Darurile magilor

În vremea aceea, a ieșit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit și el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa și din seminția lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. (Luca 2:14)

*

Când Dumnezeu le-a prezentat planul întrupării Mântuitorului, Iosif și Maria au ascultat în toate detaliile, asumându-și toate riscurile implicate. Când Cezar August a dispus recensământul populației, ei au plecat din Nazaret spre Betleem să se înscrie. Distanța dintre cele două localități era mare și se parcurgea în câteva zile în vremea aceea, iar Maria era însărcinată (și aproape să nască) când a pornit în călătorie pe un măgăruș, alături de Iosif, ceea ce înseamnă că a durat mai mult călătoria lor, femeia având nevoie de popasuri mai dese pentru a se odihni.

Când au sosit la Betleem au găsit orășelul plin de mișcare și zgomot, gemând de numărul străinilor. Toate casele erau ocupate. Cineva i-a spus lui Iosif că grajdurile pentru caravane, tăiate în partea laterală a stâncii și situate dedesubtul hanului, erau golite de animalele lor și curățate pentru primirea de clienți. Lăsând măgarul în curte, Iosif a luat pe umeri sacii cu veștminte și cu provizii, și a coborât cu Maria treptele de piatră ce duceau la adăpostul lor. Acolo, în sărăcia cea mai desăvârșită, Mesia va veni în lume.

În timp ce păstorii stăteau de strajă în jurul turmelor lor (afară din Betleem), din cer au venit niște îngeri care au vestit nașterea Mântuitorului. Imediat ce au aflat această veste păstorii au plecat repede spre Betleem, fără a le mai pasă ce se întâmplă cu turmele.

Cei trei Magi de la Răsărit îl căutau pe regele profețit de Valaam (scris și Balaam), un profet din Vechiul Testament, care a prezis că sosirea lui Mesia va fi marcată de o stea: Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi. (Numeri 24:17)

Magii – oameni înțelepți, buni cunoscători ai astrologiei și astronomiei - au ajuns la Betleem călăuziți de steaua care strălucea pe cer și pe care au interpretat-o ca fiind cea din profeția lui Valaam. S-au închinat înaintea Pruncului și i-au oferit daruri: aur, tămâie și smirnă.

Aurul simbolizează faptul că magii au recunoscut în Isus un rege al cărui regat nu poate fi distrus de puterile pământești. Într-o lucrare atribuită Sfântului Beda (secolul al VII-lea), se zice că darul aurului a fost oferit de magul Melchior, un om vârstnic, cu barbă.

Din cele mai vechi timpuri, aurul a fost considerat un metal foarte rar și a fost asociat cu regalitatea, dar și cu nemurirea – datorită rezistenței sale. În vremea aceea era un dar oferit zeilor sau regilor.

Într-o altă interpretare a simbolismului darurilor pentru Prunc, aurul este semnul milosteniei. Milostenia este cheia care deschide ușile raiului. Prin porunca milosteniei, Dumnezeu ia în grijă săracii și se îngrijește de ei. Cei ce jertfesc o parte din agoniseala și avutul lor pentru ajutorarea și îndestularea celor săraci și oropsiți arată că, de fapt, îl iubesc pe El, care s-a identificat cu cei aflați în nevoi și suferințe și și-a dat viața pentru oameni, iar la judecata viitoare îi va chema la El zicându-le: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut. (Matei 25:40).

Tămâia oferită Pruncului îl adevereau pe acesta ca Înalt Preot. Magul care a adus tămâia e descris de Sfântul Beda ca fiind un tânăr roșcat, fără barbă; era Gaspar.

Tămâia este o rășină extrasă din Boswellia, o specie de arbuști originari din Arabia de Sud și India, care nu se găsea în Israel dar era importată pentru a fi folosită în temple. Făcea parte din ofrandele de mâncare oferite în semn de recunoștință și laudă lui Dumnezeu; amestecată cu ulei, era utilizată pentru ungerea preoților. La vremea aceea era foarte valoroasă.

În altă interpretare, tămâia este simbolul jertfei și al slujirii lui Dumnezeu și aproapelui. Cei ce aduc lui Isus tămâie sunt cei ce valorifică darurile sufletești în scopul obștesc, spre bunăstarea spirituală și materială a comunității în care trăiesc și/sau își desfășoară activitatea.

