2023-04-16

Oaia, personaj de poveste

Luna aprilie a sosit, noua serie a jocului a început.

Am citit despre prima probă a jocului Transformări creative – aprilie 2023 (1-8 aprilie): de realizat, din cofraj de ouă, animăluțe, fructe, legume sau chiar un personaj de poveste (3D). Aveam cofraj, aveam vopsea, aveam lipici, aveam foarfecă și n-aveam nicio idee! Eram și departe de vreo sursă de inspirație (fiind în deplasare mare parte din timp) – telefonul meu deștept a rămas fără 3G și îl folosesc pe 2G, așa că pa-pa internet. Bine și-așa rău, că tot nu mă interesează în mod deosebit internetul pe mobil.

Revin la lipsa de imaginație. Priveam cofrajul din toate părțile, și-am început să decupez imaginându-mi un iepuraș pe care l-aș putea asambla. Am renunțat la ideea iepurașului pentru că la tema 2 (9-16 aprilie) este despre un obiect cu tematică de Paște (și mi-am zis c-o să confecționez pentru atunci iepurașul). Și atâta am decupat, am combinat piesele și iar am decupat până când a început să se contureze ceva ce ar fi putut fi o oaie. Și oaie a fost! Nu-mi ziceți că nu arată a oaie! Arată, cu puțină imaginație.

oaie confectionata din cofraj de oua si acoperita cu melana

Din cofrajul de la ouă am decupat două găoace și le-am lipit una de alta. Dintr-o a treia găoace am meșterit capul și l-am lipit de celelalte două. Picioarele sunt decupate din colții cofrajului și lipite de corp pe interior. I-am lipit ochi, i-am desenat gură și nas, am colorat ansamblul cu maro deschis (la interiorul urechilor și în obraji am folosit roz), copitele sunt vopsite cu negru; apoi am lipit melană pe trupul de carton al oiței (și un moț între urechi).

cofrajul si elementele decupate din acesta pentru a confectiona oaia

Și-acum îmi zâmbește, oița, dintre floricelele care-s niște piese de plastic din ceea ce, cândva, ar fi trebuit să fie cercei.

oaie confectionata din cofraj, asezata pe material verde care imita iarba si inconjurata de floricele albe si albastre din plastic

Toate bune și frumoase dar... animăluțe e la plural, iar eu aveam o singură oaie. Aș fi putut să mai confecționez una, dar... Și-am ales varianta simplă: să caut o poveste în care oaia să fie personaj. Și n-am căutat mult! Oaia rătăcită a-nceput să țopăie în jurul neuronului. Pe scurt, prezint pilda Oaia rătăcită (interpretată, să zic așa):

A trăit cândva un bun păstor care avea o turmă cu o sută de oi. Avea grijă de ele, le ducea la păscut în locuri cu iarbă bună, și le iubea pe toate.

Într-o zi, numărându-și oile, constată că sunt numai 99. A privit la fiecare în parte și și-a dat seama că lipsește oaia cu urechi mici și picioare scurte, total diferită de celelalte. O clipă n-a stat pe gânduri și a pornit în căutarea oii rătăcite, pe urmele lăsate de aceasta.

A străbătut porțiuni de loc pustiu, o pădure deasă și întunecoasă, a urcat și a coborât, dar n-a renunțat. La un moment dat a auzit glasul oiței rătăcite...

Oița ajunsese într-o râpă nu foarte adâncă, dar singură nu putea ieși. Păstorul a coborât la ea, a luat-o pe umeri și – cu efort – a ieșit din râpă și-a parcurs drumul înapoi la celelalte 99 de oi care nu se aventuraseră mai departe de limita pășunii unde le ținea, de obicei, păstorul, și unde erau în siguranță.

Fericit că a regăsit oaia, păstorul a chemat pe ceilalți ciobani și s-au bucurat împreună că oaia pierdută a fost găsită.

HRISTOS A INVIAT!

6 comentarii:

  1. Linda historia, me gusto mucho tu oveja. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasă povestire, frumoasă oiță ai creat !...o oiță și mai multe floricele 👍
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
  3. Adevarat a Inviat! Si oita sa fie, ca imaginatia ne spune cum sa vedem... ceea ce vedem. Oita ta m-a binedispus maxim, asa ca mi-a crescut randamentul! Si nici nu vazusem ochisori pe galben...
    ... Daca nu a fost sa fie cercei, poate vor fi martisoare, sub obladuirea oitei!
    Pupici si lumina in sufletel Diana draga! Ieri a fost o zi de exceptie, azi plang norii.
    Natura este mereu cu noi!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
  4. Adevărat a înviat! Simpatică oița ta, boticul pare al unui purceluș, sau imaginația mea e defectă:)))...oricum ar fi, îmi place tare mult.
    Felicitări! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Adevarat a Inviat!!!
    Ma bucur mult ca ai facut o oita!! 💟🌷
    Eu ca un berbec care se respecta (hahaha) am un mare cult al oitelor :)))). Motiv pentru care poate ai sa descoperi ca am o oita somnoroasa, pe a carei pernuta din dotare, poposeste Kouki cu mare interes, cand are ocazia.
    Revenind insa la tema si Oita (apropo.. si eu am facut doar un personaj... :O) superb ti-a iesit. Minunat. Felicitari.
    Mi-a placut si povestea de final. :D
    Imbratisari cu drag si pupici.
    (Meeee :D)
    Pup🐑

    RăspundețiȘtergere
  6. Adevărat a înviat!
    Oita ta e supersimpatică. Miamintesc și povestea, avea si o morală, că fiecare oită contează .
    PS: nu erau obligatoriu mai multe figurine, si una e de ajuns.

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.