Jurământul medicului

Obișnuim să numim „doctor” o persoană care a terminat facultatea de medicină. Înțelesul cuvântului „doctor” e mult mai restrâns, în fapt, și se referă la un titlu academic obținut de cineva după studii aprofundate într-un domeniu (aproape oricare). Pe scurt, „doctor” este persoana care a obținut un doctorat = e super-super specializat într-un domeniu (ramură dintr-un domeniu etc.).

Desigur, sună mai bine să spunem „dna/dl doctor” decât „dna/dl medic” așa că, (și) în limba română medic și doctor sunt sinonime. Medicul este profesionistul autorizat în domeniul sănătății, care întreține/restabilește sănătatea omului practicând medicina (adică, ceea ce a învățat la facultate, după facultate, în practică, studiind continuu pentru că în acest domeniu totul pare că se dezvoltă cu viteza luminii). Medicul examinează pacienții, le revizuiește/completează acestora istoricul medical, diagnostichează boli sau leziuni. Administrează tratamente și sfătuiește pacienții cu privire la sănătatea și bunăstarea lor fizică și psihică.

Profesia de medic este una extrem de stresantă - pentru acei medici care o practică din pasiune. Medicina (ca și în cazul altor profesii) nu este pentru oricine. Mulți medici - mai ales cei din spitale, de la „unitatea primiri-urgențe”/ambulanță - sunt sub o presiune constantă, lucrează la ore imposibile și pot ajunge să fie afectați de epuizare severă (mai ales din cauza orelor insuficiente de somn), de anxietate.

Medicii nu au numai grija pacienților, ci și grija „hârtiilor”. Birocrația e o parte deloc neglijabilă în această profesie. Sigur, nu e inutilă, în cea mai mare parte, deoarece în activitatea directă de îngrijire a pacientului trebuie introduse anumite informații/documente într-o fișă/bază de date. Desigur, există și „personal auxiliar” pentru a ține în frâu birocrația (registratorii, de exemplu), dar nu în toate cazurile. Cel puțin un sfert din timpul medicilor este alocat completării de fișe, rapoarte etc..

Ce-l face medic pe un om? Bineînțeles, studiile - în urma studiilor devine recunoscut ca profesionist în domeniu. Un medic bun nu e doar o persoană bine pregătită profesional, informată; un medic bun este atent, analitic, calm, cooperant, creativ, energic, altruist, pasionat, bun observator, curios, prietenos, responsabil, înțelept, de încredere, curajos etc. și nu e străin de etică.

În cazul medicilor nu trebuie să se pună accent pe „cantitate” ci pe „calitate”. Un medic care lucrează într-un spital trebuie să aibă unele abilități speciale, aș zice: trebuie să fie capabil să lucreze, uneori, multe ore și adesea sub presiune, ceea ce înseamnă că trebuie să fie foarte bine pregătit, să fie analitic și să ia decizii rapid; trebuie să aibă abilități de conducere - fiecare medic are o echipă, și dacă echipa nu funcționează ca un mecanism bine întreținut eforturile medicului ar putea fi zadarnice. Medicul trebuie să știe să comunice și trebuie să fie empatic.

Medicii care nu dovedesc empatie, care sunt nepoliticoși cu pacienții și colegii lor (indiferent de calificarea acestor colegi), care nu dovedesc respect față de opiniile altor medici, care nu se informează despre ultimele noutăți în specialitatea lor și - nu în ultimul rând - care sunt foarte solicitați ar trebui evitați. Un medic suprasolicitat poate fi unul foarte bun, dar dorind să aibă în grijă foarte mulți pacienți ajunge să fie și foarte obosit și oboseala îl poate aduce în situația de a greși (de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor). A aștepta prea mult o programare la un astfel de medic poate fi în dauna pacientului.

Sfaturile primite - de ani de zile - de la administratorii statului despre verificarea medicilor pe care îi alegem când avem nevoie nu sunt inutile și ar trebui urmate - putem evita o tragedie verificând în registrul medicilor/stomatologilor etc. dacă X sau Y au diplomă care le atestă calificarea.

A fi medic nu este deloc ușor. 

Fiecare medic, pentru a fi acceptat în profesie, trebuie să facă un jurământ. Noțiunea de etică în practica medicală se regăsește în acest jurământ care „datează” de pe pe vremea lui Hippocrate:

Voi folosi tratamentul pentru a ajuta după judecata și abilitatea mea, dar niciodată pentru a face rău.

