Teama de necunoscut. Citate favorite

„Teama de necunoscut” este - și a fost încă din timpul lui Lucretius - un subiect „gras” pentru toți filosofii și diletanții care-și propun să deslușească originile religiilor, ale mitologiilor și moralelor. De câte ori vorbești despre „omul primitiv” ești aproape obligat să amintești teama lui de „necunoscut”, izvorul acesta nesecat al tuturor credințelor, superstițiilor și extazelor care au umilit sângeros condiția umană. [...]

Mi se pare, bunăoară, că nu s-a subliniat îndeajuns unul dintre motivele spaimei de necunoscut, spaimei de lucruri sau oameni noi, pe care o încearcă mai ales „oamenii primitivi”, les moins civilisés. Acest motiv ar putea fi astfel formulat: omul primitiv se teme, de lucrurile sau persoanele necunoscute, pentru că aceste lucruri sau persoane nu coincid și nici măcar nu se potrivesc cu propria imagine pe care și-a făcut-o el despre sine.

Orice lucru sau persoană, care modifică - mai precis, contrazice - cunoașterea omului primitiv despre sine, devine primejdios; nu pentru că e „necunoscut”, pentru că n-a fost întâlnit până acum, ci pentru că nu se poate încadra nici armoniza cu icoana închipuită de om sieși. În această interpretare pe care o dau spaimei de necunoscut, accentul nu mai cade pe oceanul nesfârșit al fenomenelor exterioare omului - ci pe ideea de om, așa cum este intuită și trăită de fiecare trib necivilizat și fiecare națiune în parte. Cu cât este mai puțin „civilizat” un om, cu atât icoana pe care și-o face despre sine este mai absolută, mai rigidă în limitele ei. Norma domină conștiința omenească încă de la începuturile ei atât de tulburi, chiar în așa-numitele faze pre-logice. [...]

O simplă observație, privind exclusiv lumea modernă (post-medievală), care cunoaște - în mediile ei urbane - un amestec de „imagini antropologice”; în această lume modernă, nu numai „personalitățile” puternice sunt privite cu neîncredere și teamă, ci orice om viu este pentru celălalt, prin simpla lui prezență, un izvor permanent de griji și neliniști. Cum spunea Goethe (care înțelegea perfect logica și simbolul omului modern) fiecare ins este pentru tovarășul în a cărui prezență trăiește mai îndelungat, un demon; adică, forța care îi năruiește icoana despre sine... [...]

(din Fragmentarium, de Mircea Eliade. Editura Humanitas, București, 1994)

₪ ₪ ₪

Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna în care începe luna calendaristică.

Frica de boală și obsesia pentru sănătate

Ne putem întreba dacă societatea noastră, atât de avidă de sănătate perfectă și de risc zero, nu contribuie la generarea mai multor frici ca altădată în legătură cu boala. 

(Michel Lejoyeux, Vaincre sa peur de la maladie, Paris, 2002)

Orice om care gândește vrea să fie sănătos, își ia măsuri de precauție să nu se îmbolnăvească de te miri ce, dar e conștient că există riscul să se îmbolnăvească oricând, oriunde. Orice om sănătos la cap se teme să nu se îmbolnăvească de la produse alimentare expirate sau inadecvat depozitate, se teme să nu se îmbolnăvească de la clorul din apa potabilă sau poluanții din atmosferă... E firesc ca omul să se teamă de boală, dar când această teamă ajunge să-i controleze viața în cele mai mici amănunte e cazul să se întrebe dacă nu trebuie să vadă un specialist în tulburări psihologice.

Preocuparea pentru sănătate, dorința de a fi sănătoși sunt firești, sunt reacții raționale date de necesitatea de a evita durerea și de dorința/instinctul de supraviețuire, dar când această preocupare devine frică excesivă și irațională e vorba despre un caz de nosofobie (nozofobie), care e diferit de ipohondrie (hipocondrie). Ipohondrii pot dezvolta și nosofobia.

Nosofobie vine din greacă: nosos = boală, phobos = frică = frică de a se îmbolnăvi. Nosofobia este frica irațională de-a avea o boală specifică, fatală. Ipohondrii sunt obsedați de ideea că ei sunt deja afectați de o boală gravă pe care medicii nu au reușit, încă, să o diagnosticheze. Nosofobii nu se tem că au deja boala, ci se tem să n-o facă; ei se feresc să meargă la medic – de teamă că li se va confirma boala – ipohondrii, în schimb, sunt mai mereu la medic și cer să li se facă analize peste analize. Deși pentru nosofobi orice simptom ar putea fi semn al unei boli mortale ei evită cu orice preț să meargă la medic pentru că trăiesc o frică exacerbată de-a descoperi că au o boală gravă sau mortală, preferând să trăiască fără a ști sigur. Din păcate, pe măsura ce îmbătrânesc, șansa de a dezvolta o boală mortală crește dar ei tot vor refuza să meargă la medic. Deși în prezent există întotdeauna posibilitatea de a dezvolta o boală gravă – chiar mortală – nivelul de teamă cu care se confruntă nosofobicii este excesiv, dar persoana nu poate controla această frică, adică nu poate împiedica apariția sentimentelor de anxietate, gândurile și credințele care sporesc această anxietate.

