Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările

2019-03-17

Toţi bărbaţii sunt porci

Nu! Nu, nu, nu! E prostească această afirmaţie! Am ales acest titlu tocmai pentru că este şocantă afirmaţia, mai ales când o mamă o spune fiicei ei in vârstă de 5 ani (poate şase ani? poate patru? nu mai ştiu sigur).
S-a întâmplat pe la mijlocul anilor 1990, când am reîntâlnit o cunoştinţă din anii 1980, pe care nu o  mai întâlnisem de vreo zece ani. Se mutase cu chirie in blocul unde locuim şi ne-am întâlnit într-o alimentară. Mi-a făcut plăcere revederea pentru că ne-am înţeles bine la vremea când băteam aceleaşi drumuri. M-a invitat la o cafea. Ştiam că se măritase şi avea o fetiţă, dar atât. Am cumpărat un suc şi o cutie cu bomboane şi am urcat la ea. Fetiţa ei, o minune de copilă cu ochi aproape negri şi păr blond, ondulat. Soţul nu era acasă, dar îl cunoşteam, pentru că fusese coleg de şcoală cu o amică (îl cunoşteam e un fel de a spune pentru că nici nu ştiu dacă i-am ştiut vreodată numele de familie deşi ne învârteam in aceleaşi cercuri). Fetiţa părea tatăl ei in miniatură (doar culoarea părului diferea). Foarte volubilă, copila mi s-a cocoţat pe genunchi şi se juca cu brăţările mele. Două i-am făcut cadou ei, că prea îi plăceau. In fine… Din vorbă in vorbă, gazda a ajuns să-mi spună că s-a măritat doar pentru că a rămas gravidă şi nu-i place deloc deoarece soţul o lasă prea mult singură acasă pe motiv că are de lucru şi alte cele. Nu aveam ce comenta, pentru că nu era viaţa mea. Am întrebat-o doar dacă o loveşte. A negat şi părea sinceră - nici nu l-aş fi putut vedea pe soţul ei că e genul care loveşte femei, pentru că era foarte politicos, foarte atent cu femeile - un om fin şi timid - dar aparenţele pot înşela. Era foarte pornită împotriva soţului şi împotriva bărbaţilor in general. Şi zice copilei, la un moment dat:
- Cum sunt bărbaţii, iubito?
- Toţi babaţii porci - zice micuţa, râzând.
De mă lovea c-o sticlă-n cap şi nu cred că m-aş fi simţit aşa cum m-am simţit!
- O învăţ de mică! Să ştie că toţi bărbaţii sunt porci şi proşti şi trebuie să-şi bată joc de ei.
Dădeam din buze ca un peşte!
- Cum să faci aşa ceva?! Am zâmbit strâmb, încă sperând că glumeşte!
- Sunt porci! se enervează. De parcă tu n-ai şti!
- Nu, nu ştiu! Oameni şi oameni, doar atât! Faptul că tu ai întâlnit unii care ţi-au făcut, probabil, rău, nu înseamnă că toţi sunt ca cei întâlniţi de tine. Am întâlnit şi eu amărâţi, dar nu-i bag pe toţi in aceeaşi oală. Tata, de exemplu, nu e porc.
- Taică-meu e! M-a dat afară când am rămas gravidă!
- Îmi pare rău, dar asta nu îţi dă dreptul să afirmi că tatăl meu e porc, sau ca prietenul meu e porc, sau că unchii mei sunt porci!
- Eşti proastă! îmi zice.
- Aşa să fie - dau din umeri. Acum plec. Multă sănătate îţi doresc.
Am mai întâlnit-o prin cartier şi ne salutam cu răceală. Mă simţeam aiurea de câte ori o vedeam şi m-am bucurat foarte mult când s-au mutat. N-am mai auzit nimic de ea de atunci. 
Amintirea întâmplării s-a insinuat in mintea mea (alături de altele) după ce am citit rândurile scrise de Poteci de dor la o postare pe care am publicat-o zilele trecute.

(dialogul a fost mai lung, multe cuvinte au fost altele, dar esenţa este cea pe care, sper, am reuşit să o accentuez).

