Soricelul Bo. Mascota de Advent

Am cumpărat „șoricelul Bo” pe la mijlocul anilor 1990 dintr-un butic aflat în nu mai știu ce stație de metrou – în București, nu în New York City. L-am văzut în ziua când tocmai plecam din București și după ce ne-am cumpărat biletele de tren nu ne-au mai rămas prin buzunare decât monede. Prețul șoricelului nu mi-l amintesc, dar știu că nu aveam suficiente monede pentru a-l achiziționa. Asta a fost. Am ajuns la Brașov și în ziua următoare am luat la pas cât de multe buticuri am aflat pe unde sunt. Nicăieri n-am găsit un așa șoricel! Ce-a rămas de făcut? Să urc în tren, să cumpăr șoricelul, și să revin la Brașov cu următorul tren. Zis și făcut – am plecat singură, cu un tren mai de dimineață, am găsit gaura de metrou și buticul, am cumpărat șoricelul – era ultimul rămas și codița era cam ciudată, dar l-am luat; l-am prins pe rucsac și m-am refugiat în gară, în așteptarea trenului care urma să mă ducă acasă.

Am ajuns acasă obosită dar fericită că de rucsacul meu atârna șoricelul mult dorit (hamster negru, vreau să zic - ce dacă al meu are coada lungă?). 😊

Bonny, cățelușa pe care o aveam atunci, m-a întâmpinat așa cum știa ea: a alergat din ultima cameră, adunând covoare, și a sărit cu lăbuțele din față pe mine, dând din tot corpul ca și cum ar fi fost toată o coadă. La un moment dat se oprește – ținându-mă cu labele din față ca într-o îmbrățișare - și tot adulmeca spre spate, unde era rucsacul. Își pierde interesul pentru mine, trece la spate și agață șoricelul cu colții ei – voia șoricelul la fel de mult ca mine! Daaar! Când a strâns de el s-a auzit un sunet ascuțit, foarte puternic. Bonny a sărit într-o parte și a început să latre ca la intruși; eu am sărit în cealaltă parte, aruncând rucsacul din spate. Și eu, și Bonny, ne-am apropiat ușor de șoricel – l-am apăsat pe burtă și iar a țipat! Bonny lătra, eu râdeam în hohote și nu puteam explică asistenței care se ivise de ce facem atâta gălăgie – așa că am mai apăsat o dată burta șoricelului. Bonny a început să latre, asistența s-a dat câte un pas în spate, iar eu, în genunchi lângă rucsac, râdeam cu lacrimi, gândindu-mă (nu mă întrebați cu ce!) cum de nu mi-am dat seama că șoarecele are în el o „pompiță” care-l face să chițăie la apăsare?! Dacă apăsam pe el, din greșeală, în compartimentul în care eram când am venit? Aș fi sărit de fund în sus și cred că nu doar eu.

Din acea zi Bonny a vrut ca șoricelul să fie al ei. Cum să-i refuz cățelușei această plăcere?A devenit jucăria ei preferată. Ea, care făcea bucățele mici-mici (toca, efectiv) orice prindea în dinți cu șoricelul acesta s-a jucat finuț. Sigur că i-a ciufulit blănița, și-l spălăm aproape zilnic, da-i plăcea să-l chițăie de numa’! Îl strângea între fălci, șoarecele chițăia strident, ea-l arunca, alerga în jurul lui lătrând, apoi iar îl lua și-l chițăia. Evident că nu-i lăsăm șoarecele tot timpul – aveam vecini și pe atunci! Oriunde ar fi fost, orice ar fi făcut, când apăsam șoarecele pe burtă Bonny alerga de nebună prin casă, deschizând toate ușile care-i stăteau închise (știa să apese clanțele) și se înființa lângă mine. Lua cu bucurie jucăria și-și găsea un colțișor în care să o molfăie – renunțase, la un moment dat, să apese prea tare și șoricelul nu mai țipa disperat, ci doar sunete slabe scotea. Nu, nu se stricase – la fel de tare chițăie și azi, dar nu l-am mai apăsat pe burtă din anul 2000, când a murit Bonny. L-am apăsat zilele acestea, când m-am hotărât să fie mascota pentru Adventul fotografic (cine vrea să se joace trebuie să acceseze link-ul, pentru indicații).

