O suta de ani de la moartea lui Ion Luca Caragiale

Impotriva subventiilor de stat, de I.L.Caragiale
Trebuie sa copiati Http in browser
http://romani.co.uk/index.php?option=com_fireboard&Itemid=126&id=4615&catid=1&func=fb_pdf 
Postat initial de Sorin M

Poetii, literatii, artistii sunt oameni foarte ciudati, dar ceea ce e foarte ciudat e ca poetii, literatii si artistii sunt foarte ciudati tocmai cand n-au talent de loc, asa ca nu poti sa-ti explici de ce, fiind oameni ca toti oamenii, sunt asa de ciudati...

Dar, in sfarsit! asa sunt poetii, literatii, artistii, mai ales cand n-au talent de loc.

De una dintre ciudateniile acestora voiesc sa spun cateva cuvinte, anume despre vecinica plangere ca poetii, literatii si artistii nu sunt incurajati la noi indestul, ba chiar ca sunt foarte putin luati in seama.

Plangerea aceasta este o tema pe care se fac fel de fel de variatiuni. De exemplu... Publicul nostru cel mare este indiferent fata cu literatura si arta nationala... Societatea culta citeste carti straine... Publicatiunile literare romane si mai ales poezia romana nu se cauta...  Aceasta vecinica plangere, ciudatenia aceasta, atinge culmea cand, dupa osandirea publicului celui mare si a societatii culte, se incepe acuzarea guvernului, a statului...

Incai daca particularii nu simt nevoia poeziei, literelor si artelor; daca societatea romana n-are destul sentiment patriotic pentru a incuraja versul, proza si orice arta facute de romani - macar guvernul, statul sa vie in ajutorul acestor nobile productiuni! Dar nu! guvernele, statul sunt si mai indiferente si mai vitrige cu inchinatorii muzelor nationale!...

Ia sa cercetam mai de aproape plangerea dumnealor...

Ma rog, sa ne intelegem: ce poftiti d-voastra?... sa se-ncurajeze poezia, literele si artele, sau poetii, literatii si artistii? Caci este ceva aici care nu trebuie trecut cu vederea... Presupunand ca, in adevar, poezia, literele si artele sunt lucruri neaparat necesare unei societati, pentru a le avea, trebuieste talent mai-nainte de toate; pe cata vreme pentru a te face poet, literat sau artist nu trebuie talent numaidecat.

Ca traiesc poetii in lipsa... De! asta poate fi adevarat, insa numai pentru acei poeti cari sunt saraci de fel; fiindca in nici o parte de lume poezia n-a constituit si nu ar putea constitui o industrie prea lucrativa. Cand poetii au avere, fireste ca nu traiesc in lipsa.

Ca poetii, literatii si artistii mor in spitale; asta e adevarat, insa iar in parte; fiindca daca au casa lor si rostul lor, mor acasa. Daca n-au insa casa, unde sa-si zaca boala din urma, atunci, tot e bine ca mor la spital; ar fi desigur mai rau sa moara la vreun gard.

Eminescu si Alecsandri, Dumnezeu sa-i odihneasca! au murit unul la spital, fiindca suferea de o boala foarte grea de ingrijit intr-o casa particulara saraca; cestalalt a murit in vestitu-i castel de la Mircesti...

Pentru aceasta deosebire de stare, contimpuranii si urmasii n-au facut si n-au sa faca vreo deosebire in stima acordata celor doi ilustri poeti nationali...

A! stima!... Dar asta e putin lucru?

Cine are putin talent, slava Domnului! este la noi destul de stimat si de considerat. Afara, se-ntelege, de cateva secaturi invidioase, pe cari nu le lasa sa doarma, pe cari le doare si le ofticeaza succesul omului cu talent, nici un concetatean nu-i refuza acestuia tot succesul, toata stima. [...] De viata trista pentru copii se teme parintele, si, dupa viata bolnava, nu e viata mai trista decat viata ridicula, si nu e, poate, o viata mai ridicula decat a omului care, inchipuindu-si ca are talent, isi da toate ostenelile

sa probeze cu prisos ca nu-l are - viata omului care strica in sec hartie nevinovata, pentru a se putea plange din ce in ce mai amar contra societatii indiferente si ingrate, ca nu incurajeaza poezia, literele scl... scl...