2018-11-06

Pomana de la stat

Familiile vor fi încurajate să aibă și să crească cât mai mulți copii prin acordarea a 1.600 - 1.800 lei/an pentru fiecare copil.Acesti bani vor fi dați doar pentru copiii care au cel mult 10% absențe nemotivate.
Încurajăm astfel creșterea nivelului de educație al tinerilor și totodată reducerea abandonului școlar în rândul celor care astăzi, în principal din motive financiare, se află în această situație.
(am citat din programul de guvernare 2018-2020)
De ce este greşită ideea de mai sus? Pe scurt, pentru că este o promisiune deşartă.
Oamenii care conduc acest stat ştiu că, după imediat 30 de ani de la eliberare, in România mai sunt oameni care spun: “să ne dea statul”; “de ce nu ne mai dă statul?”, “înainte era mai bine, ‘că ne dădea statul şi casă şi loc de muncă”… Între cei care fac astfel de afirmaţii sunt mulţi care, la acea vreme, nu erau nici măcar in proiect, dar aşa au crescut: “să ne dea statul”. Politicienii ştiu asta şi promit, la greu, să dea. Nu-i doare gura s-o zică şi nici peniţa de aur nu li se rupe scriind-o.
Menţionând condiţia privind absenţele se presupune că aceşti bani nu vor fi primiţi până când copilul nu ajunge la vârsta şcolară.
Când vor fi distribuite sumele? Începând cu anul 2019, când primul copil deja născut va avea vârsta pentru a putea merge la şcoală? Începând cu primul copil născut in 2019, când va implini vârsta pentru a putea merge la şcoală?
De unde vor proveni aceşti bani? Din fonduri europene nerambursabile? Din fonduri proprii al ministerului învăţământului?
Cum îi ajută pe copii o astfel de sumă? Dacă se merge pe greşitul principiu “îi iei, nu-i dai” e nasol. Ajutorul trebuie să fie unul real, pe termen lung. Promiţând aceste sume politicienii nu vor decât să pescuiască voturi. Ce să facă un copil cu 1800 de lei pe an, de la stat, când trăieşte in mizerie lucie, in localitatea lui nu există o grădiniţă sau o şcoală şi nu există un mijloc de transport care sa-l ducă la şcoală?! Unele mijloace de transport dedicate transportului copiilor la şcoală şi înapoi acasă sunt trase pe dreapta pentru că nu sunt bani pentru întreţinerea lor, pentru combustibil şi, uneori, pentru şofer. De când s-a dat liber la mărirea salariilor funcţionarilor de prin primării, cei mai mulţi primari au rămas fără bani pentru orice altceva.
In principal, statul dă ce ia de la alţii prin colectare de taxe şi impozite. Nu ar fi nicio problemă dacă statul ar da celor care nu se pot descurca singuri - problema este (şi) că statul nu se deranjează să facă şi investiţii. In anii trecuţi au închis o mulţime de şcoli (politicieni de altă culoare, teoretic) pe motiv că nu se mai justificau cheltuielile, fiind prea puţini copii. Între timp, in unele dintre aceste localităţi numărul copiilor a crescut, dar şcolile rămân închise.
In loc să dea banii aceştia pur şi simplu, nu ar fi mai bine să investească sumele in renovarea şi dotarea şcolilor existente, in ridicarea altora - cât de mici - in plata învăţătorilor / profesorilor care ar accepta să facă o navetă mai lungă?
Primele şcoli, practic, s-au ridicat pe lângă biserici. Clericii au fost cei care s-au ocupat - gratuit - de instruirea copiilor. N-ar putea Biserica să facă acelaşi lucru şi astăzi? Să ajute copiii defavorizaţi să înveţe, să-i ajute să-şi depăşească statutul social. Cred că nu există sătuc fără cel puţin o biserică - clericilor le-ar fi chiar atât de greu să ridice o construcţie rezonabilă pentru cei câţiva copii care or fi prin acele sate şi nu au unde să înveţe? Nu ar putea ajuta clericii familiile care vor să-şi trimită copiii la şcoală dar nu au bani pentru haine, rechizite şi multe altele? In astfel de şcoli ar putea preda diferite materii chiar şi călugării sau călugăriţele - oameni printre care există şi foşti profesori, foşti ingineri şi mai ştiu eu ce care ar putea preda (ca suplinitori, măcar) in şcolile izolate, fără plată, pentru că şi a avea grijă de un copil oropsit înseamnă să faci lucrarea Domului.
Ştiu că sunt localităţi unde preoţii se străduiesc să ajute - din sponsorizări, mai ales - nu doar copiii aflaţi in situatii vulnerabile, dar şi adulţi care nu se pot ajuta singuri.
Mă întreb, retoric: la ce foloseşte o megaconstrucţie precum Catedrala Mântuirii Neamului când pe lângă zidurile ei copiii stau cu mâna-ntinsă şi adulţii se sting in picioare?

