2012-10-05

Ziua Mondială a Profesorilor – 5 Octombrie

În lume s-a ales câte o zi pentru sărbătorirea cadrelor didactice, ziua când fiecare își alege un profesor căruia să îi mulțumească…

Nimic “sintetizat” în minte n-am! Vreau doar să le urez “La mulți ani” dascălilor, în general – dar mai ales celor care au dovedit multă răbdare cu mine. Am citit articolul scris de Zina și am avut tendința să povestesc, dar sunt mai mulți profesori despre care aș vrea să scriu și ar fi o “poveste personală” prea lungă. Așa că am ales să copiez aici rândurile pe care – nu mai știu când – le-am primit pe mail, și le-am “adaptat”

Profesorul a predat aceleași lecții de zeci sau chiar sute de ori la alte clase... De aceea, i-ar putea fi greu să fie la fel de încântat ca la început de ceea ce preda – dar când elevii iși arată interesul profesorul devine și el entuziast. Dacă profesorul pare plictisitor elevul ar trebui să se concentreze asupra lecției, nu asupra persoanei: să ia notițe, să ceară cu respect informații suplimentare și să fie entuziast cu privire la subiectul în discuție (dacă îi place, dacă nu, ia doar notițe) – entuziasmul este molipsitor.
Profesorii sunt, și ei, imperfecți – au ciudățeniile lor, problemele lor și chiar prejudecăți. Oricui îi place când profesorul îi trece cu vederea imperfecțiunile, greșelile… De ce să nu facă elevul același lucru cu profesorul său?

Elevul ar tebui să se gândească la cum ar fi dacă în locul profesorului de care colegii își bat joc ar fi unul dintre parinții lui, un frate, o sora, un prieten (o persoană la care ține mult). Ar trebui ca elevul să se gândească la problemele cu care se confruntă profesorii; mulți dintre elevi nu vor să fie prezenți la o anumită ora de curs și, prea adesea, îi deranjează și pe elevii care sunt interesați de ceea ce predă profesorul. Astfel se ajunge la momentul în care profesorii vor avea "elevi preferați" – ceea ce este mai mult decât firesc. Dacă unuia nu-i place la acea ora profesorul nu se va preocupa să îl învețe ceva ce nu vrea să învețe și ajunge să îl ignore, iar respectivului elev va începe să i se pară nedrept. Poate fi enervant să vezi că unii sunt favorizați dar cei care cred aceasta ar trebui să se întrebe dacă nu e și vina lor, pe undeva.
Profesorii îi înțeleg uneori greșit pe elevi. E posibil ca un conflict de personalitate sau o neînțelegere să-l faca pe un profesor să nu agreeze un anume elev. Dacă elevul pune întrebări profesorul poate crede că se răzvrătește, dacă spune elevul o glumă poate crede că este obraznic etc. Confruntările inutile ar trebui evitate. Un elev care se străduiește să fie prietenos, manierat, salutând cu respect ar putea să-l determine pe profesor să-și schimbe o eventuală impresie greșită.
Unii elevi sunt timizi, și profesorul ar putea crede că acesta e dezintersat de materia predată…
Cele mai multe probleme se pot rezolva dovedind maturitate, calm, răbdare… Valabil pentru părinți, profesori și elevi.
Elevii ar trebui să învețe să colaboreze cu un profesor considerat dificil și vor câștiga o deprindere valoroasă în viață, care le va fi foarte utilă când vor avea de a face cu un șef dificil dar poate fi și un coleg, un vecin etc
cutie de bomboane in forma de inima, cu trandafiri rosii pe capac

Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost dascăli: m-au învățat – mai mult sau mai puțin direct – să fac una sau alta, să mă comport într-un fel sau altul dar m-au învățat, unii – prin comportamentul și atitudinea personală – să nu fac niciodată ca ei!
Profesorii mi-au confirmat ce m-au învățat părinții: nu toți oamenii sunt la fel.
Mărturisesc: nu cred că am răbdarea necesară să fiu dascăl!
La mulți ani! Le doresc tuturor dascălilor.

