Noaptea Sfântului Andrei

Un poem de Vasile Alecsandri, în care e descrisă această înfricoșătoare noapte:

Iată-l, iată Satan vine

Răzbătând prin verzi lumine,

Pe-un fulger strălucitor.

Umbre, stafii despletite,

Cucuveici, Iele zburlite,

Și Rusaliile pocite

Îl urmează ca un nor.

Voi cu suflete curate

Cu credinți nestrămutate,

Oameni buni, femei, copii,

Voi creștinelor popoare,

Faceți cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfântului Andrei...

Strigă-atunci un glas ceresc.

Și pe loc cad în morminte

Păcătoasele-oseminte.

Iar pe zidurile sfinte

Trece-un foc dumnezeiesc!

(poem copiat de aici: https://azm.gov.ro/datini-tradițîi-și-obiceiuri-românești-în-luna-noiembrie/)

LA MULȚI ANI, DE SFÂNTUL ANDREI!

Numele Andrei este de origine grecească: Andreas, în legătură cu andreia - bărbăție, îndrăzneală (de la aner, andros - bărbat).

Scrierile bisericești arată că Andrei (unul dintre apostolii lui Isus și frate cu Sfântul Petru) este denumit „Cel întâi chemat” care s-a alăturat Mântuitorului, după ce l-a părăsit pe Ioan Botezătorul. Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu se cunoaște cu exactitate anul morții sale, se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuțiile lui Nero (54-68) sau Domițian (81-96). Potrivit tradiției, a fost răstignit pe o cruce în formă de "X".

Legendele spun că Sfântul Andrei a fost trimis să propovăduiască pe „tărâmurile lupilor” și, pe tot parcursul înspre sanctuarele dacice, a fost însoțit și călăuzit de Marele Lup Alb. Nu se știe când a ajuns Apostolul Andrei în teritoriile de la Dunăre, dar se sugerează că a intrat în Scythia Minor la un început de iarnă, pentru că sărbătoarea numelui său e înscrisă în calendar în ultima zi a lunii noiembrie iar luna decembrie se numește și Undrea.

Pentru că trecerea de la toamnă la iarnă pare a fi sezonul favorit al lupilor, Sfântul Andrei a devenit și patronul acestora. În noaptea de 30 noiembrie, lupii se adună iar Sfântul Andrei împarte fiecăruia prada pentru iarna care tocmai începe.

In tradiția populară, ziua se mai numește ”Gădinețul Șchiop” sau ”Ziua Lupului” - trebuia respectată prin odihnă, căci celui care lucra ”îi stricau lupii vitele și mai ales oile și caprele”.

Această zi, se spune, e singura zi din an în care lupul își vede coada - își poate răsuci gâtul, care de obicei e țeapăn, iar la vânătoare este foarte agil.

Ajunul Sfântului Andrei (Andreiu’ cap de iarnă, cum îl numesc bucovinenii) este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică, este cumpăna anotimpurilor, când se crede că hotarul dintre lumea viilor și a morților este foarte penetrabil, iar strămoșii mitici se reîntorc pe Pământ, sub forma diferiților strigoi sau a unor animale totemice. Andreiu' cap de iarnă permite interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "mințile oamenilor" și "rodul livezilor".

Toate cele de mai sus erau primejdii pentru oameni și foloseau pentru apărare agheasmă, smirnă, tămâie, leuștean și mai ales usturoi; usturoiul pune pe fugă toate ființele malefice. Ușile și ferestrele caselor, grajdurilor, cotețelor erau unse cu usturoi pisat pentru a feri oamenii și animalele de a fi posedate de duhurile rele. Tot în ajun, noaptea, se desfășoară „păzitul usturoiului” - fete și flăcăi veghează și petrec pentru a înzestra usturoiul cu puterile necesare îndepărtării primejdiilor.

