Viespea și păianjenul

Viespile sunt prădători naturali pentru diferite insecte dăunătoare – țânțarii, de exemplu – dar nu-i deloc plăcut să le am prin preajmă; nu mi-e frică de ele, dar îmi creează disconfort – totuși, nu vreau nici să le „gazez”. Între vânătorii naturali ai viespilor se numără și păianjenii, dar există și viespi care papă păianjeni (viespea păianjen).

Seara, pe la ora 22, aprind lumina în bucătărie și aud un bâzzz. Recunosc imediat bâzâitul de viespe! Undeva în zonă e vreun cuib de viespi pentru că foarte des ajung să intre în camera unde lucrez, pe oberliht (fereastra are plasă), și încerc să le conving să iasă pe fereastră (deschid rama cu plasă). Când refuză să iasă le prind într-un borcan și apoi le eliberez afară (la fel fac și cu fluturii). În bucătărie, însă, „mișcarea” asta-i mai complicată, dar am încercat să ghidez mica viespe spre fereastră. Când să zic „Iese!” o văd parcă suspendată între galeria draperiei și plafon, bâzâind a disperare. În primele clipe n-am înțeles ce se petrece, dar mi-am dat seama repede când am văzut un punct negru „rostogolindu-se” spre ea. Ups! Acolo era o pânză de păianjen! Atât de albă și de fină era încât am putut-o distinge doar urcând pe un scaun. Păianjenul fusese ascuns pe undeva... Ce să fac, ce să fac să salvez viespea?! Pe masă era un polonic mic și l-am luat la repezeală, am reușit să desprind viespea – cu pânza pe ea – și am aruncat-o afară. Apoi am stricat pânza de păianjen, dar vietatea a fugit pe undeva – nu omor nici vietățile acestea; le prind într-un borcan, când dau de ele prin casă, și le arunc afară.

Sper că viespea s-a descurcat când a scăpat de păianjen! De firele mătăsoase și extraordinar de subțiri și lipicioase nu aș fi putut să o scap.

Cu această ocazie mi-am amintit de o poveste cu un păianjen șmecheraș, poveste pe care am pregătit-o în urmă cu câțiva ani, pentru a o publica pe aici, dar m-am luat cu altele. Acum a venit și timpul ei. O repovestire, pe scurt, a aventurilor lui Anansi, păianjenul care a cumpărat poveștile cerului pentru oameni. Povestea face parte din folclorul populației Ashanti, parte a grupului etnic Akan din Ghana.

Cum a luat Anansi poveștile zeului cerului

Cândva, pe Pământ nu existau povești, toate fiind la marele zeu al cerului, Nyame. Într-o zi, păianjenul Anansi s-a dus la zeul cerului pentru a cumpăra poveștile lui.

- De ce crezi că vei putea să le cumperi? îl întrebă zeul.

- Știu că voi putea!

- Orașe mari, cu oameni puternici, au venit și nu le-au putut obține. Tu, singur, vei putea?

- Care este prețul poveștilor?

- Le dau numai pentru Onini pitonul, Osebo leopardul, Mmoatia zâna și Mmoboro viespea.

- Voi aduce ce dorești.

Și a plecat Anansi să prindă ceea ce-și dorea zeul cerului. S-a dus la locul unde trăia pitonul și-a strigat tare, întrebându-se dacă pitonul chiar e așa de lung cât ramura de palmier, cum afirmă soția lui. Șarpele a auzit și a acceptat să se întindă de-a lungul ramurii de palmier, dar pentru că nu putea sta complet drept, pentru a ști reala sa lungime a fost de acord ca Anansi să-l lege de ramură. Când a fost complet legat Anansi l-a luat și l-a dus zeului.

Pentru a prinde leopardul a săpat o groapă adâncă în pământ. Când leopardul a căzut în groapă Anansi s-a oferit să îl ajute întinzându-i pânzele lui. Când leopardul a reușit să iasă s-a trezit înfășurat în pânză, și dus a fost și el la zeu.

Pentru a atrage zâna în capcană a confecționat o păpușă și a acoperit-o cu gumă lipicioasă, apoi a așezat-o sub Odum, Arborele Vieții, unde zâna obișnuia să se joace, și în fața acesteia a așezat un bol cu igname, preferatele zânei. Zâna a venit, a mâncat legumele și a mulțumit păpușii care a rămas indiferentă. Ofensată de comportamentul intrusei zâna a pălmuit-o; când mâna s-a lipit, a încercat să se desprindă ajutându-se cu cealaltă și a rămas cu palmele lipte de păpușă. Anansi a capturat-o și pe ea și a dus-o zeului.

Pentru a prinde viespea dorită de zeu, Anansi a umplut cu apă o tigvă (calabash, plantă care seamănă cu o tărtăcuță sau cu un dovlecel) și golit-o peste o frunză de banan pe care o ținea pe cap și de pe care apa aluneca pe cuibul viespii, spunând că plouă și sugerând viespii să intre în tigva goală. Imediat ce viespea a intrat Anansi a sigilat deschiderea și viespea a ajuns la zeu.

În schimbul vietăților, zeul cerului nu doar că i-a oferit lui Anansi poveștile sale, ci l-a și însărcinat pe zeul-păianjen să cutreiere lumea și să găsească povești noi.

* *

Oamenii credeau că Anansi este fiul celui mai mare zeu, Nyame. Anansi era foarte puternic: putea face să plouă, comanda oceanelor unde să fie; a făcut soarele și luna și a așezat stelele pe cerul nopții. Iubind oamenii, i-a inițiat în tainele agriculturii, i-a învățat să-și construiască și case și să trăiască în grupuri. Dar avea un mare defect: era răutăcios, buclucaș și îi plăcea să joace feste oamenilor. Într-o zi, tatăl s-a supărat atât de tare pe Anansi încât l-a transformat în păianjen, luându-i puterile. Anansi, fiind foarte isteț, și-a dat repede seama că nu trebuie să fie mare și puternic pentru a păcăli alte vietăți – cu mult mai mari și mai puternice - și pentru a scapă de necazuri.

Morala: nu trebuie să fii mare și puternic pentru a te descurca in viață.

Sursa poveste.

foto 1. foto2.