Prima Vineri din Octombrie: Ziua Mondială a Zâmbetului - World Smile Day

- a fost iniţiată de americanul Harvey Ball, creatorul "feţei zâmbitoare", în 1963, și se sărbătorește în întreaga lume, în prima Vineri a lunii Octombrie.
A fost organizată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al creatorului, din Worcester, și a devenit cunoscută în toată lumea.
Fundaţia Harvey Ball World Smile, creată în 2001, a devenit sponsorul oficial al Zilei Mondiale a Zâmbetului.
Manifestările includ spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, teatru de păpuşi, concursuri de baloane.

În calendarul anual există și o zi dedicată râsului, celebrată în prima Duminică a lunii Mai, adoptată în întreaga lume.

Sursa: Agerpres https://www.agerpres.ro/media/index.php (in febr 2021 eroare 404) 

2012-10-04

Ziua Mondiala a Animalelor - 4 Octombrie

Animalele impart cu noi privilegiul de a avea suflet.
Pitagora (580 i.Hr-500 i.Hr) – filosof si matematician grec

Ziua Mondiala a Animalelor e  un eveniment initiat la Florenta, in anul 1931, de Organizatia Internationala pentru Protectia Animalelor, in memoria Sfantului Francisc de Assisi (1182-3.10.1226), intemeietorul Ordinului Franciscan (Ordinul Fratilor Minori, Ordo Fratrum Minorum) si protectorul animalelor, ca o modalitate de a face cunoscuta situatia speciilor aflate in pericol.
*
In anul 1945 ziua de 4 Octombrie a fost proclamata oficial ca sarbatoare internationala a animalelor. In 4 Octombrie Biserica catolica il sarbatoreste pe Francisc de Assisi. El intelegea graiul animalelor si al pasarilor.
*
Aristotel (care a scris Istoria animalelor) situa animalele mult inapoia omului in ierarhia fiintelor vii pe scara evolutiei; in opinia sa, animalele erau irationale, deci nu trebuiau privite si tratate in acelasi mod ca omul, fiinta rationala. Timp de peste douazeci de secole, conceptia acestuia din urma a dominat gandirea in Europa. 

Suntem tentati sa credem ca s-a urmarit ca animalelor sa li se recunoasca anumite... “drepturi” numai de cand am... ajuns in ”epoca moderna”. Istoria, insa, ne contrazice. 
Exemple:
Pitagora (adept al vegetarismului) - credea in transmigratia sufletelor: ucigand un animal, omul si-ar fi putut omori unul dintre stramosi; respingea utilizarea animalelor ca hrana pentru oameni si chiar ca jertfe aduse zeilor.

Teofrast (unul dintre discipolii lui Aristotel) - a protestat impotriva consumului de carne, sustinand ca astfel le rapim animalelor viata in chipul cel mai nedrept…

Sf. Toma din Aquino sustinea ca animalul poate fi inzestrat cu cunoastere prin intermediul simturilor, cu un anume grad de inteligenta practica si e capabil de stari afective; totusi, el nu intelege notiunile abstracte; poate recunoaste, de pilda, o anumita casa, dar nu pricepe conceptul de "casa". 
In vremea lui Toma D’Aquino unii teologi considerau animalele... responsabile moralmente de faptele lor.

Michel Pastoureau, istoric francez, enumera in cartea sa “O istorie simbolica a Evului Mediu occidental”, cateva dintre intrebarile care ii framantau pe teologii medievali in legatura cu sufletul animalelor, cu drepturile acestora si cu insusirile lor morale. Legat de viata viitoare a animalelor: Vor invia si ele dupa moarte? Vor urca la cer intr-un loc care le este rezervat special? Toate sau doar cate un reprezentant al fiecarei specii? Cu privire la viata lor terestra: Au voie sa lucreze duminica? Urmeaza sa li se impuna zile de post? si, mai ales, trebuie sa le tratam, in aceasta lume a noastra, ca fiinte responsabile moral?