Mai este un concurs-joc: Ornamente de brad.

Vi-l prezint pe Bo, șoricelul-breloc-mascotă, în ziua Sfântului Andrei.

Așa s-a nimerit, pentru că nu am vrut să-l prezint fix în prima zi din calendarul de Advent, când el trebuie să prezinte tricolorul.

Sănătate și bucurii celor care poartă prenumele Sfântului Andrei!

In lesă şi cu botniţă!

Liniste in cartier, pe la ora 17… Cand, deodata, se aude o voce, peltica de alcool consumat in exces:

- Legea te obliga sa il plimbi cu lesa si cu botnita, doamna!

Ce zice doamna nu aud de unde eram.

- Sun la 112! Stai aici, doamna!

- Am treaba – zice doamna, si da sa plece cu animalutul tinut in lesa, un boxer de toata frumusetea, maro-roscat, cu o pata alba intre ochi si pe frunte.

Consumatorul nu si nu, ‘ca el suna la 112. Cainele, cuminte, nu stia ce sa faca. Ar fi vrut sa şadă, dar boxerii rar se asaza direct pe asfalt, asa ca statea cumva in pozitia sezut fara sa şadă efectiv si privea in sus, spre stapana.

Imi era foarte clar ca inca unul fara treaba si-a facut de lucru luandu-se de cineva care-si plimba cainele. Tot zicea tipul beat ca “asa e legea”. E tare rău cu toti astia care au informatii trunchiate si nici n-au habar de rasele de caini. Il intreb pe individ, cand sunt destul de aproape:

- Ce rasa e cainele?

- Pitbull; ce dracu sa fie?! Trebuie sa aiba botnita.

- In care lege scrie? intreb, evitand sa-i spun ca-i boxer cainele. Stiu din experienta cati au zis ca Boby e ba mops (!!!) ba pitbull si chiar rottweiler i-au zis!!!!

- In lege! De unde sa stiu ce lege?!

- Atunci, poate ar trebui sa stiti ca acesta e boxer. V-a muscat?

- Nu! Dar nu are botnita! insista, dand din mâna in care tinea telefonul.

- Daca ati fi stiut despre ce vorbiti ati fi stiut ca boxerul nu e amintit in legea despre care strigati.

- E… e… caine periculos!  Trebuie sa aiba botnita…

Individul nu mai era convins ca are dreptate si se balbaia.

- Mai bine va vedeti de treaba si nu va mai luati de oameni pe strada – ii sugerez.

- Chem politia! striga, pe neasteptate, si tresarim si eu si fata si cainele.

- Chemati-o, domnule. Avand in vedere ca sunteti in stare de ebrietate si racniti, tulburand linistea publica, s-ar putea sa va alegeti si cu o amenda.

Dialogul surzilor a mai durat ceva timp dar individul a renuntat si si-a vazut de ale lui. Poate va renunta sa se bage in seama cand expira aburi de alcool de poate sa-i imbete pe interlocuri.

Ar fi urât sa afirm despre aceste speciemene ca sunt prosti de bubuie, asa ca n-o sa afirm. Mi-ar placea, insa, ca toti aceia care nu mai pot de lege sa se si informeze inainte de a se baga in vorba ca mararu’n ciorba.

►►►►►►►►►►►►►►►

Pentru cultura generala a celor care simt nevoia sa se afirme la colţ de strada.

Ordonanta de urgenta nr. 55 din 30 aprilie 2002 privind regimul de detinere al câinilor periculosi sau agresivi mentioneaza rase enumerate mai jos.

Prin câini perioculosi se intelege:

1) câinii de lupta si de atac, asimilati prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull (care e de mai multe rase), Boerbull, Bandog si metisii lor; 

2) câinii din rasele Staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitane, Fila Brasileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso si metisii lor. 

