M-o fi ciupit un păianjen; de câteva
zile numai despre aceștia citesc. Și dacă tot citesc, de ce să nu
fac și câte un rezumat, adunând aici doar ceea ce mi se pare mai
interesant?
Gata.
Am vorbit destul singură.
La
egipteni, imaginea păianjenului apare pe unele ruine ale edificiilor
antice, fiind asociat cu zeița Neith, cea care țese firele
destinului; în credința babiloniană are numele Ishtar, având și
alte caracteristici.
În
mitologia celtică păianjenul e o ființă benefică. În textele
celtice păianjenul a apărut brusc la un moment dat, venind din
tradiția orală care nu a fost consemnată pe nicăieri (sau
scrierile s-au pierdut). Una dintre primele mențiuni despre
păianjen apare în Note despre folclorul din nord-estul Scoției (1881), cartea lui Waltor Gregor. Păianjenii erau priviți cu
admirație, și era contraindicat să fie uciși. Pânza lor era un
bun remediu pentru a opri sângerarea rănilor. În cartea
amintită mai scrie că de vezi un păianjen pe haine înseamnă
că-ți vei cumpăra noi obiecte de îmbrăcăminte. În lanurile de
porumb își țese pânza un păianjen mic și la ce înălțime e
pânza țesută până acolo va fi stratul de zăpadă în iarna ce
vine.
Lady
Wild, în cartea să Legende antice, farmece magice și
superstiții din Irlanda (1887), scrie că uciderea unui păianjen
aduce nenorocire.
Alexander MacKenzie, în Profețiile lui
Brahan Seer (1899), scrie că un păianjen închis într-o pană
de gâscă (bine sigilată) pusă la gâtul unui copil îl vindecă
de afte.Alexander Carmicheal, în Carmina Gadelica (1900),
scrie că înghițirea unui păianjen (sau a unei insecte de apă)
produce erbivorelor hemoragie digestivă.
Poveștile
celtice cu și despre păianjeni sunt destul de rare; una ar fi cea
scrisă de Elsie Masson: Poveșți populare din Bretania (1929).
Mai
mult despre păianjen în mitologia celtică aici:
În
Mexic există credința că la facerea Lumii a asistat Tocotl, un
zeu-păianjen care susține Lumea în plasa lui.
Mayașii credeau că
după moartea trupului sufletul e destinat să rătăcească prin
culoarele întortocheate ale lumii de dincolo până când întâlnește
un râu, pe care nu-l poate traversa singur, ci numai cu ajutorul
unui om-păianjen care conduce o plută din pânză; cei doi au o
legătura spirituală de dependență cât timp traversează râul,
pentru a ajunge în siguranță pe malul opus.
În Peru,
păianjenul avea loc de cinste între celelalte vietăți, popoarele
native respectând natura și portretizând-o în diferite ipostaze
și forme.
În folclorul
unor triburi din Africa de Vest există legende în care se spune că
firul păianjenului simbolizează legătura omului cu divinitatea.
O
legendă Navajo e despre o tânără indianca Pueblo –
care trăia cu Navajo. Aceasta se simțea atât de singură
încât a plecat în deșert și s-a rătăcit. La un moment dat
a văzut un firicel subțire de fum care se ridica dintr-o gaură
săpată în pământ. Înăuntru era femeia-păianjen care
țesea o pătură. Cele două s-au împrietenit și
femeia-păianjen a învățat-o să țeasă. După ce a deprins
meșteșugul tânăra s-a întors în sat și a început să le
învețe să țeasă pe celelalte femei, spunându-le să lase o
gaură mică în mijlocul fiecărei pături pentru a aminti de
femeia-păianjen de la care a deprins meșteșugul. De atunci tânăra
nu s-a mai simțit niciodată singură și a fost fericită.
În mitologia
multor triburi nativ americane păianjenul are un rol important. În
funcție de trib, păianjenul e asociat cu arta țesutului, e simbol
al răbdării și rezistenței, simbol al inteligenței și
talentului. Prinzătoarele de visuri sunt inspirate de pânza
de păianjen și sunt menite să rețină visele rele.
O legendă
Cherokee amintește despre bunica-păianjen care a furat foc de la
soare, l-a ascuns într-un vas de lut și l-a dat oamenilor pentru a
putea vedea în întuneric.
În India
antică, se credea că un păianjen uriaș a țesut pânza care este
universul. Păianjenul stă în centrul pânzei și controlează
totul prin fire. La un moment dat va devora această pânza și va
țese alt (un nou univers).
În
Japonia există între altele, legenda prințesei
păianjen, un păianjen mitologic care ia înfățișarea unei
femei frumoase și seducătoare care păcălește samuraii să o ia
de soție. Uneori pare gravidă, dar e numai sacul cu ouă. Ea
le spune puilor mai apoi să meargă să-și îmbrățișeze tatăl –
sunt devoratori de oameni, altfel spus. În unele legende, însă,
prințesa păianjen e salvatoarea oamenilor în timpul
inundațiilor care aveau loc toamna, în special.
Păianjenul este
un simbol străvechi al Creației, creativității și muncii
asidue. Pentru că pânza începe să fie țesută de la mijloc
și pornește din gura păianjenului e un simbol al soarelui și
al creației vieții – aborigenii se închinau păianjenului
asimilându-l unui erou solar. Unele triburi din Africa dar și unele
din America de Nord (triburile de la câmpie) considerau că
păianjenul e un înșelător. În vechea tradiție indiană, Brahma,
creatorul tuturor lucrurilor, era numit alegoric „păianjenul care
învârte plasa lumii”.
Pe
de o parte, păianjenul este un apărător al oamenilor, un salvator,
protector al vetrei și pe de altă parte este asociat cu lăcomia,
trădarea, cruzimea.
În tradiția creștină păianjenul e
asociat răului, iar cine ucide un păianjen are parte de a i se
ierta nu știu câte păcate. Conform unei povești, păianjenul
s-a lăudat cu talentul sau la țesut și a provocat-o pe Maica
Domnului la întrecere, întrecând-o în calitatea torsului. Maica
Domnului s-a supărat și l-a blestemat să toarcă toată viața
fără spor și să fie mereu omorât de oameni. (îmi permit o
observație personală: cine a inventat povestea aceasta cred că
nici n-a deschis Biblia, dar s-o citească!)