Ceas la biserica Sf Nicolae. MFC

Jocul Miercurea fara cuvinte - în care sunt invitați să se alăture toți cei care doresc - este găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Junii din Brașov. Portul tradițional

În Duminica Tomii (1 mai) a avut loc una dintre cele mai cunoscute activități ale Junilor: Parada călare sau „Ziua de Călări”, cum o numesc ei.

În Vinerea din Săptămâna Luminată a fost „Aruncarea în țol”:

Fotografiile le-am preluat de pe pagina Fb Brașov, orașul sufletului meu. Am uitat de Juni.

În fiecare a doua duminică din luna mai este Ziua Națională a Portului Tradițional din România.

Nu eram o pasionată a „tradiționalului” dar de când există acest „curent” ciudat prin care pare că se tinde spre „desființarea” tradițiilor și chiar a istoriei, ca și cum trecutul n-ar mai avea valoare, ca și cum „adepții” acestui curent vor să fie ei „primii oameni”, făuritorii istoriei omenirii, încerc să aflu mai multe. Sigur, exagerez un pic ceea ce se întâmplă.

E cert, nu mă pricep la costumele populare mai mult decât la tradiții, în general, dar încerc să-mi lămuresc unele chestiuni și, pe măsura posibilităților, să le mențin vii.

Eram așa de sigură că sunt destui oamenii care păstrează vii tradițiile încât mi-am zis că n-are rost să mă bag în seamă și eu, o neofită care poate doar să creadă pe cuvânt pe cei care au făcut cercetări în materie.

Ziua Națională a Portului Tradițional din România a fost instituită în aprilie 2015; în decembrie 2014 Senatul respinsese propunerea legislativă cu privire la marcarea acestei zile, dar s-a votat în Camera Deputaților, for decizional.

Portul popular românesc datează din secolele IX – X, dar mai multe mărturii există din secolul al XIV, consemnate în Cronica Pictată de la Viena, 1358, care descrie bătălia de la Posada, între regele Carol Robert de Anjou și voievodul muntean Basarab I – este reprezentat portul autentic al bărbaților: cămăși lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, ițari, opinci și căciuli din bucăți de piele de oaie. (scrie pe doxologia)

Pe întreg teritoriul țării se observă ușor că albul este culoarea dominantă în costumele tradiționale. Cromatica și ornamentele, cusăturile etc. diferă de la o zonă la alta, de perioadele în care sunt purtate ș.a.m.d.

Cum scriam mai sus: nu-s o pricepută, dar am extras câteva idei despre portul popular al Junilor din Brașov. Sar peste istoria Junilor pentru că obiceiul se pierde în negura timpului. Cercetatorii au păreri diferite în ceea ce privește obiceiul Junilor. Unii aderă la teoria conform căreia acest obicei are origini ancestrale indoeuropene, iar alți istorici atribuie unora dintre ritualurile existente în obiceiul junilor origine traco-dacică sau chiar pelasgică. Mai sunt și cei care afirmă că originile acestui obicei și ritualurilor care-l însoțesc trebuie căutate în sfera de simboluri și ritualuri specifice frățiilor sau confreriilor organizate paramilitar.

Cert este că obiceiul Junilor s-a schimbat și adaptat de-a lungul a sute de ani și, în ciuda vitregiilor istoriei, obiceiul este păstrat și continuă, Junii având același loc de „retragere”: Pietrele lui Solomon, o poiană înconjurată de cinci stânci imense și o grotă atribuită legendarului rege Solomon.

Cuvântul „june” se identifică aici cu „bărbat”; s-a alăturat atributul „tânăr” pentru a se face deosebirea între cei necăsătoriți și cei căsătoriți care erau obligați să iasă din rândurile companiei în momentul căsătoriei. June (tânăr) – bătrân este o nepotrivire, dar are sens pentru că – explică istoricii – trebuiau îngroșate rândurile celor care luptau pentru apărarea ținutului (ceata Junilor Bătrâni este formată din bărbații căsătoriți).

foto din luna mai 2013

În Brașov sunt șapte cete de Juni: șase din Șcheii Brașovului: Junii Tineri, Junii Bătrâni, Junii Naționali Albi (Albiori), Junii Curcani, Junii Dorobanți – și o ceată din cetate (oraș): Junii Brașovecheni, formată din șcheienii care s-au stabilit în cetate.

