Oamenii seamănă cu furnicile

Se spune uneori că oamenii sunt ca niște furnici în Univers - cu sensul că oamenii sunt niște mărunței pe care o furtună cosmică îi poate zbura de nu se văd. Până la furtuna cosmică, însă, se zboară singuri - dar aceasta e altă poveste.

Ceea ce mi se pare interesant este că oamenii sunt furnici și în comparație cu furnicile, dar furnica nu este considerată „strămoșul omului”, ci - pe o cale anume - strămoșul omului ar fi cimpanzeul. Cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă din Leipzig, Germania au făcut un studiu care arată că nu doar cimpanzeii, ci și maimuțele bonobo, împart cu noi 98 și un pic la sută dintre gene. De ce nu-i credem? Îi credem pe oamenii de știință când ne vorbesc despre boli, tratamente și alte cele, dar nu-i credem și atunci când afirmă că cimpanzeul e strămoșul omului? Nu-i un fel de... fractură logică? Fiecare crede ceea ce vrea să audă, se pare. Cum zicea Richard Feynman, fizician: Știința e credința în ignoranța experților.

Revin la furnici. Afirmațiile despre furnici sunt făcute tot de niște cercetători = oameni de știință.

În lume sunt vreo zece mii de specii de furnici, de culori și dimensiuni variate - oamenii nu sunt chiar atât de variați și sunt împărțiți în rase, nu în specii. Ce făceau furnicile cu 40 de milioane de ani în urmă? (cum de-au stabilit cifra trebuie întrebați oamenii de știință) Agricultură! Asta făceau. Unele specii de furnici macină cu fălcile frunze și le transformă într-o pastă care e depozitată într-un loc anume și acolo vor crește ciuperci din care se vor hrăni, pentru că le pot digera bine (celuloza din frunze nu poate fi digerată de furnici). Cercetătorii au observat că furnicile cunosc și cum să fertilizeze solul folosind îngrășământul natural extras din fecale. Normal că le duce mintea! Creierul lor conține 250 de mii de celule nervoase, fiind cel mai bine dezvoltat în lumea insectelor. Peste ani, a învățat și omul cum e cu agricultura.

Furnicile sunt astfel făcute încât să fie rezistente și eficiente în munca pe care o depun (o furnică poate ridica de 20 de ori greutatea ei). Atribuțiile furnicilor într-o colonie (ca și a oamenilor, în lume) sunt diferite și sunt construite „specific”. Furnicile-soldat, care trebuie să apere mușuroiul, au capul mai mare decât cele lucrătoare. La oameni, soldații au, de regulă, mușchii mai mari, dar nu neapărat, pentru că au arme sofisticate, nu un ac în dos, cum au unele specii de furnici - cu veninul lor ar putea ucide un om înțepându-l numai dacă se adună mai multe, dar c-o alergie, ceva, îi pot procopsi pe unii. Lucrătoarele au și alte roluri, bine determinate: dădace, paznici, vânători, culegători, gunoieri (strâng materiile fecale și resturile nedorite din mușuroi și le depozitează la „groapa de gunoi” aflată în afara coloniei) etc.. Oamenii tind și ei spre „specificități”: fiecare să urmeze atâta școală cât dovedește (prin diferite teste la care e supus) că-l ajută mintea, „îndrumătorii școlari” fiind cei care le trasează viitorul (încă nu e prea pregnantă ideea, dar va fi): fiecare la locul lui, după capacități / posibilități.

Furnicile muncitoare trăiesc între 45-60 de zile. Media de viață la „lucrătoarele” umane e net mai mare și se pot pensiona la 45 de ani, la 65 de ani - furnicile muncesc până mor. Tendința de a mari vârsta de pensionare îi apropie pe (unii) oameni de furnici și sub acest aspect.

La furnici, numai regina, care conduce colonia, poate să procreeze și întregul mușuroi are mare grijă de ouă. Furnicile lucrătoare nu au „voie” să se reproducă (sunt sterile, în general). Dacă depun, totuși, ouă, acestea nu vor fi fertilizate și vor ajunge sursă de hrană. La oameni, multe dintre „furnicile lucrătoare” nu vor să procreeze; în unele cazuri, când se întâmplă fără voie, acestea își abandonează copiii care, unii, vor ajunge sursă de plăcere / venit pentru anumite „furnici” din „mușuroi”.

Ca și oamenii, furnicile se luptă între ele, dar foarte rar. Armatele a două colonii se pot război zile întregi și, la final, pe „câmpul de bătălie” vor zăcea mii sau milioane de cadavre.

Furnicile se ocupă, de milioane de ani și cu creșterea „animalelor”, nu doar cu agricultura. Unele specii de furnici se hrănesc cu secreția dulce a afidelor care se hrănesc cu seva plantelor. Aceste afide sunt ținute în turme și sunt duse la „păscut” pe anumite plante - când planta a fost epuizată turmele sunt duse spre o altă sursă de hrană. Furnicile păzesc aceste turme și se luptă pentru ele cu alte insecte prădătoare. Oamenii nu se mai luptă chiar până la moarte pentru turme pentru că... nu prea mai au mulți turme care să pască liber. Se luptă, în schimb, pentru bogățiile solului și subsolului, „mușuroi” contra „mușuroi”.

