2015-08-10

Clubul cinefililor: They Live

sursa 
They Live (1988) e un film S.F. de serie B care se vrea o metafora a capitalismului in care unii (saracii si cei din clasa de mijloc) sunt sclavii celor bogati, ai guvernului. Un stat politienesc in care oamenii sunt urmariti cu drone.

Acest film al lui John Carpenter e un fel de 1984, dupa romanul omonim al lui G. Orwell, dar pe repede inainte. John Nada (Roddy Piper) traieste intr-o lume in care regula de aur este “cine are aurul face regulile”; e un om aproape fara casa, apoape fara ocupatie...

Filmul ilustreaza – nu tocmai exceptional – o lume in care cei defavorizati sunt tot mai multi, saracii devin tot mai saraci, drepturile omului sunt vorbe in vant, politicienii isi folosesc limba numai pentru a minti… Oamenii stau in faţa televizoarelor privind reclame stralucitoare, muncesc daca au unde, beau, fura, viseaza, spera… in timp ce salariile celor care duc greul economiei scad iar cele ale “gulerelor albe” cresc, in timp ce unii sunt concediati fara preaviz si altii, pentru obedienta, sunt avansati in posturi tot mai inalte.

Nada gaseste intr-o ascunzatoare niste ochelari de soare. Oriunde privea, in loc de reclame vedea mesaje subliminale menite sa mentina oamenii in stare vegetativa. Mesaje precum consumati, uitati-va la TV, cedeaza, supune-te, cumpara, nu contesta autoritatea, conformeaza-te il bombardau din orice colt de strada, din orice revista pe care o deschidea, de pe ecranul oricarui televizor. Ochelarii il mai ajuta sa vada ceva: adevaratul chip al celor care conduc societatea, si care sunt… extraterestri, desigur. Si extraterestrilor acestia exploatatori, pentru care Pamantul e “lumea a treia”, li se adauga pamanteni lacomi.

Alaturandu-se unui grup de rezistenta care incerca sa indrepte starea de fapt incepe lupta impotriva extraterestrilor care au luat infatisare umana facand din oameni scalvi, si incearca sa preia controlul satelitului prin care se transmiteau semnalele subliminale. Vor reusi?!

E un film pe care vi-l recomand? Nu tocmai – mai bine vizionati 1984. They Live este – afirma unii critici – o metafora a “epocii Regan”, o perioada caracterizata prin violenta, inegalitate, plutocratie, mass-media corporatista, rasism si lacomie. E o metafora a oranduirii neoliberale caracterizata printr-o combinatie de supraveghere si control in masa, forta bruta a autoritatilor, a tehnologiilor pentru placere si pentru distragerea atentiei: divertisment in masa, consumerism – toate menite sa limiteze posibilitatile mentinerii democratiei adevarate, care e subminata de grupuri organizate pe interese de cei bogati si de corporatiile care urmaresc, in economie si politica, interese perfect contrare celor ale majoritatii cetatenilor. Filmul aminteste oamenilor ca exista fiinte umane fara pic de compasiune si pentru care ceilalti oameni sunt doar producatori de beneficii si care fac numai calcule crude care duc la biopolitici distorsionate, care utilizeaza cuvantul “piaţa” pentru a decide valoarea unui om (piata fortei de munca, de exemplu).

“Rowdy” Roddy Piper a fost wrestler la viata lui – unul celebru din cate am inteles si care a murit anul acesta, la numai 61 de ani, in 31 iulie, in urma unui atac de cord. In film e “omul cu muschi”, alaturi de amicul sau Frank (Keith David).

Daca vreti sa vedeti filmul incercati sa priviti dincolo de scenariu, dincolo de micile “gafe”…
*
Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.

2015-08-08

Perdeaua de fum si legea impotriva extremismului

Nu inteleg de ce se consuma atata energie pentru legea 217 din 2015, lege care “modifica si completeaza” O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii.