Dar, in sfarsit, chiar asa, eu nu crez sa fie undeva o societate, unde care cum se scoala si ia o pana in mana sau imbratiseaza o cariera frumoasa sa fie atat de binevoitor primit sau tolerat ca la noi.

Nu cred sa fie pe lume tipografie mai putin nazuroasa decat a noastra romaneasca. Cu ce cheltuiala, putin importa, fie din avere proprie, fie de la parinti, de la amici, din pomana, se gasesc totdeauna destui gologani ca orice e scris pe hartie cu mana asta-seara sa fie a doua zi dimineata chiar

tiparit, spre vecinica pastrare. [...]

De cate ori auz pe cineva vaicarindu-se ca literele si artele frumoase nu sunt incurajate la noi, ii spun: poate sa ai dreptate intrucatva, dar, in orice caz, vinovatul sau mai bine vinovatii pentru aceasta trebuiesc cautati nu intre public, nu in societate, ci intre aceia cari le profeseaza. [...]

Nu! Precum am mai spus-o si in alta parte: literatura si artele frumoase, dupa cat se fac si, mai ales, dupa cum se fac la noi, sunt prea din cale-afara incurajate; asa ca parca n-ar strica sa incepem odata a le cam descuraja.

din Adevarul Literar si Artistic

De la Ion Luca Caragiale culese

La noi nu e nici mai multa nici mai putina stricaciune decat in alte parti ale lumii.

Neamul acesta nu e vreun stricat, e numai nefacut inca.

Inca nu crede in dreptate.

Inca nu poate scoate din sanu-i pe cine sa-i poata comanda.

Inca nu stie de cine sa asculte - fiindca nu are deocamdata incredere in nimeni.

Dar cu vremea, trebuie sa vina si asta.

(din scrisoarea lui Caragiale catre Vlahuta)

Industria romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire.

Celebru e unul care incepe sa traiasca dupa ce a murit.

Zi-le oameni si da-le pace!

Cap ai, minte ce-ti mai trebuie?

Nimic nu e mai frumos decat adevarul, nici mai adevarat decat frumosul.

Lumea asta seamana cu un vast balci.

Trebuie sa marturisim, cu toata parerea de rau, ca in administratie… uneori se fura prea des.

- Mofturi!

Norocul e prea putin si lumea prea multa.

Un om nu trebuie sa incerce decat ce poate.

- Ce mai scriu gazetele, nene?

- Mofturi!

Treaba statului, domnule, el ce grija are? Pentru ce-l avem pe el? E datoria lui sa se-ngrijeasca sa aiba oamenii lefurile la vreme.

Pentru fapta rasplata si napasta pentru napasta.

Miercurea fara cuvinte - din trecutul nesanatos

Zece reguli de utilizare a telefonului mobil

1. Daca nu ai cel putin doua aparate ar trebui sa-ti mai cumperi, sa castigi in importanta. Si numarul succeselor va creste.

2. Alege pentru sonerie un ton cat mai ciudat, sa te faci remarcat imediat si fara dubii.

3. Vorbeste la mobil tare, clar si raspicat. Cei care sunt pe langa tine au dreptul sa stie despre ce se discuta.

4. Cand esti la masa intr-un local public – dar nu numai – sa nu uiti telefonul in geanta sau in buzunar; expune-l pe masa, langa tacamuri, si mai castigi putin respect, mai ales daca e o marca ultimul racnet.

5. Daca auzi un tarait in apropiere nu te lasa pacalit – chiar daca tonul nu prea seamana cu ce ai setat tu. Ridica aparatul si verifica sa nu fii chiar tu persoana apelata – sa stie toata lumea ca si tu ai mobil.

