Tombucula. Carte reconditionata

Dintre cărțile deteriorate – mai mult sau mai puțin – am ales să recondiționez una la care mă gândesc de ceva timp dar... nu a fost momentul (erau altele de făcut, nu aveam chef, nu aveam materiale, nu aveam... inspirație).

Cu ocazia jocului Salvăm cărți, am ales să pun coperți unei cărți cu o poveste în versuri: Tombucula, scrisă de Ion Calovia (nu știam titlul cărții, autorul, editura când am început să lucrez – doar data apariției îmi era cunoscută: 1957).

Tombucula e un copil curajos care trăiește într-un ținut ciudat...

(...) Uite, după cât se știe, / Toată țara-i o câmpie / Galbenă - / De bună seamă / Ca o tavă de aramă. / Căci pământul, gol și-uscat, / De călduri e-mpresurat.

Deci degeaba dorul duce / Gândul către umbra dulce. / N-ai să nimerești, cât pare, / Într-o plasă de răcoare. / Sunt și-aici copaci, vezi bine, / Care m-au uimit pe mine: / Palmieri atât de-nalți / Ca-ntr-o țară de giganți. / Au în vârf un pămătuf / Ce stă moale în zăduf, / Iar de-acolo frunza sumbră / Nu aruncă pic de umbră. (...)

Puteam să nu copiez descrierea țării, dar noh, să fie atmosferă. Nu mai scriu și despre cele numai două anotimpuri și despre colibe sau despre dihănii mari și mici care se strecoară pe ici-colo mai ales noaptea, și nici de omul alb și de omul negru pe care primul îl vrea sclav – doar am amintit.

Confecționare copertă

Cartea e cam de dimensiunea unei coli A4, are 70 de pagini și ilustrații alb-negru (în creion, să zic așa). De pe unele pagini am reușit să șterg semnele făcute cu creionul (de mine? de alții?), dar nu de pe toate și nici cu petele de pe prima pagină n-am prea avut ce face, așa că... le-am lăsat.

Pentru coperți am folosit o filă de carton – ambalaj al unei lenjerii de pat; a trebuit să tai din carton doar un centimetru (circa). L-am îndoit la jumătate și am făcut mulajul” cotorului cărții, apoi am făcut trei găuri, pentru a prinde coperțile cu un șnur portocaliu subțire și lucios – adezivul pe care-l am (prenadez) nu e tocmai potrivit și coperțile s-ar desprinde destul de repede când cartea e citită (nu e ca și cum ar mai citi cineva, prea curând, această carte, dar dacă tot fac un lucru să-l fac bine – laudă-te gură că de nu te strici).

Pentru că avea ilustrație și scris pe o față, cartonul pentru coperți l-am acoperit cu câte o coală A4 albă peste care am lipit hârtie galbenă, cu dungi fine – ambalaj de la un buchet de flori. Să fi lipit numai coala albă nu era ok pentru că se vedeau și scrisul și ilustrația de pe carton.

După ce-am lipit ce era de lipit am montat coperta și am imitat una dintre ilustrațiile din carte folosind creion chimic, să nu se curețe prea ușor (aș fi folosit lac transparent, dar nu mai am).

Despre cartea recondiționată

Zis și făcut coperți dar... Poantă bună! Cum se numește cartea și cine a scris-o?! Lipsindu-i coperta-față (și prima pagină) habar nu aveam ce am recondiționat. Dă-i și caută pe marele internet! A fost destul de complicat, dar am reușit să culeg câteva informații despre autor. Habar nu aveam că există acest autor! Mdeh! Și pentru că am aflat, transcriu aici informațiile.

Tombucula (1957) se numește cartea (știu, mă repet) și e scrisă de Ion Calovia, pseudonimul literar al actorului Ion Marinescu (apare și ca Jean Marinescu, așa cum anul nașterii apare a fi 1919 - într-un număr al Revistei literare din octombrie 1971).

