Se afișează postările cu eticheta ne_e_sila. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ne_e_sila. Afișați toate postările

2021-01-15

De la Mihai Eminescu citire

În cultul nostru pentru străini și nepăsarea de ce e național am lăsat nu numai să se facă ca naționalii noștri să fie înlăturați de cătră străini prin simplul efect al abilității reale a străinilor, dar am făcut tot pentru a susține pe străini și industria străină. Nu era întreprindere, nu era licitație pentru procurare de obiecte pentru diferitele servicii ale statului, pentru armată între altele, la care să nu fie admis pe pămînteni deopotrivă cu oricare străin ce s-ar fi prezentat și să nu se fi acordat concesiunea străinului pentru... pentru că acesta ar fi lăsat cu preț mai ieften. Nu ne preocupăm că industriașul și comerciantul român contribuie la toate sarcinele de tot felul ale statului și trebuia a fi preferit, că străinul ce se prezenta nu justificase nici cunoștința specială, nici solvabilitatea, nici în fine dacă concesiunea se mai putea îndeplini întocmai de către concesionarul străin după condițiile contractului cu prețul stipulat. Concesionarul caută a lua concesia oricum, căci știe că prin falsificare, prin înșelăciune va pune lucrurile pe cale bună. (...)
Astfel, preferându-se străinii, statul le-a oferit acestora putință de-a mînui capitalul public, veniturile bugetului statului, al județelor și al comunelor.
(mai 1879)
Unul din defectele cele mai mari ale noastre e că, departe de a ne ocupa cu fondul lucrărilor, credem că (e) deajuns să avem numai forma lor, asemenea copiilor cari, voind a-și face o florărie, smulg plante din câmp și le așează fără rădăcini în straturi, improvizîndu-și pentru cîteva ceasuri o grădină, în aparență frumoasă, însă fără de trăinicie. Nerăbdători cum suntem, nu ne-am deprins a cunoaște cumcă lucrurile luate din temei ar fi și mai trainice și mai folositoare și totodată cu mult mai ieftine decît mulțimea de forme goale care, neavînd înțeles și vitalitate, cer mereu muncă de Sizif de a fi reînnoite.
(26 septembrie 1878)

din Ne e silă (scrieri politice), de Mihai Eminescu (n.15.01.1850 – d. 15.06.1889)
foto: wikipedia

2014-01-15

Ca la noi la nimenea

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în Botoșani. A fost poet, prozator, dar și jurnalist, un bun observator al realității românești de atunci.

A debutat în ianuarie 1866, cu poezia La mormântul lui Aron Pumnul, publicată într-o broșură numită Lăcrămioarele învățaceilor gimnagiaști. Aron Pumnul i-a fost profesor de limba română în gimaziu.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare. A fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.

Citind azi articolele publicate de el în presa vremii, parcă-parcă, recunoaștem realitatea de azi. Să nu se fi schimbat nimic în viața (și mentalitatea) cetățenilor români?


Ca la noi la nimenea

Proverbul acesta, moștenit din moși strămoși, e rezultatul unei dureroase istorii, în cursul căreia poporul nostru, pierzând orice speranță de îndreptare, ia lucrurile mai mult în bătaie de joc, ca și când lui Dumnezeu i-ar fi plăcut să drapeze tragedia sorții noastre cu foarte multe scene comice.

Realitatea tragică a vieții noastre de stat e nespusa mizerie a populațiunilor de jos, e stoarcerea lor prin nemăsuratele clase improductive, compuse mai cu seamă din străini, e ușurința și lipsa de caracter în viața publică, e putrejunea bizantină a puilor de fanarioți care, sub masca interesului general, fură de sting, fie pe calea diurnelor și lefilor nemeritate, fie prin arendarea moșiilor statului, fie pe alte mii de căi. […]

Autori care nu știu a scrie o frază corectă, oameni de stat cari nu pot justifica nici săvârșirea școalei primare, avocați fără știrea lui Dumnezeu, pictori orbi și sculptori fără mâini, generali care nu știu citi o hartă, subprefecți ieșiti din pușcărie, legiuitori recrutați dintre stâlpi de cafenele, jucători de cărți și oameni cu darul beției, caraghioși cari înaintea erei liberale vindeau bilete la café chantant, iată banda ocultă care guvernează azi România, banda care, până mai ieri republicană până la comunism, astăzi crează decorații împărțindu-le între ei cu profunzime; ieri voind să răstoarne pe Domn, azi îl titluiesc rege; ieri proclamând republică la Ploiești, azi joacă cu aceeași măiestrie pe lingușitorii Curții. […]

