Ciori fotografiate in 12 ianuarie. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen 

pe blogul Între vis și realitate.

Prima ninsoare mai serioasa in cartier

In seara zilei de 10 ianuarie 2025 s-a produs prima ninsoare mai serioasa din cartier: troienele ajung și la 2 cm înălțime! E zăpadă apoasa, dar e albă, rece, strălucitoare! (in poze nu se vede strălucirea) Și mă bucur că e! N-am lăsat eu primele urme în zonă pentru că a nins prea devreme și m-am prins prea târziu că ninge.

Nu știu pe la ce ora a început să ningă, dar pe la ora 21 am făcut câteva poze - in stilul meu inconfundabil: neclaritatea fotografiilor.

Pe la ora 14 am fotografiat teiul, cu gândul să postez poza la textul cu pisica din tei. 

Acolo unde strălucește steaua cu trei raze era inițial, ghemotoc, cu spatele spre bloc. Când m-am auzit in balcon a trecut pe ramura cu stea roșie - unde a stat cât am discutat... Eu: cum să te iau de acolo? Ea: miaaaauuuu. Eu: Chiar nu știu cum să te ajut. Ea: miau! Stătea acolo, in fund, arătând ca o bufniță - la un moment dat o apucase căscatul (uitasem faza).Cât ne-am învârtit noi ce sa facem, ea s-a ghemuit pe craca marcata cu steluță roșie și a tras un pui de somn. Nu aveam liniște in casa, așa că m-am dus în balcon, să văd ce face. Dormea dusa! Aproape că am strigat pis-pis și abia atunci a ciulit urechile, m-a privit, și-a schimbat poziție. A coborât apoi pe creanga marcata cu stea cu patru raze și... voia să doarmă acolo, dar n-avea cum să-i reușească. Cam atunci a început să caute un loc pe unde să coboare.

Seara, pe la nouă, teiul era cam așa:

Am mai făcut câteva poze, straduindu-ma fie cât mai reușite - voință am avut, reușite... mai puțin.

Ziua, căutând un unghi cat mai bun pentru a prinde y-ul unde era pisica a ajuns in obiectiv o mierla. 

Sunt destul de multe mierle in zonă. Până în ianuarie 2024 aveau un cuib in unul dintre ornamentalii tuia, dar niște deștepți au tăiat tuia de capul lor, total ilegal, pentru că o craca era aplecată spre trotuar și, iarna mai ales, când era încărcată de zăpadă, își loveau trecători fruntea de ea. Ar fi putut tăia numai parte din acea craca dar au tăiat la ras - tuia obstrucționa obiectivul camerei de filmat și șeful de scara are loc de parcare pe direcția respectivă.

Acum, cred mierlele au cuib in bradul aparent firav care-și împletește ramurile cu cele ale teiului (arata de parca ar fi siamezi, așa li s-au împletit crengile). Cam așa arată bradul cu... urme de zăpadă:

Și afară ninge, ninge, ninge peste tei. Nu mai ninge! 

In programul de editare online am făcut norii să-și scuture steluțele peste corcoduș și un pic din tei: https://www.online-image-editor.com/

Cred că dimineața va fi fleșcăraie pe trotuare, daca n-o fi cu ceva colți, in caz că se lasă ger. Nu-i bai! Sper, doar, să rămână mai mult timp albul in zona verde, pe case... dacă mai mult nu se poate.

Boboc mac-mac pe oglinda apei. RiO

La Miercurea fără cuvinte nu am fost prezentă ieri pentru că în mintea mea a fost marți! La câteva minte după miezul nopții am pregătit postarea pentru MFC și am aflat că deja e joi! A fost ciudat! Știam că e miercuri (sunt unele care pot fi făcute doar miercuri!) dar am tot uitat! Neuronul meu se încăpățâna să rămână în ziua de marți. 

Azi a ajuns la zi și neuronul și public la timp o imagine pentru Reflexii in oglinda, joc inițiat de SoriN 

și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/dustinthewind-5746451/

Suntem urmariti! MFC

Pentru Miercurea fără cuvinte, jocul găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Discutie pe terasa. MFC

Pentru jocul Miercurea fara cuvinte 

găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate - poate participa oricine.

