De ce sunt bune draperiile

Draperiile, jaluzelele etc. au nu doar scopuri estetice, ci sunt utile: feresc casa de razele puternice ale soarelui, protejează, mai mult sau mai puțin de frig și... pot proteja și împotriva răufăcătorilor. Polițiștii recomandă populației să nu își expună locuințele noaptea.

Sigur, există azi o multitudine de posibilități prin care să nu te expui ca într-un acvariu, nu doar draperii, jaluzele și obloane.

După ce a murit Miki, cățelușa, am avut nevoie să-mi concentrez mintea la... orice. Am avut jocul Adventul fotografic al Exploratorului creativ, dar nu-mi era suficient deoarece o parte a creierului era orientată spre Miki, care era mai tot timpul lângă mine. Avea pătuțul ei, in dormitor, dar avea și o canapeluță in camera unde lucrez, mă joc etc. Avea o pernă și în sufragerie, unde ne întâlneam... No, și pentru că mintea imi era concentrată la Miki, am ales să urmăresc (in timp ce meșteream) un serial documentar cu omoruri, furturi, escrocherii etc. (48 Hours se numește) - să fie ceva dur, să-mi abată serios gândul de la ea. Am (re)constatat că multe jafuri, omoruri etc.  care aveau loc la domiciliu se desfășurau, aproape de regulă, în locuințele unde locatarii nu se oboseau să tragă draperii, jaluzele, când se lăsa întunericul și aprindeau luminile. Nu conta că au sau nu curte, borfașii urmăreau locurile și se orientau unde să dea lovitura. Aflau configurația locului, aflau obiceiurile casei etc. și loveau la fix. Sigur, cei mai mulți au fost prinși (unii după 10-20 de ani, in cazul agresiunilor grave). Faptul că borfașii sunt prinși nu scapă de teamă victimele și nu reînvie pe cei uciși... 

In acele documentare doar că nu se accentua faptul de a nu mai locui ca într-un acvariu - mai ales când se lasă seara. Sfatul de a nu-ți expune locuința - și familia - se regăsește în toate recomandările pentru autoprotejare. N-o să povestesc din filme, ci din realitate - realitate veche, e drept, dar sunt aproape sigură că se întâmplă și azi, mai ales când e vorba de hoți.

Am o prietenă care, în tinerețe, locuia singură într-o garsonieră, la etajul trei, și nu avea draperii nici la cameră, nici la bucătărie. Peste drum, la nici o sută de metri, era un bloc cu zece etaje - vedeam lejer în locuințele celor care nu-și acopereau ferestrele (și ei vedeau în casa prietenei, evident). In zonă, mai aproape sau mai departe, erau multe blocuri. I-am sugerat să pună draperii sau jaluzele, dar a ridicat din umeri zicând că nu umbla goală prin casă și nu are ce să ascundă. E drept, pentru foarte mulți oameni, ceea ce nu au trăit, auzit sau văzut nu există, dar... totuși! In fine - seara, mă simțeam la ea ca într-un acvariu (nu doar eu!) și-mi era total inconfortabil (nu doar mie).

Ei, într-o zi îmi zice că e un tip dintr-un bloc vecin care o hărțuiește, efectiv, iesindu-i în cale când merge la lucru, când iese sa plimbe câinele, când merge la cumpărături etc samd, rugand-o să fie iubita lui! In acele câteva luni, întrebând pe unii și alții, aflase că tipul e ușor deraiat, locuiește cu mama lui într-un bloc aflat la vreo două sute de metri de al ei, la etajul zece. S-a dus la ușa lor, i-a spus doamnei să rezolve cu fiul ei. Femeia și-a cerut scuze in numele fiului, i-a explicat că nu e violent și a promis că va face tot ce poate pentru a nu mai avea neplăceri din partea fiului. Un timp a fost bine, dar când tipul a reînceput să-i iasă în cale era mai îndrăzneț, pentru că încerca să o țină de mijloc, de braț, insista să o conducă la muncă... Și-a dat seama că nu prea are de ales și a apelat la sectorist - se întâmpla înainte de 1990. Milițianul l-a chemat pe tip la secție... (însoțit de mama lui) apoi a discutat cu prietena mea și i-a spus... să-și pună draperii!