Legea nr. 217/2015 aduce trei elemente noi: notiunea de holocaust românesc, plasarea legionarismului (miscarii legionare) alaturi de fascism si interzicerea promovarii cultului persoanelor condamnate (adica, gasite vinovate de o instanta judecatoreasca penala nationala sau internationala) pentru genocid (“condamnate” e cuvantul cheie) - art. 2 lit. a) si c). Se pedepseste promovarea, in public, a ideilor, doctrinelor, conceptiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe… Dar care om sanatos la cap vrea sa promoveze asa ceva?!
Orice altceva e manipulare si / sau goana dupa raiting a unora. Zic si eu...

Foarte multi au sarit de fund in sus ca sunt cenzurati. Suntem cenzurati, dar nu asa cum ne lasa unii sa credem si cadem in plasa daca nu ne deranjam sa citim legea, sa citim ordonanta pe care o completeaza / modifica aceasta lege mediatizata – voit gresit (sau, poate, din nestiinta) – pana la extrem. Comentariile “in orb” fac mai mult rău.
Nu tot ce scriu unii si altii prin ziare, pe siteuri, sau zic pe la TV si radio este adevarat; pentru o corecta informare trebuie sa cautam… sursa polemicii si atunci putem comenta sursa, nu ce zic unii si scriu altii.

Aceasta lege 217 din 2015 modifica O.U.G. 31/2002, dar nu interzice autori precum Cioran, Eliade etc. Se interzice confectionarea, afisarea etc. simbolurilor naziste si altele asemenea inca din 2002 (dar nu cand e vorba despre arta – deci celebrul ponei roz prezentat la o expozitie din NY (2008) de ICR poate fi expus in continuare). Bustul lui Antonescu, de exemplu, poate ramane in muzee, dar si in propriile case – e arta, e istorie…
Vor putea afirma in continuare – cei care o fac – ca ceausescu a fost un om bun, si nu-i va aresta/amenda nimeni (cat timp n-o fac in public, organizat); vor putea plange la mormantul cui vor si nu vor fi arestati… Vor fi amendati, probabil, daca vor purta tricouri cu chipul lui ceausescu…
Istoricii nu vor avea “piedici”, nici artistii etc.…
*
Speculatie: Drepturile de autor pentru “manifestul nazist” din 1925 (Mein kampf) a expirat in decembrie 2014 si erau detinute de conducerea landului Bavaria, care a interzis reeditarea; acum, s-au trezit unii ca vor sa reediteze textul si iata cum s-a declansat scandalul si statele se grabesc sa modifice legi doar-doar va fi oprita aparitia textului. Prin anul 2012, ministrul finantelor din Bavaria, Markus Söder, a anuntat ca decizia de a publica textul a fost luata dupa discutii lungi, in special cu juristi. Prin republicare se urmareste demistificarea lucrarii care amesteca elemente autobiografice cu fundamentele ideologiei naziste. Vrem sa demonstram clar pana la ce punct aceasta carte, cu consecinte catastrofice, este absurda, a subliniat ministrul la vremea aceea.
*
Sunt intre primii care cârcotesc impotriva unor hotarari luate de guvernanti / parlamentari si pe care le consider cu “ţintă precisa”, impotriva politicienilor de doi bani pe care ii avem in RO si intre care nu am descoperit unul care sa merite stimat, dar vreau sa cred ca nu-mi pierd obiectivitatea.

Legea 217/2005 poate fi consultata aici.
OUG 31/28.03.2002 poate fi consultata aici (ordonanta va fi republicata in Monitorul Oficial, dandu-se articolelor o alta numerotare)

2015-08-07

Motanii răspund la întrebări

De la Clubul pisicuţelor a sosit o leapşă. Am rugat motanii să răspundă la întrebări. După câteva minute de mofturi au hotărât să miaune. S-au miorlăit, s-au sfătuit… Vă las mai jos traducerea miorlăiturilor:

