Tradiția buşteanului
Busteanul aprins în cămin şi destinat să ardă
vreme de trei zile, exprimă mai multe credinţe, conjugând simbolul copacului cu
cel al focului. De cele mai multe ori, acest buştean trebuia să provină de la
un copac fructifer şi să fie aprins, în mod ritual, de cel mai tânăr membru al
familiei, cu o sursă de lumină nouă, deseori udată cu apă sfinţită, vin sau
ulei. Trosnetul acestor flăcări era un mijloc de divinaţie. În plus, cărbunii
şi tăciunii lui aveau calităţi protectoare: îndepărtau de casă şi ogor
animalele dăunătoare şi te fereau de farmecele vrăjitoarelor; un cărbune mic
pus în sicriul unui defunct facilita călătoria spre lumea de dincolo.
Ajunul Craciunului
Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş
Ajun, stăpânul timpului, deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa
creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun,
care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă.
În Ajunul Crăciunului,
creștinii respectau câteva obiceiuri.
În această zi era oprită munca în păduri, pe pășuni, se lucra doar în preajma
casei. Erau oprite cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile
să coasă, să țeasă sau să spele vase, pentru a nu avea parte de nenorociri.
În Ajunul Crăciunului rufele spălate și puse la uscat
aduceau boala asupra familiei.
Dacă animalele se culcau pe partea stângă, însemna că iarna va
fi lungă și geroasă.
Fetele tinere, când băteau clopotele, seara, se uitau în
fântână pentru a-și vedea viitorul soț.
Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri unsuroase, pentru
ca nu cumva soțiile să le fie urâte.
Dacă de post cocoșul cânta în amiaza mare se spunea că
cineva din casă va muri.
Dacă cineva murea de Crăciun, era considerat norocos pentru
că i se iertau păcatele.
În ziua de Ajun, femeile ies în livadă cu mâinile pline de
aluat şi ating fiecare pom spunând: cum
sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul.
Fetele, pentru a-şi vedea ursitul, pun peste noapte sub
fereastră, câte puţin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitul va veni
şi va gusta şi fata îl va vedea.
Tradiţia spune că în Ajunul Crăciunului nu e bine să te
baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.
În Ajunul Crăciunului nu se bea rachiu, întrucât se spune că
aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea,
zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.
În ziua de Crăciun
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată,
luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca
tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de boli şi plin de bani.
Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface
în vin, iar dobitoacele vorbesc.
Schimbul de cadouri
Vechiul
schimb de daruri (Nu venim cu niciun rău
/ Aducem pe Dumnezeu în schimbul colacilor și al nucilor) a fost înlocuit cu
fel și fel de obiecte care mai de care mai scumpe, mai mult sau mai puțin utile
și împachetate pretențios.
Felicitările de
Crăciun
Acestea felicitari se trimit pentru a împărtăși celor dragi gânduri frumoase și urări
cu ocazia acestei sărbători.
În anul 1843, Sir Henry Cole (director al Muzeului Victoria și Albert din Londra) a venit cu ideea unei
cărți poștale pe care s-o trimită rudelor, prietenilor și colaboratorilor. L-a
angajat pe artistul John Calcott Horsley pentru a face ilustrațiile. Felicitarea
era compusă din trei pagini, cea din mijloc înfățișa o familie sărbătorind
Crăciunul, pe prima pagină era inscripționat mesajul Îți Urez Un Crăciun Vesel și Un An Nou Fericit.
Au fost mai apoi tipărite 1.000 de felicitări de Crăciun,
care s-au vândut foarte repede.
Se spune că pentru a ne scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun
numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi
să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu se vor mai
auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.
Plugușorul
Acesta este
un obicei străvechi, de Crăciun, în care cete de flăcăi pornesc cu plugul,
semnificând un ritual de fertilitate, constând într-o urare care să aducă recolte
mai bogate în anul care vine. Acest obicei de Crăciun aduce veselie și culoare
sărbătorilor de iarnă, amintindu-ne și de ocupația strămoșilor noștri, care a
fost agricultura.
Colindat cu Steaua
Este un obicei
care are loc din ajunul Crăciunului și până chiar la Bobotează. Cei care merg
cu Steaua din casă în casă pentru a aduce vestea Nașterii Domnului, precum
Magii care-l căutau pe Prunc mergând după o stea, sunt mai ales copii cu vârste
între 7 și 14 ani. Obiceiul are o semnificație religioasă fiind legat de steaua
care s-a arătat celor trei magi de la Răsărit. Copiii merg la colindat cu o stea
mare, din lemn, gătită cu hârtie colorată și crenguțe de brad. Steaua e prinsă
pe capătul unei cozi, este purtată de obicei de băieți îmbrăcați în costume
populare cu panglici multicolore. Cei care merg cu Steaua primesc mici atenții
de la gazde: mere, cozonac, bani, prăjituri sau bomboane.
La sate încă se mai păstrează obiceiul ca în ajunul
Crăciunului cetele de colindători să meargă din poartă în poartă ca să
vestească venirea pe lume a Pruncului Iisus. Se spune că tinerii mascați care
însoțesc aceste cete au darul de a alunga spiritele rele și că cei care nu îi
primesc vor avea un an sărac, cu ghinion.
Copiii care merg cu Steaua se numesc colindători sau crai,
pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi Vicleimul sau Irozii, datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui
lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor pentru a
afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil
sau printr-un cioban.
Jocul Caprei
Acest
obicei are legătură cu sporul de animale în turmele păstorilor, fiind un
ritual care aduce roade mai bogate în anul care vine; este un bun prilej pentru
a intra în contact cu covoarele, ștergarele, podoabele în culori vii din casele
gospodarilor și a aduce urări legate de anul nou.