Date biografice Ion Calovia

Ion Calovia s-a născut în Călărași, la 14 octombrie 1929, în familia unui avocat. Liceul îl termină în orașul natal, apoi urmează cursurile conservatorului Regal de Artă Dramatică din București, pe care le termină în 1942. Din anul 1950 începe să scrie, și să traducă (din limba rusă), literatură pentru copii și tineret. Scrie câteva volume, colaborează la diverse reviste literare scriind adaptat vremurilor și condițiilor ideologice (epoca lui Gheorghe Gheorghiu-Dej). În câteva proze temele sunt copiii și vietățile mici, dar și în acestea se simte propaganda specifică vremii. În Tombucula se simte mai puțin, pentru că e despre eliberarea sclavilor, despre libertate și egalitate pentru toți, indiferent de culoarea pielii.

Ion Calovia a mai scris între altele: Moș Gerilă (1956), Cocostîrcul galben (1958), Întîmplări de peste zi (1963), Cîntecul dimineții (1965), Drumul cu primăveri (1966); Cărăbușul, Bătrîna, Ce a povestit strungul, Lingura uriașă, Uniforma, Poveste de toamnă, Pusculita cîntătoare, Porumbelul călător (nu cunosc anii publicării acestor scrieri pentru că autorul articolului de unde am cules informațiile nu i-a amintit):

http://ce-am-mai-citit.blogspot.com/2015/08/ion-calovia-intamplari-de-peste-zi.html

Alte surse pentru info:

http://www.bibliotecadeva.eu/periodice/romlit/1971/10/romania_literara_1971_10_41.pdf

https://grafimetria.ro/scriitor/calovia-ion/

P.S.

Am uitat să rog o prietenă să scrie titlul și autorul pe copertă, dar mai e timp. Scrisul meu e tare... nereușit.

N-am respectat întocmai regulamentul jocului: am uitat sa fotografiez mesagera Vivi...

Scene din poveste. Salvam papusi

A fost odată ca niciodată...

Frații melci, Kiyi și Yogo, se iubeau foarte mult și erau nedespărțiți, dar de când Yogo se îmbolnăvise, Kiyi era mai mult trist și nu știa ce să mai facă pentru a-l ajuta pe frățiorul lui.

A vorbit cu vraciul Bufniță, dar acesta nu le-a fost de niciun folos real, așa că s-a hotărât s-o abordeze pe doamna Broască țestoasă care tocmai trecea pe lângă adăpostul lor din zid.

Vivi, mesagera, se hotărâse să nu fie prezentă la întâlnirea dintre frații melci cu doamna Broască țestoasă, dar era aproape și-i vedea cum discută.

Doamna Broască țestoasă știa că e pe-acolo și Vivi așa că l-a rugat pe Kiyi să-i transmită că se poate apropia – nu e ea țestoasa care să se teamă de-o păpușă.

Cu multă plăcere, Vivi s-a apropiat și s-a făcut comodă, întinzându-se pe burtă, să fie cât mai aproape de ei.

Kiyi a întrebat-o pe doamna Broască țestoasă dacă n-ar putea să facă pentru Yogo o învelitoare așa cum are ea. Doamna Broască țestoasă a spus că îl ajută pe Yogo cu plăcere, dar el va trebui să stea un timp sub carapacea ei și îi va pune pe spate o cochilie ușoară, așa ca pentru el. Cei doi melci n-au stat pe gânduri.

Când timpul de stat sub carapace a trecut, Yogo și doamna Broască țestoasă au revenit în locul unde îi așteptau Kiyi și Vivi.

Mare bucurie, mare, când cei doi frați s-au reîntâlnit.

Vivi era emoționată tare de marea dragoste dintre cei doi melci dar și de solidaritatea dintre specii. Să fie acesta mesajul pe care îl avea de transmis, și în lumea ei și în lumea unde era? Era un mesaj valabil pentru oricare lume, pentru oricare timp: dragoste și solidaritate.

Yogo era tare mândru de cochilia lui spiralată și molfăia cu poftă un fir de iarbă.