doua pisici cu alb si portocaliu stau intinse una langa cealalta
1. Ultima carte citită. Cum fu?
Pufitică: Numele trandafirului, Umberto Eco. Carte bună, coperţi cartonate îmbrăcate în vinilin, numai bună pentru ascuţit gheruţe.
Johnny: nu-mi plac cărţile.
2. Citatul preferat.
Decât să-mi fac de lucru mai bine-mi văd de treabă.
3. De ce blog? De cât timp?
De ce nu?! Noi, încă nu, la modul serios. Bipedul fără pene are, de cinci ani minus unu’.
4. Locul preferat din univers.
Din universul nostru…
Pufitică: o cutie de pantofi; urât am făcut când au vrut s-o ia de acolo, pe motiv că e jerpelită.
Johnny: câinele din pluş de pe raftul din balcon.
5. Care este ultima publicaţie pe care ai cumpărat-o (revistă, ziar)? Când?
Pe-aici nu s-au mai cumpărat publicaţii de ani şi ani…
6. Ce site urmăreşti constant?
7. Preferi să te uiţi la un film sau optezi pentru un serial? (Ultimul film vizionat vs. serial preferat)
Seriale, pentru că n-avem de ales şi am învăţat să ne placă! Ultimul film vizionat: Dancing on the Edge. Person of Interest, serialul preferat mai nou…
8. Mai ţii minte care a fost primul tău id de mess?
În cor: Ce-i aia mess?!
9. Trei însuşiri ale blogului ideal. (În viziunea voastră)
Umor, informaţii interesante, fragmente din viaţa autorului.
10. Produsul cosmetic preferat.
Uleiul de somon – face mustăţile lucioase!
11. Câine sau pisică?
Câine! Vezi mai jos de ce.

Mai departe nu trimitem întrebările pentru că e prea cald şi picotim, dar ne-ar bucura să le preia cine mai doreşte, cine mai pofteşte!