Jeremy Bentham, filosof britanic, fondator al utilitarismului: Nu capacitatea de a rationa, spune el, nu cea de a vorbi trebuie sa fie criteriile, ci capacitatea de a suferi. Daca ne bazam pe darul ratiunii si al vorbirii, ar insemna sa tratam ca pe niste lucruri si anumite categorii de fiinte umane, ca nou-nascutii ori cei cu intarzieri mintale grave.

Prima asociatie pentru protectia animalelor a fost intemeiata in Marea Britanie, in 1824: Societatea pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale, iar in 1866, o societate similara este infiintata in SUA, in statul New York.

(sursa: descopera.ro)

2012-10-03

O dorință a omului: longevitatea

Longevitatea lui Matusalem – unul dintre patriarhii antediluvieni – este proverbială: a trait 969 de ani. In Biblie sunt mentionați mulți oameni care ar fi trăit sute de ani, dar Matusalem a trăit cel mai mult. Noe – cel care a construit Arca – a trăit “numai” 950 de ani. Unii au încercat să explice longevitatea oamenilor menționați în Biblie, și s-au gândit că e, de fapt, vorba despre luni de zile și nu de ani! O altă teorie este că aceste vieți supranatural de lungi au fost inventate pentru a se stabili anumite genealogii bazate pe nume puține dar care să acopere perioade lungi de timp. Or mai fi și alte teorii, dar acum nu-mi vin în minte (nu pentru ca le-am uitat, ci pentru ca n-am auzit despre ele).
E adevărat, au existat și există oameni care au trăit mult peste o sută de ani, dar puțin probabil să fi ajuns la câteva sute! În fiecare epocă trebuie să fi existat măcar o persoană care să fi depășit cu mult speranța de viață specifică acelei epoci. Omul de azi trăiește cam de trei ori mai mult decât omul din Cro-Magnon. Studii de dată mai mult sau mai puțin recentă plasează bariera biologică a speciei umane pe la vârsta de 110 ani…

Un columbian a murit, în 1958, la vârsta de 160 de ani – record pe care poșta columbiană l-a comemorat printr-o emisiune poștala cu legenda “cel mai bătrân om din lume”… Și azi, în lume, sunt oameni longevivi! Îmi amintesc că prin anii ’90 citeam în revista “Magazin” că un arab s-a lasat de fumat când a împlinit vârsta de 105 ani (iși dorea să nu moară din cauza fumatului!) Dacă e doar o poantă publicată cu titlu de informație îmi pare rău, dar așa am citit-o și așa o transmit - pentru că nu o pot verifica.
Oamenii își pun speranța în “cuceririle științei” pentru a ajunge să trăiască mult și sănătoși. În cartea “Când omul devine mașină” (1971), autorul – jurnalistul american David Rorvik – scrie despre înlocuirea organelor bolnave cu echivalente artificiale. Jurnalistul prezintă această “mutație” ca fiind un pas înainte făcut de umanitate – și mulți i-au dat replica: “sau către inumanitate!” Dar azi avem celule stem – și deja se promovează “asigurarea stem” (just in case!) Avem și transplantul de organe… și un comerț înfloritor cu aceste organe. Dar… de când e lumea-lume orice descoperire benefică are și o latura… malefică (pentru simetrie, pentru echilibru, pentru că binele și răul sunt cele doua fețe ale unei monede – alegeți voi sau adăugați)

Pentru a trăi mult oamenii au visat (și-au imaginat) și… supranaturalul!
Vampirismul, de exemplu. Vampirul nu este un defunct – cum zice toată lumea - ci este un ne-mort. Nosferatu e ne-mort. Vampirul e o ființă (sau entitate?) imobilizată pe frontiera dintre cele două mari lumi: Viața și Moartea. Un om devine nemuritor – ca vampir – cel mai adesea împotriva voinței sale, fiind prada unui alt vampir. Dar această semi-imortalitate este mai mult blestem decât binecuvantare! Cine ar dori să trăiască o veșnicie, chiar tânăr fiind? Da, un vampir, probabil – pentru că nu are… conștiință, nu are sentimente, doar semi-trăiește și atât!
Sunt oameni care cred că vampirii există – unii afirmă că ar fi vorba despre porfirie, o boala a sângelui pe care nu au putut-o explica în trecut și au inventat o legendă.

