Longevitatea lui Matusalem – unul
dintre patriarhii antediluvieni – este proverbială: a trait 969 de ani. In
Biblie sunt mentionați mulți oameni care ar fi trăit sute de ani, dar Matusalem
a trăit cel mai mult. Noe – cel care a construit Arca – a trăit “numai” 950 de
ani. Unii au încercat să explice longevitatea oamenilor menționați în Biblie,
și s-au gândit că e, de fapt, vorba despre luni de zile și nu de ani! O altă
teorie este că aceste vieți supranatural de lungi au fost inventate pentru a se
stabili anumite genealogii bazate pe nume puține dar care să acopere perioade
lungi de timp. Or mai fi și alte teorii, dar acum nu-mi vin în minte (nu pentru
ca le-am uitat, ci pentru ca n-am auzit despre ele).
E adevărat, au existat și există
oameni care au trăit mult peste o sută de ani, dar puțin probabil să fi ajuns
la câteva sute! În fiecare epocă trebuie să fi existat măcar o persoană care să
fi depășit cu mult speranța de viață specifică acelei epoci. Omul de azi
trăiește cam de trei ori mai mult decât omul din Cro-Magnon. Studii de dată mai
mult sau mai puțin recentă plasează bariera biologică a speciei umane pe la
vârsta de 110 ani…
Un columbian a murit, în 1958, la vârsta de 160 de ani –
record pe care poșta columbiană l-a comemorat printr-o emisiune poștala cu
legenda “cel mai bătrân om din lume”… Și azi, în lume, sunt oameni longevivi!
Îmi amintesc că prin anii ’90 citeam în revista “Magazin” că un arab s-a lasat
de fumat când a împlinit vârsta de 105 ani (iși dorea să nu moară din cauza
fumatului!) Dacă e doar o poantă publicată cu titlu de informație îmi pare rău,
dar așa am citit-o și așa o transmit - pentru că nu o pot verifica.
Oamenii își pun speranța în
“cuceririle științei” pentru a ajunge să trăiască mult și sănătoși. În cartea
“Când omul devine mașină” (1971), autorul – jurnalistul american David Rorvik –
scrie despre înlocuirea organelor bolnave cu echivalente artificiale.
Jurnalistul prezintă această “mutație” ca fiind un pas înainte făcut de
umanitate – și mulți i-au dat replica: “sau către inumanitate!” Dar azi avem
celule stem – și deja se promovează “asigurarea stem” (just in case!) Avem și
transplantul de organe… și un comerț înfloritor cu aceste organe. Dar… de când
e lumea-lume orice descoperire benefică are și o latura… malefică (pentru
simetrie, pentru echilibru, pentru că binele și răul sunt cele doua fețe ale
unei monede – alegeți voi sau adăugați)
Pentru a trăi mult oamenii au
visat (și-au imaginat) și… supranaturalul!
Vampirismul, de exemplu. Vampirul
nu este un defunct – cum zice toată lumea - ci este un ne-mort. Nosferatu e
ne-mort. Vampirul e o ființă (sau entitate?) imobilizată pe frontiera dintre
cele două mari lumi: Viața și Moartea. Un om devine nemuritor – ca vampir – cel
mai adesea împotriva voinței sale, fiind prada unui alt vampir. Dar această
semi-imortalitate este mai mult blestem decât binecuvantare! Cine ar dori să
trăiască o veșnicie, chiar tânăr fiind? Da, un vampir, probabil – pentru că nu
are… conștiință, nu are sentimente, doar semi-trăiește și atât!
Sunt oameni care cred că vampirii
există – unii afirmă că ar fi vorba despre porfirie, o boala a sângelui pe care
nu au putut-o explica în trecut și au inventat o legendă.
O alta “cale” de a deveni
longeviv sau nemuritor poate rezulta dintr-un pact încheiat cu forțele
întunericului. Anumiți vrăjitori, practicanți ai magiei negre braziliene –
macumba – au putut trăi astfel peste doua secole! Aceasta “teorie” m-ar duce cu
mintea la Matusalem (o fi fost un macumba?) Totuși: peste doua secole?!
Evident: ceea ce nu am văzut / cunoscut eu nu înseamnă că nu există dar…
totuși! Două secole?! De ce numai două? Da, se “precizează” imprecis: peste
două secole. Dar întrebarea rămâne valabilă: de ce numai “peste două secole” și
nu “peste trei secole”? S-au plictisit de viață sau pentru atăt era pactul?
