Citind câteva articole ale lui Eugen Ionescu am dat de numele lui Mihail Vîlsan, un poet
despre a cărui poezie criticul scria:
Poezia lui Mihail Vîlsan e o
poezie de o adîncă umanitate; o umanitate care trece dincolo de umanitate şi
umanizează, spiritualizează tot ceea ce este. Cred că valoarea mare a acestor
poeme constă in dragostea, mila universală pentru tot ceea ce este, pentru că
tot ceea ce există suferă şi are de răscumpărat păcatul originar. Solidaritatea
cu cosmosul, solidaritatea in mîntuire (Va mai trebui spus un cuvînt bun pentru
fidelitatea copacului / Şi, poate, o mîngîiere pentru opiniile colective ale
ierburilor). Solidaritatea in moartea care va răscumpăra “acest mare păcat”
constituie supremul semn de înălţime spirituală. Cred că ceea ce caracterizează
pe omul esenţial conştient spiritualiceşte este mila, adîncă, tristă, gravă ca
o remuşcare, pentru tot ceea ce este, “flori, degete şi mîini”. Trebuie să
comuniem in această veghe, in aşteptare:
Daca s-ar găsi totdeauna cine să iubească pe alţii
Şi, plîngînd, să privească in ochii înlăcrimaţi ai cîinilor.
(Din poemul Rugăminte)
Dar această poezie largă,
generoasă, apolitică se opune fundamental lumii sociale, lumii politice, lumii
fără sensul milei, lumii care a uitat “cele cîteva lucruri simple”.
Eugen Ionescu trece peste câteva
“stridenţe şi stângăcii de expresie” şi se opreşte asupra unor versuri ca cele
din Exod:
Voi pleca spre pământul rodului simplu,
Ţara noastră pe care am uitat-o.
Acolo unde vânturile dorm lângă ape
Şi unde îngerii cad dărîmaţi de umbrele florilor.
Voi răsădi oameni trişti, să privească cerul
Şi voi îngropa cîte un cuvînt la toate răscrucile.
Şi, in sfîrşit, aceste două
versuri care cuprind toată atitudinea spirituală a lui Vîlsan:
Dragostea mea va fi o pîine pedepsită
Pe care o voi rupe şi pentru oameni şi pentru cîini.
(articolul a fost publicat in Păreri libere, anul III, nr.5, 5 aprilie
1936, p.2)
Din “Război cu toată lumea,
vol. I, Eugen Ionescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992.
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina
şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc
să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.
De ce am ales titlul “Cine este Mihail Vilsan?” Imediat ce am citit cele câteva versuri am vrut să
citesc poemele întregi, dar nu le-am găsit publicate pe undeva online. Eugen
Ionescu scrie in articolul său că au fost publicate in revista “Ideea românească”,
afirmând: “aceste poeme, in finalitatea lor metafizică, contrazic ideologia de
primat al luptei, al politicului, al naţionalului pentru care acea revistă
doctrinează”.
Am căutat numele revistei in
biblioteca online a Academiei Române şi nu am găsit-o. Cu grafia “Ideia românească”
am găsit-o între publicaţiile legionare – in Biblioteca Centrală
Universitară din Cluj apare cu grafia “Ideea româneasca”; deşi nu pot accesa
online conţinutul sunt sigură că e vorba despre aceeaşi revistă.
Am căutat atunci numele
poetului: Mihail Vîlsan. Apare in
grafia “Mihai / Mihail Vâlsan / Michel Valsan” dar nimic despre poemele pe
care le-a scris şi cititnd “datele biografice” mă întreb dacă este acelaşi. Înclin să cred că da, pentru că in
diferitele articole am găsit numele lui alături de cel al lui Mircea Eliade,
care şi el a publicat in “Ideia românească”, dar şi alături de al lui Vasile
Lovinescu, un alt reprezentant român al gândirii lui Rene Guénon, in cartea profesorului
italian Claudio Mutti, apărută şi in România: Succesul lui Guénon printre români (Editura Vremea, Bucureşti,
2003), in care Mihail Vâlsan are un capitol dedicat: De la Maglavit la Mecca).
Mihai Vâlsan pe care l-am descoperit s-a născut la Brăila, in data de 1 februarie 1907 şi a murit in Franţa,
lângă Paris, in
25/26 noiembrie 1974. Pe wikipedia.or.ro scrie, între puţine altele: Pasionat de filozofia esoterică musulmană, s-a instalat după
război laTunis unde a devenit cetăţean francez, a trecut la islam sub numele de Shaykh Mustafa 'Abd al-'Aziz,
apoi s-a instalat la Paris unde a devenit un reputat savant
musulman.
Pe siteul
editurii Herald (https://www.edituraherald.ro/autori/michel-valsan)
am găsit:
"Mihail Vâlsan este, in mod
cert, una din personalităţile cele mai importante ale secolului XX, care i-au
scris istoria "discretă", fundamentală şi exemplară din punct de
vedere tradiţional, alături de marele
său mentor Rene Guenon şi de ilustrul său prieten Vasile Lovinescu. M. Vâlsan
a înscris definitiv contribuţia românească in domeniul exegezei spirituale de
natura esoterică islamică, in plan european - şi nu numai - prin excelenta şi
incontestabila autoritate. Recunoscut ca o voce de primă mărime, atât de
mediile sufite europene cât şi de cele islamice de pretutindeni, s-a remarcat,
înainte de toate, ca iniţiatorul studiilor akbariene moderne. […]
Urmând in tinereţe cursurile
de logică şi metafizică ale lui Nae Ionescu, interesat de "fenomenul
Maglavit" (1935) şi informându-l pe R. Guenon in legătură cu acesta,
ajunge la Paris in 1936 unde intră in contact cu spiritualitatea sufită, apoi,
in 1938, ocupă funcţia de consilier financiar al Consulatului României; foarte
curând va părăsi orice preocupare legată de viaţa publică, precum şi România.
Legăturile sale cu Elveţia erau deja strânse, prin primirea iniţierii in ramura
alawită din partea lui Fr. Schuon, de care se desparte definitiv, devenind
"independent" la finele anului 1950".
Acestea fiind scrise, sunt
aproape sigură că Mihail Vîlsan, poetul despre care a scris Eugen Ionescu este
Mihai Vâlsan / Michel Valsan despre care am citit pe la alţii. Pot, oare, avea
certitudinea?! Mi se pare interesant cum a ajuns “savant musulman” şi mi-ar
plăcea să citesc poemele scrise de el. Unele lucrări ale lui (nu poeme) sunt publicate şi
in România.
