2017-04-24

Dalia şi ucenicul. Parfumul seducţiei

Dalia era mezina zvăpăiată a unui nobil de neam vechi dar sărăcit in urma multor războaie duse de regele care tocmai murise. Cu părul mereu vâlvoi şi hainele veşnic şifonate era adeseori văzută printre supuşii nobilului, oameni care o iubeau nespus pe mica aiurită scăpătată. Fetei îi plăcea in mijlocul naturii sălbatice şi detesta eticheta curţii tatălui ei. Cât era ziua de lungă bântuia prin împrejurimi, aduna plante alături de femeile din zonă şi nu se sfia să se murdărească pe mâini nici când ajuta la prepararea diferitelor poţiuni şi prafuri. Îşi amenajase un mic cabinet de chimie in podul castelului, ajutată de ucenicul vraciului. Acolo, cei doi amestecau fel şi fel de plante şi realizau remedii pentru diferite afecţiuni sau care erau utile tinerelor nu prea dăruite de natură cu ten frumos. Aceste pomade ucenicul le vindea mai apoi tinerelor bogate şi aurul câştigat îl împărţea cu Dalia.

Deşi o iubeau din tot sufletul, surorile mai mari aproape că se simţeau ruşinate in prezenţa ei pentru că şuviţele rebele nu se lăsau coafate iar rochiile, cât de aranjate şi brodate cu nestemate ar fi fost arătau pe ea ca aruncate pe un manechin stricat. Copila nu se considera o persoană atrăgătoare dar nu-i păsa. Se temea, totuşi, că va veni şi rândul ei la măritiş şi atunci adio libertate! Surorile ei erau deja curtate de o mulţime de tineri chipeşi, bogaţi şi foarte bogaţi, unii veniţi de departe. Baluri peste baluri se organizau la castel şi mama insista ca toate cele trei fiice ale ei să fie prezente. Dalia nu pierdea nicio ocazie să se strecoare afară, unde alerga la grajduri şi îi vorbea calului preferat: Ark. Cât scandal a mai făcut până şi-a convins părinţii că poate stăpâni acel animal puternic! Alerga cu el pe toată întinderea domeniului, peste câmpuri şi prin pădurile aproape virgine in care vânătoarea era interzisă.

Într-o zi, la castel s-au prezentat doi prinţi fraţi veniţi de departe, şi suita lor. Au adus daruri şi amândoi veniseră cu speranţa că vestita frumuseţea a fetelor le va cuceri inimile. Unul dintre prinţi, fratele cel mic, şi-a manifestat imediat interesul pentru sora mijlocie a Daliei; cel mare, însă, nu părea interesat de cealaltă, deşi aceasta se îmbujorase de plăcere, sperând să îi devină soţie; se învârtea in jurul lui cu fel şi fel de pretexte, deschidea fel şi fel de discuţii despre război şi despre vânătoare. Tânărul răspundea politicos strict la întrebări şi apoi se cufunda in tăcere. Se bucura de fericirea fratelui, dar pentru el nu era nimic acolo. Aştepta să se încheie logodna şi să poată pleca.

Dalia a văzut tristeţea surorii mai mari şi a vrut să ştie cine sau ce i-a întristat inima atât de tare încât i-a şters zâmbetul de pe chip. Intristată de sufeinţa surorii, Dalia si-a consolat sora cum a ştiut. Când s-a întâlnit cu prietenul ei cel mai bun, ucenicul vraciului, i-a povestit totul pe nerăsuflate şi a izbucnit in plâns pentru că nu ştia cum şi-ar putea ajuta sora - in bunătatea ei nu înţelegea cum de există un bărbat care să nu o iubească pe sora ei mai mare, mai ales când ea îl iubea! Ucenicul a râs, a luat-o de mână şi împreună au alergat afară din curtea castelului. Fata, cu ochii umezi de lacrimi, se lăsa condusă de cel care ar fi făcut orice pentru ea.
- Avem tot ce ne trebuie să-l zăpăcim pe tâmpitul de prinţ! i-a strigat el vesel, aratându-i cu gesturi largi grădinile pline cu flori, pădurea, sera vraciului. Noi le facem pe fete să fie frumoase şi pe unul care e ţeapăn ca un paj nu-l putem face să se îndrăgostească de o frumuseţe naturală? Natura ne va dezvălui magia de care e capabilă! Aşteaptă-mă la noapte in cabinet.