2015-08-06

Printre vânătorii de azi

Vanatoarea e un hobby scump si foarte scump, in functie de armele folosite, locul in care vaneaza si modul in care o fac s.a. De exemplu, un american, cu ani in urma, a platit statului Botswana suma de 10 mii de dolari pentru a obtine permisiunea sa ucida trei lei, numarul maxim admis, si permisiunea de a duce “trofeele” acasa – unde le-a agatat pe pereti.
Vanatorii de azi nu mai sunt in pericol sa fie ucisi de animalele pe care vor sa le doboare, pentru ca ucid de la distanta, in deplina siguranta… Cele mai multe accidente de vanatoare se refera la vanatori care au fost impuscati, din greseala, de alti vanatori sau care s-au impuscat singuri, din neatentie sau din prostie…
S-a scris si inca se mai scrie despre uciderea leului Cecil (13 ani), simbol al unei rezervatii din Zimbabwe. Pentru a putea fi vanat a fost atras (momit) afara din teritoriul protejat (Hwange National Park). Dentistul care l-a ucis declara azi ca ii pare rau, dar nu pentru ca a ucis un leu, ci pentru ca a ucis, fara sa stie, un leu-simbol. Vanatori, in timpul liber – o forma de distractie des intalnita in randurile celor bogati si plictisiti.
Dupa ce a doborat felina cu sageata, dentistul Walter Palmer, insotit de un ghid local, a transportat-o timp de 40 de ore pana s-o ucida cu un pistol.
Cand Cecil a fost ucis 24 de pui au fost in pericol de a fi ucisi, la randul lor, de ceilalti lei – legea junglei. Cei de la universitatea Oxford, care il monitorizau pe Cecil pentru a afla amanunte despre viata leilor, au primit o donatie substantiala dupa ce leul a fost ucis, bani care le sunt utili pentru a asigura o mai buna protectie a leilor atat in Zimbabwe cat si in statele din apropiere.
Rar o stire despre uciderea unui animal devine stire de presa si, la fel de rar, ia o amploare precum cea cu privire la leul Cecil. In anul 2012 un vanator a ucis o lupoaica-simbol din parcul american Yellowstone. Era cel mai popular lup din zona si cercetatorii i-au montat GPS pentru a-i urmari miscarile si a afla cat mai multe despre viata lupului cenusiu. Opinia publica a reactionat vehement.
Erau acesti doi vanatori – si altii ca ei – flamanzi? Nu aveau ce imbraca? Au fost in pericol iminent si a fost imperios necesar sa ucida? Sunt leii, lupii si alte animale prea multe, incat pot fi considerate pericol pentru oameni si bunurile acestora? Lupul cenusiu nu mai numara prea multe exemplare – lupul, in general, fiind in pericol de extinctie si se incearca repopularea unor zone, dar unele specii nu mai exista sau exemplarele sunt extrem de rare.
De cand cu uciderea leului Cecil autoritatile din Zimbabwe au impus restrictii la vanatoarea de lei, leoparzi si elefanti pe intreg teritoriul statului si au interzis vanatoarea cu arcul fara autorizatie de la responsabilul parcului.. Unele linii aeriene importante au interzis transportarea trofeelor cu aeronavele lor…
Pe de alta parte, cetateni nativi din Zimbabwe (si nu numai ei) afirma ca, pentru ei, leii sunt efectiv incarnarea terorii, pentru ca ucid oameni, iar moartea lui Cecil nu ar trebui luata atat de in serios. Dar! A vana un animal pentru ca iti este viata amenintata e una, iar a ucide din placere, e alta. Leii ataca oameni, dar in anumite conditii. E aproape sigur ca sfarsesti sfartecat de un leu (sau alt animal) daca dormi in zonele cunoscute ca fiind “salbatice”. Dentistul putea ucide orice alt leu… nu pe cel monitorizat si care n-a iesit la vanatoare de oameni in cei 13 ani de viata pe care i-a avut. N-a stiut ca e monitorizat, afirma, in apararea lui, sustinand ca a descoperit colierul GPS abia dupa ce l-a ucis… Adica…dupa cele 40 de ore de agonie ale leului?
In fond, vanatoarea e un sport; nu-i asa? Vanatorul simte “fiorul” urmaririi pradei, satisfactia de a o dobori si mandria de a avea pe perete sau podea un trofeu rar. Ce senzatie minunata trebuie sa fie sa ucizi un leu, un lup, un cerb, o caprioara, un urs, un mistret, cu o arma de mare putere, de la o distanta remarcabila! Vanatoarea e un sport care le creeaza vanatorilor senzatia de macho, aduce profituri importante producatorilor de echipament si arme de vanatoare, aduce profit celor care organizeaza sesiuni de vanatoare si aduce profit statelor care permit organizarea unor astfel de “intreceri sportive”.
Postfaţă. Sunt convinsa ca unii gandesc: sunt ucise, zilnic,  sute de mii de persoane pe tot globul pamantesc si unora le pasa numai de animale; zeci de oameni sunt doborati de lunetisti si unora le pasa numai de animale. Nu e chiar asa! Virale sunt si stirile despre uciderea palestinienilor in coloniile evreiesti; sunt si stirile despre exploatarea copiilor in minele de aur si de diamante; sunt virale si stirile despre atrocitatile din unele state africane… dar nu le observa oricine… Si celor care nu observa astfel de stiri, dar comenteaza impotriva celor care lupta sa fie protejata Natura, in general, le pasa la fel de putin de oameni cum le pasa de animale. N-am vazut vreun “comentator” de gen sa militeze impotriva ocuparii unor teritorii, impotriva exploatarii copiilor, impotriva instaurarii democratiei cu tancul etc.. Pe cand o manifestatie de amploare impotriva razboiului, asa cum s-a intamplat in S.U.A. in timpul razboiului din Vietnam?! Pentru asa ceva e nevoie de mult mai multi oameni decat e nevoie pentru a opri uciderea taurilor in arena, a balenelor si cainilor in cadrul unor festivaluri etc..

2015-08-04

Vineri, cu pluta

Nu-i vorba despre Vineri, “asistentul” lui Robinson Crusoe, ci despre ziua de vineri, cand pentru a iesi in unele zone ale orasului ar fi fost buna macar o pluta, si e vorba despre faptul ca, tot vineri, am fost (mai mult decat de obicei) dusa cu pluta.

Toata saptamana a fost ca o punere in scena a unora dintre legile lui Murphy, vineri nu putea fi altfel! Vorba aceea: daca ceva poate sa mearga prost, va merge.
Legea extinsa a lui Murphy: Daca o serie de evenimente pot merge prost, vor merge prost, in cea mai proasta secventa posibila. N-a fost cea mai proasta secventa dar a fost destul sa ma plictiseasca.

