7 dec. 2013

Tradiții și superstiții de Crăciun




În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tradiţia împodobirii bradului la sfârşit de an pătrunde dinspre nord şi pe teritoriul actual al României, obiceiul suprapunându-se peste cel al butucului de Crăciun. Ritual astăzi dispărut, dar atestat încă de la romani, butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) şi ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, simboliza moartea şi renaşterea divinităţii, a zeului autohton Crăciun.
Tradiția buşteanului aprins în cămin şi destinat să ardă vreme de trei zile, exprimă mai multe credinţe, conjugând simbolul copacului cu cel al focului. De cele mai multe ori, acest buştean trebuia să provină de la un copac fructifer şi să fie aprins, în mod ritual, de cel mai tânăr membru al familiei, cu o sursă de lumină nouă, deseori udată cu apă sfinţită, vin sau ulei. Trosnetul acestor flăcări era un mijloc de divinaţie. În plus, cărbunii şi tăciunii lui aveau calităţi protectoare: îndepărtau de casă şi ogor animalele dăunătoare şi te fereau de farmecele vrăjitoarelor; un cărbune mic pus în sicriul unui defunct facilita călătoria spre lumea de dincolo.

Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului, deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă.
În Ajunul Crăciunului, creștinii respectau câteva obiceiuri. În această zi era oprită munca în păduri, pe pășuni, se lucra doar în preajma casei. Erau oprite cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coasă, să țeasă sau să spele vase, pentru a nu avea parte de nenorociri.
În Ajunul Crăciunului rufele spălate și puse la uscat aduceau boala asupra familiei.
Dacă animalele se culcau pe partea stângă, însemna că iarna va fi lungă și geroasă.
Fetele tinere, când băteau clopotele, seara, se uitau în fântână pentru a-și vedea viitorul soț.
Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri unsuroase, pentru ca nu cumva soțiile să le fie urâte.
Dacă de post cocoșul cânta în amiaza mare se spunea că cineva din casă va muri.
Dacă cineva murea de Crăciun, era considerat norocos pentru că i se iertau păcatele.
În ziua de Ajun, femeile ies în livadă cu mâinile pline de aluat şi ating fiecare pom spunând: cum sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul.
Fetele, pentru a-şi vedea ursitul, pun peste noapte sub fereastră, câte puţin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitul va veni şi va gusta şi fata îl va vedea.
Tradiţia spune că în Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.
În Ajunul Crăciunului nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.

În ziua de Crăciun:
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de boli şi plin de bani.
Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

Schimbul de cadouri. Vechiul schimb de daruri (Nu venim cu niciun rău / Aducem pe Dumnezeu în schimbul colacilor și al nucilor) a fost înlocuit cu fel și fel de obiecte care mai de care mai scumpe, mai mult sau mai puțin utile și împachetate pretențios.

Felicitările de Crăciun se trimit pentru a împărtăși celor dragi gânduri frumoase și urări cu ocazia acestei sărbători.
În anul 1843, Sir Henry Cole (director al Muzeului Victoria și Albert din Londra) a venit cu ideea unei cărți poștale pe care s-o trimită rudelor, prietenilor și colaboratorilor. L-a angajat pe artistul John Calcott Horsley pentru a face ilustrațiile. Felicitarea era compusă din trei pagini, cea din mijloc înfățișa o familie sărbătorind Crăciunul, pe prima pagină era inscripționat mesajul Îți Urez Un Crăciun Vesel și Un An Nou Fericit.
Au fost mai apoi tipărite 1.000 de felicitări de Crăciun, care s-au vândut foarte repede.

Se spune că pentru a ne scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.
Plugușorul este un obicei străvechi, de Crăciun, în care cete de flăcăi pornesc cu plugul, semnificând un ritual de fertilitate, constând într-o urare care să aducă recolte mai bogate în anul care vine. Acest obicei de Crăciun aduce veselie și culoare sărbătorilor de iarnă, amintindu-ne și de ocupația strămoșilor noștri, care a fost agricultura.

