Dumnezeu poate fi vazut?

Intr-o zi, un baietel in varsta de sapte ani s-a apropiat sovaielnic de sora lui mai mare si i-a adresat o intrebare care il framanta de multa vreme:

- Poate cineva sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu?

Ocupata pana peste cap cu ajustarea sprancenelor, fata i-a raspuns iritata:

- Desigur ca nu, prostutule! Dumnezeu isi are salasul in inaltimile cerului si nimeni nu are cum sa il zareasca!

A trecut catava vreme, dar importanta problema continua sa tulbure pacea baiatului. In cele din urma, s-a apropiat de mama lui, care era absorbita de pregatirea pranzului, si a intrebat:

- Mama, l-a vazut cineva vreodata pe Dumnezeu?

- Nu, nu chiar - i-a raspuns mama. Dumnezeu este o fiinta fara trup care traieste in adancul inimilor noastre, asa ca nimeni nu poate sa il vada asa cum ma zaresti tu pe mine.

Miercurea fără cuvinte – Visuri de mărire!

Foto de M.M.

Postarea participă la Wordless Wednesday! (6)  la Carmen (Intre vis si realitate)

                    HAPPY  WW!                    

Castelul din Otranto, de Horace Walpole – primul roman gotic

Romanul gotic

Ceea ce azi numim literatura horror, de suspans, thriller psihologic se numea in secolul al XVIII-lea roman gotic, roman de mistere.

Romanul gotic, numit si romanul ororilor sau romanul negru este un tip de roman caracteristic scriitorilor englezi in a doua jumatate a secolului XVIII si inceputul secolului XIX.

Castelul din Otranto (1764) este considerat a fi primul roman gotic din istoria literaturii si este semnat de Horace Walpole, considerat initiatorul genului. Genul are origini in romantism – placerea indusa de scrierile romantice a fost inlocuita de cea produsa de groaza (gotic sugerand cam tot ceea ce are legatura cu groaza si intunericul). Au mai scris in acelasi stil Ann Radcliffe (a imitat stilul in Misterele din Udopho), Clara Reeve (a folosit procedeele lui Walpole in Batranul baron englez), G.M.Lewis, Ch.R.Maturin – despre romanul lui, Melmoth ratacitorul, afirmandu-se ca a desavarsit declinul stilului). Genul s-a dezvoltat ca o reactie impotriva rationalismului iluminist. Caracteristica acestui stil este atmosfera apasatoare, sugerata de prezenta obsesiva a ruinelor, a castelelor bantuite, a peisajelor stranii si inspaimantatoare, a elementelor magice.  E un gen de sensibilitate preromantica, marcata de predilectia pentru straniu, pentru mister, supranatural, morbid. In secolele XIX si XX printre reprezentanti pot fi amintiti: Edgar Allan Poe, Charlotte Bronte, Daphne du Maurier.

Pana a deveni gen literar, goticul desemna un domeniu la fel de impunator: arhitectura – elementele caracteristice incluzand bolti pe cruce de ogive, arcuri batante, vitralii si o tendinta spre inaltarea monumentului, sugerand aspiratia catre ceruri (reprezentativa fiind catedrala gotica).

Horace Walpole

Horace Walpole

Horatio Walpole, al 4-lea conte de Orford (24 Septembrie 1717 – 2 Martie 1797), istoric, om de litere, membru al Parlamentului, cel de-al treilea si ultimul copil al primului ministru britanic, Sir Robert Walpole si al sotiei sale Chaterine, care a murit in 1737, Horatio fiind foarte atasat de ea si a fost foarte afectat de moartea ei, fapt care se va reflecta si in lucrarile sale. N-a avut niciodata o relatie serioasa cu vreo femeie – era numit “celibatar natural”. Orientarea sa sexuala a fost subiect de speculatie pentru ca nu s-a casatorit niciodata si avea prietene apropiate femei care nu s-au casatorit niciodata, precum Anne Seymour Damer si Mary Berry, numite de mai multe surse ca fiind lesbiene. Rivalii politici il numeau “hermafrodit” deoarece avea alura efeminata.

In anul 1751 incepe sa isi scrie memoriile, care vor fi publicate abia in 1791 pentru ca s-a preocupat mai mult de activitatea editoriala.

