2013-08-16

Reflexii în oglindă – Fierbințele

Foto: C.I.



Iarna englezeasca se sfarseste in iulie pentru a reincepe in august. (Lord Byron) Si in unele locuri e vesnic vara. Oare nu-i plictisitor?

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda", la SoriN
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

2013-08-06

Parfum de gospodină

Îmbrăcată în combinezon de antrenament, din fâș, subțire, cu mănuși chirurgicale și cu bonetă de duș pe cap s-a instalat în bucătărie să gătească pentru musafirii ce urmau să vină - prieteni de familie plecați din țară cu mai multi ani în urmă. Când a fost la ei au primit-o cu mulțime de bunătăți și dorea să le ofere același tratament. Prea bună la gătit nu era, dar erau câteva specialități pe care reușea să le execute fără greș. Știa să fiarbă ciorbe, să prepare fripturi, grătare, salate, prăjituri și mult-multe altele - unele chiar sofisticate - dar nu-i place mirosul de mâncare gătită, nu-i place căldura plitei de la aragaz și a cuptorului. Avea senzația că mirosurile de mâncare i se impregnează în piele și în păr și nu mai poate scăpa. Parfumul fripturii nu-i deloc apetisant când îl adulmecă pe piele, în păr, pe haine sau mâini. E teribil parfumul mâncărurilor pe haine, piele sau păr, oricât de savuroase ar fi preparatele, oricât talent ar avea bucătarul.
Pe cât posibil evita bucătăria dar, uneori - ca azi - dorește să trebăluiască.
Vasele zdrăngăneau lovite unele de celelalte, de mobilier și chiuvetă se umplea cu ustensile care urmau a fi spălate în mașină, mai apoi. Roboții de bucătărie zornăiau de zor și tocau, amestecau, zdrobeau legume, aluat, fructe… Ca să nu mai audă zarva și-a pus căștile în urechi și asculta muzică de la mp4 agățat pe sub salopetă. Ledurile roboților de bucătărie păreau comunicatori secreți și o amuza cum arătau luminițele acelea roșii, galbene, verzi - unele statice altele pâlpâind parcă în ritmul melodiei pe care o asculta.

Ferestrele erau larg deschise, hota și aparatul de aer condiționat funcționau la capacitate maximă - ar fi pus și un ventilator, dar i-a fost lene să urce în pod să-l ia; erau, însă, suficiente aparatele existente și ferestrele larg deschise pentru a nu se impregna mirosul în casa. Detesta cu pasiune acele restaurante în care s-a întâmplat să intre și la care mirosul de mâncare răzbătea în toată sala și pleca de acolo cu părul și hainele mirosind a mâncare de cazan. Încerca să stea cât mai puțin în acele case unde se gătea când se nimerea să fie  în vizită, pentru a nu se impregna cu mirosul de mâncare, mai ales dacă urma să meargă în altă parte și nu direct acasă, cu mașina.

La un moment dat, la fereastră a văzut un chip cunoscut, cu ochii larg deschiși a mirare. Proprietarul chipului dădea din mâini și din buze, ca și cum îi comunica ceva. A tras de fir, și-a scos căștile și și-a auzit iubitul răcnind: - Du-te să descui ușa, că ai pus zăvorul! S-a dus și a descuiat. - Ce faci; deratizezi? o întreabă râzând. - Ha-ha! se strâmbă și revine în bucătărie, urmată de iubit, dar el renunță repede la orice eventual dialog și își vede de ale lui în altă cameră, deloc uimit că peste tot erau aprinse bețișoare parfumate și lămpițe cu ulei aromatic și ferestrele larg deschise și curenții de aer răzbăteau haotic. Prea mult parfum pentru gustul lui - dar era stilul ei, când gătea - așa că și-a luat o revistă și a ieșit în grădină, știind că mai mult ar fi încurcat-o de-ar fi încercat să o ajute, pentru că ea avea o viteză ilegală atunci când gătea, ca și cum o legiune de draci o zorea să termine mai repede. Se bucura că n-o chinuie talentul prea des. Auzea larma din bucătărie și zâmbea pentru sine, imaginându-și-o cum se agită ca sifonul pentru a pregăti un prânz reușit, și o cină la fel, pentru prietenii care urmau să vină. El a fost cel care a plecat cu lista la supermarket și a făcut aprovizionarea, dar tot nu putea bănui ce gătește pentru că mirosul de mâncare nu se răspândise în grădină și nu se simțea nici în casă. Știa doar că orice ar fi gătit va fi savuros și deosebit, o nebunie de arome și gusturi.