Sursa imagine: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Fotografii cu discuri si ciori

N-am rezistat tentației, chiar dacă trecuse de miezul nopții, și-am fotografiat ciori.

Am auzit ciorile discutând intre ele, șoptit, și, din când în când, câte una mai ridica glasul. Erau adunate în doi mesteceni din apropiere – mai greu cu unghiul de fotografiat, dar ceva tot am prins – mă bucur ca nu m-am gandit sa deschid geamul si lumina blițului s-a reflectat in el (lumina din planul îndepărtat) - și aduc aici aceasta poza cu un mesteacăn împodobit cu ciori. Sper să se și distingă ciorile pe care le-am fotografiat în nocturna.

Realitatea momentului a fost mult, mult, mult mai reușită! Din când în când, câte una își schimba locul, trecând de pe o creanga pe alta sau dintr-un pom în altul, ca și cum ar fi făcut prezența.

Discurile sunt CD-urile pe care le-am ales pentru jocul Transformărilor – am folosit doar trei dintre ele.

Inițial, numai aceasta poza o aveam în plan, pentru ca se reflecta în discuri ecranul tembelizorului. Am observat lumina reflectata mult timp după ce am editat fotografiile și, cum tot nu aveam o foto pentru jocul Reflexii în oglinda, găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate...

Ratoi pe lac. Reflexii in oglinda

Pe Lacul Noua din Brașov plutesc rațe și rățoi în mod obișnuit. Poza următoare este despre un rățoi care plutea pe oglinda lacului Noua într-o zi din noiembrie 2022. 

Trupul rățoiului se reflectă cam puțin în oglinda apei, dar am ales poza pentru că-mi place și pentru că vreau să particip (și) la noul sezon al jocului Reflexii în oglindă, lansat cândva de SorinN (http://fewstuff.blogspot.com/) și reactivat de Carmen (Între vis și realitate) săptămâna trecută.

Sursa foto: © Brașov, orașul sufletului meu.

Tabelul pentru participanți este deschis de joi până marți.

Regula jocului: Dacă dorești să participi publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut în oglinda ta" (poate fi și cea retrovizoare) și înscrie articolul la Reflexii in Oglinda pe blog la Carmen.

Flori, puzzle, ciocolată

Primele patru luni din acest an au zburat ca niște gloanțe trase la foc automat. Probabil că luna mai va zbura la fel de repede. Ori s-a „comprimat” timpul ori s-a micșorat ora ori sunt prea multe de făcut ori... Habar n-am de ce pare că timpul zboară! Să zboare cu folos, dacă tot zboară, să fim sănătoși în timp ce timpul zboară și tot așa – de bine să fie!

La sfârșitul lunii martie, într-o seară, m-am străduit să fotografiez apusul!

Am încercat de mai multe ori, reglând diferit telefonul, dar tot n-am reușit să surprind nuanțele de roșu puternic până la roz pe care le avea cerul la nivelul orizontului. Când voi revedea imaginea voi citi și rândurile și-mi voi aminti cât de roșu era cerul. Slabă consolare, dar asta e.

La început de aprilie s-au precipitat evenimentele; nimic de rău! Totul a fost de bine, așa că a meritat „aglomerarea”.

Mama a trecut pe acasă și mi-a adus flori din grădină – nu multe, pentru că drumul e lung, și chiar înfășurate în vată umedă era posibil ca plantele să nu reziste și era păcat să moară prea repede.

Lalele au fost trei. 

Sunt flori sensibile prin definiție, dar au reușit să reziste drumului -poate pentru că două erau boboci; cea care era deja înflorită a mai rezistat o zi, apoi a trebuit să despart firele cu boboci.

Cele trei narcise galbene n-au avut de suferit și-au stat în vază, la fereastră, mai multe zile.

Zambilele... A trebuit să le aleg din buchet pe cele care s-au păstrat mai bine, dar și ele au rezistat eroic mai apoi.

Și-apoi... s-a apropiat Paștele! Ca în fiecare an, am primit un ou de ciocolată cu surpriză. 