Nosofobia este mai frecventă la oamenii care au activități strâns legate de un mediu în care se tratează bolnavi sau de cele în care se îngrijesc persoane, dar și la studenții din domeniul sănătății pentru că unele patologii pot provoca impresii puternice în mintea unor persoane.

Cauza specifică a unei fobii, în general, e complicat – spre imposibil – de aflat. Se presupune că ar putea fi o dispoziție genetică ce e combinată cu trăirea unor experiențe traumatizante. Factori de risc pentru dezvoltarea nosofobiei: o experiență traumatizantă (moartea unei persoane iubite de o boală gravă, de exemplu, care ar putea fi o cauza suficientă pentru declanșare), expunerea la niveluri ridicate în mass-media despre boli și riscurile de a contacta boli; epidemiile globale majore; expunerea în mod constant la mediile în care boala este ceva comun (spitale, case de îngrijire medicală, centre de sănătate).

Nosofobia pare mai frecventă în rândul studenților și a cercetătorilor care petrec mult timp cercetând boli specifice. Mai e numită și „boala studentului la medicină”.

Frica de microbi. E numită și misofobie, germofobie, bacilofobie, bacteriofobie, verminofobie. E o frică patologică de bacterii, de mizerie, de contaminare, altfel spus. E o frică intensă de orice microorganisme (virusuri, fungi, bacterii, germeni, paraziți). Toți oamenii se tem să nu contacteze o boală, dar cei care suferă de această frică vor avea palpitații sau vor simți că nu mai au aer, vor avea senzație de greață și se vor teme că-și pierd controlul, iar frica de contaminare îi va face să tremure atunci când sunt în mediu „nesteril”. Unele persoane se pot teme de orice înseamnă microorganism sau mizerie, altele pot avea o fixație pe anumite microorganisme. Cel care se teme de microbi se spală des pe mâini, se dezinfectează, dezinfectează obiecte, evită să atingă orice poate avea microbi. Informațiile din mass-media, care accentuează ideea rezistenței la antibiotice a unor microorganisme care pot pune viața în pericol, filmele despre epidemii și pericole biologice, creșterea varietății de produse pentru igienă sunt factori de risc și conduc la creșterea numărului de cazuri „fobice”. În plus, cercetătorii au observat că igienizarea extremă poate conduce, în cazul copiilor – mai ales – la dezvoltarea de alergii și că practicile de curățenie extremă par a contribui la răspândirea infecțiilor rezistente.

Frica de microbi poate fi întâlnită și la ipohondri dar, în general, e o frică specifică. Ca și în cazul nosofobilor, germofobii pot ajunge în situația de a evita cabinetul medical / stomatologic de teama contaminării „cu ceva”, ceea ce le pune în pericol sănătatea.

Aceste fobii, netratate, pot duce la izolare socială, tulburări anxioase și chiar la depresie.

Frica de ace, tripanofobia. E frica extremă și irațională de acele utilizate în procedurile medicale (injecții, vaccinuri, branule, perfuzii etc.). Mulți oameni prezintă un anumit grad de disconfort în legătură cu astfel de proceduri dar cei cu tripanofobie au un grad de anxietate atât de ridicat încât ajung să evite astfel de proceduri medicale, ceea ce poate fi riscant pentru sănătate. Dacă sunt forțați să se supună – fără a se ține cont de fobia lor (despre care unii nici nu știu că o au, și li se pare „o glumă” teama lor de ace) – există riscul ca aceștia să intre în colaps. În general, copiii se tem de ace, dar și mulți adulți, și în unele cazuri frica este foarte severă. Tripanofobia are diferite grade, dar și la cei cu un grad mai scăzut de frică e suficient să vadă un cadru medical indispus de „fițele” lor pentru ca frica să crească în intensitate și simptomele fizice să apară: dificultăți de respirație, creșterea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac, senzație de gură uscată, transpirație excesivă, amețeală (și chiar leșin); se naște în om dorința intensă de a evita și de a fugi din situația respectivă. În cazurile în care gradul de anxietate e foarte ridicat pot apărea atacurile de panică. Cei care suferă de frica de ace vasovagală leșină când văd o seringă.