2018-08-18

Din nou despre adulter

Între “cuvintele cheie” care aduc vizitatori pe acest blog au apărut in ultimul timp multe care se referă la adulter: “adulterul e infracţiune”, “adulterul mai este infracţiune”…
Acum ceva timp am scris despre o femeie din Carolina de Nord (S.U.A.) care a dat in judecată amanta soţului şi a câştigat - in acel stat, însă, la acea vreme cel puţin, adulterul era considerat infracţiune aşa că a fost destul de uşor pentru femeia respectivă să obţină daune de la amanta soţului.
Revenind in România. In mod cert, adulterul nu mai este infracţiune din anul 2006. Daaa, le-au trebuit 17 ani parlamentarilor români să abroge acel articol din codul penal. Mulţi, la acea vreme când partidul scotocea şi in aşternuturile cetăţenilor, credeau că şi partenerul soţului adulterin era pedepsit prin lege, pentru… complicitate sau instigare… Unii cred şi azi. Practic, soţilor inselati (femei sau bărbaţi), le-ar fi plăcut ca numai terţa persoană să fie pedepsită iar adulterinul doar “pus cu botul pe labe”. Nu era uşor de dovedit respectiva infracţiune…
N-o să repet ceea ce am scris in anul 2016, dar adaug ceva…
Azi, pentru că legea civilă permite ca soţul înşelat să obţină oarece daune de la adulterin, se înghesuie destui să divorţeze - pe motiv de adulter - din vina exclusivă a celui care a fost prins polenizând aiurea, şi să ceară daune. Ceea ce uită cei mai mulţi - sau nu le trece prin minte - este faptul că e probabil ca divorţul să nu poată fi obţinut din vina exclusivă a soţului adulterin dacă acesta poate dovedi că aveau camere separate deşi locuiau in acelaşi apartament, viaţa amoroasă era întreruptă şi altele de gen - vor divorţa, desigur, dar din vina ambelor părţi, ceea ce ar putea exclude daunele pe care cel înşelat urmăreşte să le obţină.
In codul civil există şi următoarele articole care se referă la despăgubiri (pentru prejudiciu moral sau material suferit prin desfacerea căsătoriei) in caz de culpă exclusivă a unuia dintre soţi (culpa exclusivă poate fi şi alta decât adulterul).
Din codul civil in vigoare de la 1 octombrie 2011:
Art. 388 - Acordarea despăgubirilor
Distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut la art. 390, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească. Instanţa de tutelă soluţionează cererea prin hotărârea de divorţ.
Art.. 379  - Divorţul din culpă  - Condiţii
(1) În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. Dacă culpa aparţine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.
Art. 390 - Condiţiile prestaţiei compensatorii
(1) În cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.
(2) Prestaţia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani.
(3) Soţul care solicită prestaţia compensatorie nu poate cere de la fostul său soţ şi pensie de întreţinere, în condiţiile art. 389.

2016-09-21

Amanta chemată în judecată. Adulterul şi legea.

In Carolina de Nord – unul dintre puţinele state americane in care adulterul mai este pedepsit prin lege, prin anul 2009 (sau 2010), Cynthia Shackelford, o doamna in varsta de 60 de ani, nu si-a reclamat sotul, ci pe amanta acestuia, iar instanta americana i-a dat castig de cauza, amanta fiind obligata sa plateasca echivalentul a 6 milioane de lire sterline (scria Daily Mail). Probabil ca a urmat un apel sau ceva (nu stiu ce s-a intamplat mai departe de ceea ce am citi in ziar).

In România nu există posibilitatea juridica de a chema amanta / amantul partenerului in judecata. Exista candva posibilitatea de a reclama sotul adulterin – “sot adulterin” poate fi atat ea, cat si el, sa nu interpretati altfel.
Adulterul era o infractiune “contra familiei”, familia fiind considerata “celula de baza a societatii”, si aparea in codul penal – dispozitia a fost abrogata in anul 2006. Suna cam asa:
Fapta persoanei de a avea relatii sexuale afara de casatorie se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la sase luni sau cu amenda (art 304 c.p.)
Cercetarea penala incepea la cererea (plangerea prealabila) a sotului nevinovat si inceta oricand in timpul cercetarii penale, a urmaririi penale, a executarii pedepsei daca sotul nevinovat il ierta pe cel vinovat (isi retragea plangerea prealabila).