Oul a fost mai mic decât cel de anul trecut, dar surpriza a fost o suuurpriză: un mini-puzzle cu personaje care-mi par foaaaaarte cunoscute dar pe care nu reușesc să le identific! 

Am montat piesele în mai puțin de cinci minute, dar cu câtă plăcere! Cu la fel de mare plăcere (dar în mai multe minute) am mâncat și-o juma’ de „coajă de ou” de ciocolată.

Vremea a fost capricioasă. În pomii de pe lângă ferestre au început să apară florile spre sfârșitul lunii aprilie.

Cele ale corcodușului se văd mai clar în poză, dar verdele castanului abia-abia se vedea și-n realitate - foto 3 (acum, frunzele sunt aproape ajunse la maturitate).

N-am uitat de guguștiuci! 

Doi sunt prezenți zilnic în tei, „guguind” să-mi dea de veste că-s acolo și vor grâu. În poză(e) e doar unul, după ce terminase de mâncat.

Porumbeii dau și ei năvală! Îi gonesc, până termină de mâncat guguștiucii și cei mai mulți sunt respectuoși și așteaptă-n tei, dar sunt și câțiva tare nerăbdători, care încearcă să alunge guguștiucii, să mănânce ei. (deasupra bulinei verzui e guguștiucul)

Pe cei nerăbdători îi alung cu mâna, nu cu un „pămătuf” din hârtie, dar... abia se dau duși când îi împing, efectiv! Ieri, unul dintre ei, se „contra” cu mâna mea! L-am împins, ușor, cu degetul, dar el dădea din aripi și părea că-mi „ține contră”. Ce fin e penajul lor! I-am simțit penele de pe corp, sub aripa ridicată. Evident, eu am cedat, și l-am lăsat să-și facă de cap.

Vrăbiile nu reușesc să le fotografiez (nici măcar la fel de rău ca pe guguștiuci și porumbei) când aterizează pe pervaz, iau un bob de grâu, zboară-n tei, îl mănâncă și vin iar, strecurându-se printre picioarele „giganților” porumbei.

Uneori mă gândesc că aș avea o vacanță minunată chiar de-ar fi să stau în balcon și să privesc afară. Pe lângă guguștiuci, vrăbii și porumbei mai sunt în zonă multe ciori, coțofene, din când în când câte o stăncuță, pescăruși (leg. externă), mierle și câteva păsări pe care nu am reușit să le identific. Spectacol mai fac și pisicile de pe-afară, mai ales când le apucă să se joace cu vreun fir de iarbă sau cu vreo insectă. Și-apoi sunt câinii cu stăpân care se plimbă, se hârjonesc; se și latră serios uneori, pentru teritoriu. E animație, nu glumă. Este relaxant.

Coțofana. Simbol, legende, călăuză spirituală, totem, superstiții.

Coțofana (Pica pica) face parte din familia corvidelor, alături de corbi și ciori, dar ca aspect e foarte diferită, deși seamănă în inteligență și comportament. Sunt pline de resurse și cunoscute că profită la maximum de fiecare oportunitate; sunt inventive, și pot folosi anumite obiecte ca unelte.

Coțofana e răspândită în toată lumea (mai puțin în Antarctica) și poate fi întâlnită și la înălțimi de 2500 de metri și chiar la 4000 de metri (în funcție de subspecie – există circa 23 de subspecii). România are o populație mare de coțofene – multe trăiesc și în zone urbane, unde găsesc hrană inclusiv printre deșeurile menajere.

În România e numită în fel și chip, după cum scrie aici:

https://dexonline.ro/definitie/co%C8%9Bofan%C4%83/179392

Muntenia: caragață, știricea; Banat: ciorcobară, ciorcușă; Transilvania: frașcă, sarcoi, Oltenia și Banat: știrică; Moldova, Bucovina și Transilvania: țărcușă; Transilvania: vrașcă, Moldova: scuipatul-dracului.

Coțofana în expresii

A-i umbla gura ca la țarcă sau a vorbi ca o țarcă – se referă la cineva care vorbește mult și fără rost. Coțofană (țarcă) este un epitet pentru o femeie rea și/sau guralivă, limbută dar și pentru o persoană (mai ales bărbat) care merge repede și săltat. Coțofănos este epitet pentru un flecar.

