Fratii melci. Salvam papusi

Lumea – sau vremea – în care a fost teleportată era foarte diferită de a ei. Sesizase o diferență esențială, considera ea: femeile păreau a nu trăi în umbra bărbaților.

Copiii și jucăriile, deși altfel, erau copii și faptul o bucura, chiar dacă păpușile pe care le-a întâlnit erau elegante și mult mai frumoase decât cele considerate foarte frumoase în timpul ei. Ea, fiind una dintre acelea dorite de mai toate fetițele, se simțea puțin tristă pentru că aici era privită ca o ciudățenie. Cum ar fi privit copiii din timpul ei jucăriile de aici! Oh! Cât de mult i-ar plăcea să le vadă uimirea din ochii lor strălucitori. Era sigură că în foarte scurt timp și copiii aceia ar fi început să desfacă aceste jucării ciudate pentru a vedea ce au înăuntru. Da: copiii vor fi copii în orice timp, în orice lume – cu unele excepții, poate.

Cu o mie de întrebări în căpșorul ei, Vivi nu mai era sigură dacă a venit aici pentru a aduce un mesaj sau pentru a prelua unul. Oricum ar fi, când va fi timpul să plece, va avea ce povesti. Într-un fel, abia aștepta.

Descoperise o carte a cărei copertă i-a atras atenția. O carte de dimensiuni mari și prin comparație cu ea dar și prin comparație cu alte cărți: Trei povești minunate, de Regina Fabiola (copertă și ilustrații: Coca Crețoiu-Șeinescu)

Destul de greu, luptându-se cu paginile, a reușit să citească cele trei povești. Aproape epuizată de la întorsul paginilor s-a așezat pe un pled, să savureze cele citite, când – ce să vezi?! - de locul unde ședea se apropiau doi melci care păreau că se plimbă ținându-se de mână (dacă melcii ar avea mâini).

Una dintre poveștile din carte era despre doi melci frați! Și iată, doi melci în apropiere, iviți de nicăieri! Nu-i mai părea ciudat pentru că totul în această lume era altfel decât în lumea de unde venea. A privit spre melci zâmbind, curioasă unde s-or duce și ce și-or zice... Dacă sunt cei din poveste știe, deja, despre ce e vorba.

Poate doar i s-a părut, dar unul dintre melci – cel mărișor – a privit spre ea cu ochișorii lui bulbucați și i-a transmis că sunt frați și că merg în căutarea cuiva care i-ar putea ajuta să rezolve o problemă pe care o are frățiorul lui cel mic, Yogo.

Vivi și-a dorit, în gând, să-i poată ajuta, iar melcul Kiyi – așa se prezentase – a răspuns, înainte că ea să-și termine gândul, că nu îi poate ajuta, dar i-ar plăcea să-i însoțească, să mai schimbe o „vorbă” și, dacă va fi cazul, să-i protejeze după puterile ei.

Frații melci – Kiyi și Yogo – și-au văzut de drum însoțiți de Vivi.

Vivi cunoștea ce urma – îi era clar că frații melci sunt cei din povestea pe care o citise în cartea editată în anul 1976 și aleasă – de cine știe cine – să fie trezită la viață pentru etapa se conturează un personaj, din programul Salvăm păpuși desfășurat în țara Provocări verzi. Cum de știa ea despre program... Asta nu-i era prea clar, dar nici nu-și obosea mintea – ce trebuie să afle va afla, la un moment dat.

Cum am confecționat frații melci

Din resturile de material rămase de la covorașul împletit am decupat forma melcului, după desenul copiat din carte cu foaie de calc.

Am pus materialul în două și am tăiat; am cusut pe margine, am întors materialul pe față și am umplut forma cu melană. Ochii sunt lipiți pe bucățele de sârmă – la fel și antenele, care au la vârf mărgeluțe de nisip maro. Sârma am introdus-o la un capăt în material și am lipit-o, sa aibă rezistență. Am folosit marker permanent negru pentru linia de demarcație a pieptului și pentru gură.

Vivi mesagera. Salvam papusi

Când călătorii în timp – și spațiu – au auzit că se pregătește o nouă serie a jocului Salvăm păpuși au sunat adunarea. Jocul se desfășoară tot în țara - și timpul - Provocărilor verzi și voiau ca de această dată să participe și reprezentanți de-ai lor.

Vivi, o blondină de pe la începutul secolului XX, a auzit și ea vestea.

Se număra printre cei aleși la un moment dat să călătorească în timp. Până acum n-a avut ocazia. Probabil nici acum n-ar fi plecat dacă nu insista pe lângă responsabili să trimită și ei pe cineva cu un mesaj pentru cei din anul 2023. Zis și făcut. Au ales mesajul și-au pregătit-o pe Vivi.