Nici dacă mi se cere nu voi administra vreun toxic otrăvitor nimănui și nici nu voi sfătui pe alții să o facă.

În orice casă voi intra voi acționa numai în beneficiul pacientului.

Tot ce aud și văd în practica mea medicală le voi considera secrete și nu le voi divulga nimănui.

În Declarația de la Geneva, adoptată de Adunarea Generală a Asociației Medicale Mondiale în septembrie 1948, amendată și revizuită de câteva ori, apare o revizuire (și formulare modernă) a Jurământului lui Hippocrate:

Pe timpul admiterii mele ca membru al profesiei medicale:

Sănătatea pacienţilor mei va fi prima mea îndatorire.

Voi respecta secretele care îmi sunt încredinţate chiar şi după ce pacientul a murit.

Nu voi permite consideraţiilor de vârstă, boală, dizabilităţi, credinţă, origine etnică, sex, naţionalitate, afiliere politică, rasă, orientare sexuală, statut social sau oricărui alt factor să intervină între datoria mea şi pacientul meu.

Nu îmi voi folosi cunoştinţele medicale pentru a viola drepturile omului şi libertăţile sale civile, nici chiar sub ameninţare.

E în plină consultare publică revizuirea codului de etică privind profesia de medic:

https://www.wma.net/news-post/physicians-code-of-ethics-updated/

Image by Clker-Free-Vector-Images from Pixabay

O fi din fire năravul. Citate favorite

- Să vă spun o poveste, începu medicul (legist). S-a dus mama la oftalmologie. O supără ochii. Femeie bătrână, necăjită; a intrat în cabinet. Doctorița, o fufă de asta, de cafenea, croșeta. Mama a salutat-o cu respect pe “doamna” doctor și i-a spus blând că o supără ochii. Doctorița croșeta in continuare. A privit-o în fugă, preocupată de ochiurile ei, unul pe față, altul pe dos și a întrebat-o: “De când te supără?” Mama i-a spus că de vreo lună, că parcă o înțeapă și o ustură, că nu vede chiar bine și-ar mai citi și ea câte ceva, să-i treacă vremea mai ușor. Doctorița a luat o rețetă, i-a scris niște leacuri, ceva picături, acolo, și i-a întins rețeta. Nici măcar nu s-a uitat la ochii mamei, să vadă, nici câți ani are n-a întrebat-o, a pus de la ea 70; mama, săraca, are 68. “Doamna doctor”! Câtă omenie!

*

Doi soți, despre medicul care le îngrijea copilul și acesta se simțea tot mai rău:

- Să-i dăm acum și niște bani, n-am nimic împotrivă, deși eu nu aș putea lua sau să dau bani pentru nimic în lume. Mi-ar fi rușine, o cumplită rușine. Tu cum i-ai dat ultima dată?

- Și mie mi-e jenă, mi-e scârbă! strigă Irina. Dar sunt mamă și pentru copil fac orice. M-am dus la ea, am găsit-o pe coridor, și mi-a spus cu vocea ei sinistră de bărbat bătrân și bețiv: “Așteptați acolo!” și mi-a arătat ușa cabinetului. Am așteptat-o vreun sfert de oră. A venit, a intrat în cabinet și m-a privit ca o mută, pe deasupra ochelarilor. “Doamnă profesoară, i-am spus, vă rog din suflet, faceți tot ce se poate pentru copil. E unicul nostru fiu”. I-am întins plicul cu cinci sute de lei, a zâmbit scurt, l-a aruncat în sertarul mesei și m-a asigurat că totul e bine.

- Cum pot să primească bani, fără jenă, fără teamă…

- Tu te miri. Ei nu se miră! Ei iau!

₪₪₪

Citate favorite, ȋntȃlnirea lunară (prima zi de luni din fiecare lună) găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.

₪₪₪

Căpitanul, despre un martor care vorbea și nu spunea nimic:

Nu-i spunea nimic, vorbea, așa cum se vorbește ades, fără conținut. O înșiruire anostă de cuvinte. Cuvintele fără fapte sunt ca niște nave fără apă: nu stau nici în picioare, se răstoarnă.

*

- Ne-am gândit că, totuși, e prea tânăr, prea neexperimentat…

- Un om își câștigă experiența în muncă, se formează muncind, nu ținându-l deoparte! Dumneata ai 50 de ani, tovarășe maior; de zece ani ești șef la judiciar. Uite, eu te întreb acum, ce criminalist crești, ce om pregătești, pe cine lași mâine, când ieși la pensie?!