Imagine de Comfreak de la Pixabay

Ziua Lupului. Sfântul Andrei

Ziua sfântului Andrei (ocrotitorul românilor) – apostolul despre care se presupune că ar fi propovăduit creștinismul în Dacia – se suprapune sărbătoririi unei (presupuse) divinități geto-dacice: Sântandrei, personificare a lupului.

Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis pe „tărâmurile lupilor”, unde a fost călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb (asociat lui Zamolxe). Deși tradițiile populare cu privire la călătoria apostolului Andrei sunt bogate nu există dovezi clare care să ateste că acesta ar fi trecut Dunărea. Lupul este considerat simbol al dacilor și unele legende spun că Marele Lup Alb, căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.

Multe tradiții populare stabilesc o legătură între sfântul Andrei și lupi, acesta ar fi avut darul de a vindeca răni și, prin rugăciuni, „lega gura lupilor” pentru a apăra oamenii și vitele lor. Există mai multe superstiții despre lupi, în mitologia românească.

Ziua în care e celebrat sfântul Andrei ar fi fost cea a intrării în Anul Nou dacic care cuprinde, printre altele ideea morții simbolice a divinității adorate, Bocetul Andreiului, ospețe nocturne (Noaptea strigoilor sau păzitul usturoiului), excese de mâncare, băutură, distracție. Această noapte (29/30 noiembrie) este și un sabat al lupilor, nu doar al strigoilor. Există credința că în această noapte se deschid mormintele, se întorc spiritele animalelor, animalele vorbesc (e în pericol de moarte cel care ascultă ce își spun), se prind farmecele și vrăjitoriile – în special cele de aflare a ursitei (Ion Ghinoiu, etnolog, în „Dicționar de Mitologie română”, Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2013). Ființele supranaturale se întâlnesc în locuri tainice, unde joacă, își măsoară puterile și își aleg conducătorul. „În teribila zi de 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, lupul îşi poate îndoi gâtul ţeapăn, devenind mai sprinten, prada nemaiavând nici o scăpare. Nici un alt moment al anului nu era atât de favorabil transformării oamenilor în pricolici, fiinţe cu înfăţişare de lupi sau câini. De aceea, usturoiul păzit înspre Sfântul Andrei e bun de purtat când omul pleacă la drum lung sau la negustorie” (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1913). Spiritele malefice ale celor decedați au puteri sporite în noaptea aceasta. Este un moment bun pentru a se lua măsuri împotriva duhurilor rele, dar și pentru practicile magice de aflare a ursitei. Fata de măritat prepara o turtiță subțire din făină de grâu, foarte sărată (Turtucă de Andrei) , o cocea pe plita sobei și o mânca înainte de culcare; cel care venea în vis să-i aducă apă pentru potolirea setei urmă să-i fie soț (tânărul era visat numai dacă măritișul urma să aibă loc curând după perioada postului).

*

Păzitul usturoiului se face în mai multe feluri, în funcție de zonă, probabil. Un mod este următorul: în seara de 29 noiembrie se adună la o casă mai mulți flăcăi și fete; pe masă se pun mai multe căciuli de usturoi, în jurul cărora se pune tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paști, aprinse. Mai apoi se pun pe masă diferite feluri de mâncare, iar tinerii petrec până în zori de zi. Fetele își împart între ele usturoiul și a doua zi îl duc la biserică pentru a fi sfințit (se păstrează usturoiul ca leac – când vitele sunt bolnave li se dă mujdei în borș ori vin și le trece). Usturoiul păzit va fi semănat primăvară.

Sănătate și bucurii celor sărbătoriți azi!

Image by DarkmoonArt_de from Pixabay

Superstiţii despre lupi in România

La români există mii de superstiţii – unele dintre ele sunt comune şi altor popoare şi, în unele cazuri, înseamnă exact opusul (acelaşi lucru la unii e de bine, la alţii de rău). Unele dintre acestea sunt chiar caraghioase, dar etnografii, folcloriştii, afirmă că există (sau au existat).

