Gânduri bune în plic

Pe calea aerului sau cu trenul, telepatic sau altfel, gândurile bune ajung de la prieteni la prieteni, de la om la om.

Didi e atenta și la mesajul luminii lumânărilor din felicitarea de la Carmen.

Lumânările de Crăciun aduc liniștea și împăcarea. Lumina lor duce cu gândul la lumina lui Hristos, la miracolul venirii Lui pe pământ; e legătura dintre minunea pe care a făcut-o Dumnezeu și noi. Lumânările de Crăciun simbolizează liniște, împăcare cu sine și cu ceilalți, pace, armonie, lumină.

Câțiva pași mai apoi, de la Suzana sosește un gând bun, adus de Turta Dulce, pe care și Didi îl întâmpină cu drag. A avut parte de peripeții – de felicitare zic: a aterizat forțat în cutia poștală de sub a noastră, dar în final a ajuns la destinație.

Turta dulce e – se știe! - un alt simbol de Crăciun, făcut inițial din fărâmituri de pâine, mai apoi din faina, zahăr și ouă. Elisabeta I, regina Angliei, a avut ideea omuleților din turta dulce.

Despre cei doi îngerași, minunat de minunați, v-am mai zis eu, într-o joi, și sunt de la Mihaela.

Îngerașii, de Crăciun, au și ei menirea lor. Arhanghelul Gabriel i-a spus Mariei ca va fi mama lui Isus Hristos pe pământ. De la un înger afla Iosif ca va fi tatăl pământesc al lui Isus. Tot un înger le-a vestit pastorilor ca Isus s-a născut. Altfel spus, îngerii de Crăciun sunt asociați cu mesajele pe care le-au transmis despre nașterea lui Isus Hristos.

Mulți oameni prind un înger în vârful bradului, pentru a simboliza importanța îngerilor la nașterea lui Isus (dar și pentru a tine departe de casa spiritele rele). În loc de înger poate fi steaua cu opt colturi care a apărut pe cer în noaptea Nașterii și a călăuzit Craii de la Răsărit. Mai apoi, îngerașii și-au găsit loc și în alte locuri din bradul de Crăciun.

Despre îngeri – asociați Luminii – se spune ca în preajma Crăciunului umplu văzduhul și cânta imnuri de slava, dar numai oamenii cu suflet pur le pot auzi.

De la Rux, sosit în plic, un brăduț strălucitor si pufos, într-o forma de triunghi.

Se spune ca un călugăr numit Bonifaciu cândva, prin anii 700, a folosit forma triunghiulara a bradului pentru a-i învăța pe oameni despre Trinitate (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh).

Nu va inselati. Postarea nu era aici in 31 decembrie. Am postat-o in zorii zilei de 2 ianuarie 2024, dar am schimbat data pentru ca e un continut potrivit anului trecut. Si apoi...

LA MULTI ANI, DE ANUL NOU!

Beteala de Crăciun. Legendă

Beteala pe care o așezăm între ramurile bradului este – se poate spune – tot un simbol al Crăciunului, și profit de ocazie (apropierea Crăciunului) să scriu aici o legendă descoperită când căutam informații despre vâsc și legendele țesute în jurul acestuia.

Legenda îmi sună cunoscut – probabil că am mai citit-o/auzit-o pe undeva, dar o uitasem total.

*

Întâmpinarea zilei Nașterii Domnului nu se face numai cu daruri, mâncare și băutură, curățire sufletească, ci și cu o desăvârșită curățenie în casă.

O gospodină, luându-și rolul foarte în serios, a curățat casa de praf și de toate pânzele pe păianjen pe care le tolera prin colțuri, peste an. Păianjenii, nu prea bucuroși de deranj, s-au ascuns în pod, unde au așteptat să se liniștească lucrurile.

Când s-a lăsat seara, au pornit încetișor spre locurile unde-și avuseseră căsuțele. Mare le-a fost mirarea când au văzut în cameră un brad frumos împodobit. Așa de mult le-a plăcut încât au coborât să vadă totul de aproape. Și-au mers în sus și în jos, în stânga și în dreapta, pe toate ramurile bradului. Făcând asta au lăsat în urma lor firele mătăsoase care aproape au acoperit ramurile. Dimineață, când spiritul Crăciunului a intrat în casă și a văzut bradul astfel acoperit, a hotărât să transforme pânzele de păianjen în decorațiuni strălucitoare, cu fire aurii și argintii.

