și/ sau sufletește.
Trebuie să aleg numai o “putere”? Dacă da, atunci o aleg pe a doua.
De ce? E simplu de înțeles, fără vreo explicație.
9. De ce ţi-e teamă mai mult, de ceea ce nu cunoşti şi
nu înţelegi, de ceea ce cunoşti, dar nu înţelegi, de ceea ce cunoşti şi
înţelegi, dar nu poţi controla sau schimba?
Sunt ca pisica: din fire curioasă. Ce nu cunosc și nu înțeleg
trebuie (vreau) să aflu – aproape (dar nu) cu orice risc. Ce cunosc și nu înțeleg
trebuie (cu sensul de vreau) să înțeleg și eu! Ce cunosc și ce înțeleg?! Nu
prea am certitudinea că ceea ce cunosc cunosc cu adevărat și nici certitudinea
că ceea ce cred că înțeleg chiar înțeleg. Pe scurt: mă tem că ceea ce cred că știu
și înțeleg să nu fie prea departe de adevăr. Dar cum să definesc “adevăr”?
10. Dacă te-ai afla vreodată într-un scenariu gen
Matrix, numai că real, şi ţi s-ar oferi pastila albastră despre care ţi se
spune că odată ce o iei vei afla lucruri pe care nu ţi le puteai imagina
vreodată, lucruri despre absolut orice în univers, dar că odată aleasă acea
cale, indiferent de consecinţe, nu mai există drum de întors, sau ţi s-ar oferi
pastila roşie prin care vei fi transformat într-o persoană care va avea o viaţa
foarte bună, lungă, îmbelşugată, fericită, dar nu vei şti niciodată nimic şi
vei trăi doar cu curiozitatea şi întrebările existenţiale, universale, ce ai
alege?
Pastila roșie! E plăcut să cauți întrebări pentru care să găsești,
mai apoi, răspunsuri.
Pentru că acele consecințe nu am certitudinea că m-ar afecta
(strict) direct și personal nu-mi pot asuma riscul să tulbur armonia unei
persoane dragi – ca o consecință a alegerii pe care aș face-o “indiferent de
consecințe”
Cine dorește, să preia leapșa…
Distracție plăcută! :)
Interesante raspunsurile. Am sa o fac si eu. Mi-a pasat-o Vienela si am promis :)
RăspundețiȘtergereO seara buna, Diana!
O leapsa interesanta, sa zic asa :) care provoaca raspunsurile.
ȘtergereAbia astept sa citesc!
O zi minunata sa ai!
mi-au placut raspunsurile tale,am facut si eu leapsa asta si mi s-a parut chiar interesanta...
RăspundețiȘtergeream avut acum niste ani o vecina de bloc araboaica...
venise cu sotul ei la noi in tara...umbla infasurata dar nu cu fata acoperita...
am intrebat-o daca nu-i este greu sa fie mereu atat de acoperita...
a fost socata de ideea de a fi altfel...Allah ii cerea sa fie asa si nici gand sa incapa discutii pe acest subiect...
m-am mutat de acolo,au trecut niste ani si am reintalnit-o...
mai purta doar chestia aia pe cap...divortase si invatase ca se poate trai decent fara sa-ti ascunzi feminitatea...
mi-a povestit ca a fost la mare si pentru prima data a facut si ea baie in costum de baie...m-am bucurat pana mi-a spus ca acel costum era compus dintr-o pereche de blugi pana la genunchi si un tricou si ca in momentele alea se simtea dezbracata si ca toata lumea o privea...i-am zis ca lumea o privea pentru ca era prea imbracata...
ele aleg sa traiasca asa pentru ca asta este lega in care cred si pentru ca nu au termen de comparatie...
cand gasesc termenul de comparatie la modul real, intervine alegerea...
e greu pentru ele...
Am citit de curand "Ma numesc Salma", scrisa de Fadia Faqir. Sa aruncati un ochi pe ea, sa aflati gandurile si framantarile unei femei crescute in alta traditie.
ȘtergereDiana, imi plac foarte mult raspunsurile tale, de la primul si pana la ultimul.