Într-o broșură publicată în 1890, etnograful și folcloristul brașovean George I. Pitiș, originar din Șchei, scria despre portul Junilor: "A doua zi de Paști, adică în Lunea Paștilor, Junii se îmbracă frumos, că au să meargă pe la fete după ouă. Altădată se îmbrăcau după cum era portul pe atunci de umblau unii și cu opinci; dar acum umblă cu cizma ori și cu papuci (ghete) și cu cioareci (ițari) și cu cămașă albă și călcată, scoasă peste cioareci și cu șpențăle, pe piept cu ceaprazuri și cei cu dare de mână cu nasturi de argint, la unii suflați cu aur. Acum șpențălele sunt răscroite nemțește, dar mai înainte vreme erau făcute „sadea” adică croite dintr-una. În cap sunt Junii cu pălării și mai ales cu pălării de mătase și păroase” (fetrul era materialul preferat). (...) Cam ceva mai înainte de 1848, Junii au început să se gătească la pălării cu panglicuțe înguste, prinse cu bongoșe ori cu ață, iar vătaful și armașii purtau câte o „ruje” (cocardă). De la 1848 încoace au început Junii să poarte pe pălării câte trei panglici în trei fețe: roșu, galben și vânăt, de le coseau una lângă alta și lăsau vârfurile să atârne îndărăt. (...) De câțiva ani ungurii i-au oprit să mai poarte panglici în trei fețe împreunate pe pălărie, așa că acum îi vezi purtând care roșu, care galben, care vânăt, care și câte două feluri și așa umblă toată săptămâna cât sunt în petrecere.”

Junii Tineri

Pe baza unei reproduceri din 1832 Al. Surdu arată că în trecut Junii Tineri purtau haine obișnuite românești: cămașă albă, lungă până mai sus de genunchi, fără guler, cu mâneci lungi și largi; la vreme rea aveau cojoace și sarici; la brâu erau încinși cu șerpare late „ghintuite”, în care, pe vremuri, purtau pistoale; aveau cioareci albi, strânși pe picior și erau încălțați unii cu opinci, alții cu cizme. Purtau pălării cu borul larg și calotă rotundă. Cei mai mulți purtau mustăți mari, răsucite în sus și pletele lungi până la umeri.

Astăzi poartă cămașă albă cu crețuri, lungă până la genunchi, peste care pun un „flanel” cu mâneci, acoperit de un „laibăr” și de un șpențel (haină și jachetă) de culoare vânat-închis, cu nasturi de argint sau suflați cu aur. Cioarecii sunt albi, de dimie fină și poartă cizme indiferent de anotimp. Pălăriile sunt de catifea, împodobite cu panglici tricolore.

Ion Mușlea preciza că pentru ieșirea călări la Pietrele lui Solomon, Junii purtau doar „laibărul” fără șpențele, indiferent de vreme (obicei păstrat și azi).

Junii Bătrâni

Aceștia poartă costum identic cu cel al Junilor Tineri – fiind și aceasta o dovadă a originii comune a celor două grupuri - dar fără panglici la pălărie. În ultimul timp, exceptând șergile, membrii companiei poartă tricolorul ca panglică în bandulieră; pe piept au lentă tricolor. În vechime, „bătrânii” – adică cei căsătoriți – însoțeau alaiul așezându-se în urma grupurilor de juni, iar ca grup sub numele de „Juni Bătrâni” s-au constituit după 1877.

Junii Naționali Albi (Albiori)

În vechime se numeau „ăi albi”, deoarece costumul lor era alcătuit din veșminte albe. Junii Albiori s-au constituit în anul 1860, în contextul înființării Asociațiunii Transilvănene pentru Cultura și Literatura Poporului Român (ASTRA); cei mai mulți membri făceau parte din breslele măcelarilor și negustorilor din Șchei.

În ceea ce privește costumul, Junii Albiori au cămăși de pânză albă, scoase în afară, lungi până la genunchi și largi, în 12 clini, împodobite cu fluturi aurii și broderii în motive românești. Poartă cizme, iar pe cap o căciulă de blană albă. Inițial purtau căciulă neagră, dar pentru a se distinge de celelalte grupuri și-au confecționat căciuli albe cu „țoc”, ca la Curcani, susținute sub bărbie cu o curea, modelul ei amintind de căciula lui Mihai Viteazul care, în condițiile celor trei popasuri brașovene, a avut bune legături cu românii din Șchei.

La brâu au un chimir lat cusut cu motive naționale și numai vătaful poartă o lăibărică (vestă) albă cu găitane negre și pe margini cu cusături, țesute cu „troaca” (un „război de țesut arhaic, cu ciocănele, care a dat șcheienilor porecla de „trocari”).