Blondina s-a rematerializat destul de greu. Nu se așteptase. Discutând cu unii dintre cei care veneau din „viitor” în timpul ei – cu vreun mesaj sau vreo misiune – a înțeles că nu-i deloc complicată teleportarea. Ușoară dezorientare la sosire, poate și/sau ușoară amețeală, dar cu recuperare rapidă. Ea a ajuns bucăți! A durat ceva până s-a rematerializat, la o margine de oraș, într-un hambar părăsit în câmp.

Noroc că au venit după ea ceilalți! Exceptând identitatea și faptul că e la prima călătorie în timp, Vivi nu-și amintea aproape nimic.

Acum ședea, liniștită, într-o cameră amenajată special pentru ea, și încerca să-și amintească mesajul pe care-l avea de transmis, dar mai mult derula în gând tot ceea ce văzuse – lucruri și comportamente care i-au produs o mare mirare! Se vede după ochi cât de mare îi este mirarea.

*

Vivi e lucrată din material-vâscoză. Am ales materiale care să nu necesite călcare și care să nu se deșire la lucrat.

Tiparul pentru corp e desenat cam la nimereală, ajustat să se potrivească. Am desenat o formă umană și am decupat pe contur.

Corpul e umplut cu melană (la fel și capul); am introdus și sârmă subțire, moale, pentru ca păpușa să aibă mobilitate. Arată ca și cum ar fi stat pe grătar pentru că nu m-am gândit să cos fața materialului ca fiind dosul.

Părul este din fire de mohair (am lipit cu silicon)

Pentru rochie am folosit tiparul corpului, conturând la distanță de circa un cm, ignorând forma picioarelor. Pe brâu e cusută o floricică lucrată din mărgeluțe de nisip.

Covoras impletit. Reciclare textile

Modificarea unor haine, pentru a le da o viață nouă, m-a pasionat din tinerețe – cred că din cauza hainelor banale pe care le găseam prin magazinele „comuniste” și care-mi păreau a fi un fel de uniforme în culori, cel mai adesea, terne.

În timp, am transformat multe haine. Unele haine lungi le-am scurtat, la un moment dat; unele rochii le-am transformat în cămăși, bluze, topuri (după ce mă săturăm de ele sau dacă sufereau vreun accident), din geci am făcut veste, din blugi lungi am făcut blugi scurți, centuri, genți sau sacoșe, din fâșuri am făcut și haine pentru câini s.a.m.d.. Hainele care nu puteau fi transformate și de care mă plictisisem le-am spălat, le-am tăiat (unele) și le-am folosit ca umplutură pentru perne decorative sau pentru șerpi împotriva curentului pe sub uși.

Din astfel de haine care nu mai puteau fi purtate și nici transformate, am făcut și covorașe împletite, cum este cel pe care îl prezint la jocul Transformări creative –februarie 2023, unde tema lunii este despre transformarea unor haine care nu mai corespund, despre folosirea unor resturi de materiale etc.. Este un joc prin care ne dorim să contribuim – chiar și numai un strop - la protejarea planetei de unele deșeuri textile.

Covorașul meu împletit are diametrul de 30 cm, și e făcut dintr-o bluză și un tricou.

Nu e chiar rotund deoarece nu am cusut fâșiile ci le-am înnodat, să lucrez mai repede. Fâșiile au circa 4 cm lățime și sunt împletite câte trei; șnururile obținute le-am rotit în jurul centrului – am vrut să iasă oval (cum ieșiseră multe altele înainte) dar nu știu de ce n-a vrut să fie oval. Pe dos am cusut o bulină tăiată dintr-un rest de material de la o rochie transformată în cămașă.

Îl voi așeza sub un ghiveci, la primăvară, când scot plantele în balcon.

Reciclarea, reutilizarea textilelor vechi

Refolosirea, reciclarea hainelor vechi, a resturilor de materiale sună a fi o idee bună pentru a scuti mediul de multe deșeuri.

Unele obiecte din textile pot fi refolosite mai puțin: prosoapele, lenjeriile de pat, ca exemple – le-am găsit și acestora un rost când și-au pierdut proprietățile, să zic așa; am folosit prosoapele pentru a șterge câinii pe picioare (când plouă sau e noroi), iar din lenjeriile de pat am făcut așternuturi pentru culcușul câinilor și/sau pisicilor. Unele le-am folosit în loc de mop (mai ales în anii în care mopul nu era ceva ce avea toată lumea în România).

La noi nu cred că există locuri unde să ducem textilele vechi (sau pantofi, genți etc. vechi). Îmi amintesc vremea în care auzeam pe afară strigându-se „cumperem haine vechi!” (adică, la acea vreme – până în 1990 – erau reciclate hainele vechi sau cei care le cumpărau le revindeau pe undeva?)