Și unele specii de furnici sunt nomade, coloniile lor fiind într-o perpetuă călătorie, distrugând totul în cale - furnicile legionar din America de Sud, de exemplu, care sunt foarte agresive. În cazul lor, ouăle și larvele sunt purtate în călătorie, dezvoltându-se în mers.

Din nou, ca și oamenii - dar cu mult înaintea lor - furnicile au „inventat” sclavia. O specie de furnici întâlnită în Europa și în unele părți din Asia, Polyergus rufescens (furnica amazoană din Europa) are obiceiul să ia în sclavie alte furnici. Atacă mușuroaiele altor specii de furnici (și chiar din specia lor) și fură ouăle - când vor ecloza, furnicile vor munci pentru noul mușuroi. Mai mult, unele furnici din acest gen atacă mușuroiul furnicilor din specia Formica - regina atacatoare va ucide regina Formica și îi va lua locul, iar întreaga colonie va munci apoi pentru furnicile Polyergus. Cam la fel cum făceau oamenii în urmă cu câteva sute de ani (și mai fac și azi, în unele zone ale lumii).

Oamenii seamănă destul de bine cu furnicile, în comportament; nu?! Și nu doar cu furnicile.

Parafrazându-l pe Nietzsche: lumea e formată din stăpâni și sclavi.

(foto de pe pixabay)

Miercurea fara cuvinte! In padurea altora

Fotografie pentru Miercurea fara cuvinte! (30) la Carmen, unde sunt invitati sa participe toti cei care doresc.

Sursa foto: Turism de Aventura, Albumul Kilimanjaro - a 16-a expeditie Extreme Travel (2015)

HAPPY WW!

Reflexii în oglindă. Mi-s frumoasa!

Pentru jocul "Reflexii in oglinda"

Sursa foto: Turism de Aventura

https://www.facebook.com/ExtremeTravelandAdventure

actualizare 2021: adresa paginii s-a schimbat intre timp, foto nu mai e in albumele actuale

Miercurea fără cuvinte. Ora mesei

Fotografii pentru Wordless Wednesday! (33), la CARMEN.

Sursa foto: Turism de aventura (albumul “Kenya nov. 2010”)

adresa paginii s-a schimbat intre timp, foto nu mai e in albumele actuale:

https://www.facebook.com/ExtremeTravelandAdventure

HAPPY WW!

Miercurea fără cuvinte. Maimuțe

Fotografii pentru  Wordless Wednesday! (19), la CARMEN, unde este tabelul pentru înscriere.

Sursa fotografii: Turism de Aventura  (album Thailanda 2011) / www.extreme-travel.ro 

HAPPY WW!

Maimuța și merele din lemn. Bună dimneața Soare!

A trăit cândva o maimuțică ce hoinărea fericită prin junglă, hrănindu-se cu fructe delicioase atunci când îi era foame, odihnindu-se atunci când era obosită. Într-o zi a ajuns la o casă unde a văzut un platou cu mere foarte frumoase. N-a stat mult pe gânduri, a luat câte unul în fiecare lăbuță și a fugit înapoi în junglă. Maimuțica a mirosit merele, dar n-a simțit niciun parfum; a încercat să muște din unul și și-a rănit dinții, pentru că erau făcute din lemn, lustruite, strălucitoare și foarte frumoase. Când o altă maimuță le-a admirat, maimuțica le-a strâns și mai tare la piept. Își admira noile posesiuni și hoinărea mândră prin junglă. Strălucirea merelor în lumina Soarelui era perfecțiunea pentru ea. Se atașase atât de puternic de merele din lemn încât nu și-a dat seama că i s-a făcut foame. A văzut un copac plin cu fructe, dar a simțit merele și nu se putea hotărî să le lase pentru a se putea hrăni cu fructele zemoase. Nu se mai putea nici relaxa, de teamă să nu piardă merele, de teamă să nu fie nevoie să le apere de alte maimuțe.

O maimuțică mândră, dar mai puțin fericită, continua să hoinărească prin junglă. Merele i se păreau din ce în ce mai grele și se gândea să le abandoneze. Obosită și flămândă, cu mâinile ocupate de merele din lemn, nu mai putea urca în copaci pentru a culege fructe proaspete. Ce s-ar putea întâmpla dacă le-ar da drumul? Dar să renunțe la asemenea lucruri valoroase, pe care le admirau toate celelalte maimuțe era o nebunie; dar ce altceva ar fi putut face? Maimuțica era atât de obosită… La primul copac cu fructe, simțind aromele îmbietoare, a renunțat la merele din lemn, a urcat în pom și și-a savurat hrana care-i întărea trupul. Scăpând de grija merelor a devenit din nou fericită și liberă să hoinărească prin junglă, salutând Soarele, bucurându-se de tot ceea ce vedea, fără grija unor mere frumoase și inutile.