Sare ca țarca din par în par – se spune despre cineva care n-are astâmpăr, iar stă că țarca-n par se referă la cineva care-i gata de plecare.

Cap de țarcă – se spune despre un om prost (n.b. având în vedere că aceste păsări nu sunt „proaste”...)

Mâncat de coțofeni pe șale – înseamnă bubos; jupuit. Originea expresiei este, probabil, faptul că această pasăre obișnuiește să se hrănească și cu insectele de pe trupul vitelor și le rănește pielea când o face.

A se coțofăni – expresie folosită la figurat, cu mai multe sensuri: 1. a se cocoța unde nu merită; 2. a-și da aere; 3. a atrage (prin gesturi) atenția asupra sa; 4. a se rățoi; 5. a se linguși pe lângă cineva; 6. a face mofturi; 7. a se lasă rugat.

Ca și în cazul altor vietăți, și în jurul coțofenei s-au țesut legende și superstiții.

Superstiții legate de coțofană

În multe zone din Europa coțofana e asimilată ghinionului, răului.

În Asia e considerată aducătoare de noroc. În mitologia chineză, de exemplu, coțofenele erau asociate căsătoriei și se credea că pot spune unei persoane dacă partenerii erau infideli. Se mai credea că cine aude coțofana cântând va avea parte de noroc și fericire.

Unii nativ-americani o considerau un duh, prieten al oamenilor; cei din câmpiile nord-americane asociau aceste păsări cu războiul sau moartea pentru că au obiceiul de a se hrăni cu hoituri (motiv pentru care multe au fost văzute pe câmpurile de luptă).

În unele zone, numărul de coțofene văzute „indică” la ce ar trebui să se aștepte cel care le vede. De exemplu: o singură coțofană înseamnă întristare; două înseamnă veselie, trei coțofene la un loc înseamnă înmormântare, iar patru coțofene înseamnă naștere, veste de naștere; cinci coțofene pentru Rai, șase pentru iad, șapte pentru însuși diavolul. În altă variantă: o coțofană – întristare; două coțofene – bucurie; trei pentru o fată; patru pentru un băiat; cinci pentru argint; șase pentru aur; șapte pentru un secret care nu va fi spus niciodată.

Se credea că de câte ori cineva vedea o coțofană trebuia să o salute, altfel ar fi avut ghinion.

În România, când coțofana sare din par în par prin fața casei vestește oaspeți/rude în vizită; tot oaspeți vestește când cântă în apropierea casei.

Iarna, când se strâng mai multe coțofene la un loc prevestesc viscol (alte surse spun că prevestesc vremuri grele când sunt mai multe la un loc – dar nu se specifică și vreun anotimp).

E semn de moarte pentru cel care vede o coțofană singură (mai ales dacă o vede din stânga); dacă sunt mai multe e semn de noroc.

Dacă vreo coțofană s-a învățat să vină la coteț și să mănânce ouăle din cuibul găinilor trebuie înfiptă o secure în fața cotețului și coțofana nu va mai da pe acolo.

Mai sunt câteva superstiții dar nu vreau să le scriu aici pentru că fac referire la uciderea coțofenelor.

Coțofana în vis

Deoarece sunt asociate cu înșelăciunea, cu hoția, cei mai mulți oameni presupun că o coțofană care apare în vis prevestește ghinion, necaz, nemulțumire, dezamăgire. Când e vorba despre „tălmăcirea” viselor detaliile fac diferența – e motivul pentru care „dicționarele de vise” nu trebuie interpretate ad litteram; depinde câte coțofene sunt și unde, ce fac s.a.m.d.. De exemplu, o coțofană care apare în vis indică faptul că într-un viitor apropiat subiectul ar putea avea o experiență care îl va întrista, dezamăgi sau îl va determina să pună la îndoială alegerile făcute, deciziile luate – nu e cazul de disperare, pentru că nu e o barieră ce nu poate fi depășită când cel care visează nu-și pierde răbdarea și încrederea. Când o coțofană apare în vis pe o ramură de copac e semn că ziua următoare va fi una bună.