Smirna, ca dar venit din partea magilor, prevestea patimile, moartea și învierea lui Isus. Magul care a dăruit smirna Pruncului era Baltazar, un om cu pielea întunecată și cu barbă deasă, scrie în "Excerpta et collectanea", lucrarea atribuită Sfântului Beda Venerabilul.

Se spune că în timpul răstignirii lui Isus i s-a oferit smirnă și vin pentru a-i alina suferința.

Smirna simbolizează durerea, moartea și viața de apoi.

În acea vreme smirna era mai prețioasă decât aurul. Era obținută din arbori originari din Arabia de Sud și din unele locuri din Africa, fiind folosită că analgezic și ca o componentă esențială în procesul de îmbălsămare.

Smirna are o aromă mai puternică decât tămâia, însă la gust este mai amară. În altă interpretare, reprezintă necazurile, amărăciunile, lacrimile și suferințele oamenilor; simbolizează poarta cea strâmtă a răbdării și a încercărilor prin care trebuie să treacă toți credincioșii creștini pentru a ajunge la limanul mântuirii, căci cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui (Matei 24:13). Toți care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Isus vor fi prigoniți (II Timotei 3:12), spune Sfântul Apostol Pavel.

❤️ Crăciun fericit! ❤️

❤️

Imagine de Jeff Jacobs de la Pixabay

Moş Crăciun cel secretos!

Ieri dimineaţă sună telefonul… De regulă, nu eu răspund la telefon dar acum, fiind singură acasă, ridic receptorul. Poştaşul…

- Ai un colet din Spania.

- Nu mai ştiu pe nimeni in Spania! De la cine e?

- Tania López. E trimis pe numele tău, adresa ta… Stai acasă?! Într-o jumătate de oră sunt acolo şi vedem despre ce e vorba.

- Ok…

Între timp îmi pică fisa! Moş Crăciun cel secretos! Dar! Ella – minunea care ne-a îndemnat la joacă – mi-a scris atunci: “Faci pereche cu…” Am gândit că eu trimit spre… şi primesc de acolo. Repede-repede, deschid computerul şi-i scriu Ellei un mail, s-o informez că… nu ştiu ce se întâmplă! Între timp – aţi ghicit! – m-am prins care e treaba cu Moş Crăciun cel secretos.

Vine poştaşul. Nu apucă să mai întrebe ce şi cum. Îi spun că mi-am dat seama despre ce e vorba.

Am scos cutia din plic şi m-am îndrăgostit de ambalaj!

Şi ce cutie frumoasă! E prea frumoasă pentru a o pune lângă podoabele pentru brad, aşa că ştiu deja la ce o voi folosi: la câteva “bijuterii” care-mi sunt tare dragi – acum vor fi într-o casetă care mi-a devenit dragă instantaneu.

Şi surpriza din cutie le-a întrecut pe toate cele de mai sus pentru că, deschizând cutia cu clopoţei, am avut senzaţia că am deschis o cutie cu amintiri frumoase!

Ce surpiză super faină! Decoraţiuni clopoţei, din lemn! Mi-au amintit instantaneu unele dintre podoabele de brad pe care le aveam când eram copil; mi-au amintit atâtea zile de Crăciun minunate! Îmi plac foarte-foarte mult!

Mulţumesc, Tania! Îţi doresc să ai un An Nou minunat! La fel îţi doresc şi ţie, Ella, şi vă doresc tuturor celor care v-aţi jucat! Şi nu doar lor, ci şi celor care ajungeţi, intenţionat sau nu, pe aici.

₪₪₪

Ardeam de nerăbdare să public aceste rânduri dar a trebuit să am răbdare să sosească posesorul telefonului pe care îl folosesc atunci când fac poze. Cred că ar trebui să cumpăr un aparat de fotografiat digital! Să nu mai pierd momentele!  

Cadoul şi gândul. Citate favorite

Cadourile făcute fără bucurie - nu din inima curată - nu aduc vreun folos real, deoarece, odată cu el, atunci când e firesc, se dă încă ceva, nevăzut, incomparabil mai preţios decât însuşi cadoul – şi anume gândul care-l însoţeşte, adevăratul aducător de prosperitate sau nenorocire. Chiar şi cel mai neînsemnat dar bănesc (in raport cu posibilităţile) făcut însă cu bucurie, cu îndemnul sincer de a veni in ajutorul celui împovărat, îl înfăşoară pe acesta in elementul mental ca şi cu o învelitoare magică. Un asemenea dar, nu numai că a înlăturat lipsa materială pentru moment, dar i-a şi insuflat ceva, incomparabil mai preţios: l-a dăruit pe omul nevoiaş cu forţa spirituală, i-a întărit dorinţa de a prinde puteri, cu care să înlăture sărăcia şi atârnarea de altul.