Păienjenii erau creaturi ale lui Dumnezeu, nu le putea alunga, nu voia să le distrugă pânzele, dar se gândea și la gospodina care muncise atâta pentru ca totul să fie perfect pentru întâmpinarea Fiului Domnului.

Se spune că de atunci oamenii obișnuiesc să agațe între crengile bradului beteală strălucitoare, dar și un ornament în forma unui păianjen.

*

Pentru că am aflat despre ornament-păianjen am confecționat unul pentru brad (mă gândeam că nu am măcar un ornament nou pentru acest an – acum am!)

Nu e tocmai ca în modelul de la adresa de mai jos, dar îmi place; și e tot ce contează.

https://www.thespruce.com/legends-explaining-the-christmas-symbols-1254302

Globuri și luminițe de Crăciun

De zeci și zeci de ani, roșu și verde sunt considerate culorile tradiționale ale Crăciunului. Verdele reprezintă viața eternă a lui Hristos, așa cum brazii rămân veșnic verzi toată iarna. Roșu reprezintă sângele vărsat de Isus în timpul crucificării. Într-o altă interpretare: globurile roșii simbolizează sângele lui Isus iar crengile cu ace coroana de spini.

Dar, tradiționalele culori roșu și verde au rădăcini mai adânci în istorie: la celți, și aveau legătura cu sărbătorile din preajma solstițiului de iarnă. Celții antici credeau că laurul (Ilex aquifolium – holly, în engleză) cu frunze veșnic verzi și bobițe roșii aduce noroc, așa că își decorau locuințele cu ramurile lui.

Pentru a împodobi bradul de Crăciun oamenii aleg – mai ales în ultimul timp – fel și fel de ornamente. Frumoase, multe dintre ele – nimic de zis!

Cele mai populare culori pentru Crăciun sunt roșu, verde, auriu și argintiu.

Globurile sunt între simbolurile de Crăciun. Înainte vreme, oameni foloseau mere roșii și nuci pentru a împodobi bradul. Se spune că un meșter numit Martin, care lucra într-un atelier de sticlărie din orășelul Lauscha (Germania), în anul 1847 n-a avut pentru brad nici nuci și nici mere și pentru a nu fi dezamăgiți copiii lui s-a gândit să confecționeze din sticlă roșie și aurie globulețe care să imite merele și nucile. Locuitorilor din orășel le-a plăcut ideea și de atunci au început și ei să utilizeze ca ornamente pentru brad aceste globulețe. Apoi, a fost o chestiune de timp până când în toată lumea au început oamenii să folosească globurile colorate ca ornamente pentru bradul de Crăciun.

În concluzie, globurile „tradiționale” ar trebui să fie roșii și aurii.

În ultimul timp, an de an, aud chestii de genul: „Anul acesta avem Crăciunul verde”, sau mov, sau albastru sau gri, alb, bla-bla! Cine sunt cei își arogă dreptul de a da astfel de ordine? Și de ce?! Crăciunul e Crăciun! E cu roșu, auriu, argintiu, mere, nuci, turtă dulce și multă voie bună! Dacă nu pun globuri mov n-o să fie Crăciun?! O să fie! Ar fi Crăciun chiar și numai cu nuci în staniol de la ciocolată, cu ghirlande din hârtie colorată și vată să imite zăpadă. Dar... am fost curioasă ce spun unii despre ce simbolizează culorile globurilor.

În funcție de culorile alese pentru împodobirea bradului de Crăciun se vor îndeplini – sau nu – dorințele pe care și le pun oamenii pentru anul care urmează.

Globurile aurii. Despre auriu se spune că poartă noroc la bani, dar semnifică și lumina și bunătatea din oameni. Din punct de vedere religios, auriul reprezintă aurul care i-a fost dăruit Pruncului de unul dintre Magii de la Răsărit.

Globurile argintii. Argintul este un alt metal care a fost la mare preț de-a lungul timpului. Argintul e un simbol pentru divinitate în simbolismul creștin și face referire la nașterea lui Isus.

