Fratii melci. Salvam papusi

Lumea – sau vremea – în care a fost teleportată era foarte diferită de a ei. Sesizase o diferență esențială, considera ea: femeile păreau a nu trăi în umbra bărbaților.

Copiii și jucăriile, deși altfel, erau copii și faptul o bucura, chiar dacă păpușile pe care le-a întâlnit erau elegante și mult mai frumoase decât cele considerate foarte frumoase în timpul ei. Ea, fiind una dintre acelea dorite de mai toate fetițele, se simțea puțin tristă pentru că aici era privită ca o ciudățenie. Cum ar fi privit copiii din timpul ei jucăriile de aici! Oh! Cât de mult i-ar plăcea să le vadă uimirea din ochii lor strălucitori. Era sigură că în foarte scurt timp și copiii aceia ar fi început să desfacă aceste jucării ciudate pentru a vedea ce au înăuntru. Da: copiii vor fi copii în orice timp, în orice lume – cu unele excepții, poate.

Cu o mie de întrebări în căpșorul ei, Vivi nu mai era sigură dacă a venit aici pentru a aduce un mesaj sau pentru a prelua unul. Oricum ar fi, când va fi timpul să plece, va avea ce povesti. Într-un fel, abia aștepta.

Descoperise o carte a cărei copertă i-a atras atenția. O carte de dimensiuni mari și prin comparație cu ea dar și prin comparație cu alte cărți: Trei povești minunate, de Regina Fabiola (copertă și ilustrații: Coca Crețoiu-Șeinescu)

Destul de greu, luptându-se cu paginile, a reușit să citească cele trei povești. Aproape epuizată de la întorsul paginilor s-a așezat pe un pled, să savureze cele citite, când – ce să vezi?! - de locul unde ședea se apropiau doi melci care păreau că se plimbă ținându-se de mână (dacă melcii ar avea mâini).

Una dintre poveștile din carte era despre doi melci frați! Și iată, doi melci în apropiere, iviți de nicăieri! Nu-i mai părea ciudat pentru că totul în această lume era altfel decât în lumea de unde venea. A privit spre melci zâmbind, curioasă unde s-or duce și ce și-or zice... Dacă sunt cei din poveste știe, deja, despre ce e vorba.

Poate doar i s-a părut, dar unul dintre melci – cel mărișor – a privit spre ea cu ochișorii lui bulbucați și i-a transmis că sunt frați și că merg în căutarea cuiva care i-ar putea ajuta să rezolve o problemă pe care o are frățiorul lui cel mic, Yogo.

Vivi și-a dorit, în gând, să-i poată ajuta, iar melcul Kiyi – așa se prezentase – a răspuns, înainte că ea să-și termine gândul, că nu îi poate ajuta, dar i-ar plăcea să-i însoțească, să mai schimbe o „vorbă” și, dacă va fi cazul, să-i protejeze după puterile ei.

Frații melci – Kiyi și Yogo – și-au văzut de drum însoțiți de Vivi.

Vivi cunoștea ce urma – îi era clar că frații melci sunt cei din povestea pe care o citise în cartea editată în anul 1976 și aleasă – de cine știe cine – să fie trezită la viață pentru etapa se conturează un personaj, din programul Salvăm păpuși desfășurat în țara Provocări verzi. Cum de știa ea despre program... Asta nu-i era prea clar, dar nici nu-și obosea mintea – ce trebuie să afle va afla, la un moment dat.

Cum am confecționat frații melci

Din resturile de material rămase de la covorașul împletit am decupat forma melcului, după desenul copiat din carte cu foaie de calc.

Am pus materialul în două și am tăiat; am cusut pe margine, am întors materialul pe față și am umplut forma cu melană. Ochii sunt lipiți pe bucățele de sârmă – la fel și antenele, care au la vârf mărgeluțe de nisip maro. Sârma am introdus-o la un capăt în material și am lipit-o, sa aibă rezistență. Am folosit marker permanent negru pentru linia de demarcație a pieptului și pentru gură.