Despre lupi mă aşteptam să fie ceva mai… spectaculoase. ☺

Mitologia românească referitoare la originea lupului afirmă că acesta a fost creat de diavol, pentru "paguba" omului. Numai că diavolul n-a putut să-şi ducă opera la bun sfârşit: după ce a modelat lupul din humă sau lemn, nu a mai reuşit să-i dea viaţă. Pentru a ieşi din această încurcătură, el a acceptat pariul cu Dumnezeu: lupul va prinde suflet, dar nu va fi al aceluia “după care s-ar lua să-l mănânce”. De îndată ce a prins viaţă, animalul înfometat s-a repezit la diavol; acesta abia a scăpat ascunzându-se într-o baltă, lăsând însă o bucata din călcâi în colţii lupului. Animalul care trebuia să fie ajutorul diavolului devine duşmanul lui. Momentul culminant al acestei înfruntari se consumă în miezul iernii, in ziua (de Bobotează, mai ales) în care diavolii nu se mai pot ascunde în tărâmul hărăzit lor: apele adânci şi stătute.

Sărbătorile lupilor la români sunt multe şi superstiţiile legate de lupi nu pot lipsi; am făcut o selecţie (numai despre lupi) şi le scriu “pe categorii”.

De Sfântul Andrei

Ziua de 30 noiembrie era denumită Ziua Lupului sau Godinetul şchiop şi multe din practicile ajunului acestei zile şi din ziua respectivă se leagă de lupi.

Ziua de 8 iulie, însă, e numită tot Ziua Lupului sau Precupului (in calendarul popular românesc sunt peste 30 de sărbători dedicate lupului). In aceasta zi (a Sf. Mare Mucenic Procopie, in calendarul creştin-ortodox), legat de lupi, se spune că sunt interzise muncile casnice, secerişul şi torsul; femeile care lucrează de Ziua Lupului riscă să piardă copiii sau să fie atacate de lupi.

Sfântul Procopie (Precup, Pricop sau Pricope) este cel care apără recoltele şi ţine lupii departe, dacă este respectat cum se cuvine.

În noaptea Sfântului Andrei se spune că lupii încep să vorbească, însă cine îi aude este în pericol de moarte. Vor fi atacaţi de lupi şi se vor transforma în vârcolaci. Tot în această noapte, se mai zice, lupul îşi poate răsuci gâtul şi vedea coada; devine mai sprinten şi prada n-are şanse de scăpare.

Dacă in această noapte vitele mugesc înseamnă că vin lupii; pentru a le feri de lupi, gospodarii fac o cruce din ceară şi o lipesc pe cornul drept al vitelor.

Se spune că Sf. Andrei ămparte lupilor prada pentru iarna ce vine. Nu este bine să mături în ogradă sau în casă pentru că vin lupii şi-ţi mănâncă vitele.

Ca să apere animalele din gospodărie de lupi, oamenii îngroapă un drob de sare descântat în pragul uşii grajdului.

Acela care umblă cu pieptenele in ziua de Sf. Andrei va fi mâncat de lup; mai ales femeile se feresc in acea zi nu numai de a umbla cu pieptenele, dar şi de a-i rosti numele.

Filipii

Filipii sunt zeităţi protectoare ale lupilor, despre care nu s-au păstrat foarte multe credinţe.

In credinţa populară se spune că Filipii ar fi fost nişte apostoli care, pe vremea prigonirii creştinilor, au fost aruncaţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat prin credinţă. Aceşti Filipi ar fi fost şapte fraţi rătăcitori care umblau prin lume şi care aveau puterea de a-i poci sau schimonosi pe cei care nu-i cinsteau.

Aceste divinităţi cu puteri miraculoase au atăt rolul de a pedepsi cât şi de a proteja. Filipii au puterea de a apăra casele de foc, de lupi, de şerpi şi de primejdii în general. În unele regiuni ale ţării se crede că Filipilor li se supun lupii, iar celor care nu le cinstesc ziua aşa cum trebuie lupii le vor ataca gopodăriiile.