Obsesia pentru o alimentație sănătoasă, ortorexia. Ideea că „suntem ce mâncam” îi trimite pe mulți direct în boală – încet dar sigur, în timp ce ei își doresc să moară sănătoși. Grija pentru sănătate e firească, dar de la un punct încolo devine obsesie. Mulți au devenit obsedați de ideea că trebuie să „mănânce natural, curat”, fără E-uri, fără carne „umflată” cu hormoni etc.. Sigur că există alimente „nesănătoase”, dar de aici până la a ajunge la obsesie ar trebui să fie cale lungă. Propaganda pentru „alimentație sănătoasă”, pentru „un corp de vis”, pentru „tinerețe fără bătrânețe” aduce bani mulți unora și îi distruge pe cei care nu reușesc să mențină un echilibru în alimentația lor. Ortorexia e la fel de periculoasă ca anorexia sau bulimia. Anorexicii sunt obsedați de cantitate, ortorexicii de calitate. Bulimicii înghit o mare cantitate de alimente în timp foarte scurt apoi își provoacă vărsături, își administrează laxative sau depun un efort fizic intens.

Cei obsedați de „alimentația sănătoasă” pot ajunge la panică atunci când nu pot mânca așa cum le-a intrat lor în cap că e „bine” și „sănătos”; sunt obsedați de calitatea hranei și dezvoltă o fixație patologică pentru tot ce e „hrană curată”, ajungând să petreacă mult timp citind etichetele produselor, eliminând rând pe rând o mulțime de alimente din alimentație, cheltuind sume tot mai mari pentru ceea ce ei numesc „produse bio”. A mânca, pentru ei, va ajunge mai mult un chin, când ar trebui să fie o plăcere. Ortorexicii sunt și ei în pericol să ajungă izolați social pentru că la un moment dat vor refuza să mănânce pe unde sunt invitați dacă mâncarea nu e „curată” și vor continua prin a-și aduce cu ei alimentele „sănătoase”, plus că vor turui continuu, oriunde au ocazia, despre alimentația sănătoasă și despre „dietele sănătoase”.

În general, comportamentul demarează din dorința de a deveni mai sănătos (cel mai des din dorința de a pierde în greutate, dar se ajunge la obsesia pentru hrana „curată”). Gândirea obsesivă cu privire la alimente și mâncatul restrictiv poate da iluzia unui sentiment de control asupra complexității propriei vieți. Atunci când devii obsedat că trebuie să mănânci – neapărat! - la ore fixe, că trebuie să mănânci după reguli stricte (pentru a reuși să rămâi sănătos) nivelul hormonilor de stres crește și digestia nu mai e una bună, iar o digestie rea poate conduce, pe termen lung, la balonare, reflux și alte probleme intestinale.

Obsesia de a restricționa carbohidrații din alimentație, carbofobia. Carbohidrații sunt folosiți de organism pentru a fabrica glucoza (glucoza e transformată în energie) și sunt esențiali pentru buna funcționare a organismului și principala lor funcție este să furnizeze energie organismului; au rol important în funcționarea sistemului nervos central, a sistemului muscular și contribuie la buna funcționare a zonei gastro-intestinală. Eliminarea carbohidraților din alimentație poate provoca malnutriție = în loc să fii mai sănătos te îmbolnăvești. Cine oprește brusc consumul de carbohidrați poate avea unele probleme: slăbiciune generală, oboseală, dureri de cap, amețeală, senzație de greață, iritabilitate – sunt simptome ce pot dura de la câteva zile la câteva săptămâni. Pe termen lung, carbohidrații procesați fac rău celor sedentari, în principal – cei care fac efort susținut zilnic au nevoie de mult mai multă energie. Cine alege o dietă – de orice fel – cred că ar trebui să ceară sfatul unui medic nutriționist.

Aș zice că frica de boală și obsesia pentru sănătate sunt surori; ambele sunt dăunătoare și pentru sănătate și pentru o viață liniștită, armonioasă. 

Cine vrea să convingă pe cineva, de orice, prin frică, amenințare sau cu forța are cele mai mari - și de nedorit - "șanse" să contribuie la noi cazuri de fobie / tulburări obsesiv-compulsive sau să le intensifice pe cele existente.

Resurse:

Vaincre sa peur de la maladie, de Michel Lejoyeux

Psihologia fricii. Temeri, angoase și fobii, de Christope Andre.