O alta “cale” de a deveni longeviv sau nemuritor poate rezulta dintr-un pact încheiat cu forțele întunericului. Anumiți vrăjitori, practicanți ai magiei negre braziliene – macumba – au putut trăi astfel peste doua secole! Aceasta “teorie” m-ar duce cu mintea la Matusalem (o fi fost un macumba?) Totuși: peste doua secole?! Evident: ceea ce nu am văzut / cunoscut eu nu înseamnă că nu există dar… totuși! Două secole?! De ce numai două? Da, se “precizează” imprecis: peste două secole. Dar întrebarea rămâne valabilă: de ce numai “peste două secole” și nu “peste trei secole”? S-au plictisit de viață sau pentru atăt era pactul? Oricine ar trebui să recunoască: întrebari pertinente…
Autorii de SF au imaginat o forma de vampirism psihic care permite oamenilor bătrâni să reîntinerească absorbind energia vitala a tinerilor (sunt oameni care vorbesc despre vampirism energetic – oameni lânga care, dacă stăm prea mult, începem să ne simțim fără vlagă iar ei sunt din ce în ce mai energici, mai vioi)
“Calea Regală” spre longevitate și – probabil – spre nemurire este calea marilor ocultiști, a alchimiștilor. Alchimia se prezintă ca o tentativă de recucerire – prin cunoașterea / aflarea secretelor străvechi, a privilegiilor pierdute la momentul alungării din Rai: imortalitatea este unul dintre ele! Alchimiștii au petrecut mii de ani – din generație în generație – încercând să redescopere “elixirul de aur” care să le permită să traverseze secolele realizându-și scopul final: transmutarea corpului și revenirea la imortalitatea adamică.
Conform tradiției, câțiva adepți faimoși – între care: Nicolas Flamel, contele de Saint-Germain, alchimistul arab Artephius sau faimosul Fulcanelli – au reușit să obțină această transmutare.
Imaginația oamenilor – cu privire la longevitate și imortalitate – este bântuită din timpuri imemorabile.
În epopeea lui Ghilgameș (mitologia asiro-babiloniană) – scrisă în mileniul al III-lea î.e.n. se evocă posibilitatea existenței nemuririi. Această teorie traversează istoria literaturii până în secolul al XIX-lea, dupa care se pierde într-un curent fantastic ce tratează imortalitatea ca pe un blestem. A se vedea “Jidovul rătăcitor”, scris de Eugene Sue (1845), ciclul “She, cea care trebuie supusă” – scris de Sir Henry Rider Haggard (1887-1923), “Dracula”, de Bram Stoker (1897) și altele. Toate ilustrează goana după un vis care se dovedește a fi, până la urmă, un coșmar fizic și psihic.

În mileniul trei evoluția științei oferă noi resurse și imaginația autorilor e stimulată, dar se păstrează ideea că o longevitate exagerată nu poate aduce decât neplăceri, plictiseală și chiar suferințe. Daca mai luăm în calcul longevitatea sau nemurirea obținute în urma unui pact cu forțe ale întunericului e și mai rău. Faust încheie un pact inacceptabil, cu diavolul, pentru a obține o nouă tinerețe. Acest mit poate fi întâlnit și în “Maestrul și Margareta”, romanul scriitorului rus Mihail Bulgakov (1891-1940). Dar îi urmează multe altele…
Morala acestor opere pare să fie una: să nu încercăm să modificăm legile impuse de Natură.
(de-a lungul timpului de prin reviste culese, dar decupajele nu aveau si numele revistelor sau al semnatarilor articolelor)