Junii Curcani

Compania s-a format în anul 1879 din rândul bărbaților care locuiau „Pe Coastă”. „Curcani” corespunde companiei omonimice acoperită de glorie în războiul pentru Independența României (1877) – au luat acest nume deoarece românii din Ardeal nu puteau participa la acest război. Arătau prin aceasta că erau cu sufletul alături de ceilalți români.

Costumul Junilor Curcani seamănă cu cel al Junilor Tineri, doar că în loc de pălării Curcanii au căciuli negre cu „țoc” împodobite cu pene de curcan și susținute sub bărbie cu o curea fină.

Junii Roșiori

foto din mai 2022

Compania e fondată în 1908, prin desprindere din rândul Junilor Albiori și care, prin costum și onomastică, amintește războiul de Independență din 1877. În procesiunea festivă la Pietrele lui Solomon au costumul cel mai pitoresc: cămașă bogat brodată cu motive populare și sute (și chiar mii) de paiete din argint aurit, încinsă cu un șerpar (brâu) cusut cu mărgele și fluturi aurii. Laibărele sunt de dimie albă, cusute cu ibrișin negru sau împodobite cu găitane, pe care vătaful îl poartă pe umărul stâng, iar ceilalți Juni pe umărul drept. Portcapul de roșior cu „pampon roșu” este caracteristică lor. Unii bătrâni spun că actualele pampoane sunt date de model de Nicolae Iorga, care le procurase de la armata română cu prilejul popasului Junilor Brașoveni la București, în cadrul serbărilor din 1906.

Junii Dorobanți

În 1924 se desprind din grupul „Curcanilor”. Costumul seamănă cu cel al Curcanilor, dar Dorobanții poartă căciulă sură, ca a lui Mihai Viteazul, pe care apare stema Țării Românești.

Junii Brașovecheni

Grupul s-a constituit în anul 1922 (obținând statut juridic în 1929), din rândul românilor din Șchei stabiliți în Brașovul-Vechi, ca semn al trăirii istorice comune cu românii din Șchei. Aceștia sunt asemănători Junilor Bătrâni atât ca organizare cât și în port, doar că în loc de pălărie poartă căciulă simplă țurcană cu „țugui”.

Surse info: „Junii brașoveni și troițele lor din Șcheii Brașovului”, de pr. dr. Vasile Oltean, Editura Semne, București, 2000 și „Sărbătoarea Junilor la Paști. Obicei particular al Românilor din Șchei (Brașov)”, de G. I. Pitiș, Brașov, 1890, Reeditare Pastel, 2010.

Toamna prin oraș. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

HAPPY WW!

Pozele sunt și în tabelul MFC/WW (Miercurea fără Cuvinte/Wordless Wednesday) de aici:

http://image-in-ing.blogspot.com/2020/11/a-letter-found-at-world-war-ii-memorial.html

*

https://allatseawithme.blogspot.com/2020/11/wordless-wednesday.html

*

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2020/11/my-corner-of-world_11.html

*

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-175/

Jaipur Gardening

http://jaipurgardening.blogspot.com/2020/11/bees-and-butterflies-on-flower.html

Jună din Șchei. Păpușile lumii, România

A treia temă la Salvăm păpuși a fost, pentru mine, o adevărată provocare, și nu doar pentru că nu cunosc costumele populare ale diferitelor zone (nici măcar ce se purta / poartă în Ardeal nu știu), mai ales că diferă în funcție de importanța zilei, de sărbătoare, de statutul femeii în societate etc.. Sunt atât de multe feluri de costume încât ar fi greu (și inutil, aș zice), pentru cineva fără un scop clar definit, să cunoască toate costumele populare din toate zonele, mai ales că sunt costume de zi-cu-zi, costume de sărbătoare, de nuntă etc. - am aflat cu această ocazie; și am mai aflat că unele aș fi putut jura că nu fac parte din folclorul românesc! Așa s-a întâmplat cu costumele Junilor din Șcheii Brașovului! Am căutat costume și am dat de unele (purtate cu ocazia sărbătorilor) care-mi plac foarte mult!

sursa foto: Comoara Scheienilor

De exemplu, costumul din Șcheii Brașovului (foto) - costumul de sărbătoare al șcheiencelor. 