Prin câini agresivi se intelege: 

1) orice câine care, fara sa fie provocat, muşca sau ataca persoane ori animale domestice in locuri publice sau private (exceptii: câinii politistilor, ai vamesilor, jandarmilor etc. si orice câine care ataca sau muşcă o persoana care a patruns fara drept, in orice mod, intr-o proprietate privata sau publica protejata de acel câine); 

2) orice câine care participa la lupte intre câini sau care a fost antrenat in acest scop. 

Fie vorba: cei care au caini din aceste rase stiu ca nu sunt periculosi daca sunt crescuti si dresati asa cum trebuie si fara băţ. Faima lor de caini periculosi e data de idiotii care i-au antrenat (ii antreneaza) pentru lupte, fiind caini deosebit de puternici si “teritoriali”, devotati stapanului poate mai mult decat alte rase.

Periculos ar putea fi si un shih tzu, daca e pana acolo; poate fi si agresiv, iar cei care se tem si de umbra lor pot face o criza de isterie si la vederea cainilor de dimensiunea unui pamatuf – am fost martora unei astfel de scene si nu-mi imaginez ca fufa aceea e unica.

Fapt divers: e posibila invocarea exceptiei in cazul – si perioada – in care cainele considerat periculos sau agresiv are vreo afectiune respiratorie si botnita i-ar agrava starea de sanatate (e necesara o adeverinta de la veterinar in astfel de cazuri).

Sursa foto wikipedia (clic pe foto pentru marire)

Cainele din rasa Boxer

Inregistrat in Germania

Greutate: la masculi variaza intre 30-32 kg, la femele intre 25-27 kg.

Inaltime: la masculi intre 57-62 cm, la femele intre 53-59 cm

Durata vietii: intre 7 si 12 ani, dar poate ajunge si la varsta de 14 ani (am “cunoscut” un caine Boxer care implinise 16 ani)

Media de pui fatati: 6 pui (dar se poate spune: intre 2 si 10 pui)

Reguli de hranire: nu sunt pretentiosi dar, trebuie sa evite oasele (mai ales cele care se sfarama in aschii, cum ar fi cele de pui); unii au stomacul sensibil si ar trebui hraniti cu hrana uscata; e recomandabil ca mancarea sa fie pasata, pentru a nu regurgita prea des. Ca la mai toti cainii, le plac dulciurile, dar nu sunt indicate – ba chiar ar trebui interzise (in special ciocolata)

Istoric rasa:

Originea lui este foarte veche, stramosii sai indepartati fiind molosii antici si Dogul de Tibet, adus pe continentul european de fenicieni.

Descendentii acestor caini au proliferat in toata Europa, stand la baza raselor actuale de tip molossoid. Boxerul a fost obtinut in principal prin incrucisarea unor rase locale (Dog de Brabant) cu Bulldogul. S-a ajuns la exemplare de tip molossoid care au contribuit la obtinerea Boxerului. Pentru prima data noua rasa este mentionata in Germania in 1632. In secolul al XIX-lea, odata cu introducerea in Germania a Bulldogului Englez, a fost stabilizata linia. Interesul acordat acestui tip de caine se concretizeaza prin aparitia primului Boxer Club, in anul 1896. In anul 1898 s-a nascut o femela de culoare alba Meta von der Passage, recunoscuta ca fiind "baza de pornire" a Boxerului modern. In 1902 apare primul standard al rasei Boxer, care stabileste tara de origine Germania.

Fizic:

Este un caine de talie mijlocie spre mare, musculos, cu aspect patrat si un corp solid, atletic. Are cap mare, lat, cu bot bine dezvoltat, nu prea scurt, cu mandibula proeminenta, nasul usor turtit si buza superioara mare, groasa si lasata lateral.

Are 42 dinti si musculatura caracteristica acestei rase este in prognatism: atunci cand are gura inchisa incisivii mandibulei se situeaza in fata incisivilor maxilarului. Distanta dintre cele 2 maxilare poate fi intre 3 si 18 mm.