Filipii de toamnă

In tradiţia populară, Flipii de toamnă încep la 10 noiembrie şi, de obicei, se ţin trei zile: 12, 13 şi 14 noiembrie. De Filipi, zilele de la începutul postului, nu e bine să torci, pentru că vin lupii.

Unul dintre Filipi era şchiop şi, pentru că tot rămânea in urmă, este sărbătorit cu câteva zile intârziere, la 21 noiembrie. Numit şi "Filipul Şchiop", acestuia i s-a dus renumele de fiinţă răzbunătoare şi neiertătoare. Toţi Filipii te mai pot ierta, dar Filipul Şchiop – niciodată. In ziua de Ovidenie (21 noiembrie, Intrarea Maicii Domnului in Biserică) se celebrează şi Filipul cel Şchiop sau Filipul cel Mare, divinitate arhaică a lupilor şi conducător al cetei Filipilor, ale căror zile preced Lăsatul de Sec. "Filipul cel Şchiop este sfânt. A fost şchiopătat de Dumnezeu pentru că s-a abătut de la dreapta credinţă." (Th. D. Sperantia, Răspunsul la chestionarul de sărbători păgâneşti).

Filipii se ţin cu trei zile înaintea fiecărei lăsări de post. Trei se serbeaza toamna, in ultimele zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului Aceştia sunt mai buni.

Lucinul este o sărbătoare pastorală cu dată fixă: 18 octombrie (Sf. Luca, in calendarul creştin-ortodox), perioada constituirii haitelor de lupi în vederea reproducerii. E specifică regiunii Banat şi era dedicată acestei divinităţi care protejează lupii. Scopul sărbătorii este acela de a preveni ca lupii să distrugă turmele de oi sau bovine.

Filipii de iarnă

Perioada cuprinsă între 25 ianuarie şi 2 februarie (in unele părţi ale ţării 29 ianuarie - 2 februarie) este cunoscută sub numele "Filipii de iarnă”. Nedeia Lupilor, de Sfântul Petru de iarnă, se sărbătoreşte la 16 ianuarie (Cinstirea Lupului, când Sfântul Petru, protector al acestui animal, îi stabileşte hotarele şi îi permite să mănânce din turmele oamenilor), iar pe data de 1 februarie e praznuit Sf. Trifon (zis şi cel Nebun) - se zice că e interzis să munceşti în această zi pentru că-ţi ia lupul vitele.

Filipii de iarnă sunt ţinuti mai cu seamă în casele de ciobani şi în gospodăriile în care sunt animale. Aceştia sunt respectaţi pentru protejarea vitelor şi a oilor de atacul lupilor, dar e bine ca toţi să ţină Filipii deoarece se ştie că lupii fac pagube mari, vânând mai mult decât mănâncă.

Ciobanii ţin sărbătoarea ca să nu vină lupul cel şchiop şi să le fure oile. Cu toate acestea, ei nu văd în lup doar prădătorul turmei, ei ştiu foarte bine că lupul e singurul animal ce poate vedea dracii, alungă bolile copiilor şi, alături de vidră, călăuzeşte sufletul mortului spre lumea de dincolo. ”Culcuşul dracilor sunt apele: bălţi, lacuri, gârle; şi fiindcă în ziua de Bobotează se sfinţesc apele, peste noapte nu le mai dă mesii să se pitească, aşa că ei sunt goniţi de lupi, care îi mănâncă mai repede decât pe purcei”. (Th.D.Sperantia)

Perioada cuprinsă între Filipii de toamnă și Filipii de iarnă este dedicată împerecherii lupilor.