6. Daca suna mobilul si esti singur ignora-l – nu are sens sa raspunzi daca nu te vede nimeni si nu poti arata cat esti de important. Poti chiar sa il inchizi cand esti singur – mesajele primite in acest interval le poti asculta / citi cand esti in societate.

7. Cand folosesti mobilul sa ai in vedere incaperi cu acustica buna: muzee, biblioteci, sali de spital, biserici.

8. Nu te jena ca cei din jur afla multe lucruri despre viata ta intima in timp ce vorbesti la mobil, pentru ca e la moda. Cea mai buna dovada: rating-ul emisiunilor in care se barfeste la greu, sau talk show-uri.

9. Daca ai o intalnire importanta (de afaceri sau romantica) vorbeste cu cineva sa te sune in acest timp. Sa vezi ce succes vei avea!

10. Inainte sa raspunzi spune cu voce tare: "La naiba! O clipa de liniste nu pot avea! Nu sunt in stare sa se descurce fara mine".

Superstitie:

A telefona sau a vorbi la telefon in timp ce conduci – chiar daca esti dotat cu handsfree – aduce ghinion.
Dar esti omul mileniului trei! Nu crezi in superstitii! Indemanarea nu poate dauna.

Altele

Sindromul zapper-ului - psihologie 

Psihologia si telefonul mobil sau sindromul zapper-ului

N-ai telefon mobil nu existi! N-am telefon mobil deci nu exist.

Telefonul mobil ne elibereaza dar ne si constrange.

Telefonul mobil ne cam ia si ultimul spatiu de libertate posibil: cel personal.

Pentru anxiosi e terapie curata, fara indigestia provocata de pilule: cand simt inceputul crizei de angoasa pot pune mana pe telefon sa sune o persoana de incredere si se calmeaza.

Georges Pragier si Sylvie Faure (membri ai Societatii psihanalitice din Paris) se intreaba: „o data cu mobilul luam oare cu noi substitutul simbolic al propriei case pentru a fi protejati si siguri?”

„Bagheta magica sau substitut al cordonului ombilical”, mobilul functioneaza in doua feluri: celui care telefoneaza ii confera putere si siguranta: „pot sa iau legatura cu cine vreau, cand vreau”. Si invers: cand suntem apelati putem resimti legatura ca o persecutie, transformandu-ne in marioneta, ale carei sfori sunt trase de un altul, pe care nu il vedem, dar e atotputernic (remarca Georges Pragier)

Pare ca „Buna ziua, ce mai faceti?” este inlocuit cu „Buna ziua, unde sunteti?” Inainte de aparitia telefonului mobil stiai unde telefonezi (sigur, e posibil ca tehnologia sa faca posibila aceasta si in situatia data, dar pana atunci nimic nu mai e sigur)

Suntem intr-o situatie in care sunt trei actori pusi pe rand in valoare sau exclusi. Cel care e contactat in intimitatea sa (o intalnire, de exemplu) se simte important, iar cel care face apelul beneficiaza de un privilegiu avand acces direct la celalalt. Primul isi lasa interlocutorul si se grabeste sa raspunda si interlocutorul devine spectator intrus al unei conversatii care nu-l priveste (fara a mai lua in calcul ce simte acest interlocutor brusc exclus).

Devenind accesibil tuturor te privezi constient de posibilitatea de a avea momente de intimitate durabila cu un altul.

Raspunzand mereu prezent mobilul permite satisfacerea imediata a unor impulsuri.

O forma de dependenta de telefonul mobil – reperata de sociologi sub denumirea de „sindromul zapper-ului” – probeaza ca acesta ofera posibilitatea imaginara ca dorintele infantile, profund ascunse in cei mai multi dintre noi, sa se realizeze: sa fii centrul lumii, sa iti ai „mama” mereu langa tine, sa stapanesti totul etc., uneori in detrimentul realitatii. Aceasta pentru ca publicitatea stie sa se adreseze copilului nesatisfacut din unii oameni.

Etnosociologul Francis Jaureguiberry a publicat in Reseaux, nr 82-83, 1997, concluziile unui studiu numit „Folosirea telefonului mobil ca experienta sociala”.

