2019-11-04

Fața și reversul. Citate favorite

Am ales un fragment dintr-un eseu al lui Albert Camus: “Fața și reversul”.
Singura neliniște care mă mai stăpânește e aceea de a simți această clipă impalpabilă fugindu-mi printre degete ca picăturile de mercur. Lăsați-i pe cei care vor să întoarcă spatele lumii. Nu mă plâng, pentru că privesc cum mă nasc. În clipa asta singura mea împărăție e această lume. Soarele și umbrele, căldura și frigul care vin din adâncul văzduhului; de ce să mă întreb dacă chiar acum nu moare ceva și dacă oamenii nu suferă, de vreme ce totul este înscris în această fereastră prin care cerul își revarsă preaplinul venind întru întâmpinarea milei mele? Pot doar să spun, și voi spune chiar acum, că important e să fii uman și simplu. Ba nu, important e să fii adevărat, acest cuvânt cuprinzând totul, omenie și simplitate. Și când sunt oare mai adevărat decât atunci când eu sunt lumea? Sunt copleșit de daruri înainte chiar de a le fi dorit. Veșnicia e aici și eu nădăjduiam în ea! Acum nu mai vreau să fiu fericit, ci doar să fiu conștient.
Un om contemplă lumea și celălalt își sapă groapa; cum să-i separi? Oamenii și absurditatea lor? Dar iată surâsul cerului. Lumina crește și în curând va fi vară. Și iată ochii și glasul celor pe care trebuie să îi iubim. Sunt legat de lume prin toate gesturile mele, de oameni prin toată mila și recunoștința mea. Între această față și acest revers al lumii nu vreau să aleg, nu-mi place să aleg. Oamenii nu te vor lucid și ironic. Spun: “Înseamnă că nu ești bun”. Nu văd legătura. Desigur, dacă-l aud pe unul spunând că e imoralist, înțeleg că simte nevoia să-și făurească propria lui morală; dacă un altul afirmă că disprețuiește inteligența, ghicesc că nu-și poate suporta îndoielile. Dar asta pentru că nu-mi place când se trișează. Curajul cel mare rămâne acela de a privi cu ochii larg deschiși atât lumina cât și moartea. Cum să arăt drumul care leagă această mistuitoare dragoste de viață de această tainică disperare? Dacă ascult glasul ironiei (această garanție a libertății de care vorbește Barrés), cuibărită în adâncul lucrurilor, ea mi se dezvăluie treptat. Clipind din ochii mici și limpezi îmi spune: “Trăiește că și cum…” Căci, în ciuda multor căutări, asta-i toată știința mea.
La urma urmei, nu sunt sigur că am dreptate.
Autorul, despre volumul "Fața și reversul": Eseurile reunite în acest volum au fost scrise în 1935 și 1936 (aveam atunci douăzeci și doi de ani) și publicate un an mai târziu, în Algeria, în foarte puține exemplare. […] Nu mă lepăd de nimic din ce-am exprimat în aceste scrieri, dar forma lor mi s-a părut întotdeauna stângace.
Sunt un om mediu plus o existență. Valorile pe care aș simți nevoia să le apăr sunt valori medii. (Albert Camus)
₪₪₪
Citate favorite e ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.
₪₪₪
Acest reprezentant al existențialismului, Albert Camus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (17 octombrie 1957), s-a născut la 7 noiembrie 1913, într-un sătuc sărac din Algeria Franceză, unde, în 1871, s-au stabilit părinții lui (tatăl, francez, mama de origine spaniolă). Familia Camus era originară din Bordeaux, primul Camus care a părăsit Franța pentru Algeria a fost străbunicul autorului, care la începutul secolului al XIX-lea a devenit parte a valului de coloniști europeni din nordul Africii.
Albert a fost cel de-al doilea copil al familiei, după fratele sau Lucien. Tatăl moare în primele lupte ale primului război mondial și cei doi rămân în grija mamei, împreună cu care se mută în Alger, unde mama a lucrat mai întâi la o fabrică de cartușe, apoi a spălat rufe pe la familiile înstărite. Albert a trăit lângă mama sa aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie, și fratele său. Lipsurile elementare îi marchează profund personalitatea. A fost jurnalist, romancier, eseist, dramaturg și filosof.
Termină cursurile școlii comunale, ca bursier face studii liceale și continuă cu studii universitare, luându-și licența în filosofie cu teza “Metafizica creștină și neoplatonismul”, care are ca obiect raportul dintre elenism și creștinism la Plotin și Sfântul Augustin. La vârsta de 17 ani apar primele semne ale tuberculozei.
Din primele momente ale venirii lui Hitler la putere, în 1933, a participat activ în mișcarea de rezistență antifascistă. În 1934 se căsătorește (căsătoria durează doar un an) și se înscrie în partidul comunist, la îndemnul unui prieten, primind sarcina de partid de a face propagandă în mediile musulmane. A părăsit repede partidul comunist (unele surse spun 1935, altele 1937) dar motivele nu sunt prea clare. E refuzat la înrolare la începerea celui de-al doilea război mondial; în 1940 se căsătorește cu Francine Faure (au împreună doi copii: Catherine și Jean). În 1943 începe să lucreze pentru ziarul clandestin “Combat”, vocea mișcării de rezistență franceză.
Moare într-un accident de mașină, la 4 ianuarie 1960, când se întorcea la Paris după o vacanță la schi cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

14 comentarii:

  1. Da, trăiește ca și cum... O idee profundă, regăsită în diverse forme la mai mulți gânditori, dar iat-o pe a lui Mahatma Gandhi: ”Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic.”