Păpușa pe care am ales-o este una dintre cele care se găseau (poate se mai găsesc) prin magazine și care erau îmbrăcate în diferite costume populare și închise în cutii transparente, din plastic. (foto păpușă inițială mai jos - are ȋnălțimea de 20 cm)

Elementele obligatorii pentru tema 3 sunt drapelul României (în decor) și accesoriile: traistă, basma sau ceva de genul - să zicem că aici e buchețelul cu trei flori pentru că, se pare, femeile din Șchei nu aveau traiste (cand mergeau la joc), și nici marame sau basmale dacă nu erau măritate. Câinele mi-l imaginez ca fiind ciobănesc mioritic carpatin. ☺ Poziția mâinii păpușii ar fi fost nefirească dacă nu alegeam să o sprijin de ceva (în original o avea pe șold).

Am dezbrăcat păpușa relativ ușor - unele haine erau prinse în ace cu gămălie înfipte în corpul păpușii, corpul fiind din cȃrpe sau ceva de genul - doar picioarele, antebrațele și capul sunt plastic; mâinile sunt din sârmă pe care e înfășurată ceva pânză. A trebuit să ȋi pun o “bluză” albă care să acopere brațele și bustul - s-ar fi văzut hidos prin bluza transparentă (nu m-am gândit să fotografiez și brațele sȃrmoase).

Evident că nu am putut păstra cele câteva fire de păr așa că i-am făcut păr din fire de lână “roșcată” - am despicat firul gros inițial și m-am ales cu o “perucă” de păr ondulat în care am putut prinde ușor trei floricele roșii dintr-un mărțișor.

Bluza (ciupag) cu mâneci largi (se vede în poza unde e păpușa în budigăi - chiloți cu "mȃnecuță") e făcută din voal ușor argintat, cu modele făcute cu ojă sclipicioasă (ciupag se numeste bluza, cămașă de borangic sau dantelă - în costumul original). Manșetele (numite “pumni”) sunt din material negru lucios (“broderie” făcută cu ojă aurie) - la costumele reale sunt din catifea, brodate cu fir.

Fusta și vesta sunt din mătase plină verde-prăzuliu, iar “imprimeul” e făcut cu ojă aurie - să imite cât mai bine un costum autentic. La costumele originale fusta și vesta (laibărul) sunt din brocart (sucnă sau sumnă). Pentru vestă am făcut margini cu auriu (bucățele de plastic tăiate dintr-o fostă centură aurie - nu am găsit material galben!) și pentru că era nevoie de chenar pentru broderia cu negru și galben am cusut cu ață aurie - plasticul (deși subțire) ar fi întărit prea mult micuța vestă și ar fi stat pe păpușă prea țeapănă.

Ghetele (galbene sau roșii, de regulă) sunt din piele maro deschis - sunt singurele care pot fi scoase mai greu, dar pot fi scoase fără să se strice. Brȃul e din același fel de piele și am lipit pe el bucățele de aramă decălită pe care le-am atins ușor cu bronz auriu - se încheie cu “moș și babă”. În costumele originale brȃul e cu paftale din argint aurit și cu nafte (nu am găsit cuvântul în dicționar, dar bănuiesc că se referă la aplicațile de pe brâu). Se pare că brȃul constituie cea mai de preț podoabă din costumul tradițional, după ce nu s-au mai purtat salbe cu bani de aur la gât.

Păpușa mea reprezintă o tânăra nemăritată. Femeile măritate purtau pe cap un batic prins pe un conci, peste care se așeza o maramă din borangic numită cârpă sau gimbir. Fetele din Șchei nu purtau maramă când ieșeau la sărbători sau la Joc, ci purtau un buchețel de flori in părul despletit.

M-am jucat cu păpușa, fotografiind-o.

Fotografia prinsă în jocul Salvăm păpuși - Păpușile Lumii: România, poate fi văzută pe siteul Provocări verzi.

Visul american la Braşov

      Nuuu! Nu “acel” vis american! Doar un (alt) dezvoltator imobiliar cu denumire popoasă: “American Dream”, care vrea patru ansambluri rezidenţiale (cca. 1500 de apartamente) pe un deal (zona Coasta Vacii) din Şcheii Braşovului, unul dintre cele mai vechi cartiere ale oraşului, “zona românească” aflată in afara zidurilor Cetăţii in evul mediu. E (era) o zonă verde între Şchei şi Calea Poienii - acum e o zonă decopertată parţial.

      In Şchei sunt dealuri, şi sunt multe construcţii vechi şi foarte vechi; străduţele sunt, in mare parte, înguste şi întortocheate – pe unele străzi abia urci cu maşini 4x4 chiar şi într-o senină zi de vară.