Se zice că lupul e câinele Sfântului Petru (29 iunie, Sf. Petru de vară, Filipii de vară, Soborul lupilor), şi unde-i porunceşte el, acolo face pradă. Când se strâng mai mulţi lupi la un loc, de urlă, se zice că se roagă lui Sf. Petru să le rânduiască prada. Se crede că lupul are trei peri de drac pe cap, de aceea e fioros. In aceasta zi de 29 iunie se crede că lupii sunt adunaţi într-un loc anume (de obicei la o răscruce) acolo unde se arată Sf. Petru şi le împarte lupilor de mâncare dintr-o pâine (prescură) ce nu se mai sfârşeşte şi le dă boabe de năut să le potolească foamea, pentru că fără învoirea sfântului lupii nu ar îndrăzni să facă vreo stricăciune în lume.

Despre lupi se zice că sunt şi câinii Sf. Andrei şi Sf. Trifon.

In credinţa populară, în a doua zi de Lăsata secului de Paşte, are loc lupta divinităţii lupilor, Filip cel Şchiop cu Sântoader cel Şchiop, divinitatea cailor.

Superstiţii de Filipi

La fiecare casă, lângă coşul de fum, se atârna câte o secure sau un topor pentru a ţine lupii la distanţă, de animale şi oameni.

Sunt încleştaţi dinţii daracului, se astupă gura sobei (in prima zi de Filipi), se leagă cleştele şi foarfecele cu sfoară, în credinţa că astfel se leagă gura lupului şi nu va mai da iama printre vite şi oi.

De Filipi femeile nu se piaptănă, pentru a nu se îndesi pădurea şi a nu se înmulţi lupii şi, pe vremuri, nu scoateau cenuşa şi gunoiul din casă deoarece superstiţia spunea că, în perioada de împerechere, lupoaicele calcă hotarul satelor, răscolesc gunoiul şi caută tăciuni aprinşi pentru a-i mânca, spre a deveni mai fertile.

Nu se toarce, nu se ţese, nu se prelucrează piei de animale şi nu se spală rufe; dacă spală, totuşi, trebuie să spele cu apă clocotită, pentru că doar aşa vor opări gura lupului.

Pentru a nu atrage lupul nu era pomenit cuvântul “lup”, acestuia spunându-i-se “godinet” sau “gavăt”.

Alte superstiţii legate de lup

- cine vede urmă de lup să mănânce pământ din ea, să aibă pofta de mâncare a unui lup, să-i fie bine trupului;

- când calci in baligă de lup să te fereşeti;

- când te încalţi în pat îţi mănâncă lupii râmătorii;

- să mânjeşti piciorul stâng din faţă al vitei cu baliga pentru că atunci lupul nu se atinge de ea;

- când primăvara – în zonele cu ape – urlă lupii a vrăjmăşie pe deal e semn de viitură mare;

- dacă mergi noaptea pe căi lăturalnice şi te vede lupul – dar tu nu-l vezi – vei răguşi; dacă şi tu îl vezi, e de bine;

- când cauţi vite pierdute să nu mănânci, că le mănâncă lupul;

- cu ficat de lup se vindecă oftica;

(Credinţe şi superstiţii româneşti, de Artur Gorovei si Gh.F. Ciauşanu. Humanitas, 2012)

- se spune că nu trebuie să pronunţi cuvântul lup în decembrie deoarece te vei întâlni cu el. 

În vis, lupii anunţă o trădare în viitorul apropiat.

Surse online:

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/filipii-iarna-123160.html

http://jurnalul.ro/timp-liber/culinar/filipii-de-toamna-308665.html

http://traditii-superstitii.ro/traditii-si-superstitii-in-saptamana-filipilor-de-toamna/

De dragoste - de Sfantul Andrei

Sunt mai multe superstitii legate de noaptea Sfantului Andrei, dar m-am oprit doar la  cateva dintre cele legate de dragoste…

Se zice ca in noaptea de Sfantul Andrei fetele nemaritate ar putea sa-si vada ursitul - in vis, in oglinda, in apa…

O superstitie spune ca fata care, in noaptea de Sfantul Andrei (29 spre 30), sta goala intre doua oglinzi si cu o lumanare aprinsa si-ar vedea ursitul…