In anul 1764, in numai o luna, scrie romanul care va deveni cea mai faimoasa scriere a sa: Castelul din Otranto, pe care il publica prima data in 24 Decembrie 1764, ca fiind o traducere dar pentru ca succesul este foarte mare la a doua editie recunoaste in prefata ca el este autorul.

In compania poetului Thomas Gray (26 Decembrie 1716 - 30 Iulie 1771), coleg la universitate si prieten, calatoreste, intre anii 1739 si 1741,  in Franta si Italia. In acesti ani incepe celebra, stralucitoarea sa corespondenta – mai mult de trei mii de scrisori care au caracter politic, istoric, artistic, literar si monden care – alaturi de romanul Castelul din Otranto – contribuie la faima lui de scriitor. In 1765, la Paris, o intalneste pe Madame du Deffand si incepe lucrarea The Mysterious Mother (1768) care va avea mare succes si datorita interesului pe care l-a aratat Lord Byron (22 Ianuarie 1788 – 19 Aprilie 1824).

Scrisorile sale au fost adunate si publicate de Wilmart Sheldon Lewis intr-o serie de 48 de volume, sub titlul The Yale Edition of Horace Walpole's Correspondence (editate intre anii 1937 si 1983)

Serendipity

Serendipity se refera la orice descoperire care este neasteptata, dar care este una fericita. In anul 2004, o companie de translatori britanici au votat cuvantul ca fiind cel mai greu de tradus dar fiind frecvent folosit a fost exportat in mai multe limbi.

Numele lui Horace Walpole este legat si de cuvantul “serendipitate”, pe care l-a descris ca definind senzatia produsa in urma unei descoperiri accidentale fericite si neasteptate, cand cauti altceva. Horace Walpole a folosit prima data termenul intr-o scrisoare adresata prietenului sau Horace Mann, la 28 Ianuarie 1754; se inspirase din basmul persan “Cei trei principi din Serendip”, unde cele trei personaje principale aveau sansa si capacitatea de a face descoperiri accidentale fericite si de intelepciune. Serendip e un nume vechi pentru Sri Lanka (Ceylon), care in araba se numea Sarandib. Cristoforo Armeno este cel care a tradus povestirea adaptata dupa poemul Hasht Bihisht (Cele opt Paradisuri) al lui Amir Khusrau, scris pe la 1302, un poem in stilul “O mie si una de nopti”, povestea cadru fiind o legenda despre Bahram V (al 14-lea rege sasanid al Persiei, care si-a inceput domnia cu persecutarea crestinilor, fapt ce a condus la razboiul cu Roma), pe care se tes povestile spuse de sapte printese, intre care si basmul “Cei trei principi din Serendip” (despre rege afirmandu-se ca avea sapte palate in sapte culori, pentru fiecare zi a saptamanii).

Castelul din Otranto

Editia a 3-a

Romanul "Castelul din Otranto" este piatra de hotar intre genul romanului gotic si a celui istoric, in genul celor scrise de Walter Scott. Romanul e criticat adesea pentru senzational, pentru calitatile melodramatice si pentru accentul pus pe supranatural.

Prima editie s-a numit The Castle of Otranto, A Story. Translated by William Marshal, Gent. From the Original Italian of Onuphrio Muralto, Canon of the Church of St. Nicholas at Otranto. Se banuieste, insa, ca povestea manuscrisului italian care ar deriva dintr-o povestire ce dateaza de pe vremea Cruciadelor precum si presupusul autor, Onuphrio Murlto ar fi creatii fictive ale lui Horace Walpole iar numele presupusului traducator ar fi pseudonimul autorului real.

Elemente precum sunete ciudate, usi deschise fara ca cineva sa le atinga au contribuit din plin la succesul de care s-a bucurat romanul la timpul respectiv. La a doua editie Horace Walpole recunoaste paternitatea operei.

Personajele

Manfred - castelanul din Otranto, tatal lui Conrad si al Matildei, sotul Hippolitei;

Hippolita - sotia lui Manfred, mama lui Conrad si a Matildei;

Conrad - fiul in varsta de cincisprezece ani al lui Manfred si al Hippolitei, fratele mai mic al Matildei;

Matilda - fata care se indragosteste de Teodor; este “femeia interzisa”, o caracteristica a genului gotic;

Isabella - fiica lui Frederic si logodnica lui Conrad;

Teodor - de care se indragostesc si Isabella si Matilda;

Fratele Jerome - calugar la manastirea St. Nicholas (San Nicola) de langa Castelul Otranto;

Frederic - tatal Isabellei, care apare tarziu in roman. El se opune lui Manfred la inceput, pana cand se stabileste o înțelegere de a se casatori cu Matilda;

Bianca - slujnica Matildei;

Diego si Jaquez – alti doi servitori din castelul Otranto.