Globurile roșii. Roșu e (și) simbol al focului. Psihologic vorbind, are influențe benefice, amplificând puterea și voința. Se poate spune că sclipirea roșie în bradul verde aduce bucurie în suflet. Religios, roșu simbolizează sângele lui Hristos.

Globurile albe. Cine alege globuri albe pentru brad va avea parte de multă bucurie, echilibru și înțelepciune în anul următor. Albul reprezintă, între altele, smerenie și bunătate. Din punct de vedere religios are legătura cu puritatea lui Isus.

Globurile albastre. Cu globuri albastre în bradul de Crăciun vom avea un an următor mai liniștit și vom scapă de multe rele. Albastrul o reprezintă pe Fecioara Maria – cu trimitere la veșmintele albastre pe care le-a purtat.

Globurile verzi. Verdele, se spune, aduce bunăstare; e un simbol al vieții, tinereții și bunăstării. Aduce sănătate, înțelegere, stabilitate financiară și spor în casă.

Un fel de concluzie: ar trebui să alegem globuri de multe culori, să fim siguri că măcar o dorință ni se va împlini.

Pe lângă globuri, în bradul de Crăciun (și nu numai) sunt și luminițe în culori asortate, purtătoare de simboluri: roșu reprezintă pasiune; verde reprezintă vitalitatea; galben reprezintă strălucirea; alb reprezintă puritatea și albastru reprezintă generozitatea spiritului.

Luminile de Crăciun simbolizează și stelele, mai ales Steaua care a apărut în noaptea în care s-a născut Hristos.

Imagine de Lumix Designer de la Pixabay

Simboluri de Crăciun

Copacii veşnic verzi au fost văzuţi ca un simbol al vieţii, ca un semn cert că lumina soarelui şi primăvara vor reveni curând si de aceea oamenii au început să venereze copacii veșnic verzi. În China, de exemplu, pinul veşnic verde a ajuns să fie socotit un simbol al longevităţii şi nemuririi.

Obiceiurile de Crăciun diferă, în parte, de la popor la popor. Împodobirea bradului este un obicei comun dar podoabele pot fi diferite, toate simbolizând câte ceva: noroc, viață lungă, belșug, sănătate etc.

Pomul care se alege poate fi orice varietate de brad, pin sau molid. În încercarea de a diminua distrugerea pădurilor s-a ajuns la ideea ca fiecare familie care împodobește Pomul să planteze unul în fiecare an, ca o compensare pentru tăierile ocazionate de sărbătoarea Crăciunului, dar pentru că oamenii nu prea au înțeles că e bine să facă acest gest s-au inventat brazii artificiali care pot fi folosiți an de an și depozitați pe te miri unde până vine timpul lor.

Bradul ar fi fost ales și pentru forma sa asemănătoare cu cea a unui triunghi care ar reprezenta Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Curând bradul a ajuns să fie venerat ca Pomul lui Dumnezeu.

Bradul împodobit este considerat pomul vieții, arborele fertilizator. La romani, bradul era simbol de viață lungă, sănătate și belșug pentru nuntă, semn de trăinicie și belșug pentru casă nouă, sau substitut al omului pentru lumea de dincolo la înmormântare.

Pomul de Crăciun a devenit un simbol al Crăciunului doar în secolul al XIX-lea, simbolizând naşterea şi nemurirea. Pomul de Crăciun îl simbolizează pe Christos ca fiind Pomul Vieţii, în timp ce lumânările îl reprezintă pe Christos însuşi ca fiind Lumina Lumii - şi uneori sufletele şi Soarele, Luna şi stelele Pomului Cosmic.

Sărutatul sub ramura de vâsc. Druizii din vechea Britanie credeau că vâscul are puteri miraculoase, de aceea îl foloseau ca protecţie împotriva demonilor, a descâtecelor şi a altor nenorociri. Vâscul este simbolul păcii și al bucuriei și, la fel ca bradul, este simbol al vieții eterne.