Steaua. Este un obicei care are loc din ajunul Crăciunului și până chiar la Bobotează. Cei care merg cu Steaua din casă în casă pentru a aduce vestea Nașterii Domnului, precum Magii care-l căutau pe Prunc mergând după o stea, sunt mai ales copii cu vârste între 7 și 14 ani. Obiceiul are o semnificație religioasă fiind legat de steaua care s-a arătat celor trei magi de la Răsărit. Copiii merg la colindat cu o stea mare, din lemn, gătită cu hârtie colorată și crenguțe de brad. Steaua e prinsă pe capătul unei cozi, este purtată de obicei de băieți îmbrăcați în costume populare cu panglici multicolore. Cei care merg cu Steaua primesc mici atenții de la gazde: mere, cozonac, bani, prăjituri sau bomboane.
La sate încă se mai păstrează obiceiul ca în ajunul Crăciunului cetele de colindători să meargă din poartă în poartă ca să vestească venirea pe lume a Pruncului Iisus. Se spune că tinerii mascați care însoțesc aceste cete au darul de a alunga spiritele rele și că cei care nu îi primesc vor avea un an sărac, cu ghinion.
Copiii care merg cu Steaua se numesc colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi Vicleimul sau Irozii, datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor pentru a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

Jocul Caprei. Acest obicei are legătură cu sporul de animale în turmele păstorilor, fiind un ritual care aduce roade mai bogate în anul care vine; este un bun prilej pentru a intra în contact cu covoarele, ștergarele, podoabele în culori vii din casele gospodarilor și a aduce urări legate de anul nou.
Capra este cunoscută în funcţie de zona etnografică sub nume diferite: Bouriţă, Turcă, Cerb, Brezaie. Se compune din clonţ - cap lucrat din lemn, cu maxilarul inferior mobil pentru a clămpăni şi coarne bogat împodobite cu oglinzi, mărgele, ciucuri coloraţi, panglici multicolore, clopoţei, zurgălăi şi blană de capră sau de iepure. Costumul este realizat dintr-o ţesătură groasă de lână, cergă, covor sau blană de capră, care are rolul de a-l ascunde pe cel care o poartă.
Există superstiții locale că Brezaia este un joc înființat de diavol; uneori i se imprimă un aspect înfricoșător, în virtutea unei superstiții despre o sperietoare demonică nocturnă; într-o variantă citată în "Chestionarele lui B.P.Hasdeu"; în județele Buzău, Ialomița, Dîmbovița, Dolj, Muscel și Mehedinți exista un cult falic; în acest caz, în spatele Brezaiei danseaza Brezoiul, mascat în moș purtând un falus de lemn și însoțindu-și dansul cu gesturi și cuvinte obscene.

Sacrificarea porcului. Porcul rămâne animalul simbolic al Crăciunului, asemenea mielului de Paști.
Ritualul sacrificării porcului are loc în 20 decembrie, zi în care oamenii pregătesc preparatele din carne pe care le vor avea pe masă în ziua de Crăciun. Porcii pot fi tăiați, însă, și în ziua de Ajun, în prima sau chiar a doua zi de Crăciun. Aşa cum e tradiţia, porcului i se crestează în frunte semnul crucii, apoi este frecat cu mălai şi spălat cu agheasmă. Legendele spun că procedura îndepărtează relele şi aduce bunăstare în familie.
Dupa tranșarea și sortarea cărnii, gazda pregătește, afară, aproape de locul sacrificiului, o masă mare, pentru toți oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Felul de mâncare, tradițional numit pomana porcului, este obținut prin prăjirea, într-un ceaun mare, de tuci, a bucăților de carne tăiate din toate părțile porcului sacrificat: bucăți de mușchi, ficat, slănină, coastă, falcă.
Superstiții de Ignat:
- se ung obrajii şi fruntea cu sânge de la porcul proaspăt tăiat, pentru sănătate şi viaţă lungă;
- untura porcului se foloseşte la descântat şi la vrăji;
- din sângele proaspăt şi din mălai sau făină se fac turţite vindecătoare;
- în această zi, gospodinele nu fac nimic altceva decât pregătirea porcului;
- cine nu are porc trebuie să taie o pasăre sau un animal ca să fie ferit de boli tot anul;
- cine lucrează de Ignat va suferi de convulsii, dureri de cap şi ameţeli;
- ca să aibă un păr frumos şi bogat, fetele trebuie să mânănce o bucăţică din splina porcului.

Pentru noroc și belșug
În unele locuri, în ajunul Crăciunului, gospodarii își strâng de prin sat toate lucrurile pe care le-au dat cu împrumut. În alte locuri, în ajun de Crăciun nu se dă nimic cu împrumut pentru că cei care iau cu împrumut fac asta numai ca să aibă noroc la hoții în anul viitor. Tradiția mai spune că cei care dau lucruri din casă alungă norocul din cămin. În unele sate, în vasul cu apă în care familia se spală, se pun nuci, pentru ca oamenii să fie sănătoși peste an.

