2023-01-21

Mini puzzle. Club de puzzle

Cum s-a născut pasiunea pentru puzzle nu sunt prea sigură. În copilărie am montat mai multe, de mărimea unei coli A4, cu ilustrații de prin cărțile de povești: Albă ca Zăpada și Cenușăreasa mi le amintesc – erau, desigur, cu piese mari-mari. Îmi plăcea să le montez, dar nu aș zice că eram pasionată.

Oricum, până la primul puzzle adevărat au trecut... câțiva ani (câțiva a se citi mulți). Pe la mijlocul anilor 1990 a dat peste mine mania asta – sau am dat eu peste ea. De fapt, manie e extrem de mult spus, pentru că nu-s toată ziua aplecată să montez piese, dar când am ocazia nici că mă interesează (prea mult) altceva – și asta nu-i tocmai bine.

Pentru că există Clubul de puzzle, găzduit pe blogul Explorator prin viață, și pentru că îmi place să fac parte din acest Club, încep prin a prezenta ceva mititel: două mini-mini puzzle-uri, surprize din ouă de ciocolată primite de Paști. În astfel de ouă din ciocolată sunt fel și fel de surprize, dar de când primesc și cumpăr aceste ouă cu surprize am dat numai peste două puzzle-uri.

Primul are 10x7 cm (15 piese) – nici măcar nu l-am demontat pentru a-l remonta – ar fi culmea să-mi ia vreo zi!

mini puzzle cu cinci pasari divers colorate, pe langa o creanga de copac

Pe al doilea l-am mai prezentat, dar acolo nu era despre puzzle și numai despre puzzle. Dimensiuni: 16x15 cm (20 de piese)

mini puzzle cu doua pisici si o pasare, din desene animate

Mai prezint un mini, făcut de mine cu ocazia Provocărilor verzi (Provocările verii – iunie 2019; jucării din carton). Dimensiuni: 26x32 cm (30 de piese).

mini puzzle cu imaginea unui caine Collie

I-am făcut și cutie – n-ar fi fost politicos din partea mea să țin piesele în pungă!

cutia pentru mini puzzle si cateva piese montate

Nu am desenat piesele corect... E inadmisibil ca într-un puzzle să existe piese de mijloc cu margine dreaptă – la mine sunt câteva pentru că la momentul când l-am făcut eram presată de timp (ce scuză jalnică am găsit! dar nu-i scuză, e real); 😊 am desenat în grabă, am decupat cu și mai multă grabă și... asta e: un puzzle cu erori, dar poate fi montat fără probleme, repede.

Postarea e înscrisă în unul dintre tabelele aflate pe pagina Clubului (clic pe ancora Clubul de puzzle de mai sus).

20 de comentarii:

  1. Ce faine sunt mini puzzle-urile !!!! Haha (sa tot gasesti astfel de surprize !!!). Eu in copilarie aveam cuburi :))).
    Puzzle abia la liceu (doua mici) si cu greu m-am abtinut sa imi mai iau (pana acum.. hahahaha).
    Cel cu catelul este cel mai frumos si il ador!! dar stii - apropo - sa stii ca eu la puzzle-urile cu fetite am prins niste piese pe mijloc aproape drepte pe o latura - oricum sunt unele forme la care nu ma asteptam deloc - asa ca ... de ce sa nu aiba laturi drepte.
    Tocmai comentasem la Suzana la puzzle-uri ca ar fi genial sa avem si o tema cu puzzle la provocari verzi de primavara. Si cand il revad si pe al tau, cred ca este o idee din ce in ce mai buna!! :D
    Pupici cu draaag!
    (o sa le caut si eu pe ale mele micute - de fapt nu ca sa le caut, ca stiu unde sunt.. dar sa ajung la ele :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt tare dragalase, e drept. Pisicutele imi sunt "cunoscute" de undeva, dar n-am idee de unde... Cea neagra imi aminteste de pisica Mittens, din flmul de animatie "Bolt", dar nu cred ca e ea...
      Cainele-puzzle imi place si mie! Pentru ca e caine. 😊 Cand am ales imaginea acestui caine aveam in minte un mascul Collie, care era foarte indragostit de Bonny, si Bonny nimic... 😊 Ce-ar fi iesit, oare, dintr-un Boxer si un Collie?! 😊

      Mi-ar placea sa vad puzzle-urile miniaturi. De-ai sti cat am cautat eu cutiuta cu puzzle-ul caine! 😂 Il pusesem bine!

      Cel rotund, al Suzanei e super!

      Nu am intalnit niciodata piese cu latura aproape dreapta, dar... chiar dreapta-dreapta e derutant tare, pentru ca le "luam" drept margine si putem obtine o strambatura de tablou. 😊
      Mie mi s-a parut destul de complicata desenarea pieselor, mai ales. E nevoie si de timp si de rabdare - in cazul meu asa a fost, dar eu... mdeh! cam pe langa cu rabdarea (si cu matematica!!!). 😊 Si cand ma mai goneste si timpul...! Mvaaai!

      Pupici cu drag! ❤

      Ștergere
  2. Adoro esse tipo de passar-tempo, acho que dependendo o grau de dificuldade
    Trabalha bem a mente.
    Parabéns amiga, Diana!
    Tenha um feliz fim de semana.
    Beijinhos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Isso me ajuda muito a afastar pensamentos aleatórios. Eu gosto daqueles que têm um grau de dificuldade maior.
      Obrigado, Fatyma!
      Votos de feliz fim de semana!
      Beijinhos 💐

      Ștergere
  3. Genial iniciativa me encanto el rompecabezas del perrito. Me recuerda a mi Franchesca. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incluso! Es de la misma "familia" que tu belleza! ❤
      Este juego ayuda, en mi opinión, a concentrarse, a desarrollar el espíritu de observación, a "aprender" la paciencia... 😊
      Te deseo un buen fin de semana!
      Te mando un beso.