Pe când omul care dăruieşte in silă sau din datorie, fără bucuria de a dărui, fără simpatie şi iubire pentru aproapele, acela poate să uşureze lipsa materială pentru o clipă, dar dania care nu e însoţită de “O bucurie adâncă şi de bune intenţii”, e stearpă pentru suflet. Darul făcut numai sub presiunea opiniei publice, cu zgârcenie, are o influenţă mentală nefastă asupra primitorului, acţiunea rea “care prin ricoşare se întoarce asupra dătătorului, conştiinţa darului silit neînsufleţindu-i omului mulţumire deplină, ci exact contrariul (Prentice Mulford).

(In Prefaţă la In zarea nemuririi, de Prentice Mulford, Ed. Lotus, Bucureşti, 1992; traducere şi prefaţă: Alexandru E. Russu-Bahmut)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

Prentice Mulford s-a născut la 05.04.1834 in Sag Harbor (Long Island), New York, şi a decedat la 27.05.1891, in barca sa ancorată aproape de Long Island – a murit liniştit, fără vreo aparentă boală sau suferinţă. După 30 de ani – cât au stat într-un mormânt nemarcat – rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate in cimitirul Oakland din Sag Harbor şi pe piatra de căpătâi scrie: “Gândurile sunt lucruri”.

A avut o viaţă tumultoasă şi era considerat un “om ciudat”. La vârsta de 22 de ani s-a îmbarcat pe o navă, spre California - unde a stat 16 ani, fiind căutător de aur, de argint, profesor, bucătar, observator al naturii umane ş.a., dar nu pentru bani făcea ceea ce făcea, ci pentru a experimenta. A fost un profesor înţelept, mergând pe ideea că fiecare trebuie să înveţe ceea ce i se potriveşte, ceea ce i se pare necesar şi să îşi descopere singur esenţa, nu să înveţe ceea ce ştiu ceilalţi că trebuie învăţat. A scris mai multe povestiri umoristice scurte, a fost jurnalist şi autor. In anul 1865 a devenit interesat de fenomenul mental şi spiritual. A ajutat la fondarea curentului filosofic Noua gândire (The New Thought) care există şi azi, curent considerat de mulţi ca derivând din scrierile nepublicate ale lui Phineas Quimby (filosof, vindecător, mesmerist şi inventator).

In zarea nemuririi, apărută prima dată in România in anul 1947, înainte ca cenzura comunistă să devină totală, sunt traduse câteva dintre eseurile publicate de Prentice Mulford in lucrarea sa (de şase volume) The White Cross Library - Your Forces and How to Use Them.

Cadourile de Crăciun

Cadouri erau schimbate în timpul ceremoniilor romane de Saturnalii, sărbătorile solstițiului, originea sărbătorilor noastre de Crăciun. Așa cum se menționează în Istoria Crăciunului, în timpul secolelor trecute, Crăciunul era o chestiune solemnă. Puritanii religioși aminteau creștinilor că Magii făceau cadouri numai lui Isus, și nu Familiei lui sau unul altuia. Era, deci, blasfemie să faci daruri de Crăciun.

Magii au sosit și i-au făcut cadouri copilului Isus. Noul Testament nu spune câți magi au fost. Se presupune că ar fi fost trei pentru că sunt menționate trei tipuri de cadouri: aur, tămâie și mir. Tradițiile estice menționează doisprezece.

 Înțelepții, Magii, erau astrologi și veneau probabil din Persia sau Arabia. Se presupune că aveau legături cu sacerdoții zoroastrieni, care practicau astrologia. Istoricul Herodot (secolul V î.e.n.) atestă puterea astrologică a preoților Persiei.