Pentru a se putea demonstra infractiunea de adulter legea prevedea ca proba infractiunii trebuie sa fie facuta fie prin procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, fie prin scrisori ce emana de la sotul vinovat (scrisorile primite de oricare dintre soti neputand fi probe in proces indiferent de continutul acestora). Procedura: trebuia anuntata militia, care anunta procurorul si acesta emitea un mandat de perchezitie pentru “locul faptei”, unde sustinea nevinovatul ca se va desfasura actiunea. Simpla nuditate era o proba solida.

Prea multe procese de aceasta natura nu au fost pentru ca adulterul se probeaza greu – in general, astfel de situatii se discutau “pe linie de partid”, mai ales in cazul celor care erau membri de partid (importanti sau doar platitori de cotizatie). Rata divorturilor era scazuta nu doar pentru ca – asa cum cred foarte multi azi – sotii stiau sa treaca peste neplaceri, ci pentru ca divortul nu era prea bine vazut “de partid”.

Exista si in România un precedent – sa zic asa - oarecum celebru (prin cei implicati), dar nu cu amanta chemata in judecata, ci in procesul de divort., unde sotia inselata a cerut dune morale pentru suferintele psihice la care a supus-o sotul prin adulter – judecatorul aproband plata a 1000 de euro pentru fiecare an in care a fost inselata – din nou: nu stiu daca sentinta a ramas definitiva.

Adulterul nu se mai pedepseste prin lege, dar dispozitiile din noul cod civil permit sotilor sa ceara daune morale vinovatului de distrugerea relatiei de casatorie – si nu numai pentru "inselarea increderii" sunt posibile aceste daune. Adulterul – probat fiind – este un motiv de divort prin care se poate reţine culpa exclusiva a sotului vinovat. Chiar si asa, adulterul nu e un motiv de decadere din drepturile parintesti a celui vinovat, cum ar vrea foarte multi sa se intample. Un sot care isi insala partenerul nu inseamna, neaparat, un parinte rău.

Totusi, in caz de adulter, daunele morale pot fi obtinute daca sotul care se considera nevinovat chiar este, pentru ca exista si cazuri in care unul dintre soti nu vrea - sau nu poate - sa isi indeplineasca “atributiile”, iar celalalt… n-a ales sa fie ascet / cast. Desigur, exista divortul in asemenea situatii dar, mai ales in cazurile in care unul dintre soti este (devine)  incapabil fizic - sau psihic - sa isi indeplineasca “indatoririle de sot”, nu inseamna ca celalalt nu-l mai iubeste, ca nu isi iubeste copiii si vrea sa fie langa ei, alegand compromisul “amantlâcului”. Se zice ca atunci cand sotul adulterin “se ascunde de ochii lumii” isi respecta partenerul de viata… Probabil ca o fi asa sau, poate, se teme de “represalii”, de oprobiul public, prietenilor etc.

Un alt gând: inteleg relatiile extraconjugale până la un punct, cand e vorba despre cazuri deosebite sau oameni casatoriti care nu au copii minori, dar nu voi intelege deloc pe cei care isi inseala partenerii doar pentru ca pot, doar pentru ca o fac si altii, doar pentru ca e “la moda” si esti prost / proasta daca n-o faci si nu-ti dovedesti “libertatea spiritului”, mai ales cand ai copii minori care au nevoie ca amandoi parintii sa fie langa ei, intr-o relatie buna, pentru a se putea dezvolta armonios. Si cu atat mai puţin ii inteleg pe cei care accepta ca partener o persoana casatorita care are copii minori. Adultii sunt responsabili de ceea ce fac si relatiile extraconjugale se pot repercuta asupra dezvoltarii copiilor cum, poate, nici nu ne putem imagina.

2014-09-09

La vestiar, numai cu minorul de acelasi sex

Feriţi-vă de gândul că aveţi nişte virtuţi pe care nu le mai are nimeni. (Lev Tolstoi)

În data de 8 septembrie a.c. la Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a discutat un caz neobișnuit în România. După ce în urmă cu ceva ani s-au supărat unii români că o femeie de religie musulmana a intrat într-o piscină aproape îmbrăcată - din cauza religiei - acum, o familie formată din doi tați a avut de înfruntat nemulțumirile unora.