[...] In general, nevoia noastra constienta de a avea un mobil ar fi martor al dorintei noastre de integrare in societate. Sa ai un mobil inseamna sa fii in mod particular integrat in lume, sa fii legat de ea mediatic si sa fii conectat la retelele sale de interlocutori. Pe scurt, ne supunem la ceea ce F. Jaureguiberry numeste logica integrarii. Cei „conectati” isi compun deci o viata „a la carte”, a carei programare are ca obiect satisfacerea imediata a dorintelor lor sau a finalitatilor pe care si le fixeaza. La un moment dat se supun riscului de a nu-si mai apartine si de a trai sub semnul urgentei. Acest vartej, in care se pot lasa antrenati daca nu sunt atenti, genereaza uneori ceea ce cercetatorul a denumit „sindromul zapper-ului”. Utilizatorul isi traieste viata ca si cum ar trebui sa faca fata constant unei urgente.

Ca urmare a anchetei sale, Jaureguiberry emite ipoteza unei noi inegalitati intre cei care au puterea de a se deconecta – si deci de a impune celorlalti inaccesibilitatea lor – si cei care nu o au, care sunt constransi sa se supuna unei disponibilitati permanente.

(Rev Psihologia nr 4, 1998)

Oriunde ai fi micul aparat – uneori foarte sofisticat – e cu tine. Mereu si mereu cu tine si nu-i iei piuitul ca de i-l iei... de ce-l mai tii pe micut asa aproape de tine?

La cat de mici tind sa devina aceste telefoane va trebui sa avem grija sa nu-l aruncam in ceasca de cafea, pe post de zahar!

Poate ca intelegem pe cei care sunt asa de ocupati (sau exercita o profesie de asa natura)  incat nu pot inchide telefonul nici chiar in timpul cinei cu familia sau cand sunt in pat cu iubitul / iubita. Dar ceilalti? Urca in autobuz, scot telefonul si incep sa butoneze. Unii suna pe cineva doar asa, sa treaca timpul, altii trimit mesaje si altii doar se joaca. Da, ii intelegem: sunt in autobuz, au de mers mai mult si nu vor sa se simta singuri sau sa se plictiseasca. Devin iritanti aceia care isi expun in public modul cum au petrecut cu o seara ianinte si fac unele comentarii care n-ar trebui auzite de nimeni – cu atat mai putin de straini. Da, sunt straini in jur, nu au cunostinta despre cel care discuta, despre cel aflat la distanta si despre cel discutat (in cele mai multe cazuri) Dar asemenea conversatii ne spun multe despre persoana aflata in imediata apropiere. Si apoi, stiti cum e: se intalneste munte cu munte, dar om cu om!

E tare neplacut sa iei parte la o conversatie in care o doamna povesteste alteia cum se gateste ciorba de fasole, iar cand persoana striga de parca ar vrea sa fie auzita de la celalalt capat al orasului devine si mai neplacut. Oare nici azi n-au inteles unii ca la telefon nu trebuie sa urli? Doar au avut telefon fix pana sa aiba pe cel mobil. Dar de ce sa nu asculte toti ce victorii marunte au avut la munca sau la scoala sau in fata persoanelor de sex opus?

Tare placute sunt si conversatiile de genul: Da, iubi (pisoias, motanel sau ziceti voi) si eu te iubesc, abia astept sa ne vedem. Hi hi. Sunt in aula universitatii, da (aici priveste in jur de parca ar cauta un complice care sa-i zambeasca pentru ca a auzit minciuna)

Conversatie romantica, da, insa jenanta pentru cel care trebuie sa asculte, ca nu are dopuri pentru urechi.

Daca-i spui celui de la telefon ca suni ceva mai tarziu, cand vei fi intr-un spatiu mai liber s-ar putea sa inteleaga (sa presupuna) ceva gresit – si cum increderea e ultima pe care se bazeaza unii in relatiile lor poate fi de rau augur si la prima intalnire sa inceapa a da in clocot o ciorba de limba cu multe intrebari.