      Ștergere
  4. Superbe miniaturile tale. Păsările sunt atât de drăgălașe! Pisicuțele sunt personaje intr-un serial de desene animate.Iar coțelul...mai ales că e făcut de tine, e pur și simplu adorabil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa stiu ca iti lac miniaturile.
      Inseamna ca am vazut cel putin un episod din acest serial de desene. 😊
      Iti multumesc pentru compliment! ❤

      Ștergere
  5. Acum ca ai vorbit despre aceste realizari, s-au reactivat atatea idei despre si cu puzzle-uri, incredibil! Si chiar cateva lucrari cu! Am avut unul mic dintr-un ou kindle, insa cred ca l-am dat. Era cu pinguini. Apropo de idei, am luat niste puzzle-uri pentru copii, micute si intr-un fel de rama, adevaratul motiv pentru care le cumparasem. Sa nu razi, ca te aud!😊 Imi plac mult, sa stii! Da, da trebuie reactivate ideile. A fost inspirata Niko! Si imi place poza cu fetele. Ce zici, o facem emblema sa ne-o punem pe blog, poate cu o poza mai clara intre chipuri?
    Pup si zile frumoase in continuare, Diana draga!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am zambit, la faza cu puzzle-urile pentru copii (ca-mi iau jucarii - cand cumpar pentru un copil cumpar si pentru mine; apoi dau jucaria mea, dupa ce ma... plictisesc de ea) dar cand am citit "sa nu râzi, ca te aud!" am râs cu voce tare! 😂 Voi mai chicoti un timp, ca tare mi-a placut! 😊
      Cred ca ar fi fain sa reactivezi ideile. E, cumva... "pentru toate exista un timp". 😊

      Buna ideea cu insigna! Poate vrea Niko sa o faca sau tu sau Rux... ;) Eu vreau o astfel de insigna pe blog (sa ma "legitimez"), dar nu prea ma pricep. Scriu mai jos de unde am "luat" imaginile:
      pixlr x (program editare foto online, gratis; nu necesita cont) - dupa incarcarea fundalului (imaginii de baza) am ales din meniul lateral "adauga element" (patratelul hasurat) apoi clic "Sticker" si de aici am derulat la "Trendy Girls". 😊 Evident, asta-i ce stiu eu si cred ca se subintelege ca orice varianta e ok pentru mine.
      iti multumesc, Suzana draga! ❤ La fel iti doresc si eu tie! Pupici! 😘

      Ștergere
    2. Te referi la asta?
      https://pixlr.com/x/
      Are tone de stickere. Cred ca nu l-am folosit pana acum. Totusi are un login. Asta nu inseamna ca dupa ce lucrezi o poza ca sa o salvezi trebuie logarea? Mai explorez. Pup.😘❤️

      Ștergere
    3. Da. Tocmai pentru ca are asa de multe elemente care pot fi adaugate am specificat 'calea' spre fete. 😊 Unde apare "coronita" galbena cred ca trebuie sa ai cont sau sa platesti (nu stiu, 'ca imi sunt suficiente celelalte).
      Nu trebuie sa te conectezi. Folosesc programul de cativa ani (si nu stiu tot ce face) 😊 - daca trebuia cont nu-l foloseam.
      Poti salva pozele in mai multe formate: jpg/jpeg, png, web... poti alege dimensiunile... poti denumi poza inainte s-o salvezi/descarci...
      Mie-mi place in primul rand pentru ca nu trebuie cont, dar si pentru ca are multe tipare gratuite pe care le pot folosi pentru colaje sau "prezentari".
      Pupici! ❤ 😘

      Ștergere
  6. Sora mea îi trimisese lui ticuțu 2 puzzle (ca să se mai înveselească) dar le-am realizat eu, temporar, apoi le-am pus în cutiile lor și așa au rămas ...
    Frumoase puzzle ai tu - mai ales primul, mi-a placut mult !!!
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa stiu ca iti plac puzzle-urile acestea. 😊
      Daca ai montat piesele o data... poate gasesti puterea sa o faci din nou, desi imi imaginez ca e destul de dificil... Mie imi e greu sa folosesc tabla de sah si piesele pe care le foloseam cand jucam cu tata... (si au trecut 12 ani de cand tata nu mai e)

      Ar fi frumos sa te alaturi Clubului. 😊
      Pupici! ❤

      Ștergere
  7. Ce frumoase sunt! Şi mie-mi place să le fac. Şi chiar nu ştiam că se găsesc şi puzzleuri în ouă cu surprize. Eu am nimerit, rar ce-i drept, că nu le cumpăr, numai jucărioare, cum ai zis şi tu, şi nici măcar din alea care să necesite asamblare cum era cândva.
    Foarte mult îmi plac! Bravo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ca te alaturi Clubului de puzzle. 😊
      Daaa.... :( Nici eu n-am mai gasit in ouale de ciocolata jucarioare care trebuie montate... O fi asa din grija fatza de cei mici, sa nu inghita piesele minuscule... Ce faine erau acelea! Si unele dintre cele care nu trebuie montate sunt dragalase dar... n-au acelasi farmec. 😊
      Multumesc, Potecuta!

      Ștergere
  8. Olá Diana!

    Amo quebra-cabeças!
    É uma terapia montá-los
    Tenha uma semana repleta de luz
    Abraços Loiva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Olá Loiva!
      Oh sim! É uma verdadeira terapia montá-los!
      Obrigada!
      Desejo a você uma excelente semana!
      Abraços.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.