Figura lui Moș Crăciun (Santa Claus sau Sinterklaas) ar veni, în unele opinii, de la Sfântul Nicolae (270 - 310), episcopul de Myra care, acoperit de roba episcopală, cu roșu și alb, și călărind un măgar, făcea cadouri copiilor. Sfântul Nicolae este patronul sfânt al copiilor. În timpul evului mediu multe biserici au fost construite în onoarea lui prin toată Europa. Celebrarea morții sale, 6 decembrie, a devenit ziua când se fac cadouri, în special copiilor.

Origine Mos Craciun

Unii cercetători afirmă că Moș Crăciun își are originea în faptele cavalerului templier Joda Jorgken Wfolsn Claus care a trăit între anii 1390-1470. A fost un nobil lapon din tribul sami, agreat la curtea regelui Norvegiei. A ajuns în Țara Sfântă ca inginer pentru mașini de asalt, de unde și culoarea roșie a hainelor și căciulii sale. Cruciații aveau haine albe, cu o cruce roșie, iar inginerii mașinilor de luptă aveau haine roșii și cruce albă, căciulă albă cu un ciucur alb și șorț roșu din piele.

Întors din Țara Sfântă ca templier, adică luptător cruciat al lui Dumnezeu, s-a stabilit în Laponia, țara natală, unde avea un domeniu vast. Și-a propus să trăiască în conformitate cu unul dintre principiile cavalerilor templieri: Trăiesc, dar nu numai că trăiesc, ci Isus trăiește în mine.

A adunat pe domeniul său pe toți cei oropsiți: orbii din naştere sau din războaie, ciungii şi ologii din naştere; pe cei cu boli de piele sau malformaţii ale membrelor şi capului, şchiopii şi toţi surzii din Finlanda şi o mare parte din Suedia, piticii, cocoşaţii, uriaşii şi alte categorii de oameni loviţi de soartă dar năpăstuiți şi mai crunt de Biserică, pentru că aceasta îi considera copiii diavolului, fii de vrăjitoare. Oficial aceştia erau consideraţi demoni întrupaţi, iar Inchiziţia îi spânzura public, îi ardea pe rug sau îi decapita după ce le înfigea un ţăruş în piept. Aceşti oameni au devenit zânele şi spiriduşii, ajutoarele Moșului. În scurtă vreme pe domeniul lui nobiliar au venit sute de mii de flămânzi, germani şi baltici, căutând adăpost, să scape de Inchiziţia catolică dar şi de Inchiziţia Ortodoxă-Slavă a Rusiei care făcea concurenţă catolicilor la atrocităţi şi cruzimi.

Mai târziu a început să ofere refugiu negrilor, evreilor, armenilor, grecilor, arabilor, mulatrilor metişi (rezultatul căsătoriilor mixte); aceşti oameni erau o categorie socială considerată mai periculoasă decât vrăjitoarele şi vârcolacii deoarece nu erau creştini - cazul evreilor, tătarilor, arabilor şi negrilor - iar grecii şi armenii aveau o formă de creştinism asemănătoare iudaismului amestecat cu ortodoxia bizantină si nu se asemănau cu credințele catolice și nici cu cele ale ortodoxiei slave ai căror reprezentanți conduceau lumea prin teroare.

Toți acești oameni confecționau diverse bunuri și negustorii veneau și le luau de la ei pentru a le vinde mai departe. Când au avut destui bani, au comandat o flotă și plecau chiar ei să vândă produsele. În drumurile lor auzeau oamenii sărmani cum se plâng de lipsuri, auzeau dorințele lor rostite cu voce tare: dacă aş avea o secure nouă cu coadă de carpen şi frasin şi mâner de aramă mi-aş putea plăti datoria faţă de duce şi faţă de nobilul local. Sau copilaşi care spuneau aş vrea să învăţ carte şi să ajut pe tatăl meu! sau: dacă aş avea o jucărie, fără să fiu povară pentru tatăl meu, căci este sărac şi dator la rege, dator la duce, dator la nobil şi dator la Biserică! ajutoarele Moşului - Contele Jorger Claus - notau în registru, pe o hârtie (pergament) cine îşi doreşte, de unde este, adresa şi ce anume îşi doreşte si motivul pentru care îşi doreşte şi nu poate cumpăra acel lucru dorit. Acasă, pe domeniul lui Jorger Claus, spiriduşii (toţi acei oameni refugiaţi, cu diferite handicapuri sau malformaţii) făureau în timpul lor liber acele unelete, haine, alimente sau jucării şi abecedare cu tot cu uneltele de scris. În ajunul Crăciunului, Moşul - Contele Jorger Claus - şi toate ajutoarele lui se furişau prin toate târgurile, cetăţile şi oraşele şi toate satele unde notaseră dorinţe şi cereri de ajutor si lăsau obiectele dorite şi ceva în plus la uşa casei, alături de un brăduţ - bradul fiind înrudit ca specie cu cedrul şi amintea de Sărbătoarea Hanukah şi de Adevăratul Iisus, Cel născut la Bethleem. La plecare, Moşul şi ajutoarele, la o distanţă suficientă pentru a fi in siguranţă, sunau din clopoţel şi strigau YEO-HOW-HO! În limba sami laponă este pronunţia lui Yahweh (Yah He wa'He) din ebraică. Era un fel de spune că Yahweh îşi râde din ceruri de proşti şi nebuni, de Biserică şi clerul ei.