Când a închis aragazul vasele folosite la gătit erau deja spălate și așezate la locul lor, mâncărurile pe platouri acoperite cu capace din plastic transparent, gata pentru a fi încălzite rapid la microunde, înainte de a fi servite. Atunci când se încumeta să gătească termina de gătit, de spălat vasele și de așezat la locul lor cam în același timp - pentru că, zicea ea, nu-i place să calce de două ori în același loc.

A trecut cu viteză de raliu prin camere și pe verandă, adunând praful și alte cele cu aspiratorul; pămătuful de praf a zburătăcit ca un păun înfoiat și a adunat firicele fine de pe ici-colo. Apoi, o clipă, și-a contemplat opera: mai mult sau mai puțin era mulțumită. În fond, nu avea - și nu-și dorea - reputația de gospodină perfectă ci pe aceea de gospodină rapidă: strictul necesar și nu prea mult - și nici prea des - în plus.
La final și-a scos salopeta, mănușile și casca, le-a aruncat în mașina de spălat rufe, a turnat detergent și balsam cu parfum de levențică și a apăsat butonul de pornire: parfumul de gospodină s-a risipit. A trecut la un duș rapid, după ce a aprins și în baie câteva bețișoare parfumate, din lemn de santal și mosc și a ales cel mai puternic parfumat gel de duș pe care îl avea, cu arome de lotus și acacia. Când a terminat ea cu dușul mașina de spălat și-a terminat programul scurt de spălare și uniforma pentru gătit era aproape uscată. Vântul va desăvârși uscarea și va intensifica parfumul de levențică.
Și pentru că e o gospodină care se respectă, după ce s-a îmbrăcat a pulverizat, în părul încă umed, parfumul de la Annick Goutal, Encens Flamboyant.


Tămâie, piper roz, piper și fructe de pădure roșii
Nucșoară, tămâie, cardamom și salvie
Brad balsam (abies balsamea), tămâie, mastic și fistic.
(un festin adevărat)

Text scris pentru Clubul Condeielor Parfumate, gazduit de Mirela, pe tema aleasa de Dana Lalici.

2013-07-22

Poveste despre iertare. Bună dimineața Soare!

De ce e bună iertarea…

Un om stătea liniștit la masă, ospătându-se cu poftă din felurite bucate aburinde. La picioare s-a așezat câinele său. Privind spre ochii omului, câinele își spunea: Dă Doamne să mănânce cu poftă stăpânul meu și, după ce s-o sătura, să-mi dea și mie o bucățică!

În acest timp, s-a apropiat și pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă și gudurându-se pe lângă el, își spunea în sinea ei: Dă Doamne să orbească stăpânul meu, doar o clipă, să-i pot fura mâncarea!

Câinele aștepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea, cunoscând bunatatea stăpânului său. Pisica, însă, pândea orice moment să poată fura, lăcomia îndemnând-o să nu se mulțumească numai cu ceea ce ar fi primit.

Așa se întâmplă, uneori, și în viață. Unii dintre cei care ne înconjoară sunt asemenea câinelui, adică fideli și devotați, răbdători și sinceri cu prietenii. Alții, însă, sunt asemenea pisicii: mereu cu un zâmbet și cuvinte dulci pe buze dar cu răutate în suflet, așteptând doar prilejul să fure și să profite.

Când ai în preajma ta prieteni adevărați, bucură-te pentru ei și pentru prietenia voastră; când vezi, însă, că de tine se apropie și cei asemenea pisicii, nu-i goni și nu te purta cu ei așa cum ar merita, ci încearcă, prin bunătatea ta, să îi faci și pe ei mai buni.

Suferi de pe urma unui om rău? Iartă-l, ca să nu fie doi oameni răi! poate că ar zice Soarele, care pe toți ne încălzește.

un buchet cu flori, intre care si trandafiri


Dacă dorești să participi, în fiecare luni, publică pe blogul tău, un articol (video, text, imagini) cu această temă și dacă vrei să-l împărtășești cu noi  înscrie articolul la "Bună dimineața Soare!" pe blogul Iulisei.