Timp de 40 de zile înainte de sărbători creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat* (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Crăciunul.
Masa festiva de Craciun era completă doar dacă includea tradiționala carne de porc prajită, curcan copt la cuptor, maioș (lebăr) și cozonac cu nuci. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca**, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.

Oamenii de la sate au obiceiuri specifice de la care nu se abat de aceea, în prag de sărbători, auzim de tradiții și superstiții de care mulți dintre noi n-au auzit niciodată.
Tradițiile și superstițiile sunt multe-multe și diverse, dar mă opresc aici.

Note:
*) Ignatie al Antiohiei, cunoscut și ca Ignatie Teoforul (n. cca. 35 sau 50 - d. între 98 - 117), a fost un episcop al Antiohiei, un martir al Bisericii și părinte apostolic. Este sărbătorit pe 17 octombrie în calendarul romano-catolic și anglican, respectiv pe 20 decembrie în calendarul creștin-ortodox și în cel greco-catolic. În drum spre Roma a redactat o serie de scrisori, din care s-au păstrat șapte, scrisori care constituie monumente ale literaturii creștine timpurii. A fost condamnat la moarte în perioada persecuțiilor împotriva creștinilor din timpul împăratului Traian și a fost executat la Roma.
**) Caltaboșii, numiți în unele zone și cartaboș, chișcă sau călbaj, sunt niște cârnați preparați, de regulă la tăierea porcului, din măruntaiele acestuia, fierte și măcinate. Se consumă proaspeți sau afumați. Compoziția diferă de la o zonă la alta, poate conține sau nu orez și bucățele de slănină. Dacă în compoziția caltaboșilor se adaugă și sânge (colectat la tăierea porcului, lăsat să se coaguleze, fiert și măcinat), se obține așa-numitul sângerete.
Surse: 1, vezi la articolul Originea bradului
Vezi si:

7 comentarii:

  1. Ce da traditii si datini pastrate si transmise de la stramosi. Pacat ca multe nu se mai stiu, iar pe oameni nu-i mai intereseaza sa le cunoasca sau sa le respecte. In schimbul lor am adoptat atat de repede "naravuri" occidentale, goale de orice semnificatie spirituala, pur comerciale, doar poleite si fara consistenta. Daca cele vechi semnificau atat de multe, iar oamenii le respectau cu sfintenie, convinsi ca le va fi mai bine, lor si familiei, cele de acum nu inseamna nimic. Craciunite despuiate - ce sa insemne asta? Nicio legatura cu Nasterea lui Hristos!
    Foarte frumos articol!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In zonele rurale inca se mai pastreaza obiceiurile vechi, desi din ce in ce mai... vag. In anul 1988 am petrecut sarbatorile de iarna intr-o comuna de langa Giurgiu... Nu-mi venea sa cred ce sentimente m-au incercat! Toata suflarea parea o mare familie! Se ajutau la toate cele, impodobisera casele cu crengi de brad si vasc, peste tot mirosea a cozonaci, sarmale, friptura si alte cele, fumul iesea pe cosurile caselor, colindatorii veneau in fiecare curte si ramaneau sa guste cate ceva... O minune de Sarbatori am petrecut atunci. Contrastul cu ceea ce traisem pana atunci - si de atunci incoace - este puternic! In orase, de Sarbatori, lumea alearga parca de nebuna! Multi se pregatesc pentru "chefuri", nicidecum pentru a sarbatori Nasterea lui Hristos...
      Multumesc, Alex!

      Ștergere
    2. Foarte adevărat, din păcate. Oamenii au renunţat lesne la datinile străbune şi la semnificaţia spirituală a acestei sărbători sfinte. Doar chef şi distracţie, mâncare şi băutură. Nimic sufletesc, profund... Păcat că am ajuns la asemenea sărăcie spirituală.
      Foarte frumoasă evocarea acelui Crăciun de poveste.
      Să ne dea Dumnezeu un Crăciun luminos! :-)

      Ștergere
  2. Cate traditii, care mai de care mai frumoase... Multumesc de reamintire!
    Pe unele le-am trait, pe altele inca le traim...pe unele nu le-am mai prins.
    Din pacate, incep sa se piarda in valul de comercial ce imbraca totul in perioada Sarbatorilor...

    RăspundețiȘtergere
  3. Lumea se schimba . .ne colindam pe fb acum :-j

    RăspundețiȘtergere