Ajutoarele lui Mos Craciun

În tot timpul anului ajutoarele Moşului numiţi popular nikeli, adică spiriduşi, şi de Biserică "draci încarnaţi" pregăteau cadourile de Crăciun și de marile sărbători de peste an. Moş Crăciun mergea cu daruri şi ajutoare şi de Paşte, şi de Înălţarea lui Isus şi de Rusalii şi de ziua Crucii. Şi au făcut asta până când Moşul, contele lapon Jorger Claus, a murit afurisit de Inchiziţie şi de Biserică şi otrăvit de iscoadele Inchiziţiei. A murit în chinuri negrăite şi neomeneşti. La moartea lui a fost înconjurat numai de năpăstuiţi, de cei prigoniţi, persecutaţi de Biserică, cei pe care îi adăpostise în casa lui, pe domeniul lui nobiliar și cărora le-a salvat viaţa.

Faptul că Moşul şi Ajutoarele Moşului mergeau pe ascunsşi lăsau darurile şi ajutoarele

umanitare tot în ascuns îşi are originea în Biblie:

Matei capitolul 6: versetele 1-4

1. Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.

2. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.

3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,

4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Aceasta este originea darurilor aduse în taină.

Sursa intre altele

Tradiții și superstiții de Crăciun

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tradiţia împodobirii bradului la sfârşit de an pătrunde dinspre nord şi pe teritoriul actual al României, obiceiul suprapunându-se peste cel al butucului de Crăciun. Ritual astăzi dispărut, dar atestat încă de la romani, butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) şi ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, simboliza moartea şi renaşterea divinităţii, a zeului autohton Crăciun.

Tradiția buşteanului

Busteanul aprins în cămin şi destinat să ardă vreme de trei zile, exprimă mai multe credinţe, conjugând simbolul copacului cu cel al focului. De cele mai multe ori, acest buştean trebuia să provină de la un copac fructifer şi să fie aprins, în mod ritual, de cel mai tânăr membru al familiei, cu o sursă de lumină nouă, deseori udată cu apă sfinţită, vin sau ulei. Trosnetul acestor flăcări era un mijloc de divinaţie. În plus, cărbunii şi tăciunii lui aveau calităţi protectoare: îndepărtau de casă şi ogor animalele dăunătoare şi te fereau de farmecele vrăjitoarelor; un cărbune mic pus în sicriul unui defunct facilita călătoria spre lumea de dincolo.

Ajunul Craciunului

Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului, deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă.

În Ajunul Crăciunului, creștinii respectau câteva obiceiuri. În această zi era oprită munca în păduri, pe pășuni, se lucra doar în preajma casei. Erau oprite cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coasă, să țeasă sau să spele vase, pentru a nu avea parte de nenorociri.

În Ajunul Crăciunului rufele spălate și puse la uscat aduceau boala asupra familiei.

Dacă animalele se culcau pe partea stângă, însemna că iarna va fi lungă și geroasă.

Fetele tinere, când băteau clopotele, seara, se uitau în fântână pentru a-și vedea viitorul soț.

Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri unsuroase, pentru ca nu cumva soțiile să le fie urâte.

Dacă de post cocoșul cânta în amiaza mare se spunea că cineva din casă va muri.

Dacă cineva murea de Crăciun, era considerat norocos pentru că i se iertau păcatele.

În ziua de Ajun, femeile ies în livadă cu mâinile pline de aluat şi ating fiecare pom spunând: cum sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul.