Rezumat la jurnal

Poposind pe blogul Zinei am citit una-două pagini din Jurnalul Zinei. Am citit apoi și la Carmen, Jurnal de sfârșit de săptămână… Sunt și alții care au ales să scrie în jurnal și ideea mi se pare interesantă. Primul meu gând a fost: și eu! și eu! Am trecut la Taniușa, de unde pare că a pornit ideea și apoi la Melly… Dar! E ușor de zis și mai greu de făcut! N-am ținut niciodată un jurnal! Abia m-au convins colegele – prin clasa a VIII-a – să îmi fac, și eu, “caiet de amintiri” – și nu-l mai am…
De-ar fi să țin un jurnal ar apărea ceva de genul:
M-am chinuit înfiorător să postez ceva pe blog; am chemat IT-stul să vadă ce are PC-ul; am mult de învățat, am citit trei pagini azi și nu-mi amintesc nimic! Am fost afară în plină noapte pentru a căuta – și hrăni – un pui de pisoi care se tânguia undeva în apropiere, dar nu l-am găsit. L-am căutat și în a doua noapte, pentru că numai noaptea miorlăia… până când cineva mi-a spus că… e un pui de cucuvea care țipă să fie hrănit de părinții lui. Am mai meșterit câteva perechi de cercei și un colier și am vărsat lipiciul folosit pentru confecționarea ambalajului; am scris câteva pagini și când să le listez am constatat că tuș în cartușul imprimantei nu mai este; am omis să verific căsuța poștală electronică și am fost sunată să-mi citesc e-mail-urile! Am pus cafeaua pe foc și am uitat, așa că am mai făcut una… Motanii s-au încăierat - din nou - și când m-am băgat între ei, de data aceasta s-au dat cu ghearele la mine… Am fost trimisă la piață să cumpăr leuștean și am venit cu frunze de țelină. Am spălat rufe dar am uitat să pun detergent, așa că am luat-o de la capăt… Iar am uitat să mănânc… Am prăjit cartofi la două noaptea și am distrus parfumul aerului înmiresmat… și un fluture mare și negru intrat pe fereastră m-a alungat din bucătărie, așa că s-au ars cartofii până a venit cineva să stingă focul!
De nu mi-ar fi capul legat de gât aș fi în situația de a scrie: mi-am pierdut capul și nu știu unde…
Sunt campioană la gafe și – ar zice unii – catastrofă ambulantă. Numai cei care nu mă cunosc au curaj să mă lase singură mai mult timp. Unii spun că tare mă iubește Dumnezeu dacă am reușit să ajung – întreagă – pânâ la vârsta asta.

Unde nu-i cap vai de picioare!


Ei, am exagerat puțin, dar campioană la gafe sunt.

2013-07-21

Ora Albastră sau Parfumul zorilor - Poveste parfumată

Se cunoșteau de mulți ani și formau un cuplu de câteva luni. Nu-l dorise în mod deosebit ca iubit,  pentru că nu voia să distrugă acea prietenie minunată care rezistase în timp, dar a dorit să-și umple singurătatea, în lipsa celui pe care-l dorea și care se bucura de iubire alături de alta, și și-a spus că prietenia avea să reziste și în eventualitatea unui eșec amoros. Știa că el nutrește pentru ea sentimente care depășeau limitele camaraderiei dar și-au promis - atunci când au împărțit așternutul și altfel decât ca amici - că prietenia va rezista și în cazul în care alte persoane se vor dovedi a fi compatibile.

Închiriaseră o cabană, undeva pe o creastă de munte unde temerarii puteau ajunge și călare pe motocicletă. N-a trebuit să li se propună de două ori pentru a accepta provocarea. Tentația pustietății și testul de îndemânare i-a atras imediat.