Cică (am văzut într-un documentar) se aruncă, anual, milioane de tone de haine! (la nivel mondial). Dar nu-i ușor să fie reutilizate sau reciclate... Multe sunt vândute sau donate, dar cele vechi și uzate ajung tot la gunoi. Atunci când nu ajung, totuși, la gunoi, sunt folosite în industrie, pentru a crea energie (prin ardere) – dar trebuie avute în vedere și specificațiile diverselor materiale... Ce nu e revândut, donat, reciclat e trimis din țările dezvoltate în țările cu economii slabe, unde vor împovăra și mai mult respectivele economii – altfel spus: unele țări ajung groapă de gunoi (și) pentru hainele vechi ale celor din statele dezvoltate.

Magazine cu haine second hand

Nu-mi place să cumpăr din astfel de magazine, și nu pentru că nu aș purta haine de care cineva nu mai are nevoie (din cine știe ce motive), ci pentru că nu știu cine le-a purtat, dar mai ales pentru că în aceste magazine persistă un miros urât (în cele în care am intrat eu de-a lungul timpului: vreo trei, cred). În aceste magazine am văzut expuse pentru vânzare și lucruri teribil de compromise! Tricouri pătate, cămăși tocite la manșete și guler, pantaloni aproape găuriți de atâta purtat, pantofi scâlciați și tot așa. Din ce știu eu, legea nu permite să fie vândute astfel de obiecte, și totuși sunt expuse la vânzare... Probabil că nu se vor vinde, deci vor ajunge... la gunoi (în România, nu în statul de unde au fost aduse).

Înainte vreme existau în oraș consignații unde oamenii puteau duce – pe lângă multe alte obiecte - unele haine pe care nu le mai purtau, dar care erau aproape noi. Azi mai sunt câteva consignații, dar nu primesc haine – acolo unde sunt primite există condiția să fie noi și să aibă... eticheta! (nu eticheta de pe dos, unde sunt unele indicații despre felul materialului și cum trebuie întreținut)

Refolosirea, reciclarea textilelor vechi, ieșite „din modă” etc. pare un lucru bun – în parte, chiar este – dar toate aceste vechituri tot la gunoi vor sfârși într-o zi. Din documentarul amintit mai sus am reținut că numai 10-20% din cantitatea de textile este vândută sau donată; celelalte textile... pe piața statelor în care politicienii, în special, sunt profund dezinteresați să oprească acest import (vameșii și alții de gen urmează în al doilea rând).

Reciclarea a două bluze nu e nici măcar picătură de apă în ocean – e mult mai puțin (toți cei care reciclează la acest nivel ar reuși să umple cel mult un degetar cu reciclarea lor).

Presiunea modei

Foarte mulți oameni – în special cei tineri și foarte tineri – vor să fie la modă, imaginându-și că astfel sunt în rând cu lumea moderna; ei sunt într-un rând, sunt la modă, dar nu-și dau seama că sunt în rând cu turma. Atunci când cei mai mulți poartă pantaloni cu turul căzut, tricouri albe și bretele (să zicem) ei sunt la modă (așa au stabilit unii care vor să-și vândă produsele) dar sunt și în uniformă, sunt la fel ca mulți alții - vor să fie diferiți și devin la fel (sau, poate simt nevoia să fie acceptați într-un grup anume și altfel nu ar fi acceptați)... Sigur, unora le vin bine anumite haine iar pe alții îi fac să arate caraghios aceleași haine, dar nu le pasă, cât timp sunt la modă. Treaba lor, nimic greșit, dar un astfel de comportament nu e tocmai potrivit atunci când vrei să salvezi Planeta Albastră sau... să fii original, să nu faci parte dintr-un tipar dat. Hm. Nu mi-a zis nimeni că cei care cumpără haine, cu un fel de disperare, vor să salveze planeta sau vor să fie originali. De ce mi-oi fi dat cu părerea? Pentru că pot?

Cât timp există frenezia unora de a cumpăra haine noi, multe haine noi, pe care apoi le aruncă, pur și simplu, nu se va rezolva ceva. Și această frenezie va exista cât timp există oameni pe Terra și... case de modă care fac moda.

Pe scurt: Terra nu va scăpa de excesul de textile inutile. Nu-mi ziceți pesimistă! Sunt cât se poate de realistă. Fără a pune mare preț pe statisticile unora și altora cred că neuronul personal dispune de un strop de logică și îmi pot da seama cât de mari sunt consumurile pentru a produce haine, încălțăminte și multe altele, cât de toxic este să distrugi prin ardere cârpe (mai ales cele din materiale sintetice) s.a.m.d..

Pe de altă parte, reducerea drastică a fabricilor, atelierelor etc. unde sunt lucrate aceste obiecte înseamnă reducerea drastică a locurilor de muncă – mai ales în cazul atelierelor unde nu sunt folosite mașinile industriale. Industrializarea reduce oricum numărul locurilor de muncă, fie că munca e bine plătită, fie că munca este prost spre foarte prost plătită – muncitorii fiind, în acest al doilea caz, aproape sclavi.

Nu e splendid acest cerc vicios: consum exagerat – poluare la greu; consum redus – reducere locuri de muncă?