Cum va simtiti atunci cand discutati ceva serios cu cineva (sau mai putin serios dar placut) si persoana raspunde la telefon si se lungeste la discutie si stati acolo ca tanatalaul si ascultati stanjenit ce discuta fostul dumneavoastra interlocutor? Apoi, dupa vreo juma’ de ora inchide si intreaba: Ce ziceam?

Nu te simti aiurea cand cel care raspunde la telefon sta la discutii lungi ca si cum ti-ar spune: e mai interesant ce aud la telefon (desi s-a intalnit cu tine special („sa va mai vedeti”) Da, e in regula: exista si urgente. Da, e firesc sa raspunzi, dar daca nu e o urgenta sau ceva excesiv de important atunci te scuzi si spui ca suni mai tarziu – nu prea e indicat sa spui: te sun eu peste vreo ora! Cel de langa tine va intelege ca intr-o ora trebuie sa se faca nevazut. Deh, acum, fiecare stie cu cine se intalneste si de ce si cat timp e dispus sa aloce intalnirii.

Vreti sa-i stanjeniti pe cei mentionati mai sus? Le trimiteti un mesaj, sau ii sunati – pe numarul respectiv sau pe celalalt mobil. Da, evident: celalat mobil! Acum, ca sunt multe societati sunt si multe telefoane in buzunarele si gentile unora: cate unul pentru fiecare companie, sau cate unul asa, pe caprarii: pentru familie, pentru munca, pentru prieteni, pentru rude in general, pentru cunostinte etc.

A! Sa nu uit nici de cei care asculta muzica si – adesea – au un mers ciudat, de zici ca sunt in pragul unei crize de epilepsie (dar asa au vazut ei in filme si e cool) Si-s haiosi si cei care vorbesc in timp ce merg – cand se cearta cu interlocutorul de la telefon chiar crezi – in prima clipa – ca sunt razna. Nu mai stii cine chiar vorbeste cu sine - cu voce tare - si cine are o convorbire telefonica.

Si soneriile! Muica, ce sunete si-au tras unii! Planset de bebelus, cotcodaceli sau racnete si altele asemenea – si, bineinteles, arii din manele (si se lalaie pana raspund, sa asculte si altii ce jmecheri sunt ei)

Va amintiti perioada cand au aparut telefoanele mobile si erau cat o caramida si vedeai pe te miri cine cu telefonul agatat la curea sau tinut in buzunarul de la piept? Pe atunci doar isi expuneau telefoanele, ca nu prea vorbeau – era costisitor dar, mai ales, nu prea aveau multi telefon mobil (iar cei care facusera imprumut la banca, sa aiba, doreau sa epateze)

Pentru ca nu am telefon mobil oamenii doresc sa imi dea in dar cate un telefon, sa am si eu! Oare ce e greu de inteles in propozitia: nu vreau telefon mobil? Nu-mi place sa fiu la dispozitia tuturor oriunde si oricand si oricum – iar de-as avea l-as tine inchis mai mereu: in masina il inchid, pe strada cand sunt il inchid, in club daca sunt il inchid, cand mananc il inchid, cand sunt cu prietenii il inchid etc s.a.m.d. Pentru ce sa mai am grija lui? Am avut, candva, dar am renuntat din motivele expuse mai sus si pentru intrebari de genul: ce faceai? ca te-am sunat si aveai telefonul inchis! Multumesc, nu-i de mine. Cand economia se va zdruncina serios din cauza mea sau cand forta majora ma va obliga atunci da, voi avea telefon mobil.

Sunt asa multe de scris despre politete si telefonul mobil incat prefer sa las experienta tuturor sa lucreze. 

Altele
Zece reguli de utilizare a telefonului mobil 

Nu va puneti cu juniorii

1. O fetita discuta cu invatatoarea despre balene.
Aceasta le explicase copiilor ca este fizic imposibil pentru o balena sa inghita un om, deoarece, desi este un mamifer foarte mare, are un gat mic.