După ce toţi ai casei s-au culcat Dalia s-a strecurat pe holuri până la scara ce ducea in pod. Trecând pe lângă uşa camerei surorii celei mari a auzit-o plângând. Ar fi vrut să intre, dar nu voia să piardă întâlnirea cu băiatul. El a venit pe la miezul nopţii şi-a găsit-o adormită într-un fotoliu fără arcuri. S-a aplecat spre ea şi a mişcat-o uşor de umăr.
- Ce frumos miroşi! au fost primele ei cuvinte.
- Magia naturii deja face victime. Hai, vino să pregătim poţiunea.
Nedumerită, şi uşor intrigată de ceea ce simţea, Dalia s-a supus mecanic. Nu înţelegea de ce inima-i bate mai repede in preajma tânărului alături de care a crescut şi care a învăţat-o cum să combine plante şi care sunt cele mai bune pentru reţete de sănătate sau de înfrumuseţare. Ucenicul vraciului i-a dat un braţ de flori diferite şi i-a cerut să le zdrobească, iar ea o făcea cu deosebită plăcere, inspirând cu nesaţ parfumul de trandafiri, tuberoze, iasomie, lăcrămioare şi o minunată floare de lotus roz - pe care ştia de unde o furase ucenicul; şi florile de portocal, uscate, erau furate din cabinetul vraciului. O floare galbenă, modestă, i-a atras atenţia prin parfumul ei deosebit, deşi vag; simţea cum îi creşte, uşor, temperatura sângelui.Tânărul meşterea de zor la o presă.
- Zdrobeşte floarea, Dalia - i-a zis râzând. Imediat e timpul să trecem la distilare. Uleiul de santal e gata imediat… şi voi avea nevoie de floarea de mosc pentru a stabiliza toate esenţele extrase.

Soarele îşi arăta primele raze când cei doi şi-au încheiat operaţiunea secretă. Dalia strângea in pumn o sticluţă mică abia umplută cu lichidul parfumat. Cabinetul mirosea ca un câmp acoperit cu flori parfumate. Îşi privea prietenul cu alţi ochi şi părea că şi el o priveşte altfel - a roşit sub privirile lui pătrunzătoare şi abia atunci şi-a dat seama că e numai in cămaşă de noapte, ceea ce nu se întâmpla prima dată dar până atunci nu s-a mai simţit tulburată in prezenţa lui. Şi-a aruncat pe umeri o pelerină ponosită aflată in pod de când lumea, a zâmbit a mulţumire şi a luat-o la fugă pe scări, spre camera surorii nefericite, să-i ofere amestecul de flori pentru a câştiga dragostea prinţului după care suspina. In goana ei, la un moment dat s-a lovit de cineva. Când a ridicat privirea a dat de ochii negri ai stăpânului inimii surorii mai mari. El o privea aşa cum o privise şi ucenicul şi n-o elibera din strânsoarea braţelor; şi-a ascuns faţa in părul ei vâlvoi şi-a inspirat profund, oftând. Fata s-a smuls din braţele lui, şi-a cerut scuze şi şi-a văzut de drum.

Sora privea cu neîncredere la Dalia, care îi arăta sticluţa şi-i povestea că trebuie să-şi pună câteva picături in păr, la baza gâtului, la încheieturile mâinilor şi va fi imposibil prinţului să o ignore. In fond, ce avea de pierdut? A urmat sfatul mezinei, după ce a îmbrăcat o rochie modestă - aproape că se resemnase şi era hotărâtă să nu mai plângă după prinţ pentru că dragoste cu forţa nu se poate. In salon, unde se servea dejunul, nu s-a mai aşezat lângă cel pe care îl iubea in secret, ci a trecut pe lângă el, lăsând in aer urma parfumului florilor combinate de sora mai mică. Bărbatul a salutat-o cu o înclinare a capului dar privirea lui a întârziat mai mult asupra ei. Când au ieşit in grădină el i-a căutat compania. Fata era convinsă că tatăl ei - sau altcineva - discutase cu el, poate reproşându-i că e nepoliticos… Apoi, brusc, şi-a amintit de soluţia pe care i-o oferise Dalia in zori. A zâmbit, şi-a îndreptat spatele cu mândrie şi l-a tratat cu răceală. Prinţul devenise un fel de căţeluş in urma fetei, pălăvrăgind aiurea. Zilele treceau, soluţia s-a terminat, dar prinţul tot nu se dădea dus de lângă tânăra fata care îl iubea, dar voia să-l facă să treacă prin iadul prin care trecuse şi ea.

Dalia şi prietenul ei urmăreau scenele fără să fie observaţi şi se distrau de minune cum cei doi se ameţesc reciproc.