Kiyi nu mai putea de bucurie. În sfârșit, fratele lui avea un adăpost sigur de vreme rea. Cât despre el, care era puternic și obișnuit cu orice fel de greutăți, n-avea nevoie de nicio cochilie.

Cu toate acestea, tot Kiyi era întotdeauna cel care ieșea primul afară după ploaie, să privească în jur și să se asigure că e senin iar soarele va încălzi cărarea pentru fratele sau Yogo.

De atunci, melcii târâtori (...) ies încă și acum primii afară, pentru a pregăti calea pentru urmașii lui Yogo, melcii cu cochilie. (citat din poveste)

Așa am spus povestea lui Kiyi și Yogo din cartea Trei povești minunate, de Regina Fabiola.

O punere în scenă așa cum m-am priceput, pentru jocul Salvăm păpuși de pe blogul Provocări verzi.

(desenele sunt fotografii ale ilustrațiilor din carte)

Un nou personaj si recuzita. Salvam papusi

Cei doi melci, Kiyi și Yogo, sunt din alt timp, din altă lume – a aflat Vivi, mirată, însoțindu-i în drumul lor. Ea crezuse că povestea s-a transformat în realitate.

Cumva, trecutul s-a întrepătruns cu viitorul când ea era aici – poate așa trebuia să se întâmple? Îi era total neclară posibilitatea universurilor paralele, posibilitatea lumilor paralele... Dar trăia această posibilitate și se străduia să o înțeleagă – poate nu trebuia să înțeleagă, ci doar să accepte posibilitatea.

Frații melci erau pe drum pentru că Yogo a răcit rău când a căzut într-o băltoacă cu apă foarte rece...

Pentru a-l ajuta pe Yogo, la început Kiyi l-a acoperit cu o frunză, să-l ferească de răcoare, dar frunza a fost luată de vânt. 

Mai apoi, Kiyi a căutat un adăpost mai sigur și a găsit niște găuri într-un zid – în una din ele și-au și găsit adăpost frații melci; Kiyi a adunat frunze uscate făcând un culcuș călduros. Când Yogo s-a vindecat au ieșit la plimbare, pentru că era soare, era cald dar – vai! - soarele s-a ascuns și din cer a început să toarne cu găleata, iar Yogo a răcit din nou, pentru că n-a ajuns la timp în adăpost. Și atunci au plecat să-l caute pe vraciul Bufniță.

La un moment dat, după ce frații melci au vorbit cu vraciul Bufniță, și acesta nu prea i-a putut ajuta, Vivi a hotărât că e mai bine să îi lase pe cei doi frați singuri, dar să stea pe aproape, știind că o vor căuta pe doamna Broască țestoasă.

Ce-au vorbit cu doamna Broască țestoasă Vivi știa deja, din cartea de povești, dar se temea ca prezența ei să nu sperie țestoasa și, astfel, să schimbe trecutul, dând viitorul peste cap - mai ales viitorul lui Yogo.

De ce nu apare Vivi

Lucrând pe repede înainte am uitat sa fac o poza în care să apară, pe undeva, și păpușa-mesager Vivi... Așa că am inventat un motiv pentru ca ea să stea deoparte în acest episod.

Cum am confecționat broasca țestoasă și frunza

O frunză căzută trandafirului japonez am vopsit-o cu galben apoi am presat-o pe o bucată de mătase verde și am decupat pe contur frunza – după ce s-a uscat vopseaua.

Carapacea pentru broasca țestoasă e dintr-o cutie de cremă învelită într-o bucată de material rămasă de la covorașul împletit.

Capul, picioarele și coada - din materialul amintit mai sus - sunt umplute cu melană. Sunt croite separat și toate sunt lipite între cutia învelită și un carton verde. Ochii sunt albaștri – m-a amuzat să fac o broscuță cu ochi albaștri.

Broasca țestoasă e un nou personaj în serialul Salvăm păpuși, iar frunza e recuzita – recuzita fiind tema cu numărul trei din jocul găzduit pe blogul Provocări verzi. 

Broscuța cu ochi albaștri apare aici pentru că ideea unui alt personaj - alături de cel principal - nu e respinsă.