Fetita sustinea ca Iona a fost inghitit de o balena.

Nervoasa, invatatoarea a reluat explicatia... este FIZIC IMPOSIBIL!

Micuta a spus:

- Cand o sa ajung in rai, o sa-l intreb pe Iona.

- Si daca Iona s-a dus in iad?

Raspunsul a venit prompt:

- Atunci o sa-l intrebati dumneavoastra.

2. O educatoare observa copiii in timp ce deseneaza, oprindu-se din cand in cand sa vada cate o lucrare.
Ajungand langa o fetita care lucra cu mare atentie, o intreba ce deseneaza...
Fetita spuse:

- Il desenez pe Dumnezeu.

Educatoarea raspunse: 

- Dar nimeni nu stie cum arata Dumnezeu.

Fara sa se opreasca o secunda, cu privirea tinta la desen, fetita raspunse: 

- O sa stie... in cateva minute.

3. Un profesor la Scoala de duminica  discuta cele zece porunci cu copii de cinci - sase ani.
Le explica ce inseamna sa "cinstesti pe Mama si pe Tatal tau", apoi ii intreaba:

- Exista vreo porunca facuta special sa ne invete cum sa ne purtam cu fratii si cu surorile noastre?

Fara sovaire, un baietel (cel mai mare dintre frati, in familia lui) raspunse:

- Sa nu ucizi.

4. Intr-o buna zi, o fetita statea langa mama care spala vasele in bucatarie. Dintr-o data observa cele cateva suvite de par carunt, in contrast cu parul negru al mamei. 

Se uita fix la mama si o intreaba:

- De ce ai si par alb, mami?
Mama raspunde:

- Ei, bine, de cate ori ma necajesti si ma faci sa plang sau sunt doar suparata, unul din firele mele de par devine alb.
Fetita cade pe ganduri si dupa scurt timp, intreaba:

- Mama, atunci cum se face ca bunica are TOATE firele albe?

5. Copiii fac poze in clasa, iar profesoara incearca sa-i convinga sa comande fiecare o poza de grup.

- Ia ganditi-va ce frumos va fi peste ani, sa spuneti: "Iat-o pe Monica, acum e avocat" sau "El e Mihai, acum este doctor".
Din spate se auzi o vocisoara: 

- Si aceasta este profesoara, a murit!

6. O profesoara preda circulatia sanguina. Incercand sa explice cat mai clar, ea spuse: 

- Acum, copii, daca stau in cap, sangele - asa cum stiti - se va duce in cap si o sa ma inrosesc la fata.
- Da, spusera copiii.

- Atunci de ce atunci cand stau normal, sangele nu se duce tot in picioare?
Un mititel raspunse cu convingere:

- Pentru ca picioarele dumneavoastra nu sunt goale pe dinauntru.

7. La ora pranzului, copiii stateau cuminti la coada in cantina scolii elementare catolice. In capul mesei era un cos mare cu mere. 

O calugarita scrisese un bilet: "Ia UN SINGUR mar. Domnul e cu ochii pe mere!"
Mai departe, pe linie, erau prajiturile cu ciocolata.

Un copil poznas adaugase o nota: "Ia cate vrei! Domnul e cu ochii PE MERE! "

Asa le-am primit asa le-am postat :)

Socrate si Platon. Intrebari - posibile raspunsuri si multe intrebari

1. Cum ii vedea Platon pe poeti?

Platon spunea ca

poetii nu fac din intelepciune si stiinta ceea ce fac, ci se inspira printr-un oarecare dar dumnezeiesc, ca si profetii. Pentru ca si acestia spun multe lucruri frumoase, de stiut insa nu stiu nimic din ceea ce spun.

In proiectul sau de republica, in interesul comunitatii, Platon le refuza sederea in cetate; avea o idee inalta despre puterea poeziei, dar o considera inutila (chiar nociva) pentru ca el imagina o societate perfecta.