      Insul s-a apucat să care materiale in camioane cu permise de liberă trecere eliberate pentru zone de şantier din apropiere (şoferii s-au rătăcit – că-s întortocheate străzile, am zis), pe drumuri bătătorite in terenuri a caror proprietate visătorul n-o poate dovedi. Când visezi, orice e posibil! Omul îşi urmează visul! Mai contează că nu are autorizaţii?! Nu stă o autorizaţie in calea unui om cu visuri măreţe! Autorizaţiile stau in calea fraierilor care au visuri mărunte şi n-au curaj să acţioneze ca haiducii nici chiar pentru a-şi construi un gard nou.

      Şi visează omul la minunatele apartamente care-l vor îmbogăţi, şi-şi imaginează cum de pe un deal din lut viitorii mândri proprietari s-ar putea apropia de şcheieni alunecând pe deal. Camioanele grele afectează zona, săpăturile nu se lasă mai prejos şi pe canalizarea care - de s-o realiza - se vor scurge bloculeţele unul câte unul. Pentru canalizare ar trebui străpuns dealul până in, aproape, cealaltă parte a oraşului, susţin reprezentanţii companiei de resort.

      La 1 octombrie 2017 consilierii locali au votat respingerea prelungirii Planului Urbanistic Zonal, spulberând fără milă visul american. Cel puţin deocamdată. Gurile rele zic că s-a întâmplat aşa pentru că nu s-au uns rotiţele potrivite, dar prefer să cred că au spulberat acest coşmar oamenii care n-au vrut să vadă cum vine dealul peste ei.

₪₪₪

Sursa foto: http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?p=140879306

(amănunte pe mytex.ro, bizbrasov.ro şi bzb.ro)

Junii Braşoveni. Reflexii in oglindă

Junii-1928 (sursa:http://imagoromaniae.ro/)

Cel mai vechi document de atestare a obiceiului junilor este “Protocolul Junilor Braşovecheni”, din 17 noiembrie 1851, dar obiceiul este amintit în publicaţii şi documente cu mult înainte. În 26 martie 1839, in ziarul său, George Bariţiu, fără a semna articolul, prezintă obiceiul junilor, asemuindu-l căluşarilor. Apoi, cu excepţia unui articol dintr-un album maghiar din Ardeal, care  consemnează la 1841 obiceiul şi populara legendă a lui Solomon, până la 1848 nu sunt alte informaţii, dar obiceiul trebuie să se fi desfăşurat deoarece într-un document din arhiva muzeului din şchei scrie că la 26 martie 1728, Tănase Vasile “împreună cu familia şi cu toţi copiii… lasă cu sufletul său” ca pentru “acest obicei de la toţi cei bătrâni”, care “au ţinut” grădina sa din Şchei, ca junii la Paşti să treacă prin această gradină, pentru că “totdeauna au trecut prin această grădină” […]

(Junii braşoveni şi troiţele lor din Şcheii Braşovului, de Vasile Oltean, ed. Semne, Bucuresti 2000)

În fiecare an, în prima duminică după Paşti (Duminica Tomii) e “Ziua de călări” sau “Coborârea în Cetate”, sărbătoarea din această zi fiind unică în spaţiul romanităţii, o manifestare cu elemente de mit, ritualuri pre-creştine, dar şi ceremonii creştine.

Foto preluata de la Braşov, orasul sufletului meu.

Postare pentru Reflexii in oglindă.

Buna dimineata soare! Seara pe dealuri

In jocul Iulisei, Buna dimineata soare!

In Şcheii Brasovului soarele se retrage la culcare din Gradina lui Țimăn (Zimmen) aflata pe deal in sus de la biserica Sfanta Treime de Pe Tocile.

Gradina, in panta, a fost din cele mai vechi timpuri unul dintre locurile vestite ale scheienilor, loc de serbare si de petrecere pentru scheieni, pentru Juni dar si pentru oricine dorea sa petreaca ore linistite in aer liber.

Pana in anii ‘980 a fost amenajata o partie pentru schi si chiar un teleschi; iarna era plin de copii care schiau.

Candva, in mijlocul Gradinii era un foisor mare din lemn unde, de Pasti in special, un carciumar – ales prin licitatie – aducea butoaie cu bere care se vindea la ţap.

Fotografiile sunt preluate de pe pagina FB, Brasov, orasul sufletului meu, albumul Plimbarea de aseara. Gradina lui Țimăn-Dupa Gradini-Pe Tocile.