Ziua sfântului Andrei (ocrotitorul
românilor) – apostolul despre care se presupune că ar fi
propovăduit creștinismul în Dacia – se suprapune sărbătoririi
unei (presupuse) divinități geto-dacice: Sântandrei, personificare
a lupului.
Multe
tradiții populare stabilesc o legătură între sfântul Andrei și
lupi, acesta ar fi avut darul de a vindeca răni și, prin rugăciuni,
„lega gura lupilor” pentru a apăra oamenii și vitele lor.
Există mai multe superstiții despre lupi, în mitologia
românească.
Ziua
în care e celebrat sfântul Andrei ar fi fost cea a intrării în
Anul Nou dacic care cuprinde, printre altele ideea morții simbolice
a divinității adorate, Bocetul Andreiului, ospețe nocturne
(Noaptea strigoilor sau păzitul usturoiului), excese de mâncare,
băutură, distracție. Această noapte (29/30 noiembrie) este și un
sabat al lupilor, nu doar al strigoilor. Există credința că în
această noapte se deschid mormintele, se întorc spiritele
animalelor, animalele vorbesc (e în pericol de moarte cel care
ascultă ce își spun), se prind farmecele și vrăjitoriile – în
special cele de aflare a ursitei (Ion Ghinoiu, etnolog, în
„Dicționar de Mitologie română”, Ed. Univers Enciclopedic Gold,
2013). Ființele supranaturale se întâlnesc în locuri tainice,
unde joacă, își măsoară puterile și își aleg conducătorul.
„În teribila zi de 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, lupul îşi
poate îndoi gâtul ţeapăn, devenind mai sprinten, prada nemaiavând
nici o scăpare. Nici un alt moment al anului nu era atât de
favorabil transformării oamenilor în pricolici, fiinţe cu
înfăţişare de lupi sau câini. De aceea, usturoiul păzit înspre
Sfântul Andrei e bun de purtat când omul pleacă la drum lung sau
la negustorie” (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1913).
Spiritele malefice ale celor decedați au puteri sporite în noaptea
aceasta. Este un moment bun pentru a se lua măsuri împotriva
duhurilor rele, dar și pentru practicile magice de aflare a ursitei.
Fata de măritat prepara o turtiță subțire din făină de grâu,
foarte sărată (Turtucă de Andrei) , o cocea pe plita sobei și o
mânca înainte de culcare; cel care venea în vis să-i aducă apă
pentru potolirea setei urmă să-i fie soț (tânărul era visat
numai dacă măritișul urma să aibă loc curând după perioada
postului).
*
Păzitul
usturoiului se face în mai multe feluri, în funcție de zonă,
probabil. Un mod este următorul: în seara de 29 noiembrie se adună
la o casă mai mulți flăcăi și fete; pe masă se pun mai multe
căciuli de usturoi, în jurul cărora se pune tămâie,
smirnă și câteva lumânări de la Paști, aprinse. Mai apoi se pun
pe masă diferite feluri de mâncare, iar tinerii petrec până în
zori de zi. Fetele își împart între ele usturoiul și a doua zi
îl duc la biserică pentru a fi sfințit (se păstrează usturoiul
ca leac – când vitele sunt bolnave li se dă mujdei în borș ori
vin și le trece). Usturoiul păzit va fi semănat primăvară.
Sănătate
și bucurii celor sărbătoriți azi!