Nu-mi amintesc la cine am intalnit ideea (Andrei Cornea, care a facut traducerea?) ca Republica – lucrarea lui Platon – este gresit interpretata ca fiind un text politic. Nu cumva ar trebui ca dialogul sa fie tradus „republica interioara”? si atunci sensul intregului text se va schimba. Tind sa cred ca poate fi adevarat, pentru ca analizand scrierile lui Platon as zice ca de-a lungul vietii nu prea l-a preocupat politica, ci Ideea. La batranete ar fi scris cate ceva despre lege dar Ideea era preocuparea lui principala.

Conceptia despre Idei constituie un fel de "centru" al intregii filozofii a lui Platon.

***

Andrei Cornea s-a nascut in 3 Aprilie 1952, in Bucuresti si este scriitor, filosof, istoric al artei, clasicist, profesor universitar roman, fiul mai mic al lui Paul Cornea (profesor, critic si istoric literar)

***

2. Care sunt cele doua cai prin care omul ajunge la stiinta?

Cele doua cai sunt: presupunerea corecta (adevarata) si cunoasterea rationala.

Platon distinge doua feluri de cunoasteri: cunoasterea rationala si parere.

Cunoasterea rationala are  ca obiect lumea necorporala si suprasenzoriala a Ideilor, iar presupunerea (alaturi de credinta; Platon le numeste moduri de cunoastere inferioare) are ca obiect corpurile si copiile sau aparentele acestora. Realitate pura au numai prototipurile lucrurilor - Ideile - si de aceea numai despre acestea exista o cunoastere si o stiinta ade­varate.

3. Care este factorul ce joaca la Platon rolul principal in cunoastere?

Presupunerea adevarata.

4. Care este parerea lui Socrate despre cei care se tem de moarte?

Socrate arata ca

oamenii se tem de moarte ca si cand ar sti ca e cel mai mare rau. Temandu-te de moarte nu faci altceva decat sa te crezi intelept fara sa fii”.

5. Care e drumul pe care trebuie sa il parcurga omul, pentru a capata orice stiinta?

Poti capata orice stiinta daca o descoperi singur; dar nimeni nu poate descoperi ceva singur, daca nu cauta; nimeni nu cauta dacat atunci cand e incredintat ca nu poseda.

6. De ce considera Socrate ca lumea este un dascal rau?

Pentru ca opiniile oamenilor difera (in probleme serioase si esentiale), ba chiar aceeasi persoana are pareri diferite fata de sine. Socrate arata ca mai ales in problema dreptatii si nedraptatii lumea are parerile cele mai impartite.

Opiniile pot fi adevarate intr-un context si mai putin adevarate in altul.

7. Care este conditia esentiala a celor care stiu o stiinta?

Proba cea mai buna ca cineva stie ceva e ca poate sa faca si pe altii sa stie ce stie el – zice Socrate.

8. Care este pricina tuturor relelor?

Nestiinta, adica cea care-si inchipuie ca stie cand nu stie (ceea ce nu stie).

9. Care e principiul de baza al lui Socrate?

Cunoaste-te pe tine insuti!

10. In ce consta partea divina a sufletului?

In aceea ca prin aceasta parte omul stie si cugeta.

11. Care sunt cele doua atribute care determina fericirea?

Intelepciunea si bunatatea.

Hm. Unul dintre dictionarele de psihologie defineste fericirea ca fiind 

o stare deosebita de implinire a ceva ce s-a realizat si a provocat un succes neasteptat sau mult asteptat sau asteptat tensionat.

Se manifesta ca o stare euforica incarcata de trairi intense care nu doar ca provoaca un fel de traire recuperatorie puternica, ci si o energizare, o stare de receptivitate si toleranta, cresterea dorintei de a face ca si altii sa fie fericiti.

Barbey d’Aurevilly scrie:

Unii oameni cauta fericirea in placerile vietii, dar acumularea sau repetarea momentelor de placere nu duce la fericire. Placerea este fericirea ignorantilor. Fericirea este placerea inteleptilor.

Si iata cum – din nou! – ajung la vorba lui Andre Gide:

Cand un filosof iti raspunde nu mai pricepi nici ce l-ai intrebat.