Oricine ar trebui să recunoască: întrebari pertinente…
Autorii de SF au imaginat o forma
de vampirism psihic care permite oamenilor bătrâni să reîntinerească absorbind
energia vitala a tinerilor (sunt oameni care vorbesc despre vampirism energetic
– oameni lânga care, dacă stăm prea mult, începem să ne simțim fără vlagă iar
ei sunt din ce în ce mai energici, mai vioi)
“Calea Regală” spre longevitate
și – probabil – spre nemurire este calea marilor ocultiști, a alchimiștilor.
Alchimia se prezintă ca o tentativă de recucerire – prin cunoașterea / aflarea
secretelor străvechi, a privilegiilor pierdute la momentul alungării din Rai:
imortalitatea este unul dintre ele! Alchimiștii au petrecut mii de ani – din
generație în generație – încercând să redescopere “elixirul de aur” care să le
permită să traverseze secolele realizându-și scopul final: transmutarea
corpului și revenirea la imortalitatea adamică.
Conform tradiției, câțiva adepți
faimoși – între care: Nicolas Flamel, contele de Saint-Germain, alchimistul
arab Artephius sau faimosul Fulcanelli – au reușit să obțină această
transmutare.
Imaginația oamenilor – cu privire
la longevitate și imortalitate – este bântuită din timpuri imemorabile.
În epopeea lui Ghilgameș
(mitologia asiro-babiloniană) – scrisă în mileniul al III-lea î.e.n. se evocă
posibilitatea existenței nemuririi. Această teorie traversează istoria
literaturii până în secolul al XIX-lea, dupa care se pierde într-un curent
fantastic ce tratează imortalitatea ca pe un blestem. A se vedea “Jidovul
rătăcitor”, scris de Eugene Sue (1845), ciclul “She, cea care trebuie supusă” –
scris de Sir Henry Rider Haggard (1887-1923), “Dracula”, de Bram Stoker (1897)
și altele. Toate ilustrează goana după un vis care se dovedește a fi, până la
urmă, un coșmar fizic și psihic.
În mileniul trei evoluția
științei oferă noi resurse și imaginația autorilor e stimulată, dar se
păstrează ideea că o longevitate exagerată nu poate aduce decât neplăceri,
plictiseală și chiar suferințe. Daca mai luăm în calcul longevitatea sau
nemurirea obținute în urma unui pact cu forțe ale întunericului e și mai rău.
Faust încheie un pact inacceptabil, cu diavolul, pentru a obține o nouă
tinerețe. Acest mit poate fi întâlnit și în “Maestrul și Margareta”, romanul
scriitorului rus Mihail Bulgakov (1891-1940). Dar îi urmează multe altele…
Morala acestor opere pare să fie
una: să nu încercăm să modificăm legile impuse de Natură.
(de-a lungul timpului de prin
reviste culese, dar decupajele nu aveau si numele revistelor sau al
semnatarilor articolelor)
Epopeea lui Ghilgameș, povestită
pe scurt, o aflați la
Zina
Sunt cercetători care afirmă că
nemurirea poate fi posibilă. Au făcut studii pe cobai care îmbătrânesc
precoce din cauza unui defect genetic și au demonstrat că, prin reactivarea
unei responsabile cu menținerea AND-
ului intact, animalele reîntineresc.
"Deși rezultatele noastre nu ne spun deocamdată că și
procesul natural de îmbătrânire poate fi dat înapoi în acest fel, acest studiu
a demonstrat că, dacă înlăturăm cauza îmbătrânirii, țesuturile afectate au
capacitatea de a se regenera”, afirmă Ronald DePinho, unul dintre cercetători.
Zic și eu: au început testele pe oameni? Sunt copiii care
suferă de "îmbătrânire precoce". E o șansă pentru acești bolnavi...
Un studiu realizat de biologii de la Universitatea
Michigan,
Houston
și Baylor College of Medicine a demonstrat că anumite experiențe senzoriale pot
avea un impact foarte mare asupra stării de sănătate (în mod deosebit asupra
apariției diabetului) și chiar a îmbătrânirii organismului. Se pare că bioxidul
de carbon este prima substanță odorantă capabilă să altereze fiziologia și să
accelereze procesul de îmbătrânire.
sursa foto: Latoro.ro