Coțofana în legende și mitologie

În Grecia antică erau adesea asociate zeului vinului, Dionysos și viticulturii, în general. Dionysos era legat și de teatru și diferite festivități, de nebunia rituală și extazul religios, iar vinul era o parte indispensabilă în cultura grecilor antici – fapt care a făcut ca aceste păsări să fie tratate cu respect.

Romanii, ca și grecii, au asociat coțofenele zeului Bacchus, zeul roman al vinului, fertilității și agriculturii.

În mitologia germană era solul zeilor, dar era considerată a fi și zeița morții, Hel. 

În alte culturi europene era văzută ca solul care aduce vești rele, nenoroc.

În mitologia germano-scandinavă erau păsările ființelor magice numite Huldra, personaje exclusiv feminine, foarte frumoase (dar care aveau coadă de vacă sau de vulpe – depinde de surse), care trăiau ascunse în pădurile din Scandinavia, și care aveau puteri supranaturale. În unele opinii, aceste ființe erau spiritele pădurii care puteau lua formă umană.

În cultura scandinavă erau simbolul echilibrului; penajul în alb-negru reprezenta echilibrul între energiile masculină și feminină.

În mitologia nordică erau asociate zeiței Skadi, zeița iernii.

În evul mediu, coțofana era considerată pasărea vrăjitoarelor sau a celor certați cu legea – poate pentru că are și obiceiul de a fura obiecte care lucesc (cercetătorii au descoperit că rar fură coțofenele astfel de obiecte). Probabil că era asociată cu hoții și cei puși pe rele și pentru că fură ouăle și puii din cuburile altor păsări – dar face asta în special primăvara, când trebuie să-și hrănească puii.

Înainte de apariția creștinismului coțofenele erau considerate, în general, a fi simbol al norocului. Reprezentanții Bisericii, însă, le-au asociat răului; ei considerau că acestea au fost singurele păsări care nu au jelit când Isus a fost răstignit. Într-o poveste se susține că nu sunt o specie originală, ci un hibrid între corb și porumbel și din moment ce sunt hibrizi nu au fost botezate, iar sufletele lor fiind impure e un motiv în plus de a le considera a fi de partea întunericului. Mai sunt și alte superstiții care au determinat oamenii să le portretizeze într-o lumină negativă – evenimente nefericite care au avut loc după ce au fost văzute, de exemplu – și se ajunsese până acolo că au fost vânate de-a lungul timpului până aproape de extincție.

Coțofenele, asociate cu oamenii care vorbesc prea mult, au ajuns să fie pictate într-o sală care e azi cea mai faimoasă din Passo Real (Palatul Național Sintra): Sala Coțofenelor”. Se spune că regele Ioan I al Portugaliei, atunci când a discutat cu o doamnă din înalta societate, a dat naștere unor zvonuri printre supușii săi; el a dat poruncă zugravilor să picteze coțofene (simbolizând pălăvrăgeala fără rost) pe întreg tavanul acelei săli din Palatul din Sintra – în acest mod, el făcea aluzie la faptul că limba trebuie ținută după dinți.

Coțofana ca simbol

Aceste păsări se prezintă, în general, în alb și negru, având și un simbolism dual: bine-rău.

În primul rând, coțofana simbolizează inteligența. Mai multe teste și experimente au dovedit că pot imita vorbirea umană, că știu să se joace, să lucreze în echipă, dar se și întristează. Din cauza naturii lor perspicace, coțofenele simbolizează și înșelăciunea (știu să păcălească alte animale), oportunismul, iluzia.

Sunt simbol al înșelăciunii poate pentru că distrug recoltele și ascund obiectele strălucitoare pe care le găsesc. Cercetătorii sunt de părere că nu prea des se întâmplă ca o coțofană să fure obiecte strălucitoare și atunci când o fac o fac pentru că le e frică de ele și le ascund, să nu le mai vadă niciodată.

Sunt asociate oportunismului poate pentru că au obiceiul să fure mâncare de la alte păsări, atacă pe neașteptate și uneori se năpustesc în grup asupra unei păsări singuratice.