12. Care este situatia in care adevarul este totuna cu neadevarul?

Aceea in care cineva spune ori numai adevarul ori numai neadevarul.

Adevarul este cea mai desavarsita Virtute, Binele cel mai inalt, netulburat de Materie, nesufocat de Trup, Binele gol, clar, neschimbător, imuabil, demn de veneratie afirma Hermes Mercurius Trismegistus (XV, 21)

Neadevarul este Materia, sunt toate corpurile materiale vii si nevii din toate universurile, fiind vizibile si invizibile, incapabile de Bine, destructibile, mediocre, dizolvabile, schimbatoare, in permanenta transformare si faurite unele din altele, spune acelasi Trismegistus.

Cine-i Hermes Trismegistus?! Etimologic discutand, Hermes e un zeu grec (mesagerul zeilor, intre altele), numit Thoth la egipteni, si Mercur la romani.

Din secolul al IV-lea i.e.n, grecii îl desemnau pe zeul egiptean Thoth cu numele de Hermes Mercurius Trismegistus. Se credea ca el se afla la originea a tot ceea ce zamisleste mintea omeneasca.

Hermes e o figura mitologica aflata la raspantia multor traditii. Numerosi gnostici identifica figura lui Hermes cu cea a lui Moise, a lui Isus sa a Sfantului Ioan. E usor de inteles daca stim (de la antici – altfel cum?) ca Hermes trece drept “maestrul secretului”.

Unul dintre textele hermetice fundamentale este Tabla de Smarald, atribuita lui Hermes Trismegistul:

Tot ce e sus seamana cu ce e jos si tot ce e jos seamana cu ce este sus. Si aceasta pentru a se realiza un singur miracol, din care s-au nascut apoi toate lucrurile, printr-o mereu aceeasi operatiune […]

13. Care sunt cele trei feluri de lucruri?

Bune, rele, nici bune-nici rele.

14. Ce semnificatie au jertfa si rugaciunea?

Jertfa inseamna sa daruiesti ceva zeilor; rugaciunea inseamna sa ceri ceva zeilor.

15. Ce este pietatea?

Stiinta de a cere si de a da zeilor.

In sens general, prin pietate se intelege trairea religioasa, adevarata pietate nefiind altceva decat adevarata traire religioasa a invataturii divine, dupa recomandarile divinitatilor.

16. Ce este virtutea? La cine apare?

Virtutea este ca un dar divin; nu exista de la natura, nici datorita invataturii, ci ea apare la cei la care apare fara legatura cu puterea lor de intelegere.

Din intelepciunea indienilor Cherokee

Demult, un batran intelept indian Cherokee isi invata nepotul despre "batalia interioara" ce se da in fiecare om. Spune:

- Nepoate, lupta se da in interiorul nostru intre doi lupi. Unul este raul, adica mania, invidia, gelozia, supararea, regretul, lacomia, aroganta, autocompatimirea, falsa mandrie, infumurarea, vinovatia, resentimentul, sentimentul de inferioritate, minciuna si ego-ul.

Celalalt lup este Binele, adica bucuria, pacea, dragostea, empatia, speranta, generozitatea, adevarul, seninatatea, smerenia, bunatatea, bunavointa, compasiunea si credinta.

Nepotul se gandeste cateva clipe si intreaba:

- Care lup castiga?

Batranul indian raspunde simplu:

- Cel pe care il hranesti.

17. Care este drumul celui care si-a oranduit cel mai bine viata?

Omul care a facut sa depinda de sine toate caile care duc la fericire sau aproape de ea, acela care nu depinde de alti oameni si nu e silit sa se abata din drumul lui – nici el, nici faptele lui – acela si-a oranduit bine viata.

18. In ce consta definitia conceptuala? Care este rolul conceptului?

A reda ceva necunoscut sau mai putin cunoscut prin ceva cunoscut, sau mai cunoscut. Conceptul nu cucereste necunoscutul, ci il anexeaza, prin el cunoasterea fiind o simpla extindere.