Otranto

Orasul Otranto e situat in sudul Italiei, in provincia Lecce. Castelul Otranto este cetatea care face parte din sistemul de fortificatii antice, fortificatii care au fost completate de-a lungul secolelor de conducatorii care au trecut pe acolo. Manastirea San Nicola se afla la cativa km sud de cetate.

Castelul a fost construit din ordinul lui Alfonso de Aragon, intre anii 1485-1498, fiind proiectat de Ciro Ciri (arhitect si inginer militar) cu ajutorul lui Francesco di Giorgio Martini.

Fortareata a inspirat primul roman gotic, omonim, din istorie.

Bine de știut (hw5)

Ouăle se prăjesc mai repede și mai bine dacă le puneți pe ochiul mare de la aragaz.

Icrele proaspete de crap sau știucă, dacă le presărați bine cu sare grunjoasă și le păstrați în congelator 3-4 săptămâni devin mai vechi.

Pentru friptură e bine să folosiți carnea de porc, bogată în glucide, proteine, lipide și vitamine. Excepție fac fripturile de miel, iepure, pasăre, vită, care se prepară obligatoriu din altă carne.

Cartofii prăjiți ies crocanți și savuroși dacă îi comandați la fast-food.

Mirosul de pește de pe mâini se curăță cu oțet. Mirosul de oțet de pe mâini dispare cu amoniac; mirosul de amoniac iese cu benzină iar cel de benzină iese cu pește sau deloc.

Dizgrațiosul miros de ceapă prăjită din păr este repede eliminat dacă radeți părul.

Dacă s-a ars oala în care ați uitat orezul la fiert frecați-o bine cu praful magic “arunc-o”.

Daca iubitul dorește să-i gătiți “ca la mama acasă” afumați mâncarea, nu scoateți coaja la roșiile pe care le folosiți în supă, fierbeți și picioarele de pui, cu gheare cu tot.

Nota:

Nu uitați că o sticla modestă de vodcă, pe lângă faptul că înfrumusețează masa, ascunde și eventualele rateuri culinare...

Happy Weekend! Editia a 5-a 

Reflexii in oglinda (4) – Om la sticlă!

Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la  

 "Reflexii in oglinda", la SoriN

Auguste Dupin - precursorul detectivilor particulari

Cavalerul C. Auguste Dupin este un detectiv fictiv care apare prima data in povestirea Crimele din Strada Morgii (1841), de Edgar Allan Poe, este povestirea considerata a fi prima de literatura politista. Mai apoi, detectivul reapare in Misterul Mariei Roget (1842) si Scrisoarea furata (1844)

Termenul “detectiv” nu aparuse la momentul cand Poe isi scria povestirea. Folosind ceea ce Poe a numit “rationament”, Dupin combina intelectul sau considerabil cu imaginatia creatoare, punandu-se chiar in mintea criminalului.

Dupin provine dintr-o familie care a fost odata bogata, dar a saracit "in urma unui sir de evenimente nedorite" si a devenit mai umil, multumindu-se doar cu satisfacerea necesitatilor de baza ale vietii. Locuieste la Paris, cu prietenul sau apropiat, naratorul anonim al povestirilor. Cei doi s-au intalnit din intamplare in timp ce cautau amandoi "aceeasi carte foarte pretioasa si rara", intr-o biblioteca obscura.

Dupin este descris ca o masina de gandire dezumanizata, un om al carui unic interes este logica pura. Acest punct de vedere al lui Dupin serveste ca un contrapunct la conceptul lui Poe de perversitate, introdus in The Imp of the Perverse. Acest impuls nu poate insemna “a rationa” si, de fapt, ii determina pe oameni sa actioneze intr-un mod opus acelui sugerat de logica.