Ca și maimuțica, unii oameni cară după ei lucruri pe care le consideră valoroase, își poartă cu mândrie propria imagine, ducând o povară pe care o cred valoroasă, muncind prea mult din dorința pentru o viață mai bună. Și pare o nebunie să renunțe la griji - chiar și pentru liniștea spiritului - pentru că ceilalți îi invidiază pentru cele ce dețin.

(poveste sufită)

Photo: Karen Arnold

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Cand aud pe cineva spunand: "Viata e grea" mereu sunt tentat sa intreb: "In comparatie cu ce"?

(Sydney J. Harris)

Când Natura se joacă

Țestoasa cu aspect de pui jumulit

E o țestoasă foarte rară, din familia Pelodiscus sinensis, cu carapace moale. Acestea pot fi întalnite în Asia, mai ales în China, unde fac parte din meniul oamenilor bogați. În general nu au pielea albă dar pot suferi de albinism, motiv pentru care unele exemplare sunt depigmentate. O altă particularitatea a acestor țestoase este faptul că au o brahnie specială in zona buco-faringiană, pe unde elimină urina.

Maimuța Macaca nigra

Maimuțele din specia Macaca nigra au posterioare imense, roșii și lucioase care, în contrast cu părul negru, ies extrem de tare în evidență. Nu au o perioadă specifică de împerechere și au nevoie de fundurile lor impresionante pentru a atrage un număr cât mai mare de parteneri. Primatele din specia Macaca nigra au parteneri sexuali multipli iar contactul sexual se produce doar atunci când femela își etalează organul sexual impresionat prin fața masculului. Sunt pe cale de disparție.

Viermele-phallus

Viermele marin din specia Urechis unicinctus (cunoscut și ca peștele-penis-coreean) e considerat o delicatesă în China, Japonia dar mai ales in Coreea de Sud; viermii sunt consumaţi cruzi.

Exista și Priapulida (Priapulus caudatus), tot un vierme marin, care a fost descoperit și ca fosilă și ar data din Cambrianul Mijlociu (a început cu 513 milioane de ani în urma și s-a sfârșit cu 499 de milioane de ani în urmă).

Șarpele-phallus

Amfibianul este atât de puțin dezvoltat pe scara evolutivă încat nu are plămâni, artere, vene sau ochi. Şase exemplare ale acestei specii au fost descoperite pe fundul râului Madeira din Rondonia, în nordul Braziliei, în noiembrie 2011. Biologii nu știu cum respiră. Unii speculează că ar respira prin pielea extrem de subțire și fină; se hrăneşte cu peşti mici şi viermi, dar nimic nu este încă dovedit.

E o specie de şarpe fără ochi denumită Atretochoana eiselti. Nu sunt reptile şi sunt înrudite cu salamandrele şi broaştele.

Amazonul este o cutie cu surprize când vine vorba de reptile şi amfibieni. Mai sunt multe de descoperit, a spus biologul Julian Tupan, de la San Antonio Energy.

Alte surse susțin că a fost descoperită specia în anul 1968.

Sursa fotografii: https://www.roportal.ro/articole/despre/cinci_animale_care_dovedesc_ca_si_natura_are_simtul_umorului_6607/

HAPPY WEEKEND! Editia 33 

Happy Weekend! (31) - Omul este un primat

foto: wikipedia.org

De ce țipă unii în timpul actului sexual?

Cercetătorii afirmă că așa își marchează ultima cucerire. Cel puțin așa spun că se manifestă maimuţele bonobo (cimpanzei pitici), conform site-ului metro.co.uk (se pare ca aceste maimuțe au un caracter foarte asemănător cu al omului – sau invers)

Cercetătorii de la Universitatea St. Andrews din Scoţia au concluzionat că o partidă de sex mai gălăgioasă între maimuţe bonobo înseamnă că unul dintre parteneri este de o clasă socială superioară.

De asemenea, plânsul uneia dintre primate a fost asociat cu statutul social al partenerului. Cu cât partenerul e mai popular, cu atât sesiunea de plâns e mai gălăgioasă.

Femelele bonobo cresc în rang formând grupuri cu alte femele dar şi cu masculi, deci a avea prietene puternice şi a te laudă cu asta contează, spune doctorul Zanna Clay.

”Ca și la oameni, sexul între maimuţe bonobo nu este doar pentru reproducţie, ci şi pentru prietenii, relaţii, legături şi pentru a păstra o imagine de putere în faţa altora”, a adăugat doctorul.

Cercetătorii au studiat primatele un an de zile până au ajuns la aceste concluzii.

*

Omul este un primat, chiar dacă unul dotat cu o cultură deosebit de dezvoltată. Și din acest punct de vedere trebuie studiat, în același mod în care observăm și celelalte specii animale - consideră Frans de Wall, unul dintre cei mai cunoscuți specialisti în domeniul “primatologiei”.

[…] Prin natura lui, omul închide în sine violența cimpanzeilor și bunătatea bonobo-ului, cele două specii luate în considerație în cartea Our inner ape a lui de Waal, despre natura umana.

Poți să scoți maimuța din junglă, dar nu și jungla din maimuță, scrie el. […]

*

- De ce are maimuța nările mari?

- Pentru că are degetele groase.

Happy Weekend!