Plângerea a fost înaintată Consiliului de cei doi tați și de asociația Accept (organizaţie care apără drepturile omului şi are un interes legitim în combaterea discriminării îndreptată împotriva unui grup de persoane).

În data de 29 martie 2014 un client al unui club dintr-un hotel de lux din București, care folosea şi el vestiarul, și-a arătat nemulțumirea față de prezența unei fetiţei de 3 ani, acolo (fiica a doi homosexuali). Acestui client i s-a mai alăturat unul și amândoi au jignit părintele în prezența fetiței.
Tatăl în cauza a încercat să explice bărbatului că este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani, şi că în Europa cei mici sunt admişi în vestiarele de sex opus până la vârsta de 7 ani, însoţiţi de un părinte. I-a spus şi că are gemeni, că are un partener şi că nu există o mamă care să însoţească fetiţa în vestiarul dedicat femeilor, dar scandalul a continuat.

Cel agresat susține că în acea zi (și în altele) erau în vestiar și alți tați cu fiicelor minore dar acestora nu li s-a reproșat nimic… Adulților heterosexuali nu le-a păsat deloc de sentimetele copilei al cărui tata a fost agresat verbal și nimeni nu a intervenit.

Clubul a hotărât să lipească un afiș potrivit căruia părinţii care vin însoţiţi de copii minori nu pot să mai utilizeze facilităţile vestiarului corespunzător sexului lor, pentru a echipa copiii de sex opus, indiferent de vârsta acestora. Practic, nu mai putea să o schimbe pe Lucrezia, fetiţei nemaifiindu-i permis accesul în vestiarul bărbaţilor. Noua regulă - afişată astfel încât oricine ajungea la sala de sport să o poată vedea - nu se regăsea în contractul încheiat de membri cu clubul de fitness, ca prestator de servicii. Dar conform unui punct din Contract (pct.I.15), fiecare membru trebuia să respecte pe lângă Regulamentul Intern de Funcţionare al clubului şi orice reglementări speciale, afişate şi/sau amplasate în diferite zone ale centrelor de sănătate.

Politica în cluburi similare din Europa şi SUA stabileşte o vârstă maximă între 5 și 9 ani pentru copiii care pot avea acces în vestiarul corespunzător sexului opus, dacă sunt însoţiţi de părinţi aparţinând acestui sex. Dar la acest club zis de lux nu se ia în considerare practica din alte state. Li s-a sugerat celor doi să folosească toaleta publică pentru a schimba copiii în echipamentul de înot și invers, pentru a nu deranja pe ceilalți membri.

Sesizați despre caz, cei de la Protecția copilului au trimis un răspuns care contrazice afirmația reprezentanților clubului care afirmau că se pune în pericol siguranța copilului:
...primordială este siguranţa copilului care poate fi asigurată cel mai bine dacă acesta este însoţit de un părinte/persoană de îngrijire. [...] Persoanele în măsură să evalueze impactul unei astfel de situaţii asupra copilului sunt chiar părinţii săi întrucât cunosc cel mai bine nivelul şi nevoia de intimitate, de spaţiu personal precum şi credinţele privind nuditatea care sunt împărtăşite în interiorul familiei. (Adresa nr.1066/SJ/RP/28.05.2014)
sursa foto: YouTube
Din punctul meu de vedere ceea ce se întâmplă este bătaie de joc, discriminare ordinară. Personal, nu sunt de acord ca familiile homoparentale să înfieze copii dar dacă este permis - și chiar recomandat, pentru a diminua numărul copiilor crescuți prin orfelinate - nu înțeleg de ce să facă cineva circ pe această temă. E dreptul lor, și-au asumat responsabilitatea, sunt părinți, trebuie respectați, dincolo de părerile personale.
Mi s-a replicat, când am vorbit unora despre acest incident, că unii nu se simt în largul lor să-și arate organele genitale în fața copiilor. Ok, dar atunci ar fi trebuit să se interzică tuturor și înainte de acest moment și ar trebui să se amenajeze vestiare destinate special acestor cupluri care - fie vorba - nu sunt așa de multe iar când vor fi amenajarea vestiarelor va trebui făcută - dar, poate, până atunci, ceilalți cetățeni vor deveni mai luminați la minte, vor vedea și dincolo de vârful nasului.
Mai avem mult până departe…