Sunt simbol al iluziei, magiei, vrăjitoriei, dar care ar putea fi motivul pentru care e asociată iluziei, vrăjtoriei nu e prea clar.

Coțofana este și simbolul conștientizării de sine. Păsările din specia de coțofene eurasiatice se pot recunoaște în oglindă (la fel și unele ciori); în regnul animal, experimentele au arătat că doar câteva specii de maimuțe mari se recunosc în oglindă (cimpanzeii, de exemplu), elefantul asiatic, afalinul (delfin cu bot-gros sau „cu nasul ca o sticlă”), porcul și altele câteva; gorilele par a se recunoaște în oglindă doar parțial.

Coțofana ca totem

Totemul este un obiect care reprezintă un animal, o pasăre, o plantă etc. și care e folosit ca emblemă a unui grup (de exemplu: familie, popor, clan sau trib) și care amintește oamenilor de originea lor (sau de trecutul mitologic). În general, e folosit de grupuri mari, nu doar de o persoană dar pe la mijlocul secolului XX a luat ființă așa-numita mișcare New Age și unele persoane au ales să adopte un spirit personal (numit tot totem) – sub formă de animal, pasăre etc. - care are o însemnătate specială pentru ele și despre care au convingerea că le conferă putere, încredere. Totemul (spiritul) se manifestă atunci când omul se simte debusolat, când își pierde încrederea în sine. Persoana care are ca totem coțofana va învăța că există întotdeauna un mod de a face lucrurile, oricât de imposibil ar părea.

Coțofana ca animal spirit, călăuză spirituală

Despre animalul spirit se spune că este „ghid spiritual”; nu omul alege acest ghid, ci animalul alege omul, în funcție de „necesitățile omului” într-un moment sau altul. Într-o viață, un om poate avea mai multe „animale spirit” care vor să-l ajute, dar poate fi și numai unul.

Coțofana, ca ghid spiritual, îl ajută pe om să se adapteze ușor în diferite situații, îi „spune” că va găsi modalitatea de a obține orice, dacă vrea cu adevărat. Îi arată că bogăția materială nu este totul în viață: coțofana adună fel și fel de lucruri – unele de care nu are neapărată nevoie, și le ascunde. Ca ghid spiritual, coțofana îl învață pe om că e în regulă să-și urmeze pasiunile și să-și asume riscuri.

Oamenii care au spiritul coțofenei (ca totem sau ca ghid spiritual) sunt atrași de lumina reflectoarelor și le place atenția celorlalți, uneori făcând ceva doar pentru a atrage atenția (dar ceea ce fac vine mai mult din subconștient). Cei care aparțin grupului celor sub „semnul coțofenei” sunt deschizători de drumuri și nu se feresc de aventuri. Se avântă în luptă, dar știu să facă un pas înapoi pentru a analiza lucrurile. Coțofana se numără printre cele mai curajoase păsări.

Ca prieteni, acești oameni cred în „favoare contra favoare” și nu uită niciodată pe cei care i-au ajutat când au avut nevoie și vor întoarce ajutorul, oferind mult mai mult decât au primit.

Ca parteneri în dragoste, la început sunt magici (fermecători și atenți, grijulii), dar în timp (când se vor simți confortabil în relație) își vor arăta slăbiciunile și pot deveni o cu totul altă persoană; cine e gata să accepte această nouă persoană va avea mai mult decât un partener, va avea un paznic – în sensul pozitiv al termenului.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

Solitari. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

Sursa foto: ©Brașov, orașul sufletului meu.

Fotografiile vor fi și aici:

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-211/

*

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2021/08/my-corner-of-world.html

*

http://jaipurgardening.blogspot.com/2021/07/garden-affair-blanket-flower.html

*

https://natashamusing.com/2021/07/the-artists-way-wordlesswednesday-wednesdaywisdom/

Zile din aprilie

Tradiția spune că Iepurașul aduce ouă colorate de Paști sau le ascunde - sau aduce daruri? Oricum, Iepurașul ceva nu canarul.