Administrațiunea unei țări formează un tot nedivizibil; […] când o bucată a mecanismului merge rău, toată sistema din care face parte sufere. […]

Ne-am plâns de escesele și de abuzurile comise în armată, ne-am plâns de cele comise în administrațiune; ar fi trebuit poate să începem prin a ne plânge de modul în care justiția, și mai cu osebire juzii instructori înțeleg a-și face datoria față cu delapidatorii, cu hoții, cu cei ce comit felurite abuzuri, și pe care celelalte ramuri de administrațiune îi trămit înaintea tribunalelor. […] un delapidator, un hoț dovedit, trămis înaintea justiției și achitat sau liberat prin ordonanță de neurmărire, este o mare încurajare, un puternic îndemn pentru alți hoți, pentru alți delapidatori. […]

Ne plângem că unii subprefecți fură și bat, că unii vameși fură, că unii perceptori și casieri fură. Așa este, din nenorocire. Dar, pe de altă parte, meargă oricine la ministerul de financie, și vază câți funcționari culpabili au fost dovediți și dați de aceste administrațiuni în judecată, și câți au fost condamnați. […]

Faptul e deplorabil; le arată o tristă stare morală, chiar la aceia a căror instrucțiune ne dădea dreptul să-i privim ca pe agenții cei mai activi ăi mai luminați ai rădicării nivelului moral în țară. […]

(12 septembrie 1878)

Din volumul “Ne e sila…”, Ed. Societății Soroc S.R.L., București 1991, p. 45 și următ.

2012-08-16

"Ne e silă"... scrieri politice, Mihai Eminescu

Mihai Eminescu

Nu demult, in toate statele Europei stipularea dobanzii era marginita: creditorul care si-ar fi stipulat dobanda nelegiuita era obligat de a restitui dobanda primita si pe langa aceasta el era si supus unor penalitati. Dar de pe la finele secolului trecut, legile contra uzurei au fost combatute si s-a cerut inlaturarea lor, ca fiind neutile. Intru combaterea legilor contra uzurei s-a sustinut ca statul n-ar interveni a regula relatiile creditului, acestea avand a fi regulate numai de particulari, fara nici un fel de amestec; ca e liber capitalul si exploatarea lui nu poate fi supusa unei restrictii din partea legiuitorului; ca moneta, nefiind decat o marfa, precum pretul marfei aseminea si marimea dobanzii are a se determina prin legea economica de cerere si oferta; ca aceasta lege si concurenta vor contribui la regularea dobanzei in mod normal si priincios, iar dupa inlaturarea oricarei restrictii legale se lasa a se spera micsorarea dobanzei. […]

In urma legilor de la 1848 si 1855 regulandu-se cesiunea agrara, taranii dobandira dreptul de proprietate si libertatea fara insa ca legiuitorul sa se fi gandit la masurile tutelare in vederea starii lor, si la masurile necesare pentru ridicarea lor morala si intelectuala, spre a putea sustine lupta mai ales cu capitalistul. Avand defecte morale, dedat betiei sau indemnat la betie chiar de speculanti, fara experienta, fara instructie si lipsit de protectia proprietarului de care fusese dezrobit, taranul e chemat a deveni prada uneltirilor uzurare a speculantilor la cari el e nevoit a se adresa. Insusi ministrul de justitie Glaser a zis ca trebuie sa fim cuprinsi de spaima cand ne inchipuim care poate fi starea intelectuala a multor persoane cu cari-si pot face speculantii manipularile cele mai de necrezut. Galitia e superioara Bucovinei sub raport intelectual. Ce trebuie insa sa fie in Bucovina? Cu ocazia aniversarii de 100 de ani a anexarii Bucovinei s-au publicat scrieri de ocazie care vroiau a arata cum toate progresele posibile s-au realizat in acea provincie, cum tot e in cea mai buna regula. […] Lipsit taranul astfel de instructie, nu ne putem mira ca el nu e in stare a pricepe socotelile si manipularile speculantului.