Fratii melci. Salvam papusi

Lumea – sau vremea – în care a fost teleportată era foarte diferită de a ei. Sesizase o diferență esențială, considera ea: femeile păreau a nu trăi în umbra bărbaților.

Copiii și jucăriile, deși altfel, erau copii și faptul o bucura, chiar dacă păpușile pe care le-a întâlnit erau elegante și mult mai frumoase decât cele considerate foarte frumoase în timpul ei. Ea, fiind una dintre acelea dorite de mai toate fetițele, se simțea puțin tristă pentru că aici era privită ca o ciudățenie. Cum ar fi privit copiii din timpul ei jucăriile de aici! Oh! Cât de mult i-ar plăcea să le vadă uimirea din ochii lor strălucitori. Era sigură că în foarte scurt timp și copiii aceia ar fi început să desfacă aceste jucării ciudate pentru a vedea ce au înăuntru. Da: copiii vor fi copii în orice timp, în orice lume – cu unele excepții, poate.

Cu o mie de întrebări în căpșorul ei, Vivi nu mai era sigură dacă a venit aici pentru a aduce un mesaj sau pentru a prelua unul. Oricum ar fi, când va fi timpul să plece, va avea ce povesti. Într-un fel, abia aștepta.

Descoperise o carte a cărei copertă i-a atras atenția. O carte de dimensiuni mari și prin comparație cu ea dar și prin comparație cu alte cărți: Trei povești minunate, de Regina Fabiola (copertă și ilustrații: Coca Crețoiu-Șeinescu)

Destul de greu, luptându-se cu paginile, a reușit să citească cele trei povești. Aproape epuizată de la întorsul paginilor s-a așezat pe un pled, să savureze cele citite, când – ce să vezi?! - de locul unde ședea se apropiau doi melci care păreau că se plimbă ținându-se de mână (dacă melcii ar avea mâini).

Una dintre poveștile din carte era despre doi melci frați! Și iată, doi melci în apropiere, iviți de nicăieri! Nu-i mai părea ciudat pentru că totul în această lume era altfel decât în lumea de unde venea. A privit spre melci zâmbind, curioasă unde s-or duce și ce și-or zice... Dacă sunt cei din poveste știe, deja, despre ce e vorba.

Poate doar i s-a părut, dar unul dintre melci – cel mărișor – a privit spre ea cu ochișorii lui bulbucați și i-a transmis că sunt frați și că merg în căutarea cuiva care i-ar putea ajuta să rezolve o problemă pe care o are frățiorul lui cel mic, Yogo.

Vivi și-a dorit, în gând, să-i poată ajuta, iar melcul Kiyi – așa se prezentase – a răspuns, înainte că ea să-și termine gândul, că nu îi poate ajuta, dar i-ar plăcea să-i însoțească, să mai schimbe o „vorbă” și, dacă va fi cazul, să-i protejeze după puterile ei.

Frații melci – Kiyi și Yogo – și-au văzut de drum însoțiți de Vivi.

Vivi cunoștea ce urma – îi era clar că frații melci sunt cei din povestea pe care o citise în cartea editată în anul 1976 și aleasă – de cine știe cine – să fie trezită la viață pentru etapa se conturează un personaj, din programul Salvăm păpuși desfășurat în țara Provocări verzi. Cum de știa ea despre program... Asta nu-i era prea clar, dar nici nu-și obosea mintea – ce trebuie să afle va afla, la un moment dat.

Cum am confecționat frații melci

Din resturile de material rămase de la covorașul împletit am decupat forma melcului, după desenul copiat din carte cu foaie de calc.

Am pus materialul în două și am tăiat; am cusut pe margine, am întors materialul pe față și am umplut forma cu melană. Ochii sunt lipiți pe bucățele de sârmă – la fel și antenele, care au la vârf mărgeluțe de nisip maro. Sârma am introdus-o la un capăt în material și am lipit-o, sa aibă rezistență. Am folosit marker permanent negru pentru linia de demarcație a pieptului și pentru gură.