Vâscul este planta cu cea mai veche tradiție în sărbătorirea iernii. Este folosită în ornarea casei, având puteri tămăduitoare. La unele popoare simbolizează pace și armonie. Sărutul sub vâsc aduce armonie și înțelegere și face mai puternică iubirea din cuplu. Obiceiul spune că perechile de îndrăgostiți - chiar și cuplurile mai în vârsta - trebuie să se sărute sub o crenguță de vâsc. Sărutul unui cuplu tânăr se consideră a fi o promisiune de căsătorie.

Conform unei tradiții de Crăciun, dacă un bărbat și o femeie se întâlnesc sub o crenguță de vâsc trebuie să se sărute. Acest obicei pare a avea origini scandinave și, pentru fiecare sărut sub vasc i se rupe câte o bobiță plantei. Când vâscul rămâne fără bobițe, tradiția se încheie.

O superstiție spune că, de când este tăiat și agățat de Crăciun, vâscul nu trebuie să atingă pământul. Poate să rămâna agățat în casă pe tot parcursul anului, protejând locuința de incendiu și trăsnet, și se înlocuiește anul următor în Ajunul Crăciunului.

Semnificație creștină: Întrucât vâscul trăiește de pe urma copacului de care se atașează, reprezintă un simbol al dragostei care există și se hrănește din iubirea lui Dumnezeu. Așa cum vâscul nu este conștient de copacul care-l susține, așa și oamenii pot fi neștiutori în fața iubirii lui Dumnezeu, dar dacă vâscul este îndepărtat de copac și omul de Dumnezeu, se sting încet.

Clopoțeii. În ziua de Crăciun clopotele bisericii sună pentru a vesti nașterea lui Isus Hristos și pentru a aduna creștinii să se bucure împreună. Acesta este și simbolul clopoțeilor folosiți de colindătorii din preajma Crăciunului.

Clopotele sunt simboluri puternice ale credințelor păgâne. Potrivit credinței populare, clopotele alungă spiritele rele, împreună cu artificiile și lumânările avănd efect purificator. Legenda spune că clopotele sunt importante și pentru că răspândesc veștile bune, iar vibrațiile sonore umplu mediul cu energii pozitive.

Coronița de Crăciun. Este ornament originar din Europa - se agață pe ușile caselor - simbolizând sănătate și noroc. Forma circulară simbolizează natura veșnică a dragostei care nu piere niciodată.

Își are originile într-un obicei precreștin german, ce se celebra în luna Yule (decembrie). Cu timpul acesta s-a răspândit în toată lumea creștină, devenind un simbol al Crăciunului.

Coronița se confecționează din ramuri de brad în formă de cerc, la care se adaugă patru lumânări, în perioada Adventului (patru duminici la rând până la Crăciun).

Potrivit tradiției, fiecare dintre acestea are o anumită semnificație: prima lumânare este închinată profeților, a doua orașului Bethleem, iar ultimele două păstorilor și îngerilor.

Poate fi ornată cu fundițe, globulețe sau conuri de brad vopsite în argintiu sau auriu.

Se mai confecționează și coronițe din iederă. Planta poate supraviețui și în cele mai aspre condiții, drept pentru care în multe culturi este asociată cu viața veșnică și cu speranța înnoirii naturii. La celți, iedera simboliza moartea, în alte părți însă este considerată simbolul norocului, fidelității ori al stărilor euforice. Iedera era considerată planta sacră a lui Bacchus, zeul roman al vinului, viței-de-vie și al beției. Grecii erau convinși că o coroniță din iederă este un antidot perfect al beției. De fapt, planta era folosită pentru a combate mahmureala: frunzele zdrobite de iederă erau amestecate în vin fiert pentru a estompa efectele nefaste ale consumului exagerat de alcool.

Romanii din antichitate foloseau ramuri de ilice pentru a împodobi templele în perioada Saturnaliilor, o serbare de șapte zile care avea loc la jumătatea iernii în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Era planta sacră a lui Saturn, romanii dăruindu-și coronițe în care erau prinse ilice și despre care credeau că au puteri magice.

Ilicele simbolizează renașterea continuă a naturii și speranța. Este un simbol preponderent al Crăciunului anglo-saxon, însă planta a devenit populară și la noi, fiind nelipsită din buchetele de flori ale sezonului.