El a fost acela care i-a împrumutat motocicleta atunci când nimeni nu voia să-și asume riscul unui accident în caz că ea va reuși să obțină permisul de conducere. El a fost acela care, practic, i-a salvat viața cooptând-o în grupul lui de prieteni motocicliști care colindau țara în lung și-n lat, dormind în cort și mâncând pe te miri unde. A fost cel care a ajutat-o să depășească încercarea dificilă la care a supus-o viața în fragedă tinerețe, când nimeni nu știa ce ar mai putea face pentru a o trezi din letargie  și a o ajuta să trăiască. La acea vreme abia se cunoscuseră - erau de atunci aproape treizeci de ani. Tot el a salvat-o din unele relații sufocante.
Știa despre el tot ce știa el și nu mai știa nimeni iar el știa despre ea tot ce știa ea și nu mai știa nimeni.

Într-o seară, când ziua se pierdea în noapte și lumina era albăstruie, o atingere întâmplătoare - ca multe altele până atunci - i-a electrizat și Timpul a părut să se oprească. Scânteia a devenit flacără dar au încercat să o ignore. Trupurile, însă, cereau să fie stinse. S-au ferit de atingeri, au râs, dar fiecare știa că celălalt a simțit tensiunea la fel de intens. Știau că nu mai pot călători pe aceeași motocicletă dacă nu vor stinge incendiul simțurilor. S-au privit; buzele lor s-au unit și trupurile s-au strâns aproape. Primele stele ale acelei nopți au fost martore descătușării unor energii ce nu mai puteau fi controlate.
Și atunci au hotărât să se lase purtați de val.

A deschis ochii și s-a întins în așternutul curat. A zâmbit. Era veselă parcă fără motiv. Afară nu se luminase dar câteva păsări își făceau cunoscută prezența prin sunete slabe, ca și cum ar fi fost nemulțumite că se luminează și n-au dormit destul.
Cabana era învăluită în aroma ceaiului verde. El, îmbrăcat numai cu blugi, în fața sobei, fierbea apa pe cărbuni. A simțit că s-a trezit și a privit-o, zâmbindu-i. A întins brațul către ea, invitând-o afară. Râzând, s-a înfășurat în cearceaful alb și s-a ridicat. L-a urmat afară, dar numai până la ultima treaptă de lemn a cabanei.
Desculț, el a înaintat pe iarba udă de rouă, chemând-o din priviri și cu brațul întins. Ținând cearceaful cu o mână a înaintat către el, râzând și icnind la fiecare contact al tălpii cu iarba rece de roua dimineții. Chicotea și încerca să-și controleze reacțiile, dar nu reușea decât să spună “e rece!” Când i-a desfăcut cearceaful s-a înfiorat de frig și s-a lipit strâns de trupul lui, încercând să preia ceva din căldură. Degetele lui erau fierbinți pe pielea ei înfiorată de răcoarea picăturilor de rouă și senzațiile pe care le simțea valuri-valuri o năuceau, risipind orice gând rațional. A țipat când pielea a  atins iarba rece și udă de rouă…

Se spune că atunci când ziua se pierde în noapte, seara, sau când noaptea se pierde în zi, dimineața devreme, e ora albastră, când ceva magic se întâmplă. Atunci timpul se simte ca o respirație și aerul miroase a iarbă proaspăt cosită și se simte parfum ca de ploaie.
În brațele lui se afla în spațiul liniștii depline, în acel moment când Natura este în nemișcare. Privi Cerul și îl regăsi, și se regăsi pe sine. Simți puterea Naturii și auzi tăcerea Cerului.
Astfel de momente amintesc muritorului nu doar că Lumea a fost cândva frumoasă și instinctele înfloreau într-o libertate fericită și toate ființele trăiau în armonie, ci și că Marele Timp e mereu același iar muritorul se poate bucura oricând de comuniunea cu Universul.

Ora albastră se risipea treptat, Soarele depășea linia orizontului și cerul se lumina în nuanțe trandafirii…

*
În vara anului 1921, parfumierul Jaques Guerlin a combinat esențele de mosc și trandafir bulgăresc  cu o nota unică de iasomie. A dorit ca noul parfum să evoce momentul în care ziua lasă locul nopții, momentul când parizienii se pregătesc pentru petrecere, și l-a numit L’Heure Bleu.
E un parfum romantic și fin, misterios, elegant și atemporal care se deschide cu note de bergamota și anason, cu inima - cum altfel? - din trandafir, garoafă, tuberoză și violete, pe o bază de vanilie, tonka, și iris.

Textul e scris pentru Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela, pe o temă aleasă de Tina.

