2021-01-15

De la Mihai Eminescu citire

În cultul nostru pentru străini și nepăsarea de ce e național am lăsat nu numai să se facă ca naționalii noștri să fie înlăturați de cătră străini prin simplul efect al abilității reale a străinilor, dar am făcut tot pentru a susține pe străini și industria străină. Nu era întreprindere, nu era licitație pentru procurare de obiecte pentru diferitele servicii ale statului, pentru armată între altele, la care să nu fie admis pe pămînteni deopotrivă cu oricare străin ce s-ar fi prezentat și să nu se fi acordat concesiunea străinului pentru... pentru că acesta ar fi lăsat cu preț mai ieften. Nu ne preocupăm că industriașul și comerciantul român contribuie la toate sarcinele de tot felul ale statului și trebuia a fi preferit, că străinul ce se prezenta nu justificase nici cunoștința specială, nici solvabilitatea, nici în fine dacă concesiunea se mai putea îndeplini întocmai de către concesionarul străin după condițiile contractului cu prețul stipulat. Concesionarul caută a lua concesia oricum, căci știe că prin falsificare, prin înșelăciune va pune lucrurile pe cale bună. (...)
Astfel, preferându-se străinii, statul le-a oferit acestora putință de-a mînui capitalul public, veniturile bugetului statului, al județelor și al comunelor.
(mai 1879)
Unul din defectele cele mai mari ale noastre e că, departe de a ne ocupa cu fondul lucrărilor, credem că (e) deajuns să avem numai forma lor, asemenea copiilor cari, voind a-și face o florărie, smulg plante din câmp și le așează fără rădăcini în straturi, improvizîndu-și pentru cîteva ceasuri o grădină, în aparență frumoasă, însă fără de trăinicie. Nerăbdători cum suntem, nu ne-am deprins a cunoaște cumcă lucrurile luate din temei ar fi și mai trainice și mai folositoare și totodată cu mult mai ieftine decît mulțimea de forme goale care, neavînd înțeles și vitalitate, cer mereu muncă de Sizif de a fi reînnoite.
(26 septembrie 1878)

din Ne e silă (scrieri politice), de Mihai Eminescu (n.15.01.1850 – d. 15.06.1889)
foto: wikipedia

10 comentarii:

  1. Cat de actual este Eminescu ce ni-l arati.. Impresionant!
    Mulțumesc Diana! Weekend plăcut! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avea dreptate, despre cei mai multi dintre noi, despre ce fac cei mai multi dintre cei care obtin puterea politica...
      Cu drag!
      Multumesc. Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! 😘 ❤️

      Ștergere
  2. Un imens patriot si nationalist, un ziarist incomod...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat.
      Avea "tarele" lui - nimeni nu-i perfect 😊 - si cu unele afirmatii nu sunt de acord, dar asta nu inseamna ca ceea ce spunea despre altele era/este gresit. Despre poezie si proza... nimic de reprosat. 😊

      Ștergere
  3. Interesting post. Thank you for sharing.

    New Post - https://www.exclusivebeautydiary.com/2021/01/kerastase-nutritive-nectar-thermique.html

    RăspundețiȘtergere
  4. 'Sila' este putin spus! Este incredibil cum nu s-a schimbat chiar nimic pe meleagurile noastre.
    Oare cand va aparea un conducator cu dragoste pentru tara si oamenii ei?
    (doar retoric...)

    Pupici, Diana draga si weekend placut! ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si nu se va schimba, din pacate. Un sistem poate fi restructurat - profund si pe termen lung - doar din interior (fie ca e vorba despre individ, ca sistem organic - sa zic asa - fie ca e vorba de sistem politic).
      Hmmm... Nu e tocmai retorica. Sunt oameni care se gandesc la binele general (cat ar fi acesta de relativ) dar cand ajung in sistem isi dau seama ca sunt, practic, singuri - n-au cu cine sa colaboreze si, in plus, piedicile sunt si mai mari (proportional cu interesele personale si/sau de grup ale celorlalti aflati in sistem).
      Multumesc, Suzana draga! ❤️ Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘

      Ștergere
  5. Citind cele scrise ma intreb.. cine a avut ideea sa puna oameni valorosi pe bani...
    Ce gand.
    Nu cred ca lui Eminescu i-ar fi placut. Cred ca numai cand aude "Ba.. da si tu un Eminescu, nu fi "si-aici-un-cuvant-smecher-pe-post-atribut"...." il apuca bucuria.

    Cand eram mica ma fascinau primele doua strofe din Luceafarul. Acum, imi revin cel mai des in minte, versuri din Scrisoarea a IIIa.

    Imbratisari :*

    ps: pare-se ca la anumite chestii (nasoale) romanul tine, demoda-i s-ar obiceiul :)))). cu investitiile astea cu tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu cred ca nu i-ar fi placut ideea. Cei care au facut-o pare ca au intentionat sa banalizeze valoarea omului, sa arate clar ca banul are valoare, nu omul = valoarea unui om o da banul (exagerez un pic). 😊
      Politicienii sustin investitiile strainilor inclusiv in ceea ce unii, in tarile lor (tot politicieni fiind), sustin ca e de "interes strategic" si nu permit amestecul strainilor.
      „Tu eşti Mircea?
      - Da-mpărate!
      - Am venit să mi te-nchini...”
      - Sigur ca da! Dacă-mi convine ce dai la schimb.

      Multumesc! Imbratisari! ❤️

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.