Lumanârile simbolizează lumina pe care a adus-o Nașterea Mântuitorului, și apar atât în decorațiuni, cât și pe masă sau în brad. Prin verticalitatea ei și blândețea flăcării, lumânarea este deopotrivă întruchiparea nevinovăției și a curăîeniei, iar prin ardere exprimă o viață închinată pe deplin iubirii unice, fierbinți și eterne.

Lumânarea aprinsă are semnificaţie în multe religii şi culturi ca simbol al luminii, al vieţii şi spiritualităţii, dar are o importanţă particulară în creştinism unde simbolizează Lumina Divină a lui Christos şi însăşi credinţa.

Vârful bradului de Crăciun în formă de stea simbolizează noroc și realizarea tuturor visurilor. Steaua are o semnificație religioasă, amintind de cea care a apărut pe cer la nașterea lui Isus. Steaua Bethleemului i-a ghidat pe magi către locul în care S-a născut Isus, simbolizând puterea lui Dumnezeu. Astăzi aceasta se pune în vârful bradului împodobit, iar colindătorii o poartă cu ei între Crăciun și Bobotează atunci când cânta Steaua sus răsare.

Primele mențiuni ale Ciorapilor Crăciunului, care erau atârnați de coș sau lângă acesta, au fost făcute abia la începuturile secolului XX de ilustratorul Thomas Nast, prin tablourile sale, și de scriitorul George Webster, într-o poveste despre vizita lui Moș Crăciun. Ideea a prins cu repeziciune.

Conform legendei, un nobil a fost atât de afectat de moartea soției sale, încât și-a rispit întreaga avere. Acest lucru le-a lăsat pe cele trei fiice ale sale fară mijloace de întreținere, fiind astfel confruntate cu o viață de sărăcie cruntă. Generosul Sf. Nicolae a auzit de necazul celor trei fete și a hotărât să le ajute. Dorind să rămână anonim, a încălecat pe calul său alb și a pornit spre casa nobilului; odată ajuns acolo a aruncat trei pungi cu bani de aur în hornul casei. Cele trei pungi au căzut în ciorapii pe care fetele, îi atârnaseră la uscat deasupra șemineului.

http://www.descopera.org/originea-si-istoria-craciunului/

La români, acest obicei pare să fie la originea ghetelor în care Moș Nicolae pune dulciuri și fructe pentru copiii cuminși și nuiele pentru cei care au fost neascultători peste an.

Se spune că globurile roşii aseamănă pomul de Craciun cu pomul sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele, fructele cunoaşterii (în Biblie nu e specificat fructul).

Mărul este un simbol complex: datorită formei sale aproape sferice simbolizează perfecțiunea, iar semințele dispuse în formă de stea reprezintă înțelepciunea și spiritul închis în corpul uman. Merele agățate pe bradul de Crăciun amintesc de fructele arborelui cunoașterii, dar înseamnă și frumusețe și sănătate.

Portocala este un fruct nelipsit în timpul Crăciunului, și reprezintă speranța.

În secolul al XVI-lea, la Strasbourg, brazii erau decoraţi cu figurine, acadele şi ornamente din hârtie colorată, considerate simboluri ale paradisului, belşugului, ale cunoaşterii şi inocenţei.

Tradiția omului de zăpadă se regăsește încă din Evul Mediu, în anul 1380, când se obișnuia ca odată cu venirea zăpezii acest simpatic personaj să ia viață. Lucrurile se schimbă pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când personajul întră în atenția pedagogilor, care le recomandă copiilor de vârste mici jocul cu omul de zăpadă pentru dezvoltarea abilităților artistice.

Ieslea reprezintă locul de naștere al Mântuitorului. Potrivit tradiției, prima iesle a fost realizată încă din anul 1223, la Greppio, de către Sfantul Francisc.

După ce o perioadă mai îndelungată tradiția s-a pierdut, în 1600 a fost reluată, dând naștere unei adevărate industrii în orașele italiene Genova și Napoli.

În zilele noastre, în anumite țări din Europa Meridională există tradiția ca în Ajunul Crăciunului să se pregătească o iesle asemănătoare cu cea tradițională confecționată din lemn și ghips.

Surse: 1, vezi si la articolul Originea bradului de Craciun