₪₪₪
Parfumul la care am facut referire ar putea fi Tesori d`Oriente - Floare de Lotus: note de vârf, portocală, piersică şi trandafir; note de mijloc, iasomie, lotus, tuberoză şi lacrămioare; note de bază, vanilie, lemn de santal şi mosc.
₪₪₪
O poveste, Parfumul seducţiei,  pentru ClubulCondeielor Parfumate găzduit de Mirela. Tema a fost propusa de Ella.
Următoarele poveşti
 7 mai: Parfumul personajelor din romanul “Moarte pe Nil”, tema aleasa de Radu Florin;
21 mai: Parfumul magazinelor de altădată, tema propusă de Pandhoraa

17 comentarii:

  1. si cum s a terminat povestea? :)
    nu am cumparat acst parfum dar am primit un gel de dus care, recunosc, mirosea divin si, ceea ce e important isi pastra mult timp mirosul pe piele...
    moscul si santalul, iubirile mele :)

    fermecatoare povesete, Diana, pup, faina sa-ti fie saptamana! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum se termina, de obicei, povestile frumoase: au trait fericiti pana la adanci batraneti - sora mai mare cu printul, Dalia cu ucenicul. :)
      Nici eu nu am parfumul, dar am gel de dus si crema de corp. Din pacate, cele cumparate din Ro seamana cu cele "din import" dar... Am sesizat acelasi neajuns in cazul deodorantelor, cand vanzatoarele ma priveau ciudat cand le rugam sa caute un deodorant pe care sa nu scrie in romaneste direct pe tub, ci pe o eticheta atasata. Imi ziceau ca miros la fel, dar nu-i adevarat (acum foarte greu gasesc in Ro ceva "netradus").

      Multumesc pentru apreciere, pandhora. :) Iti doresc sa ai o zi minunata! Pupici! <3

      Ștergere
    2. sunt multumita de sfarsitul povestii :)

      pup, Diana! :*

      Ștergere
    3. Ce draguta esti! :) Multumesc.
      Pupici, Elena. <3

      Ștergere
  2. ... si a ramas fata cu baiatul! Povestea este frumoasa, dar ai uitat sa scrii reteta parfumului!Adica asa cu gramaje ... LOL :))
    Nu cunosc parfumul si am incercat sa-l gasesc in NL dar fara success! Mai caut...
    Trebuie sa miroasa tare fain1

    Sa ai o saptamana minunata, Diana draga! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bineinteles ca fata a ramas cu baiatul! :)
      Nu-i greu! Folosesti cate flori ai! Cu extrasul uleiului si cu distilatul e mai greu - daca sunt flori puţine si parfumul e puţin. :)) Zic si eu, dar habar n-am! :)

      Parfumul nu il am - nu l-am avut vreodata, dar am gel de dus si crema de corp (ale mele au si "lapte de acacia"). Vorba pandhorei: e divin mirosul. :)

      Multumesc, Ella draga! Ziua super sa iti fie! Pupici! <3

      Ștergere
  3. Am revenit, gata, începe desenatul acasă, dar îmi place!
    Voi repeta ceea ce-au scris ceilalți cititori. Cum se termină?!
    Punctele cheie sunt perfect specificate, acolo trebuie să te parfumezi, încheieturi, vârfurile părului, spatele urechilor. Se poate și în decolteu, dar și pe sprâncene, dacă sunt mai groase și nefardate. Lotusul are un miros divin, e sufucient un gel de duș ca să te revigoreze. Cunosc bine Tesori D'Oriente, la mall sunt multe variante, unele mai bune, altele mai puțin. Cel ales de tine e foarte frumos, pe o bază lemnos-ambrată, are o mulțime de flori, debutând cu lotusul. O săptămână frumoasă și cât mai bună îți doresc, Diana dragă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spor la desenat! :) Ce faina ocupatie aveti voi trei. :)

      Ca de obicei, in povesti (dar si in viata, de multe ori): vor trai fericiti pana la adanci batraneti - sora mai mare cu printul, Dalia cu ucenicul. :)
      Ooo, da! Parfumul poate fi aplicat cam oriunde, dar efectul maxim il are in "zone cu puls". :)
      Singurele produse pe care le-am incercat (si la care m-am oprit) au fost gelul de dus si laptele (crema) de corp: "floare de lotus si lapte de acacia". Am cumparat o singura data din Ro - miroase frumos dar... :) exista diferente pe care le-am sesizat imediat ce am desigilat tuburile.

      Multumesc, Mirela draga! Iti doresc sa ai o zi minunata!