Acum… ce sa zic? Or exista fete care fac asa ceva? Adica, au nevoie de doua oglinzi mari, as zice… Fiecare o avea in casa doua oglinzi mari, dar cum le aduce impreuna, mai ales daca sunt pe usa de la sifonier sau prinse pe suporturi mari? Oglinzile de pudriera cred ca nu-s valabile…

Imaginea ursitului ar putea aparea in vis fetei care pune sub perna un fir de busuioc. Tot pentru a vedea ursitul, la miezul noptii, intre doua lumanari aprinse, intr-un pahar cu apa neinceputa asezat in cenusa se lasa sa cada in centrul paharului o verigheta care a fost sfintita de preot prin cununie religioasa - daca se priveste intens verigheta pentru cateva minute in aceasta apare chipul ursitului. Cred ca acest ritual ar fi potrivit si pentru baieti. :)

Tot pentru a-si vedea, in vis, ursitul, fetele pregatesc o turta sarata, aducand apa neinceputa pentru aceasta… cu gura (exista si in varianta cu paharul, probabil); faina si sarea pentru turta sunt masurate cu… o coaja de nuca. Dupa ce a fost coapta pe vatra (cuptorul, deci, iese din calcul) turta e mancata de fata - ursitul va veni (daca va veni), in vis, sa-i aduca apa pentru a-si potoli setea.

Isi atrage iubitul cea care “face cu ulcica”. Un fir de busuioc e simplu de pus sub perna, dar “facutul cu ulcica” e ceva mai complicat: la miezul noptii fata sta singura la gura sobei (la gura aragazului cred ca nu se potriveste), intoarce cu gura in jos o ulcica noua de lut (care nici azi nu e foarte greu de procurat) si pe dosul vasului lasa sa palpaie trei carbuni (poate lua dintre cei pentru gratarul de gradina?). In timp ce roteste ulcica usor rosteste o incantatie menita sa suscite o atractie irezistibila pentru cel iubit. Care ar fi incantatia n-am gasit…

Fata care vrea sa se marite isi pune sub perna 41 de boabe de grau - daca viseaza ca cineva ii ia graul atunci se va marita.

De remarcat este faptul ca pe baieti ii cam nedreptatesc superstitiile: pentru ei de ce nu exista ritualuri care sa le arate ursita? Inca ceva, important: se pune accentul pe fete, nu pe femei - inteleg ca numai fetele nemaritate ar avea spor cu aceste ritualuri, nu si femeile nemaritate. Hm… ;)

Sănătate, armonie şi belşug tuturor sărbătoriţilor de azi! 

Sfântul Andrei - 30 noiembrie

Sărbătoarea s-a suprapus pe o sărbătoare precreștina, Sântandreiu, preluând ritualurile și păstrând superstițiile. Divinitatea geto-dacă Sântandreiu prefigura lupul, animale care trăiesc în haite și care la vremea aceea erau numeroși și răspândiți.

Sfântul Andrei este cunoscut, mai ales în Transilvania, și cu numele de Sântandrei sau Sânedru.

Credincioșii creștini, ortodocși, romano-catolici, lutherani și anglicani sărbătoresc ziua acestui sfânt în data de 30 noiembrie. Sfântul Andrei e fratele lui Simon Petru (alături de care a fost discipol al lui Isus) și fiul lui Iona din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Cei doi frați, Andrei și Petru, aveau o casă în Capernaum și erau pescari. Până să îl urmeze pe Isus Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul.

După Înălțarea lui Isus apostolul Andrei a plecat să propovăduiască creștinismul în Bitinia, Grecia, Ahaia, în părțile Mării Negre cunoscute pe vremea aceea ca Scythia. În multe locuri a fost prigonit pentru credința sa și în Sinope a fost chiar schingiuit. Întors în Bizanț a convertit la creștinism pe soția proconsulului Egheat și pe fratele acestuia; faptul a mâniat pe Egheat, care a pus ca apostolul să fi ucis prin crucificarea cu capul în jos.