*

https://www.sfatulmedicului.ro/Educatie-pentru-sanatate/carbohidratii_11705

https://www.eisberg.ro/ro/newsdetail/ortorexia---sau-cand-mancatul-curat-devine-periculos/

https://www.alphega-farmacie.ro/alimentatie/ortorexia-obsesia-pentru-mancarea-sanatoasa-539/

https://sfaturimedicale.ro/germofobia/

https://www.la-psiholog.ro/info/mysofobia-fobia-de-microbi

https://www.emergency-live.com/ro/health-and-safety/hypochondria-when-medical-anxiety-goes-too-far/

https://mindeducation.ro/frica-de-boala-sau-atunci-cand-ne-pierdem-increderea-in-propriul-corp/

https://www.verywellmind.com/what-is-nosophobia-2671624

https://www.la-psiholog.ro/info/fobia-de-boala

https://www.la-psiholog.ro/info/nosofobia-frica-irationala-de-a-avea-o-boala-specifica

https://www.romedic.ro/anxietatea-de-sanatate

https://sfaturimedicale.ro/fobia-de-ace-tripanofobia/

Frica ucide mintea. Citate favorite

Nu îmi va fi teamă. Frica este cea care ucide mintea. Frica este moartea măruntă care aduce distrugerea totală. Îmi voi infrunta frica. Îi voi da voie să treacă peste mine și prin mine.

Şi, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai rămâne nimic. Voi rămâne doar eu. (Frank Herbert in Dune, Editura Nemira, Bucuresti, 1992, traducator: Ion Doru Brana)

Toţi oamenii se tem. Toţi. Cel care nu se teme nu este normal… (Jean-Paul Sartre)

Nu alegem să ne fie frică, şi mai puţin să ne fie foarte frică. Dar putem alege, in schimb, să înţelegem mai bine frica. Pentru a ne pregăti să acţionăm mai bine in faţa ei. (Christophe André, in Psihologia fricii, Editura Meteor Publishing, Bucureşti, 2019, traducător: Daniel Voicea).

Prin demnul anteriu pe care-l port… ţi-e frică fără cauză şi fără motiv (François Rabelais, Cartea a patra).

Strămoşii îndepărtaţi şi-au transmis fricile speciei noastre. Ca toate moştenirile, aceste temeri sunt, in acelaşi timp, o şansă pentru supravieţuirea noastră, dar şi o povară pentru calitatea vieţii noastre. Încă din prima noastră zi, suntem “conectaţi la reţeaua fricii”. (Christophe André, Psihologia fricii).

Şi acum, nu v-am spus că luaţi drept nebunie ceea ce nu este decât o acuitate accentuată a simţurilor? (Edgar Allan Poe, Povestiri extraordinare).

Marile noastre frici rămân, pur şi simplu, pentru că ne supunem lor. Ne supunem lor in comportamentele noastre: fugind. Şi le ascultăm in gândurile noastre: văzând in jurul nostru numai pericole sau ameninţări. Teama ne pune astfel inteligenţa sub influenţa ei. (Christophe André)

La luptă! Trebuie să profit de viaţă, să găsesc bucuria, altfel sunt pierdut. Dar cum, cum? (Alexandre Jollien, Le Mètier d’Home)

Trebuie să le facem viaţa imposibilă fricilor noastre, in caz contrar, ele vor fi cele care ne vor face viaţa imposibilă. […] Nu-ţi poţi învinge frica fără să cobori in arenă. Pentru a-ţi domina fricile, trebuie să le înfrunţi - cât mai des şi mai constant. (Christophe André)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Frica funcţionează ca un sistem de alarmă a cărui funcţie, la fel ca toate semnalele de alarmă, este de a ne atrage atenţia asupra unui pericol, pentru a ne permite să-i facem faţă cât mai bine. Problema este că acest semnal de alarmă poate fi mai mult sau mai puţin bine reglat.

O frică normala este o alarmă eficient calibrată in activarea, precum şi in reglarea ei - alarma de frică se declanşează numai cu bună ştiinţă, in faţa unui adevărat pericol, şi nu la posibilitatea sau la amintirea unui pericol. […] O frică patologică se aseamănă unei alarme prost reglate, atât in activarea, cât şi in reglarea ei. Când activarea ei este anormală, frica se declanşează prea des pentru praguri de periculozitate prea joase. Sunteţi victima alertelor false frecvente, ca un animal hăituit, o gazelă la adăpat, care tresare şi o ia la fugă la cel mai mic zgomot sau mişcare a frunzelor. […] Atunci când reglarea ei este anormală, alarma de frică nu este modulată. Ea poate degenera foarte repede in panică incontrolabilă. (Christophe André)