    Săptămână excelentă, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mahatma Gandhi este, si el, intre cei care stiu ca numai invatand omul poate deveni mai bun, ca fiinta, ca suflet (nu prea stiu cum sa exprim). Ca mai invatam si prostioare... e altceva. :)
      Ce greu e sa "traim clipa"! :) Nici nu apuc sa gandesc si clipa a si trecut! :)

      Multumesc, Zina draga! Saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  2. Stiu doar ca "Fata si reversal" este prima carte a lui Albert Camus … dar eu nu am avut rabdare sa o citesc … Nu îmi plac eseurile...
    Citind aici la tine descopar ca si el a fost "scorpion"! Piei drace! 😅

    Sa ai o saptamana frumoasa si senina draga mea Diana!
    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie-mi plac eseurile si pentru ca sunt destul de scurte si "trateaza" diverse intrebari, idei, sentimente - nu trebuie sa le deduc eu din actiunea unor personaje, din descrieri. Pe scurt: mi se da mura-n gura. :) Asta nu inseamna ca nu-mi plac romanele! :) La Camus imi place cam tot ce a scris - nu reusesc sa citesc "Ciuma"! :)

      Multumesc, Ella draga! La fel sa fie si saptamana ta! (si la propriu sa fie senina si frumoasa - am inteles ca le cam ploua pe la voi; la noi e prea cald pentru aceasta perioada).
      Pupici! si Pupicios! <3

      Ștergere
  3. ce frumos exprimat:"important e să fii uman și simplu. Ba nu, important e să fii adevărat(...)" Da, asa este. Sa fii bun si corect si sa nu iti fie teama sa fii autentic. Sa stai in picioare pentru greselile tale si sa ceri iertare atunci cand ai facut o nedreptate. Suntem oameni si greseala e umana. Suntem unici si suntem frumosi nativ... faptul ca devenim un multiplu al comunului sau faptul ca ne uratim, suntem de vina doar de noi.
    Te pup Diana draga. Ganduri bune si imbratisari de la trio pentru trio 😘😘🐾

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii se tem de autenticitate, altii exagereaza in cine stie ce directie dorindu-si sa fie - sigur-sigur! - autentici, si totul o ia la vale. :)
      Imi place cum suna "suntem frumosi nativ". E, cumva, pacat, ca multi vor sa se integreze ajungand sa-si piarda aceasta frumusete, sa-si piarda chiar si unicitatea! (nu exista doi oameni la fel, dar unii parca reusesc sa se identifice prea mult cu altii) :)
      Multumesc, Carmen draga! Imbratisari, pupici si ganduri bune de la trio pentru trio! <3

      Ștergere
  4. Mi se pare un citat de exceptie. Este foarte dens in idei.
    Mi-a placut insa foarte mult:
    "Acum nu mai vreau să fiu fericit, ci doar să fiu conștient." si
    "În clipa asta singura mea împărăție e această lume."

    Pur si simplu nu stiu daca am citit ceva cap coada de Camus. Mai mult franturi de idei. Imi pare bine ca l-am intalnit la tine.
    Multumesc, Diana draga! O saptamana excelenta! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur tare mult ca iti place fragmentul, pentru ca Albert Camus este unul dintre preferatii mei. :)
      Si mie imi plac in mod deosebit ideile pe care le-ai subliniat si tu.
      Cu drag!
      Multumesc. Saptamana minunata iti doresc sa ai si tu, Suzana draga! Pupici! <3

      Ștergere
  5. Nu sunt sigur că putem alege intre cele doua. Se pare că unii avem inscrisă in gene revolta, lupta; altii insingurarea, depresia...
    O săptămână cu impliniri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca e sigur: nu putem alege; e ca si cum am desface in doua o moneda... si-ar pierde valoarea. :)
      Poate ca se intampla astfel pentru a se crea un fel de echilibru.
      Multumesc, la fel!

      Ștergere
  6. Mi-a placut asa mult sa citesc tot articolul! Mi-a placut Camus! :). Cum e sa spui ca ti-a placut un roman cu numele "Ciuma". eh, dar serios mi-a placut si, desi am citit si studiat mult despre el uite ca uitasem unele amanunte - si ma gandeam acum recitind... ce stupid, accident de masina..
    Imbratisari cu mult drag :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si de ce nu?! :)) Ti-a placut romanul, nu ciuma. :)) Trebuie sa-mi gasesc si eu dispozitia de a-l termina. :)
      Culmea! Si eu uit mereu ca a murit in accident de masina! E ca si cum mintea refuza sa inteleaga! :)
      Imbratisari cu drag! <3

      Ștergere
  7. Uimitor. Citind si re_citind, pentru ca aseara mi s-a sters mesajul de pe fon ce voiam sa ti-l trimit, imi dau seama azi, ca aproape fiecare propozitie sta in picioare,singura, punand sub semnul intrebari ceva.
    ''Singura neliniște care mă mai stăpânește e aceea de a simți această clipă impalpabilă fugindu-mi printre degete ca picăturile de mercur. Lăsați-i pe cei care vor să întoarcă spatele lumii. Nu mă plâng, pentru că privesc cum mă nasc. În clipa asta singura mea împărăție e această lume.''
    Faina bucatica, mi-a placut mult si ma impresioneaza ca-s culese la o varsta asa frageda.
    Multumesc. :) O saptamana buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uf! Stiu din experienta cat de neplacut e sa zboare mesajele aiurea... Una e starea de spirit cand incep sa scriu imediat ce am terminat de citit si alta e starea dupa "Puuuf! Unde-i mesajul?"
      :) Cand am citit la ce varsta a scris el aceste ganduri imediat m-am gandit ca... "eu, la varsta lui de 22 de ani..." aveam capul in nori si habar n-am unde erau norii! :) Unii par ca se nasc intelepti, cautatori de intrebari si rspunsuri. :)
      Cu drag!
      Multumesc. Saptamana minunata iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.