Pe scurt: tipul avea un binoclu de teatru și, pensionat de boală fiind, își petrecea timpul privind păsările, ziua, și prin casele oamenilor când se lăsa seara. Și a făcut o pasiune pentru prietena mea deoarece a văzut-o și în cămașă de noapte, a văzut-o pieptanandu-se, mâncând, făcând curat etc. și i-a plăcut de ea, și pentru că a înțeles că nu are un prieten... s-a gândit să îi ofere prietenia lui. După vizita la Miliție tipul nu i-am mai ieșit în cale, iar ea și-a pus draperii și la cameră și la bucătărie. Interesant a fost că la blocul vecin au apărut jaluzele/draperii după aventura prietenei. Bănuiesc că s-a dus vestea.

Acum... despre hoții din locuințe... Azi există protecția prin camere video, in general... Faptul nu doar că nu-i descurajează pe profesioniști, ci îi provoacă... la a-și dezvolta abilitățile.

Conjunctural, am avut ocazia să întâlnesc câțiva hoți... Nu, nu e vorba de anturaj! 😃 Ce spuneau ei înainte și după 1990, și au spus-o nu doar ei, întotdeauna: nu există încuietoare pe care ei sa n-o poată deschide. 

Profesioniștii acționează, in general, la pont, dar nu întotdeauna. Profesioniști, sau pe cale de a deveni, hoților le plac locuințele fără draperii/jaluzele/obloane când se lasă întunericul. Aruncă o privire de câte ori au ocazia - direct, de cele mai multe ori, când locuințele sunt la parter sau folosind binoclul (și telescopul!) in alte situații. După ce se uită? După mărunțișuri de valoare... Ai o locuință frumos decorata, mobilată... care miroase a scump? Poți deveni punct de interes pentru ei. Când ai prin casă lucruri care par vechi (argint, monede, tablouri etc.) ești și mai interesant, așa că s-ar putea să-ți acorde timp și să urmărească obiceiurile casei. O pot face dintr-o mașină parcată, dacă stai la casă sau la parterul unui bloc, sau de pe o banca din apropiere. Sau... o pot face de la distanță, cu binoclul sau telescopul! 

Un fel de concluzie: acoperiți ferestrele când aprindeți lumina după lăsarea serii. Sigur, nu e obligatoriu să ni se întâmple o neplăcută dacă nu acoperim ferestrele, dar de ce să oferim ocazia? Mai ales că e mare foamea azi.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/clker-free-vector-images-3736/

Spiritul civic la unii, rahat de câine

La unii dintre conaționali spiritul civic e la nivelul rahatului de câine.

Zău ca m-am plictisit să explic celor cărora le vorbește gura fără ei, pe stradă, despre ce și cum cu apucăturile câinilor. Am explicat ce poziție are câinele când se kk și când se pipi. Acum explic care-i treaba cu scurmatul: câinele își marchează teritoriul.

Unii se iau de oameni care plimbă câini de talie mare, în lesă, pe motiv că nu au botniță – știu ei că e o lege care impune botnița la anumiți câini dar n-au idee la care și nici n-ar recunoaște rasa (pe Boby - rasa Boxer – unii îl credeau Pitbull)! Multe vietăți nefericite pe Terra, dar pare că s-au adunat prea multe în Ro!

Cei mai mulți conaționali își manifestă spiritul civic la nivelul rahatului de câine – și nu de față cu oricine, ci doar atunci când sunt siguri că nu și-o iau pe coajă. Când e ceva de anvergură aceștia au mereu ceva mai important de făcut sau au prea mult de pierdut și nu vor să își asume riscuri – e doar observație nu judecată de valoare.