Ma trezesc cu noaptea-n cap (nu_ca altfel as avea prea multa lumina in cap). La sase dimineata ies tiptil din casa – ziceam eu ca e sase, pentru ca asa arata singurul ceas pe care il aveam la indemana la ora aceea. Era ora 6:10, dupa ceasul public… N-ar fi fost mare lucru daca eram cu “masina mica”, dar autobuzul ajungea in acea statie la si cinci minute, urmatorul fiind la si treizeci de minute. Nu va ganditi la taxi, ‘ca n-aveam bani pentru ce traseu aveam de facut… Ma resemnez si astept, ca un porumbel pe sarma sperand ca prietena care ma astepta sa nu se impacienteze – pentru ca trebuia sa o ajut cu una-alta, la ora opt avea autocar.

2015-08-03

Clubul cinefililor: Code of a Killer

sursa CC BY-SA 3.0 
Code of a Killer (2015) e o drama politista britanica, in doua parti, care marcheaza momentul in care Alec Jeffreys a descoperit tehnica de amprentare a ADN.
Amprentarea ADN e o tehnica folosita pentru identificarea persoanelor (dar si a animalelor, plantelor etc.) si e bazata pe caracterizarea ADN; amprentele ADN sunt mici variatii, in general diferite de la un individ la altul, restul de 99,9% din secventele AND fiind similare la toate persoanele. Gemenii monozigoti au ADN similar 100%.

In anul 1983, detectivul David Baker (interpretat de David Threlfall) mobilizeaza toata echipa pentru a descoperi individul care a violat si ucis o adolescenta in varsta de 15 ani, in Narborough, Leicestershire. Desi a facut tot ce era posibil pentru a reusi identificarea autorului a trebuit sa renunte la cercetare pentru ca, exceptand sperma descoperita si conservata de medicul legist, nu exista nimic de la care ar putea incepe o cercetare care sa duca la identificarea infractorului.

In anul 1984, Alec Jeffreys (interpretat de John Simm), profesor la universitatea din Leicester, Marea Britanie, a descoperit o metoda prin care sa observe variatiile intre diferite structuri ADN. In 10 septembrie 1984, observand radiografia unui experiment ADN a observat similaritati intre anumite structuri ADN, a lui si ale membrilor familiei.

In anul 1985, pentru prima data, amprenta ADN a fost de ajutor, in instanta, pentru a rezolva o disputa pe tema imigratiei unui copil britanic ai carui parinti erau din Ghana.

Cand, in anul 1987, detectivul David Baker  a fost pus in faţa unei alte infractiuni de viol si uciderea victimei adolescente din aceeasi localitate si medicul a descoperit numai sperma care ar fi putut sa-l lege pe infractor de fapta, a ales sa-l caute pe profesorul dr. Alec Jeffrey si sa-i ceara ajutorul. Profesorul nu era prea sigur ca amprentarea ADN ar putea fi solutia si avea dubii ca proba ar putea fi admisa in instanta, dar a fost de acord sa incerce. A solicitat mostre ADN pentru a putea compara structura ADN a infractorului. Intre timp, un tanar recunoaste una dintre fapte, dar detectivul nu e convins ca spune adevarul. Problema era ca acum cazul e inchis si nu mai putea obtine mandat pentru a cere mostre de la barbatii din mica localitate – chiar de nu ar fi fost dosarul inchis, nu avea motive teminice pentru a primi un astfel de mandat. Atunci a facut o cerere publica: barbatii sa se prezinte voluntar si sa doneze o “mostra” din care sa poata fi citita structura ADN. Sute de barbati – cei care erau in acea localitate – s-au prezentat sa doneze pentru ca doreau si ei sa fie prins ucigasul celor doua adolescente.

Dupa anul 1987 mii de dosare cu autor necunoscut din toata lumea au fost redeschise si multi infractori au fost descoperiti prin utilizarea metodei de amprentare ADN, metoda care se dezvolta an de an (poate chiar mai des).

Nu e un film spectaculos, nu e un film “stiintific”, ci un film in care un doctor isi risca mariajul pentru a descoperi cum poate afla diferentele intre diverse structuri ADN si un politist care nu doarme linistit stiind ca doua adolescente au fost violate si ucise iar calaul lor e liber. E un film despre momentul unei mari descoperiri si prima utilizare in criminalistica a tehnicii amprentarii ADN, o tehnica prin care infractorii pot fi identificati cu certitudine. 
*
Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.