      Ștergere
  4. Diana draga, nu-i cinstit, ai terminat prea brusc...
    Si recunosc ca, desi nu cunosc parfumul, combinatia de lotus si santal rezoneaza minunat! Sper sa nu am un soc, cand il voi descoperi...

    Multumesc pentru povestea frumoasa.
    O saptamana minunat parfumata sa ai! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Am tot scurtat textul... Dar e simplu: sora cea mare ramane cu printul, Dalia cu ucenicul. :)
      Parfumul nu il cunosc, dar gelul de dus si laptele de corp m-au cucerit! A devenit un fix, ca si in cazul parfumului Opium. :)

      Multumesc si eu, Suzana draga, pentru apreciere.
      Multumesc si pentru urare. :) Iti doresc sa ai o zi minunata! Pupici! <3

      Ștergere
  5. E evident ca din dansul seducator, de du-te vino, s-a infiripat ceea ce era de asteptat, desi cu tine as miza si pe povesti cu final neasteptat. Vei rade, dar acest parfum il folosesc eu zi de zi, doar ca varianta argintie, care culmea, realizez ca nu stiu nici ce contine, nici cum se numeste dar stiu ca are mosc. Ce chestie, cu lucrurile uzuale te porti de parca nu trebuie sa stii prea multe ca sa-ti placa. Povestea ta insa este perfecta, cu seductie soptită in intelesuri ce tulbura imaginatia. Te imbratisez...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Moscul este una dintre multele mele slabiciuni. :) Sunt sigura ca tot ceea ce contine mosc miroase foarte frumos.
      Pana la "Clubul Condeielor Parfumate" nu m-a preocupat prea mult sa aflu ce contin diversele produse - exceptand un parfum, "Opium" (de la YSL), cand am vrut sa stiu ce m-a "ametit" atat de tare incat sa ma indragostesc de un parfum!! :))

      Multumesc pentru apreciere, Adriana. Da, sunt cazuri in care o prietenie frumoasa intre o femeie si un barbat (de fapt, o atractie nedeclarata sau... neconstientizata) :) se poate transforma in dragoste declarata.
      Te imbratisez si eu.

      Ștergere
  6. Să-ți spun cum cred eu că s-ar termina?!? Sora mai mare l-a subjugat definitiv pe prinț, Dalia și ucenicul erau deja vrăjiți unul de celălalt fără să recunoască, dar în adâncul sufletului știau prea bine... și au trăit cu toții fericiți până la adânci bătrâneți. Din gama Tesori d” Oriente am avut și eu unul, iar majoritatea le-am adulmecat, dar pe acesta nu cred că l-am descoperit, încă. Zi minunată, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact asa! :)
      Multumesc, Dana! :)
      Poate dai si de acest parfum - nu cred ca te va dezamgi. :) Eu nu l-am avut, dar gelul de dus si laptele de corp mi l-a adus in atentie, pentru poveste. :)
      Ziua minunata iti doresc sa-ti fie. :)

      Ștergere
  7. Dalia isi va uni destinul cu al ucenicului - nu s-ar putea vedea in postura de printesa. :)
    Cred ca si parfumul miroase frumos - crema de corp si gelul de duş sunt super! Daca ai drum prin Italia gasesti sigur. :)
    Multumesc, Luiza. Iti doresc sa ai o zi minunata! Te imbratisez si eu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna seara, buna dimineata...nu stiu prea bine ce este :)
    Draga Diana, am sa te rog sa imi scuzi prea-marea intarziere. Dar de cand am publicat pentru aceasta tema (de asemenea cu intarziere), nu am reusit sa am timp. Perioade lungi din an, ceea cea inseamna timp liber, nu exista pentru mine. Stiu, se simte si pe blog(uri), si pe FB...
    M-a incantat povestea, m-a purtat pe aripi de basm, de vis. M-a sedus, trebuie sa recunosc. Am iubit basmele mult dupa iesirea din adolescenta. Si se pare ca si azi inca... :)
    Multumesc mult, Diana. Imbratisari. <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce surpriza minunata trecerea ta pe aici. Multumesc. :)
      Stii ca nu-i bai de nu treci pe aici. :) Stiu cum e cu timpul - parca tot mai scurt. :) Ma bucur sa stiu ca iti e bine.
      Multumesc pentru apreciere. Si eu mai iubesc basmele si visez - uneori - sa inventez unele. :)
      Te imbratisez cu drag si iti doresc sanatate si putere de munca! Si multe bucurii, satisfactii, impliniri. <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.