Luni m-am abținut să „explic” unei femei – deoarece era însoțită de un copil în vârstă de vreo 6-7 ani - că un câine care scurmă pământul nu a făcut neapărat kk sau pipi (poate a simțit un miros pe care vrea să-l „acopere”, de exemplu). Un câine scurmă – cam cum fac pisicile când își acoperă kk-pipi – pentru că e un alt mod în care își marchează teritoriul. Câinii, din „construcție”, nu-și acoperă rahatul. Femeia bolborosise - văzând câinele scurmând: mamare se apleacă să adune rahații. Norocul ei a fost prezența copilului. 

Să fii neinformat e ok – nimeni nu le știe pe toate – dar să crezi că le știi pe toate, să te dai deștept și cu spirit civic luându-te de oameni pe stradă, este plictisitor pentru cei de care te iei și poate fi riscant pentru tine.

De ce sunt sigură că cei care se iau de oameni pe stradă – mai ales când nici nu e cazul – au spiritul civic la nivelul rahatului de câine? Pentru că cei interesați de ceea ce contează cu adevărat nu sunt interesați de rahatul de câine dintre frunzele ruginii căzute unde rar calcă picior de om (și doar pentru a face ce face câinele in iarbă); sau dacă le pasă, totuși, se asigură că acel câine a lăsat rahat în urma lui.

Vă rog – prieteni sau vizitatori ocazionali – dați mai departe „informația” aceasta în caz că se ivește vreo ocazie.

M-am răcorit! 😊

Ce viaţă săracă! Hărţuitorii

Ce viaţă săracă trebuie să aibă cineva care-şi aduce in centrul atenţiei o persoană pe care n-o cunoaşte! In limbaj suburban despre aceşti oameni se spune ca “li s-a pus pata”.

Ce viaţă săracă trebuie să aibă cineva care îşi face o pasiune din a hărţui pe alţii! A hărţui, conform dicţionarului, înseamnă (între altele) a necăji (a încerca a necăji - asta-i completarea mea) pe cineva cu tot felul de şicane, probleme, întrebări etc., a nu lăsa in pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa.

Cred ca hărţuitorii sunt psihopaţi care caută să fie in centrul atenţiei unei persoane sau unui grup de persoane. Hărţuirea este un comportament intenţionat, care ameninţă sau deranjează insistent.

Victima şi hărţuitorul sunt pe canale diferite de comunicare. O persoană politicoasă, care-şi respectă semenii, răspunde cu politeţe - chiar cu căldură - unor adresări, dar hărţuitorul interpretează eronat politeţea celuilalt, bunul simţ, considerând că a primit, de fapt, o încurajare într-o direcţie care există doar in mintea lui.

Codul penal al României, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, defineşte hărţuirea, in art. 208, ca fiind: (al.1) fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere; (al.2) efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane.

Fapta va fi cercetată penal numai dacă persoana hărţuită va depune o plângere prealabilă la organele de anchetă penală (poliţişiti, procurori, pe scurt). Pedeapsa pentru astfel de faptă (in funcţie de gravitate) poate fi închisoarea sau amenda.

Hărţuitorul îşi poate alege orice persoană pentru a încerca dominarea, dar aceasta nu înseamnă că orice persoană aleasă de hărţuitor - pe criterii numai de el ştiute - devine victimă. Mai sunt şi cazurile in care victima poate deveni agresor.

Hărţuirea s-a “extins” şi in mediul online, mediu in care hărţuitorii se bucură de oarecare anonimat, şi se concretizează, in general, sub formă de mesaje răutăcioase, denigratoare dar pot fi şi mult mai grave formele de manifestare. Hărţuitorii - au constatat cercetătorii americani - suferă de narcisism, psihopatii şi înclinaţii sadice. Psihopatia nu este o boală mintală, ci o tulburare de personalitate care se caracterizeaza printr-un comportament deviat faţă de ceea ce o societate consideră a fi normal. Una dintre caracteristicile principale este instabilitatea emoţională: acum te laudă, acum te face troacă de porci; acum te iubeşte, acum te urăşte, şi tot aşa.