Pandhora, am scotocit pe blogul tau sa citesc raspunsurile tale :) dar nu am gasit leapsa! O mai caut :)
ȘtergereDa, li se intampla celor care ajung sa traiasca in alte state, sa renunte la val si sa se intrebe cum au reusit pana atunci... Insa nu tuturor - stiu despre aceasta in urma scandalului cu legile de interzicere a acestor haine in state precum Belgia, Franta... Acele femei nu stiu ce-or face azi, cand li se interzice sa iasa cum erau obisnuite...
Si o chestie "invers" :) Cea mai buna prietena a unei amice s-a maritat si s-au mutat in Oman. El e de acolo... Ea zicea ca l-a inceput i-a fost foarte greu sa se obisnuiasca sa stea in casa iar cand iese sa fie mai mult acoperita si mereu insotita de o femeie mai varstnica din familia lui... Apoi, a inceput sa-i placa sa stea pe langa casa si sa faca numai ce-si doreste... Dar ce mai face azi nu mai stiu - nu a mai scris prietenilor, doar familiei ei...
Vienela, multumesc pentru recomandare - am notat titlul... Probabil ca mai e in librarii (sper) si pentru ca tot functioneaza greu PC-ul... :) Cred ca trebuie sa fie interesanta... Am citit candva "Numai cu fiica mea" si inca una, cu si despre o printesa - dar despre aceasta din urma vag imi amintesc (trebuie sa o caut, pentru ca la varsta aceasta sigur as intelege altfel)
Ștergere**
Mi-au placut intrebarile pentru ca se refera mai mult la ce e... in interior. :) Am mai preluat o leapsa (calatorii) dar nu prea m-am descurcat, pentru ca imi placeau mai multe orase, mai multe state etc... si era greu sa ma hotarasc care imi place mai mult. Aceasta a doua mi s-a parut mai simpla. :)
Multumesc.
Interesante răspunsuri, mai ales cel despre supranatural.
RăspundețiȘtergereAm văzut leapșa asta întâi la Pandhora, dar acum, că o văd și la tine, sunt sigură că o voi prelua.
:) La prima intrebare am avut o ezitare in a scrie raspunsul, gandindu-ma ca... as fi luata drept "ciudata". Dar s-a intamplat - si nu se schimba ceva doar pentru ca neg ca s-ar fi intamplat. A fost un noroc fantastic! Intamplare, insa, nu mi-a schimbat parerea despre supranatural - desi sunt constienta ca ceea ce mie nu mi s-a intamplat sau nu am vazut nu exista.
ȘtergereVoi fi atenta sa citesc raspunsurile tale. :)
Am facut si eu leapsa asta, mi-a dat-o Vienela. Imi place sa citesc diferenta de opinii!! Uite asa se naste democratia curata! ☺
RăspundețiȘtergereO zi frumoasa!
Abia astept sa citesc raspunsurile tale! In zorii zilei de 9 Septembrie am incercat - dupa ce abia am reusit sa imi arat in scris bucuria de a vedea pisoii tai! Apoi.. s-a blocat PC-ul, am resetat si am mai scris pe ici pe colo dar pentru ca mergea tot mai greu am zis sa raspund la cele ce s-a scris aici (pe blog, aici, nu am probleme - zboara ca vantul!) Dar vreau sa fiu alaturi de voi! Sa ma distrez, nu sa rad acum si sa plang cand vreau sa postez! :(
ȘtergereO zi minunata sa ai!
Am observat un lucru : "Ce-ti mai plac raspunsurile lungi :))" zi faina
RăspundețiȘtergere:) Raspunsurile sunt scurte; argumentatia e ceva mai lunga - pentru ca nu sunt intrebari grila :))
ȘtergereO zi minunata!
nu ai gasit-o probabil pentru ca am redenumit-o "Urbi et Orbi" si eu nu am primit-o de la Vienela ci de la Minnie :)
RăspundețiȘtergereAm citit. Multumesc. Sper ca e ok faptul ca am postat link-ul in postare (sa adun mai aproape "informatiile") :)
ȘtergereO sapatamana minunata sa ai! Si mai lejer sa fie la lucru! :)