21 sept. 2016

Amanta chemată în judecată. Adulterul şi legea.

In Carolina de Nord – unul dintre puţinele state americane in care adulterul mai este pedepsit prin lege, prin anul 2009 (sau 2010), Cynthia Shackelford, o doamna in varsta de 60 de ani, nu si-a reclamat sotul, ci pe amanta acestuia, iar instanta americana i-a dat castig de cauza, amanta fiind obligata sa plateasca echivalentul a 6 milioane de lire sterline (scria Daily Mail). Probabil ca a urmat un apel sau ceva (nu stiu ce s-a intamplat mai departe de ceea ce am citi in ziar).

In România nu există posibilitatea juridica de a chema amanta / amantul partenerului in judecata. Exista candva posibilitatea de a reclama sotul adulterin – “sot adulterin” poate fi atat ea, cat si el, sa nu interpretati altfel.

Adulterul era o infractiune “contra familiei”, familia fiind considerata “celula de baza a societatii”, si aparea in codul penal – dispozitia a fost abrogata in anul 2006. Suna cam asa:
Fapta persoanei de a avea relatii sexuale afara de casatorie se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la sase luni sau cu amenda (art 304 c.p.)
Cercetarea penala incepea la cererea (plangerea prealabila) a sotului nevinovat si inceta oricand in timpul cercetarii penale, a urmaririi penale, a executarii pedepsei daca sotul nevinovat il ierta pe cel vinovat (isi retragea plangerea prealabila).

Pentru a se putea demonstra infractiunea de adulter legea prevedea ca proba infractiunii trebuie sa fie facuta fie prin procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, fie prin scrisori ce emana de la sotul vinovat (scrisorile primite de oricare dintre soti neputand fi probe in proces indiferent de continutul acestora). Procedura: trebuia anuntata militia, care anunta procurorul si acesta emitea un mandat de perchezitie pentru “locul faptei”, unde sustinea nevinovatul ca se va desfasura actiunea. Simpla nuditate era o proba solida.

Prea multe procese de aceasta natura nu au fost pentru ca adulterul se probeaza greu – in general, astfel de situatii se discutau “pe linie de partid”, mai ales in cazul celor care erau membri de partid (importanti sau doar platitori de cotizatie). Rata divorturilor era scazuta nu doar pentru ca – asa cum cred foarte multi azi – sotii stiau sa treaca peste neplaceri, ci pentru ca divortul nu era prea bine vazut “de partid”.

Exista si in România un precedent – sa zic asa - oarecum celebru (prin cei implicati), dar nu cu amanta chemata in judecata, ci in procesul de divort., unde sotia inselata a cerut dune morale pentru suferintele psihice la care a supus-o sotul prin adulter – judecatorul aproband plata a 1000 de euro pentru fiecare an in care a fost inselata – din nou: nu stiu daca sentinta a ramas definitiva.

Adulterul nu se mai pedepseste prin lege, dar dispozitiile din noul cod civil permit sotilor sa ceara daune morale vinovatului de distrugerea relatiei de casatorie – si nu numai pentru "inselarea increderii" sunt posibile aceste daune. Adulterul – probat fiind – este un motiv de divort prin care se poate reţine culpa exclusiva a sotului vinovat. Chiar si asa, adulterul nu e un motiv de decadere din drepturile parintesti a celui vinovat, cum ar vrea foarte multi sa se intample. Un sot rău nu inseamna, neaparat, un parinte rău (desigur, daca nu exista “rele tratamente” aplicate copiilor minori).

Totusi, in caz de adulter, daunele morale pot fi obtinute daca sotul care se considera nevinovat chiar este, pentru ca exista si cazuri in care unul dintre soti nu vrea – sau nu poate - sa isi indeplineasca “atributiile”, iar celalalt… n-a ales sa fie ascet / cast. Desigur, exista divortul in asemenea situatii dar, mai ales in cazurile in care unul dintre soti este (devine)  incapabil fizic – sau psihic – sa isi indeplineasca “indatoririle de sot”, nu inseamna ca celalalt nu-l mai iubeste, ca nu isi iubeste copiii si vrea sa fie langa ei, alegand compromisul “amantlâcului”. Se zice ca atunci cand sotul adulterin “se ascunde de ochii lumii” isi respecta partenerul de viata… Probabil ca o fi asa sau, poate, se teme de “represalii”, de oprobiul public, prietenilor etc.

Un alt gând: inteleg relatiile extraconjugale până la un punct, cand e vorba despre cazuri deosebite sau oameni casatoriti care nu au copii minori, dar nu voi intelege deloc pe cei care isi inseala partenerii doar pentru ca pot, doar pentru ca o fac si altii, doar pentru ca e “la moda” si esti prost / proasta daca n-o faci si nu-ti dovedesti “libertatea spiritului”, mai ales cand ai copii minori care au nevoie ca amandoi parintii sa fie langa ei, intr-o relatie buna, pentru a se putea dezvolta armonios. Si cu atat mai puţin ii inteleg pe cei care accepta ca partener o persoana casatorita care are copii minori. Adultii sunt responsabili de ceea ce fac si relatiile extraconjugale se pot repercuta asupra dezvoltarii copiilor cum, poate, nici nu ne putem imagina.

4 comentarii:

  1. Este un subiect tare complicat pentru mine!Voi priviti altfel viata,casnicia.Eu am trecut prin ea si cred ca depinde de om ,caracter si educatie. O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii inteleg altfel casatoria. Personal sunt de acord cu tine. Am observat, totusi, in cazul unor casatorii, ca a intervenit inertia: cei doi sunt casatoriti si traiesc sub acelasi acoperis, in armonie relativa, dar fara a mai avea prea multe in comun… Asa ca se poate spune ca si casatoria lor a castigat proba timpului, desi sunt, practic, “divortati sufleteste”.
      E nevoie (si) de intelepciune pentru a ajunge la serbarea nuntii de diamant.
      Iti doresc sa sarbatoriti nunta de diamant!
      Multumesc. Numai bine!

      Ștergere
  2. Diana, draga, ma bulversezi cu aceste subiecte triste! Cred ca in comentariul anterior este cumva o esenta din care deriva si responsabilitatea. Eu inca mai cred cumva naiv, ca atunci cand doi oameni isi unesc destinele, o fac pentru ca sunt cele doua jumatati care s-au descoperit si formeaza intregul. Daca nu este asa, orice este posibil...

    Noapte buna si linistita, draga Diana! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inselarea increderii e trista...

      Nu cred ca e naivitate. :) “Definirea prin celalalt” ar trebui sa fie liantul casatoriei. Egoismul, gelozia, nu ar trebui sa caracterizeze o astfel de uniune – asta daca definim casatoria ca fiind o uniune din dragoste - un concept destul de recent.
      Cred ca fiecare are o “definitie” personala a casatoriei… :)
      Multumesc.
      Noapte buna, Suzana draga! Sufletul senin sa-ti fie! <3

      Ștergere