Fetele, pentru a-şi vedea ursitul, pun peste noapte sub fereastră, câte puţin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitul va veni şi va gusta şi fata îl va vedea.

Tradiţia spune că în Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.

În Ajunul Crăciunului nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.

În ziua de Crăciun

În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de boli şi plin de bani.

Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

Schimbul de cadouri

Vechiul schimb de daruri (Nu venim cu niciun rău / Aducem pe Dumnezeu în schimbul colacilor și al nucilor) a fost înlocuit cu fel și fel de obiecte care mai de care mai scumpe, mai mult sau mai puțin utile și împachetate pretențios.

Felicitările de Crăciun

Acestea felicitari se trimit pentru a împărtăși celor dragi gânduri frumoase și urări cu ocazia acestei sărbători.
În anul 1843, Sir Henry Cole (director al Muzeului Victoria și Albert din Londra) a venit cu ideea unei cărți poștale pe care s-o trimită rudelor, prietenilor și colaboratorilor. L-a angajat pe artistul John Calcott Horsley pentru a face ilustrațiile. Felicitarea era compusă din trei pagini, cea din mijloc înfățișa o familie sărbătorind Crăciunul, pe prima pagină era inscripționat mesajul Îți Urez Un Crăciun Vesel și Un An Nou Fericit.

Au fost mai apoi tipărite 1.000 de felicitări de Crăciun, care s-au vândut foarte repede.

Se spune că pentru a ne scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.

Plugușorul

Acesta este un obicei străvechi, de Crăciun, în care cete de flăcăi pornesc cu plugul, semnificând un ritual de fertilitate, constând într-o urare care să aducă recolte mai bogate în anul care vine. Acest obicei de Crăciun aduce veselie și culoare sărbătorilor de iarnă, amintindu-ne și de ocupația strămoșilor noștri, care a fost agricultura.

Colindat cu Steaua

Este un obicei care are loc din ajunul Crăciunului și până chiar la Bobotează. Cei care merg cu Steaua din casă în casă pentru a aduce vestea Nașterii Domnului, precum Magii care-l căutau pe Prunc mergând după o stea, sunt mai ales copii cu vârste între 7 și 14 ani. Obiceiul are o semnificație religioasă fiind legat de steaua care s-a arătat celor trei magi de la Răsărit. Copiii merg la colindat cu o stea mare, din lemn, gătită cu hârtie colorată și crenguțe de brad. Steaua e prinsă pe capătul unei cozi, este purtată de obicei de băieți îmbrăcați în costume populare cu panglici multicolore. Cei care merg cu Steaua primesc mici atenții de la gazde: mere, cozonac, bani, prăjituri sau bomboane.

La sate încă se mai păstrează obiceiul ca în ajunul Crăciunului cetele de colindători să meargă din poartă în poartă ca să vestească venirea pe lume a Pruncului Iisus. Se spune că tinerii mascați care însoțesc aceste cete au darul de a alunga spiritele rele și că cei care nu îi primesc vor avea un an sărac, cu ghinion.

Copiii care merg cu Steaua se numesc colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi Vicleimul sau Irozii, datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor pentru a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

Jocul Caprei

Acest obicei are legătură cu sporul de animale în turmele păstorilor, fiind un ritual care aduce roade mai bogate în anul care vine; este un bun prilej pentru a intra în contact cu covoarele, ștergarele, podoabele în culori vii din casele gospodarilor și a aduce urări legate de anul nou.

Capra este cunoscută în funcţie de zona etnografică sub nume diferite: Bouriţă, Turcă, Cerb, Brezaie. Se compune din clonţ - cap lucrat din lemn, cu maxilarul inferior mobil pentru a clămpăni şi coarne bogat împodobite cu oglinzi, mărgele, ciucuri coloraţi, panglici multicolore, clopoţei, zurgălăi şi blană de capră sau de iepure. Costumul este realizat dintr-o ţesătură groasă de lână, cergă, covor sau blană de capră, care are rolul de a-l ascunde pe cel care o poartă.

Există superstiții locale că Brezaia este un joc înființat de diavol; uneori i se imprimă un aspect înfricoșător, în virtutea unei superstiții despre o sperietoare demonică nocturnă; într-o variantă citată în "Chestionarele lui B.P.Hasdeu"; în județele Buzău, Ialomița, Dîmbovița, Dolj, Muscel și Mehedinți exista un cult falic; în acest caz, în spatele Brezaiei danseaza Brezoiul, mascat în moș purtând un falus de lemn și însoțindu-și dansul cu gesturi și cuvinte obscene.