Poe ar fi luat numele "Dupin" de la un personaj dintr-o serie de povestiri publicate pentru prima data in Burton’s Gentleman’s Magazine (1828) si denumita "Unpublished passages in the Life of Vidocq, the French Minister of Police". Cel mai apropiat exemplu de detectiv din fictiune este Zadig (1748), de Voltaire, in care personajul principal realizeaza fapte de analiza similare.

In scrierea seriei de povestiri cu Dupin, Poe a capitalizat interesul popular contemporan. A folosit un urangutan in "Crimele din Strada Morgii" inspirat de reactia populara starnita de un urangutan care a fost vazut la Masonic Hall din Philadelphia, in iulie 1839. In "Misterul Mariei Rogêt", s-a inspirat dintr-o poveste adevarata care a devenit de interes national: o tanara fata, Mary Cecilia Rogers, a fost ucisa in apropiere de New York si, cu toate ca moartea ei a starnit vreme indelungata interesul, misterul ce o invaluia nu fusese dezlegat in timpul cand a fost scrisa si publicata nuvela. Poe a plasat actiunea in Paris, dar foloseste detalii publicate despre crima din New York.

Un critic a scris despre aceasta nuvela ca este mai mult un eseu decat o povestire.

C. Auguste Dupin este recunoscut, in general, ca primul detectiv din literatura. Personajul a servit ca prototip pentru mai multi detectivi care au fost creati mai tarziu, inclusiv pentru Sherlock Holmes al lui Arthur Conan Doyle si Hercule Poirot al Agathei Christie. Doyle a spus odata: "Fiecare [dintre povestirile politiste ale lui Poe] este o radacina din care s-a dezvoltat o intreaga literatura... Unde era povestirea politista pana ce Poe i-a suflat viata in ea?"

Fiodor Dostoievski l-a numit "un scriitor extrem de talentat" si a realizat recenzii favorabile pentru povestirile politiste ale acestuia. Personajul Porfiri Petrovici din romanul “Crima si pedeapsa” a fost influentat de Dupin.

Nota: tema nu e epuizata :)

Despre eliberarea tiganilor

La 31 Ianuarie 1844, Mihai Sturdza (1834-1849), domnul regulamentar al Moldovei, decreteaza dezrobirea tiganilor statului si manastirilor.

Pe o adresa redactata si scrisa de mana lui Mihail Kogalniceanu, el si colegii de opinii: Costache Negri, Alexandru Mavrocordat, Vasile Alecsandri s.a., felicita pe domnitor si pe membrii Sfatului legiuitor.

S-a statornicit ca toti robii manastirilor atat pamantesti, cat si straine, sa fie slobozi pentru totodeauna si sa se bucure de aceleasi drituiri ce sunt inchizasluite si celorlalti moldoveni de potriva lor, adica a cei asezati pe mosii, care se indeletnicesc cu lucrarea pamantului..., iar acei cu mestesuguri de prin targuri, sa se aseze intre negustorii patentari. M. Kogalniceanu arata: acum patria noastra, dezrobindu-si tiganii, sfinteste principiul ca toti oamenii se nasc si sunt slobozi.

Primele atestari ale prezentei tiganilor in Moldova (1428) si Muntenia (1385) sunt documente in care ei sunt listati ca bunuri ale unor manastiri. In functie de stapan, existau trei categorii de sclavi: domnesti (ai printului sau statului), boieresti (ai boierilor) si manastiresti (ai manastirilor). La inceput, toti sclavii erau domnesti. Ei ajung in posesia manastirilor si boierilor prin donatii sau vanzare.

Intr-un document din 1388, cand Tara Fagarasului era condusa de Mircea cel Batran, se specifica faptul ca boierul Costea stapanea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus si jumatate din Arpasul de Jos, precum si 17 tigani de cort. Aceasta este prima atestare documentara a tiganilor din Transilvania, o etnie cu origini misteriose si controversate, cu un mod de viata caracterizat de unii drept boem, un popor care pe teritoriul Romaniei a stat sute de ani in robie.

In Transilvania (aflata in Regatul Ungariei), cu exceptia partilor ajunse temporar sub stapanirea voievozilor munteni sau moldoveni, statutul tiganilor era prin comparatie deosebit de bun.