Ochii sunt mari de culoare caprui inchis. Urechile sunt de marime medie, lasate natural sau taiate pentru a sta ridicate. Gatul este lung si puternic. Coada este taiata scurt si o tine ridicata – pana in 2002 se taia scurt. Blana are un par scurt, drept, lucios si lipit de corp.

Poate fi maro-roscat pana la galben, vargat pe fond galben sau brun. Are o masca neagra si pete albe pe piept, partea inferioara a picioarelor, pe cap dar nu mai mult de 1/3 din corp.

Personalitate:

Nu le este teama de nimic si sunt foarte increzatori in ei. Sunt animale excelente, nu se iau usor la bataie, dar se apara la nevoie. Raman niste catelusi toata viata si se fac placuti oriunde se duc. Daca sunt lasati singuri, pot fi daunatori: rod cam tot ce apuca, dar prefera pantofii si picioarele mobilierului din lemn. Le plac casele foarte vizitate, pentru ca le place compania oamenilor si le place sa atraga atentia asupra lor.

Alura atletica si figura sobra, chiar crancena, ii pot speria pe neavizati dar cunoscatorii vor spune ca Boxerul este un caine de o bunatate, tandrete, si o voiosie emotionante.

Este un caine puternic, dar armonios; inteligent, curios, dornic sa invete, vigilent, vioi, chiar exuberant si activ. Vesel si prietenos in special cu copiii, fidel si atasat in special stapanului dar banuitor cu strainii poate deveni in unele imprejurari agresiv. Nu este zgomotos – de regula latra ca semnal de alarma. Bine educat accepta alti caini si alte animale de companie.

Este un caine deosebit de voluntar si are nevoie de educatie, de un stapan cu un caracter puternic. In tandemul stapan-caine primul trebuie sa stie sa comande si celalalt sa se supuna, disciplina fiind o conditie fundamentala pentru acest caine.

Ingrijire:

Blana nu necesita o ingrijire deosebita. E un caine curat, nepretentios. Perieri ocazionale si mai frecvente in perioada de naparlire sunt suficiente. In general, este un caine sanatos dar aceasta rasa este predispusa la diverse forme de cancer. O alta boala specifica este displazia congenitala a soldului (au oasele sensibile si pot avea accidente la incheieturi). La orice modificare in comportamentul cainelui este bine sa ne adresam unui veterinar. Nu se recomanda sa fie tinut prea mult timp sub un soare puternic, pentru a preveni aparitia unui cancer de piele.

Conditii de viata:

Avand un nivel de activitate ridicat, boxerul se simte mai bine in aer liber, cu mult spatiu de miscare, dar se poate acomoda si intr-un apartament - conditia fiind sa i se ofere posibilitatea de a face multa miscare, zilnic, alaturi de un stapan cu experienta in crestearea cainilor. Le place sa alerge in spatii largi si sa prinda mingea.

Are nevoie de dresaj, socializare, exercitii.

Dresaj:

Datorita calitatilor sale (inteligenta, supunere, energie, curaj) este usor de dresat, pentru ca vrea sa ii faca pe plac stapanului. Invata foarte repede atat lucrurile bune cat si pe cele rele. Cand il inchizi intr-o camera nu te bucura ca ai scapat de el: isi da foarte repede seama cum se apasa clanta sau cum se rasuceste manerul.

Avand multa energie este potrivit pentru diverse activitati sportive cum ar fi dresaj, concursuri de agilitate.

Utilitate:

A fost creat pentru paza, dar azi este (si) caine de companie.

Un devotat si de incredere paznic al locuintei si gospodariei, chiar si la batranete – apara din instinct stapanul, casa, masina (e un foarte bun aparator). Poate fi folosit si pentru indrumarea nevazatorilor dar si caine de politie. E un companion vesel si placut.

Boxerul este printre cainii cei mai bine adaptati nevoilor omului.