Articolul poate fi citit pe gandul.info
http://www.gandul.info/stiri/un-caz-controversat-in-romania-un-cuplu-de-homosexuali-si-a-dus-fetita-la-piscina-unui-hotel-de-lux-din-bucuresti-ce-s-a-intamplat-cand-cei-doi-tati-au-incercat-sa-o-schimbe-in-vestiarul-barbatilor-13226305; 

2012-10-10

Violența naște demoni și rănește îngeri

Narcis (delabirou.blogspot.ro) porneste o campanie de sensibilizare – si posibila rezolvare – a ceea ce numim generic “violenta domestica”.
Cel mai adesea – in familie – sunt abuzate femeile si copiii. Vienela a scris despre o asemenea femeie.
Pentru a iesi din cercul vicios al violentei domestice trebuie mai intai si mai intai vointa persoanei direct implicate: femeia, in cazul discutat. De ce sotul violent nu poate fi arestat “pe loc” am incercat sa explic in finalul acestor randuri.

Actualizare: Pe talentirosit.ro e descris plastic – si cuprinzator – cam cum stau lucrurile cu violenta in familie (dar sa nu generalizam si sa nu uitam atributiile pe care le au politistii care sunt solicitati pentru astfel de cazuri)

Elemente teoretice:
O noutate in legislatia romaneasca este ordinul de protectie, care a fost introdus prin Legea 25 din 2012, in vigoare din luna mai. Acest ordin este eliberat de instanta, la cererea persoanei. Cererea se judeca in regim de urgenta, in camera de consiliu.

Legea 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, republicata in Mai 2012...

Actualizare:
Art 180 din codul penal – Lovirea si alte violente

Lovirea sau orice acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.
Faptele prevazute la alin. 1 savarsite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.
Lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mlt 20 de zile se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Faptele prevazute la alin. 2 savarsite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu inchisoare de la unu la 2 ani sau cu amenda.
Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. In cazul faptelor prevazute la alin. 1.1 si 2.1 (n.m. asupra membrilor de familie) actiunea penala se pune in miscare si din oficiu.
Impacarea partilor inlatura raspunderea penala, producandu-si efectele si in cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu.

Pentru dispozitiile din articolele urmatoare in codul penal (a se vedea noul cod penal in vigoare din 2014)
*
Prin ordinul de protectie se poate solicita si obtine – in functie de gravitatea cazului, de dovezile aduse in sprijinul afirmatiilor:
a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;
c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;
d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;
e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza sau le viziteaza periodic;
f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;
h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora

Ordinul se poate da pentru 6 luni cel mult, cu posibilitatea prelungirii.

Ce se intelege prin violenta in familie (din lege):
a) violenta verbala – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare;
b) violenta psihologica – impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar;
c) violenta fizica – vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar;
d) violenta sexuala – agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate in vederea intretinerii unor relatii sexuale fortate, viol conjugal;
e) violenta economica – interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor si resurselor comune, refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sanatatii, inclusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect similar;
f) violenta sociala – impunerea izolarii persoanei de familie, de comunitate si de prieteni, interzicerea frecventarii institutiei de invatamant, impunerea izolarii prin detentie, inclusiv in locuinta familiala, privare intentionata de acces la informatie, precum si alte actiuni cu efect similar;
g) violenta spirituala – subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii necesitatilor moral -spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiratiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderarii la credinte si practici spirituale si religioase inacceptabile, precum si alte actiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.

Toate acestea trebuie dovedite de partea abuzata: cu documente medicale, cu martori, cu inregistrari.

In intelesul legii, membru de familie inseamna:
a) ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude;
b) sotul/sotia si/sau fostul sot/fosta sotie;
c) persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc;
d) tutorele sau alta persoana care exercita in fapt sau in drept drepturile fata de persoana copilului;
e) reprezentantul legal sau alta persoana care ingrijeste persoana cu boala psihica, dizabilitate intelectuala sau handicap fizic, cu exceptia celor care indeplinesc aceste atributii in exercitarea sarcinilor profesionale.