Sfântul Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras.

În legende­le populare din Moldova, Basarabia şi Transilvania, Apostolul Andrei apare ca un bătrân cu o aureolă luminoasă, căruia fiarele sălbatice i se supun.

Moaștele sale au fost așezate în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopole, alături de cele ale lui Luca și Timotei, prin anul 350, aduse acolo de Constantin al II-lea, fiul lui Constantin cel Mare. Moaștele se păstrează întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras și le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.

Este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras s.a.

Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei (Scythia Minor) unde, se spune, a și locuit o vreme, într-o peșteră. De aici, se zice, le-ar fi predicat şi i-ar fi creştinat pe strămoşii românilor. Peştera unde tradiţia spune că s-ar fi aflat sălaşul Sfântului Andrei a devenit loc de pelerinaj, dar nu există nicio dovadă istorică incontestabilă care să ateste faptul că Sfântul Andrei ar fi ajuns într-adevăr în Dobrogea.

Superstiții: cine lucrează în ziua Sfăntului Andrei se va îmbolnăvi la Ignat; gospodarii ungeau țărușii de la porți, pragul ușilor, ferestrele și chiar fântânile cu usturoi pentru a fi feriți de moroi* și strigoi**; în această noapte se pune grâu la încolțit și după cum crește se poate afla dacă anul ce vine va fi sau ba unul bun; în unele zone ale țării fetele pun sub pernă 41 de boabe de grâu şi dacă visează că le ia cineva grâul se mărită în anul ce vine; se bea covasa - o băutură fermentată, făcută din mălai și făină, menită să apere oamenii de strigoi.

Ritualurile erau însoțite de petreceri ținute la adăpostul caselor.

Din bătrâni, ziua mai este numită şi Sântandrei, Ziua lupului sau Noaptea strigoilor. Se crede că de Sântandrei, lupul devine mai sprin­ten şi îşi poate îndoi gâtul ţea­păn - de aici şi zicala că îşi vede lupul coada. Se spune că la Sfântul Andrei creşte ziua cât bobul de mei şi că, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie - importantă pentru vrăji şi far­mece - toate animalele vorbesc între ele, dar nu este bine să le asculţi.

În calendarul popular, de-a lungul anului, sunt multe sărbători dedicate lupului, semn că acest animal era unul important în viața strămoșilor românilor.

Lupul, în tradiția geto-dacilor (și nu numai), a fost un animal inițiatic. La naștere, copiii slabi vor lua numele de lup pentru a fi tari, precum acesta. Lupul este prezent și în riturile de inițiere alături de viteji. Animalul inițiatic se oferă întotdeauna să-l ajute pe eroul aflat la ananghie, dar cu o singură condiție: acesta nu trebuie să se însoare niciodată. Ultimul moment din viața omului la care mai participă lupul este trecerea sufletului din lumea aceasta în cealaltă. Lupul participă aici în calitatea sa de animal-călăuză: Că lupul mai știe / Seama codrilor / Și-a potecilor / Și el te va scoate / La drumul de plai / La un fecior de crai / Să te duci în rai / C-acolo-i de trai / În dealul cu jocul / C-acolo ți-e locul.

Note:

*) În mitologia românească se crede că moroii ar proveni de obicei dintr-un prunc mort înainte de a fi botezat, ucis sau înmormântat de viu, sau dintr-un mort neputrezit, căruia nu i s-a făcut slujba religioasă. Se crede că moroii plâng noaptea și își cer botezul (sensul difera de la regiune la alta).

**) În mitologia românească strigoii sunt sufletele rele ale morților, despre care se crede că ar ieși noaptea din mormânt și s-ar transforma într-un animal sau într-o apariție fantomatică pentru a pricinui rele celor vii.

Mult noroc, sănătate și belșug le doresc tuturor celor care poartă numele acestui sfânt!