Vineri, cu pluta

Nu-i vorba despre Vineri, “asistentul” lui Robinson Crusoe, ci despre ziua de vineri, cand pentru a iesi in unele zone ale orasului ar fi fost buna macar o pluta, si e vorba despre faptul ca, tot vineri, am fost (mai mult decat de obicei) dusa cu pluta.

Toata saptamana a fost ca o punere in scena a unora dintre legile lui Murphy, vineri nu putea fi altfel! Vorba aceea: daca ceva poate sa mearga prost, va merge.

Legea extinsa a lui Murphy: Daca o serie de evenimente pot merge prost, vor merge prost, in cea mai proasta secventa posibila. N-a fost cea mai proasta secventa dar a fost destul sa ma plictiseasca.

Ma trezesc cu noaptea-n cap (nu_ca altfel as avea prea multa lumina in cap). La sase dimineata ies tiptil din casa – ziceam eu ca e sase, pentru ca asa arata singurul ceas pe care il aveam la indemana la ora aceea. Era ora 6:10, dupa ceasul public… N-ar fi fost mare lucru daca eram cu “masina mica”, dar autobuzul ajungea in acea statie la si cinci minute, urmatorul fiind la si treizeci de minute. Nu va ganditi la taxi, ‘ca n-aveam bani pentru ce traseu aveam de facut… Ma resemnez si astept, ca un porumbel pe sarma sperand ca prietena care ma astepta sa nu se impacienteze – pentru ca trebuia sa o ajut cu una-alta, la ora opt avea autocar.

Pleaca prietena, la 7:30, grabita, si ma suna dupa o jumatate de ora: “autocarul si-a amanat plecarea pentru ora noua”. Era randul ei sa stea ca un porumbel… pe valiza.

O sa sar peste amanunte si-o sa va spun cum am ametit brusc si ma gandeam ce suferinta oi avea, pentru ca nu ma stiu nici “cardiaca”, nici cu probleme de tensiune, ficat sau alte cele… Apelez de pe mobil numarul de fix al prietenei, sa aflu daca suna –  trebuia sa sune cineva si ora promisa trecuse de ceva timp… Cand suna telefonul ma reped sa raspund! Imi dau seama ca ma sun singura si renunt; ma ridic de la masa si… ametesc brusc, am privirea tulbure si abia vad… Ma deplasez incetisor spre bucatarie, tinandu-ma de mobile, sa beau apa. Cand ma aplec sa iau un pahar imi aluneca ceva pe nas si vederea isi revine, ameteala trece: alunecasera ochelarii “de citit”!

Vine seara, astept – ca o valiza-n gara - sa vina baietii cu masina, de la service, sa ma duca acasa. Afara ploua ca-n ziua de apoi, tuna si fulgera. Catelul se ascunde in casuta lui si-si lasa afara numai boticul. Baietii au zis ca la opt sunt acolo…Era ora 22 si nu aparusera, la telefon nu raspundeau... La ferestre nu mai erau draperii pentru ca prietena mea le-a spalat si erau la uscat. Eram ca intr-un acvariu, pentru cei din blocurile vecine si nu-mi placea deloc! Am stins luminile si am asteptat cuminte, ca o bufnita, sa vina baietii, pe care in final am reusit sa-i sun si mi-au spus ca se circula greu pentru ca sunt foarte multe zone inundate si ei sunt cu masina, nu cu pluta.

In Brasov strazile sunt asfaltate, netede numai cand nu ploua; cand ploua, insa… arata ca in fotografiile pe care le-am cules de pe FB, si prin toate aceste trei zone au fost nevoiti sa treaca:

 

sursa FB: Iubim Brasovul! 

La finalul zilei mi-am spus: Zambeste! Maine va fi mai rau! Paranteza: sambata n-a fost mai rau. :)