Ei devin iobagi ai coroanei in anii 1400, si acest statut este in general mentinut si dupa ce Transilvania devine principat autonom sub stapanirea otomana. Au dreptul de a umbla prin tara si de a poposi pe pamanturile coroanei, autonomia interna a cetelor de tigani, toleranta coroanei fața de ne-apartenenta la religia crestina, absenta obligatiilor militare.

Totusi, rutele pe care sclavii domnesti aveau voie sa calatoreasca erau strict controlate de autoritati. Pentru a pastra controlul asupra lor, mai multe cete de tigani erau puse de catre stat sub controlul unui bulibasa, si el tigan. Tiganii trebuiau sa plateasca o suma coroanei, mai mica insa decat populatia sedentara. In Brasovul medieval din randurile tiganilor erau alesi calaii.

Procesul dezrobirii tiganilor va dura vreo trei decenii (1830-1860); a inceput odata cu adoptarea in Tara Romaneasca a Regulamentului pentru imbunatatirea soartei tiganilor statului (1831), iar in Moldova a Regulamentului pentru statornicirea tiganilor.

In perioada 1843-1856, in Principatele Romane sunt adoptate legi ce elibereaza din robie tiganii apartinand bisericilor si manastirilor.

In Tara Romaneasca eliberarea robilor bisericii si manastirilor incepe in anul 1847, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, aceasta facandu-se fara nicio despagubire. Desrobirea tiganilor figura ca un punct important in programul revendicărilor revolutionarilor pasoptisti. In Tara Romaneasca, printr-un decret al guvernului provizoriu instituit in timpul revolutiei, ia fiinta o Comisie pentru liberarea robilor, toti tiganii fiind declarati liberi.

Povestea scrisa de Vasile Alecsandri despre Vasile Porojan, prietenul tigan din copilaria sa, rememoreaza trista istorie a dezrobirii tiganilor de pe mosia parinteasca.

Frumoasa zi a fost aceea cand, din balconul casei de la Mircesti, am declarat tiganilor adunati ca sunt liberi! (…) Surprinderea lor s-a manifestat prin o exclamare salbatica si bucuria lor prin o mie de sarituri desantate, ca oameni muscati de tarantela. Vreo trei batrani insa au inceput a plange si a-mi zice: – Stapane, stapane, ce ti-am gresit ca sa ne urgisesti astfel, pacatosii de noi?!… Ne faci slobozi?… Cine o sa ne poarte de grija de azi inainte?… Cine o sa ne hraneasca, cine sa ne imbrace, cine sa ne cunune, cine sa ne ingroape?… Stapane, nu te indura de noi si nu ne departa de mila Mariei Tale!

Odiseea libertatii a inceput cu birtul satului.

Laia se opri la cea întâi crâşmă, povesteste Alecsandri, pentru ca să celebreze noua lor poziţie socială, apoi se opri la a doua crâşmă, pentru ca să cinstească în sănătatea cuconaşului, apoi se opri la a treia, pentru ca să boteze cu vin libertuşca, apoi la a patra, pentru ca să guste dacă rachiul liber e mai bun decât celălalt etc., etc., şi astfel au dus-o întruna până ce, bându-şi până şi căciulile şi apucându-se de furturi, au ajuns în închisorile de la Roman, de la Piatra şi de la Bacău.

Dupa vreo sase saptamani de la eliberare, tiganii au revenit la Mircesti. Insusi prietenul copilariei sale, care invatase mestesugul de pitar, s-a intors acasa spre batranete. Primit si tratat generos de poet, a disparut insa dupa doua zile, furand si un cal.

Pe cât e de neomenos faptul de a lipsi pe un om de libertate, pe atât e de necumpătat faptul de a libera deodată pe un sclav fără a-l pregăti la fericirea ce-l aşteaptă şi a-l feri de neajunsurile unei libertăţi pripite, concluziona Alecsandri in reflectiile asupra fostilor robi tigani.

Nota: nu am pretentia ca articolul este complet.

Surse de inspiratie: tiganii.ro; verticalonline.ro; bjvvbuzau.ro; E.Pons, Tiganii din Romania – o minoritate in tranzitie, ed. 1999 s.a.

Vezi si:
Alt troc politic, de Ziua Internationala a Rromilor 

https://diana-kundalini.blogspot.com/2014/04/alt-troc-politic-de-ziua-internationala.html

Tiganii si societatea

https://diana-kundalini.blogspot.com/2013/03/tiganii-si-societatea.html