- Ei, o să numim pe cineva, încercă să râdă maiorul.

-  A numi un om într-un post oarecare nu e mare lucru. Mare lucru e să formezi, să pregătești un om. De-aia nu avem oameni buni în anumite posturi, că tot numim pe unul și pe altul, în loc să-i formăm.

(din romanul polițist “Morții nu mint niciodată”, de Viorel Cacoveanu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975)

Despre medici incompetenţi. Citate favorite

Termină pe ultimul loc in liga ta şi te vor numi idiot. Termină facultatea de medicină pe ultimul loc şi te vor numi doctor. 

(Abe Lemons, baschetbalist şi antrenor american)

₪

Un dulgher, William Mason, in vârstă de 40 de ani, a ajuns in grija statului din cauza unor medici care nu au fost capabili să pună un diagnostic corect  pentru durerile de spate, in urmă cu 12 ani. Medicul din orăşelul lui i-a prescris masaje, comprese calde şi diverse calmante; un an, dulgherul şi-a continuat meseria; simţindu-se tot mai rău, a apelat la un medic din oraşul vecin - medicul din acest oraş mai răsărit i-a extirpat amigdalele şi i-a scos patru dinţi; mai apoi, un alt medic, îl operează de hernie şi după câteva săptămâni îi scoate şi apendicele. Adus pe o brancardă, a ajuns la o clinică universitară unde lucra un chirurg celebru, Forrester (care era şi profesor); aici a primit diagnosticul corect: o tumoare lombară a măduvei spinării, a fost operat şi era in curs de recuperare. Forrester tuna şi fulgera… Acesta, renunţând la orice discreţie şi tact, nu se sfiise să spună limpede ceea ce credea despre medicii care-l trataseră. William Mason avea dreptul să dea Statul in judecată, pentru daune-interese. Trecuse prin suferinţe nebănuite, pierduse doisprezece ani din viaţă, şi-şi cheltuise toate economiile. Greşeala era de partea Statului. Statul acordase autorizaţie de liberă practică unor oameni pentru care medicina şi chirurgia nu erau altceva decât un negoţ - un simplu izvor de venituri. Probabil medicii aceştia nici nu bănuiau cât rău fac semenilor lor, când circulă slobozi in toate părţile, in atitudini pline de încredere şi cu impunătoarele lor valize din piele. Oamenii aceştia meritau recunoştinţă pentru devotamentul lor, pentru cuvintele de încurajare şi pentru zâmbetele lor, dar habar nu aveau, când era vorba să pună un diagnostic ştiinţific. […] A descris studenţilor toate fazele cazului Mason; renunţând la programul de cursuri, începuse un violent atac împotriva legislaţiei Statului, a Asociaţiei Medicilor şi a indiferenţei publicului faţă de nepriceperea celor care practică cea mai importantă dintre profesiuni.

- Toate acestea dovedesc, zbiera el, ce se poate întâmpla din cauza lipsei de cultură, lipsei de disciplină şi incapacităţii de a se sacrifica in timpul studiilor şi a stagiului medical. William Mason este prototipul victimei in medicina prost practicată. Foarte mulţi dintre dumneavoastră se pregătesc, fără să-şi dea seama de realitate, pentru a comite astfel de crime. Vă bucuraţi cu toţii când vedeţi că v-aţi terminat studiile şi că vă puteţi stabili pe cont propriu. […] Sunteţi plictisiţi de lungile ceasuri de cursuri, de supravegherea severă, de hrana invariabilă de la spital, de corvezile la care sunteţi supuşi, de ţipete şi de mirosuri. Astfel plecaţi la drum, in mână cu valiza medicală şi începeţi să fricţionaţi spatele lui William Mason […]   

(citat din romanul Obstacole, de Lloyd C. Douglas, Editura Venus, 1992; traducător: Jul.Giurgea)

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Lloyd C. Douglas (n.27.08.1877 - d.13.02.1951) a fost predicator timp de 30 de ani până să devină romancier.  Opera lui de la un cap la altul - este îmbibată de experienţa câştigată in calitate de predicator şi duhovnic, şi in această operă încearcă să înfăţişeze conflictele sufleteşti ale oamenilor pe care i-a cunoscut. (Jul.Giurgea)