Cu această ocazie am constatat că nu am un iepuraș de pluș. Am pisică, broccoli, cățeluși, hipopotami, chipmunk, șoricel, urs, gărgăriță, miel, ștrumfi; am și un liliac (se pune, chiar dacă l-am făcut eu) - chiar și un clovn - dar nu și iepuraș. Hm. Ok, nu contează pentru că aici e vorba despre un ou gigant de ciocolată și șapte ouă de găină.

Oul gigant nu e făcut de ciocolată, e făcut de cineva, din ciocolată (nu cineva e din ciocolată, ci „materialul” pentru ou).

Cineva acesta a turnat mai multe ouă din ciocolată, dar numai unul a ajuns la mine - și, ca de obicei, a avut și surpriză: o mașinuță „hopa-mitică”; adică... nu pică-n fund și se ridică, ci se dă peste cap atunci când întâlnește un obstacol. Șapte cm lungime are mașinuța și aproape șapte lățime. E demențială! Am râs cu atâta poftă încât mi-au dat lacrimile, și nu mă mai săturam s-o lovesc de obstacole. Cu cât are viteză mai mare cu atât se rotește mai mult (am un filmuleț cu mașinuța dându-se peste cap dar nu mă pricep să-l transfer pe blog pentru că nu știu ce program trebuie să folosesc pentru a fi acceptat fișierul pe blog). N-aș fi știut care-i treaba cu mașinuța dacă, împingând-o pe parchet, cineva nu i-ar fi pus „stop” cu piciorul și lovind pantoful mașinuța a început să se dea peste cap. Atâta mi-a trebuit! Vreo 20 de minute nici n-am mai făcut altceva.

Păsările sunt fotografiate în 23 aprilie. Era o înghesuială foarte veselă în teiul fără frunze (acum are frunzulițe). 

Doi guguștiuci și-o trupă de porumbei așteptau, pe crengi, să le dau grăunțe. Abia am reușit să „prind” doar patru dintre păsări (celelalte „ieșeau” din raza obiectivului sau zburau spre pervaz, unde dădeau de mine la fereastră și zburau care-ncotro. E o „bătaie” teribilă între guguștiuci și porumbei! Porumbeii sunt tupeiști; unul dintre guguștiuci e tare timid iar cel care are curaj și „se dă” la porumbei nu le poate face față la toți - îl ajut cât pot, dar în final renunță și el. Abia mai apucă guguștiucii să ciugulească.

M-am străduit, din nou, să fotografiez Luna. Avea halou și îi lipsea un „arc de cerc” până să devină Lună plină, în 27 aprilie.

În seara zilei de 19 aprilie, pe la ora 19:30 îmi savuram țigara în balcon când am dat cu ochii de cer.

Am lăsat pipa și-am luat telefonul. Am fotografiat cam „în orb” pentru că lumina soarelui era încă puternică peste marginea norilor.

În 16 aprilie de dimineață plimbam cățelul și într-o zonă unde, de regulă, unii aruncă ce nu le mai trebuie prin casă și unde, de ceva timp, abia mai crește iarba (și câte păpădii erau cândva în zonă! Până să înceapă bipezii să-și arunce resturile acolo), am descoperit floricelele din imaginea de mai jos. 

M-am gândit că-s panseluțe, dar nu-s, deși seamănă (sau poate sunt un soi de panseluțe, nu știu). Erau singurele de pe acolo și era prima dată când le vedeam (și nu e că nu le-am observat în anii din urmă). După câteva zile am observat că era plin de ele la vreo trei-patru metri distanță, pe o pantă (Desigur! De ce să le fi fotografiat?! Am o scuză: erau în pantă, aveam cățelul, era mai dificil. Adevărul e că nu m-am gândit să le fotografiez, mulțumită că le-am văzut).

Am „cules” și câteva imagini cu zăpada din 7 aprilie, în jurul teiului (la baza lui, printre ramuri și cu păsări pe ramuri, mai spre seară):

Aici închei ceea ce imaginez a fi o scurtă retrospectivă a lunii aprilie.

(punctele portocalii din imagini sunt acolo pentru a „marca” locul unde sunt porumbei și guguștiuci). 😊