S-a odihnit Didi, cât s-a odihnit, șezând direct în zăpada, meditând la fesul de elf care i-a căzut în poală, la Moș Crăciun care staționa pe-o culme și când s-a dezmeticit renul nu mai era, și nici familia omuleților de zăpada. Ridicând privirea spre culme l-a văzut pe Moș Crăciun staționând în continuare. Poate chiar aștepta ca ea să-i ducă fesul elfului neatent și căruia, acum, probabil, ii îngheață urechile – nu se potrivește elfilor orice fel de fes; trebuie să fie magic. Poate ca magic era fesul verde cu roșu așa ca Didi s-a hotărât sa urce la Moș Crăciun și la renul cu nasul roșu care păreau ca așteaptă ceva.
A observat repede beteala-liana (care nu era acolo când ea se odihnea). S-a opintit un pic și hopa-sus! Ups! Nu-i așa ușor cum pare!
Va asigur ca Didi a ajuns cu fesul la Moș Crăciun, dar nu știu dacă fesul era motivul pentru care Moș Crăciun staționa pe culme, cu "luminile de avarie" aprinse.
Aceasta poveste cu tema zilei 17 fiind beteala are un final incert, dar nu și poza pentru Adventul fotografic ediția a II-a: poza e finalizata cu certitudine.