Sacrificarea porcului

Porcul rămâne animalul simbolic al Crăciunului, asemenea mielului de Paști.

Ritualul sacrificării porcului are loc în 20 decembrie, zi în care oamenii pregătesc preparatele din carne pe care le vor avea pe masă în ziua de Crăciun. Porcii pot fi tăiați, însă, și în ziua de Ajun, în prima sau chiar a doua zi de Crăciun. Aşa cum e tradiţia, porcului i se crestează în frunte semnul crucii, apoi este frecat cu mălai şi spălat cu agheasmă. Legendele spun că procedura îndepărtează relele şi aduce bunăstare în familie.

Dupa tranșarea și sortarea cărnii, gazda pregătește, afară, aproape de locul sacrificiului, o masă mare, pentru toți oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Felul de mâncare, tradițional numit pomana porcului, este obținut prin prăjirea, într-un ceaun mare, de tuci, a bucăților de carne tăiate din toate părțile porcului sacrificat: bucăți de mușchi, ficat, slănină, coastă, falcă.

Superstiții de Ignat:

- se ung obrajii şi fruntea cu sânge de la porcul proaspăt tăiat, pentru sănătate şi viaţă lungă;

- untura porcului se foloseşte la descântat şi la vrăji;

- din sângele proaspăt şi din mălai sau făină se fac turţite vindecătoare;

- în această zi, gospodinele nu fac nimic altceva decât pregătirea porcului;

- cine nu are porc trebuie să taie o pasăre sau un animal ca să fie ferit de boli tot anul;

- cine lucrează de Ignat va suferi de convulsii, dureri de cap şi ameţeli;

- ca să aibă un păr frumos şi bogat, fetele trebuie să mânănce o bucăţică din splina porcului.

Obiceiuri pentru noroc și belșug

În unele locuri, în ajunul Crăciunului, gospodarii își strâng de prin sat toate lucrurile pe care le-au dat cu împrumut. În alte locuri, în ajun de Crăciun nu se dă nimic cu împrumut pentru că cei care iau cu împrumut fac asta numai ca să aibă noroc la hoții în anul viitor. Tradiția mai spune că cei care dau lucruri din casă alungă norocul din cămin. În unele sate, în vasul cu apă în care familia se spală, se pun nuci, pentru ca oamenii să fie sănătoși peste an.

Postul Craciunului

Timp de 40 de zile înainte de sărbători creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat* (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Crăciunul.

Masa festiva de Craciun era completă doar dacă includea tradiționala carne de porc prajită, curcan copt la cuptor, maioș (lebăr) și cozonac cu nuci. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca**, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.

Oamenii de la sate au obiceiuri specifice de la care nu se abat de aceea, în prag de sărbători, auzim de tradiții și superstiții de care mulți dintre noi n-au auzit niciodată.

Tradițiile și superstițiile sunt multe-multe și diverse, dar mă opresc aici.

Note:

*) Ignatie al Antiohiei, cunoscut și ca Ignatie Teoforul (n. cca. 35 sau 50 - d. între 98 - 117), a fost un episcop al Antiohiei, un martir al Bisericii și părinte apostolic. Este sărbătorit pe 17 octombrie în calendarul romano-catolic și anglican, respectiv pe 20 decembrie în calendarul creștin-ortodox și în cel greco-catolic. În drum spre Roma a redactat o serie de scrisori, din care s-au păstrat șapte, scrisori care constituie monumente ale literaturii creștine timpurii. A fost condamnat la moarte în perioada persecuțiilor împotriva creștinilor din timpul împăratului Traian și a fost executat la Roma.

**) Caltaboșii, numiți în unele zone și cartaboș, chișcă sau călbaj, sunt niște cârnați preparați, de regulă la tăierea porcului, din măruntaiele acestuia, fierte și măcinate. Se consumă proaspeți sau afumați. Compoziția diferă de la o zonă la alta, poate conține sau nu orez și bucățele de slănină. Dacă în compoziția caltaboșilor se adaugă și sânge (colectat la tăierea porcului, lăsat să se coaguleze, fiert și măcinat), se obține așa-numitul sângerete.

Surse: vezi la articolul Originea bradului