**
Sa incerc a explica ce cauze ar avea violenta asupra femeii nu are rost: e prea mult de scris si nu e nici locul nici cazul. Dar este nevoie si de educatie pentru a deveni din ce in ce mai putine aceste cazuri.
Inainte de a interveni autoritatile – in limitele dispozitiilor legale – oamenii din imediata apropiere a unei familii de gen are posibilitatea de a “face ceva”: macar sa-l ignore pe violent daca nu altceva; sa nu-i mai raspunda la salut, sa-l ocoleasca pur si simplu! Dar, nu! Fiecare isi spune: ce treba am eu cu ei?! Daca o bate pe “aia”, aia n-are decat sa plece! Daca nu pleaca, inseamna ca-i place! Nu, nu-i place! Dar nu prea are ce face si – mai ales – nu stie ca poate incerca ceva pentru a scapa de violenta sotului. Reprezentantii autoritatilor de stat sunt obligati sa o indrume, sa o ajute (gratis)! Ea are nevoie numai de hotararea de a o face, pentru ca nu e deloc usor! Iar faptul ca un individ o bate nu e rusinea ei, e rusinea lui – sau ar trebui sa fie! Oamenii din imediata lor apropiere ar trebui sa se declare clar de o parte sau de alta: pentru violenta sau pentru non-violenta! Cale de mijloc nu exista! Pentru ca tot alegand comoda cale de mijloc nu se va schimba mare lucru. Azi discutam despre vecina ta, maine am putea discuta despre fiica ta, despre mama ta…

Am citit pe ici-pe colo ca se doreste arestarea sotului violent in momentul in care sosesc politistii – poate ati observat ca vin “de urgenta” cand se reclama un caz de violenta domestica (poate reclama si vecinul, nu doar un membru al familiei – in unele state e infractiune sa nu reclami un caz de violenta domestica atunci cand afli si – mai ales – cand este in plina desfasurare). Politistii nu il pot aresta pe loc pentru ca e un tip de infractiune care se sanctioneaza numai la plangerea prealabila* a partii vatamate (a femeii batute, in acest caz) Nu poate fi altfel! Cei doi se pot impaca – si nimeni nu se poate opune impacarii! Daca politistii ar avea dreptul sa aresteze un individ asa cum isi doresc cei mai multi se va ajunge la incalcarea unui drept al partii care a suferit vatamarea si care, cu toate acestea, doreste sa nu depuna plangere – sau sa o retraga (aproape) cand vrea, din indiferent ce motive… Politistii pot amenda pe cel violent pentru ca a facut scandal si a tulburat linistea publica (conform Legii 61/1991, republicata) Il pot duce la sectie daca isi bate partenera pe strada, daca nu vrea sa se legitimeze… Dar il vor elibera aproape imediat – dupa ce ii vor scrie amenda, eventual, pentru ca nu exista acea plangere!
Reprezentantii autoritatilor pot interveni mai “brutal” cand se reclama pericolul in care se afla minorii – dar aici e o alta discutie, cu implicatii diferite.
Politistii care vin au si obligatia de a indruma femeia abuzata catre procuror, catre instanta de judecata. Femeia trebuie sa faca o plangere penala impotriva partenerului agresiv (nu conteaza daca cei doi au sau ba un certificat de casatorie cat timp locuiesc in acelasi spatiu si formeaza un cuplu). Se va incepe cercetarea. Femeia trebuie sa obtina un certificat medico-legal in care se va scrie tipul de vatamari, numarul de zile de ingrijiri medicale necesare (dupa acest numar de zile organele de cercetare vor stabili si incadrarea faptei agresorului – gravitate in functie de care se va stabili o posibila pedeapsa, pedeapsa pe care numai o instanta de judecata o poate dispune (si poate fi cu inchisoare sau doar amenda).
Orice ar scrie in lege in spatele legii sunt oamenii – numai oamenii pot schimba, cu adevarat, ceva in bine. Si nu teoretizand, ci implicandu-se: fie reclamand cazurile (asumandu-si anumite riscuri si chiar reprosurile persoanei pe care vrea sa o salveze), fie declarand ca martor, daca a fost martor la asa ceva, oferind indrumari persoanelor aflate in aceasta situatie, interesandu-se pentru ele unde se afla un  “adapost”, pentru cazuri de urgenta etc. Sunt multi oameni care nu se pot ajuta singuri si multi nu cer ajutor si pentru ca nu ar vrea sa tulbure armonia altora cu necazurile lor, sau le este doar jena de ceea ce li se intampla… Priviti pe cei de langa voi, s-ar putea sa observati strigatul lor, mut, de ajutor.

* prealabil, in acest context, se refera la faptul ca cercetarea faptei nu poate fi inceputa fara "cererea" scrisa a  persoanei abuzate. 

(cititi si comentariile)

Nota: pentru corectitudinea informatiilor, in functie de data la care citit randurile de mai sus, verificati daca si ce s-a schimbat intre timp.