2013-07-10

Containere stradale pentru haine

Pentru a-i ajuta pe oamenii mai putin favorizati de soarta unii s-au gandit sa aseze in zonele urbane intens circulate niste containere mari, din plastic, in care cetatenii sa depuna obiectele de imbracaminte si incaltaminte de care se pot dispensa.

Se zice ca o haina pe care n-ai purtat-o timp de un an este o haina pe care e mai bine sa o dai cuiva care are nevoie sau sa o arunci, pur si simplu, sa faci loc in sifonier pentru haine noi. Unii pastreaza toate hainele, gasindu-le un loc de depozitare, gandindu-se ca - cine stie?! - poate moda revine, poate slabesc si vor mai incapea in ele sau, pur si simplu, le pastreaza pentru ca le amintesc de momente frumoase. Dar cei care vrem sa oferim hainele pe care nu le mai purtam – si sunt in stare buna! – le oferim ori la vreun camin de copii, ori la vreun camin de batrani, le trimitem „la tara” sau le oferim celor din preajma noastra si care ar avea nevoie de ele. Acum am avea containerele amplasate „la indemana”. Dar in aceste containere au acces destul de facil copiii. Ii vad uneori, noaptea, cum se strecoara prin fanta si arunca afara hainele; afara e un individ mai mare (dar categoric minor) care le „triaza” sau le indeasa in saci. Ce nu le trebuie nu mai arunca in container ci lasa obiectele imprastiate in drum. Uneori le mai imprastie vantul, urcandu-le chiar si la inaltimi mari, in pomi.
(de ce copii? pentru ca minorii care nu au implinit varsta de 14 ani nu raspund penal - si se pot antrena linistiti pentru cand vor deveni majori - in plus, sunt subtirei si se pot strecura)

Copiii care fura aceste haine sunt clar in categoria celor care au nevoie de haine – sau, in fine, cei mai multi sunt. Frumos ar fi ca ceea ce nu le trebuie sa nu lase in noroi, in ploaie, ci sa le puna inapoi. Dar, cei mai multi, vin si le fura pentru ca mai apoi sa le vanda in „pietele de vechituri”. Cele mai multe sunt haine bune si ajung ori in acele piete ori in magazinele second hand, de unde sunt cumparate, „pe mai nimic”, de alti oameni cu venituri mici.

N-am avut curiozitatea sa aflu ale cui, exact, sunt aceste containere dar am citit una-alta despre asociatii/fundatii care mai fac asta prin lume. Despre unii se zice ca le aduna, le spala, le calca etc. pentru a arata cat mai bine si apoi le vand in magazine second-hand. Cei de la asociatiile si fundatiile non-profit care si-au propus sa ajute pe cei nevoiasi le aduc acestora multe critici pentru ca fac profit din hainele pe care unii nu si le-ar putea permite nici la cel mai mic pret... Dar cine sa ii asculte cand e vorba de profit? Desigur, cei care mai apoi le vand au cheltuieli: le transporta, le spala etc..

Si de ce nu ar face unii asta daca chiar si unele firmele de renume (unde se practica preturi mari si foarte mari), cu magazine de desfacere, fac uneori asta?! Acestia vand unele obiecte de vestimentatie iar mai apoi, dupa ce cumparatorul a purtat haina (de regula doar o data) o aduce la magazin, primeste un pret derizoriu, magazinul o spala si o pune din nou in vanzare, la pret net mai mic. Astfel sunt ajutati sa aiba ceva „de marca” si cei care nu-si permit unele piese de vestimentatie pentru ca nu au finantele necesare.
Revenind…
Ma irita faptul ca sunt furate hainele din aceste containere stradale. Sa reclam la politia locala... Imaginati-va ca râd in hohote! Asa ar face si politaii (imediat dupa ce ies, in cel mai bun caz), daca m-as duce la ei cu o astfel de plangere... De ce?! Pentru ca ar fi mai mare daraua ca ocaua sa cerceteze iar ei sunt acolo pentru chestiuni importante, de un real pericol social... iar cand ii chem ca se bat niste insi ajung (fara exceptie!) la cateva minute dupa ce scandalul a fost aplanat sau deja sunt victime ranite grav. Ar trebui sa nu se mai intuteleze „agenti de protectie” ci „agenti constatatori”... 

(text preluat de pe un blog pe care îl voi şterge)