Capra este
cunoscută în funcţie de zona etnografică sub nume diferite: Bouriţă, Turcă, Cerb, Brezaie. Se compune din clonţ - cap lucrat din lemn, cu
maxilarul inferior mobil pentru a clămpăni
şi coarne bogat împodobite cu
oglinzi, mărgele, ciucuri coloraţi, panglici multicolore, clopoţei, zurgălăi şi
blană de capră sau de iepure. Costumul este realizat dintr-o ţesătură groasă de
lână, cergă, covor sau blană de capră, care are rolul de a-l ascunde pe cel
care o poartă.
Există superstiții locale că Brezaia este un joc înființat de diavol; uneori i se imprimă un aspect
înfricoșător, în virtutea unei superstiții despre o sperietoare demonică
nocturnă; într-o variantă citată în "Chestionarele lui B.P.Hasdeu"; în
județele Buzău, Ialomița, Dîmbovița, Dolj, Muscel și Mehedinți exista un cult
falic; în acest caz, în spatele Brezaiei
danseaza Brezoiul, mascat în moș purtând
un falus de lemn și însoțindu-și dansul cu gesturi și cuvinte obscene.
Sacrificarea porcului
Porcul rămâne animalul simbolic al Crăciunului, asemenea mielului de
Paști.
Ritualul sacrificării porcului are loc în 20 decembrie, zi
în care oamenii pregătesc preparatele din carne pe care le vor avea pe masă în ziua
de Crăciun. Porcii pot fi tăiați, însă, și în ziua de Ajun, în prima sau chiar
a doua zi de Crăciun. Aşa cum e tradiţia, porcului i se crestează în frunte
semnul crucii, apoi este frecat cu mălai şi spălat cu agheasmă. Legendele spun
că procedura îndepărtează relele şi aduce bunăstare în familie.
Dupa tranșarea și sortarea cărnii, gazda pregătește, afară, aproape
de locul sacrificiului, o masă mare, pentru toți oamenii care au ajutat la
tăierea porcului. Felul de mâncare, tradițional numit pomana porcului, este obținut prin prăjirea, într-un ceaun mare, de
tuci, a bucăților de carne tăiate din toate părțile porcului sacrificat: bucăți
de mușchi, ficat, slănină, coastă, falcă.
Superstiții de Ignat:
- se ung obrajii şi fruntea cu sânge de la porcul proaspăt
tăiat, pentru sănătate şi viaţă lungă;
- untura porcului se foloseşte la descântat şi la vrăji;
- din sângele proaspăt şi din mălai sau făină se fac turţite
vindecătoare;
- în această zi, gospodinele nu fac nimic altceva decât
pregătirea porcului;
- cine nu are porc trebuie să taie o pasăre sau un animal ca
să fie ferit de boli tot anul;
- cine lucrează de Ignat va suferi de convulsii, dureri de
cap şi ameţeli;
- ca să aibă un păr frumos şi bogat, fetele trebuie să
mânănce o bucăţică din splina porcului.
Obiceiuri pentru noroc și belșug
În unele locuri, în ajunul Crăciunului, gospodarii își
strâng de prin sat toate lucrurile pe care le-au dat cu împrumut. În alte
locuri, în ajun de Crăciun nu se dă nimic cu împrumut pentru că cei care iau cu
împrumut fac asta numai ca să aibă noroc la hoții în anul viitor. Tradiția mai
spune că cei care dau lucruri din casă alungă norocul din cămin. În unele sate,
în vasul cu apă în care familia se spală, se pun nuci, pentru ca oamenii să fie
sănătoși peste an.
Postul Craciunului
Timp de 40 de zile înainte de sărbători creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în
seara de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat* (la 20
decembrie) este un moment important ce anticipeaza Crăciunul.
Masa festiva de Craciun era completă doar dacă includea
tradiționala carne de porc prajită, curcan copt la cuptor, maioș (lebăr) și cozonac cu nuci. Pregătirea
mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca**,
toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa
de Crăciun.
Oamenii de la sate au obiceiuri specifice de la care nu se abat
de aceea, în prag de sărbători, auzim de tradiții și superstiții de care mulți
dintre noi n-au auzit niciodată.
Tradițiile și superstițiile sunt
multe-multe și diverse, dar mă opresc aici.
Note:
*) Ignatie al Antiohiei, cunoscut și ca Ignatie Teoforul (n.
cca. 35 sau 50 - d. între 98 - 117), a fost un episcop al Antiohiei, un martir al
Bisericii și părinte apostolic. Este sărbătorit pe 17 octombrie în calendarul
romano-catolic și anglican, respectiv pe 20 decembrie în calendarul creștin-ortodox
și în cel greco-catolic. În drum spre Roma a redactat o serie de scrisori, din
care s-au păstrat șapte, scrisori care constituie monumente ale literaturii
creștine timpurii. A fost condamnat la moarte în perioada persecuțiilor
împotriva creștinilor din timpul împăratului Traian și a fost executat la Roma.
**) Caltaboșii, numiți în unele zone și cartaboș, chișcă sau călbaj, sunt niște cârnați preparați,
de regulă la tăierea porcului, din măruntaiele acestuia, fierte și măcinate. Se
consumă proaspeți sau afumați. Compoziția diferă de la o zonă la alta, poate
conține sau nu orez și bucățele de slănină. Dacă în compoziția caltaboșilor se
adaugă și sânge (colectat la tăierea porcului, lăsat să se coaguleze, fiert și
măcinat), se obține așa-numitul sângerete.
Surse: vezi la articolul Originea bradului