Datoriile ce contracteaza taranul in Galitia si in Bucovina nu sunt pentru scopuri economice, ci in mare parte ele sunt datorii de lux, de consumptiune. Carciuma e locul de predilectie in care se contracteaza datoriile. Taranul e invitat de speculant la carciuma, i se arata lucruri pentru femeie sau pentru copii si i se spune ca, daca el nu are mijloace spre a le cumpara sau spre a ospata la nunta sau la botez pe vecini dupa obiceiul de la tara, i se vor da pe credit lucrurile si bautura. Astfel se suscita trebuinte pe care taranul nu le poate satisface din mijloacele ce are. Pentru aseminea trebuinte se contracteaza datorii, se stipuleaza dobanzi pe luna, pe saptamana, se rafuieste socoteala din timp in timp, se adaoga si se socotesc dobanzi la dobanzi, se stipuleaza clauza penala si apoi se prezinta creditorul si debitorul la notar spre a incheia un act sau a i se cere debitorului o polita. Actul ce constata datoria cuprinde o suma care reprezinta de mai multe ori suma primitiva datorita.

Forma ce o prefera speculantul pentru constatarea datoriei e polita; se cere debitorului o polita; acea forma e placuta speculantului pentru ca ea ascunde manipularile uzurare, apoi din cauza procedurei sumare si din cauza ca debitorul  in general nu e in stare a se infatisa la tribunalul departat comercial spre a face contestatiile.

Ani munceste taranul cu nevasta si copiii spre a scapa de creditor, insa adeseori in zadar.
*

Prin legea din 1864 satenii au fost emancipati de claca si de dijma; pe langa libertate li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei mici parti de pamant pentru aratura si finat pentru cari insa ei sint obligati a plati o anuitate de despagubire. Legiuitorul nu a avut prevederea a recunoaste ca nu era destul a consacra libertatea si dreptul de proprietate pentru fostul clacas: in conditiile morale si intelectuale, in care se afla sateanul, in imprejurarile economice create ar fi trebuit a se lua masuri spre a-l instrui, spre a-l sustinea si a-l apara si mai ales a-i inlesni sumele de cari ar fi avut trebuinta pentru diferite cauze si la diferite ocaziuni. […]

Pentru locuitorul satean nu s-a facut insa nimic. Sateanul e lipsit de orice protectie si e lasat la prada, la bunul simt si bunul-plac a diferitelor categorii de functionari administrativi si judecatoresti si la discretiunea proprietarului, arendasului, a speculantului de la tara, la care e nevoit a se adresa in caz de trebuinta. Si trebuintele sunt multe. […]

In legea din 1868 se stipula ca pentru executarea unor obligatii private datornicul sa fie considerat ca un vinovat si executat manu militari. Si aceasta se petrece nu sub regimul Regulamentului Organic, ci sub regimul celei mai liberale Constitutii care garanteaza libertatile individuale si care recunoaste si sateanului dreptul pentru alegere de deputati, cari sa voteze, intre altele, legi ca legea  din 1868 […] si pentru justificare se invoca interesul producerii agricole, ca si cand aceasta ar fi reprezentata numai prin proprietari si arendasi. (1879)

**

Daca am fi intr-o tara, unde statistica sa nu fie tratata ca poezia, drept une nobile inutilite, ar fi o curioasa statistica de facut in statul roman astazi independent, adica statistica victimelor inegalitatii. […]

Cea dintii grije prin urmare a statului independent este ca, lasand d-o parte orice fraza, sa caute a aduce cat mai degraba imbunatatiri in administratie. Mai intai de toate este de neaparata trebuinta pentru acest scop ca agentii inferiori ai statului  sa nu mai fie recrutati de prin cafenelele oraselor in virtutea nici unui alt titlu decit ca au facut parte din canalia electorala sau ca a fost prigonit de “reactiune”.

Sunt oameni carora li s-a dat la discretie soarta si dreptatea populatiei cutarei sau cutarei localitati tocmai fiindca sub guvernul conservator au fost turburatori ai ordinii publice sau chiar fiindca au fost tiriti pe atunci la judecatorul de instructie pentru delicte de drept comun. De la astfel de oameni, cari sunt pacatuiti tocmai pentru netrebnicia lor, nu se poate astepta fireste sa inteleaga cuvintele datorie si morala.

Indreptarea care se cere insa nu o poate astepta un om cu judecata si cu experienta de la un guvern al carui partid, in puterea caruia se razima, este in cea mai mare parte a masei lui compusa tocmai din creaturile despre cari vorbim. (15 februarie 1880)


“Ne e sila”… (scrieri politice) – Mihai Eminescu, Ed Soroc, Bucuresti, 1991
(antologie alcatuita de Cornel Brahaș)