Hărţuitorii online alimentează “trolli”, acei provocatori pe care-i întâlneşti aproape la tot pasul - in RO, am constatat, in special in timpul campaniilor electorale. Aceşti comentatori agresivi in limbaj distrug orice discuţie care ar putea fi constructivă şi creează o atmosferă ostilă. “Trollingul”, afirmă specialiştii, e in mare măsură şi o consecinţă a anxietăţii şi frustrării.

Agresorii din online pot crea daune serioase unor persoane prea sensibile - din aceasta cauză mulţi administratori de siteuri se văd nevoiţi să cenzureze mesajele şi comentariile.

Să nu uitaţi nicio clipă că psihopaţii ştiu să poarte “masca sănătăţii”. Psihopaţii, in comparaţie cu alte tipuri de stări patologice, nu au deliruri sau alte manifestări ale gândirii ilogice, ba chiar par inteligenţi, ştiu să se integreze in societate, sunt simpatici in unele cazuri şi par credibili, ceea ce-i face pe cei care au neşansa să-i întâlnească să îi considere “perfect sănătoşi” (la început). Psihopaţii ştiu exact ce fac, dar se consideră mai presus de normele sociale. Psihopaţii nu au sentimente pentru ceilalţi - să nu vă lăsaţi păcăliţi de unele “efuziuni emoţionale” menite, de regulă, să câştige atenţia, simpatia. Sunt mincinoşi patologici, au o judecată precară şi trăiesc exclusiv pentru plăcerea proprie; plăcere găsesc hărţuitorii (şi) in a face rău altora. Viaţa lor sexuală - afirmă psihologii - este impersonală, trivială şi slab integrată - de-ar fi altfel, hărţuitorii,  n-ar avea atâta timp şi determinare să se ocupe de necunoscuţi, să se certe cu necunoscuţii, să-i agaseze, să-i plictisească chiar şi atunci când sunt ignoraţi (sau cu atât mai mult atunci).

Ce înseamnă, de fapt, “viaţă săracă”? Înseamnă multe, dar sunt atât de puţine in astfel de viaţă. O viaţă săracă poate însemna lipsa dragostei, săracie de prieteni, sărăcie de idei, sărăcie de relaţii armonioase… în general fel şi fel de lipsuri, inclusiv materiale in multe cazuri. Cercetătorii au constatat că sărăcia - inclusiv sau mai ales cea materială - poate “degrada” creierul.

Ce legătură este între “viaţa săracă” şi hărţuitor? Lipsit de dragoste - sau incapabil să o simtă - individul se poate transforma inclusiv intr-un narcisist, (tulburare de personalitate) iar narcisistul se numără in categoria psihopaţilor grandomani. Hărţuitorilor - chiar şi celor anonimi - le place atenţia, le place să ştie că cineva se gândeşte la ei doar şi numai pentru că s-a plictisit să tot dea de mesajele lor pe undeva.

Nu le daţi apă la moară hărţuitorilor, ci ignoraţi-i, atunci când e posibil. Dacă insistă cu hărţuirea faceţi-le  o plângere la poliţie  sau - in cazul hărţurii online - raportaţi mesajele / comentariile lor etc. administratorilor de siteuri, de reţele de socializare, administratorilor platformelor unde sunt găzduite siturile şi / sau reţelele de socializare - chiar dacă hărţuitorul e într-un alt stat. E posibil să aveţi parte de unul care ştie să-şi ascundă urmele online, dar cel mai adesea hărţuitorii online sunt postaci care s-au plictisit in propria viaţa şi nu ştiu cum să-i plictisească pe ceilalţi, dar nu au cine ştie ce cunoştinţe in materie de informatică.