Epopeea lui Ghilgameș, povestită pe scurt, o aflați la Zina

Sunt cercetători care afirmă că nemurirea poate fi posibilă. Au făcut studii pe cobai care îmbătrânesc precoce din cauza unui defect genetic și au demonstrat că, prin reactivarea unei responsabile cu menținerea AND-ului intact, animalele reîntineresc.
"Deși rezultatele noastre nu ne spun deocamdată că și procesul natural de îmbătrânire poate fi dat înapoi în acest fel, acest studiu a demonstrat că, dacă înlăturăm cauza îmbătrânirii, țesuturile afectate au capacitatea de a se regenera”, afirmă Ronald DePinho, unul dintre cercetători.
Zic și eu: au început testele pe oameni? Sunt copiii care suferă de "îmbătrânire precoce". E o șansă pentru acești bolnavi...

Printr-o simplă analiză de sânge va putea fi determinat cu exactitate gradul de "decădere" a țesuturilor în organismul uman.

Un studiu realizat de biologii de la Universitatea Michigan, Houston și Baylor College of Medicine a demonstrat că anumite experiențe senzoriale pot avea un impact foarte mare asupra stării de sănătate (în mod deosebit asupra apariției diabetului) și chiar a îmbătrânirii organismului. Se pare că bioxidul de carbon este prima substanță odorantă capabilă să altereze fiziologia și să accelereze procesul de îmbătrânire. 

sursa foto: Latoro.ro

Miercurea fără cuvinte: Atacul ciupercuțelor

ciuperci pe ciot de copac
ciuperci pe ciot de copac si in iarba
HAPPY  WW!
Wordless Wednesday (40) e jocul în imagini inițiat de Carmen, unde este și tabelul pentru înscrierea săptămânală.

2012-10-02

Leapșa: Subiectiv

Am preluat leapșa de la Vienela.

1. Ceva ce n-ai să înțelegi niciodată…
Cum poate un om să facă rău altui om; cum poate un adult să rănească un copil; cum poate un bărbat să lovească o femeie – și altele de gen.

2. Ceva ce te deprimă
Pierderea celor dragi, prin moarte – fie că sunt persoane fie că sunt animale. În astfel de momente Lumea se poate prăbuși în jurul meu, că nu-mi pasă! Mă deprimă – dar nu în asemenea grad – și moartea celor dragi apropiaților mei.

3. Ceva ce te-ar putea face extrem de fericit(a)
Fericirea celor dragi! Împlinirea dorințelor lor!

4. Ceva ce te tulbură
Sunt egoistă: suferința celor dragi mă tulbură în primul rând. Apoi: copiii abandonați; oamenii bolnavi – fie copii fie adulți; dependenții de alcool și/sau alte substanțe (sub influența cărora acești oameni fac mult rău și celor din jur); vânatorii…

5. Ceva cu care-ți place să te joci
Puzzle – dacă se poate spune că “mă joc” dar aș sta toată ziua și toată noaptea să potrivesc bucățelele de carton colorat!

6. Ceva ce te-a durut odată
O măsea. ;)

7. Ceva ce-ai schimba la caracterul tău
Trebuie să schimb ceva? :) Ar trebui să îmi dea ceilalți indicații în acest sens… Mi se reproșeaza cel mai adesea că “întorc lucrurile pe toate fețele” și până mă hotărăsc la ceva trece anul (asta aș schimba – dar cum?)

8. Ceva ce-ai schimba la partenerul tău
Decât să încerc să schimb ceva la un adult mai bine… schimb adultul!

9. Ceva ce porți chiar acum
Fustă lungă înflorată! Îmi plac culorile!

10. Ceva ce te înspaimântă
Mai multe, circa un minut – apoi crește mult nivelul de adrenalină și mă descurc bine. După ce trece “cauza înspăimântătoare” îmi pot permite să mă relaxez – și mă relaxez… în ultimul hal!

**
Cine dorește să preia leapșa este invitat!

Leapșa: Aproape retorică

X-pert a preluat leapșa de la Rudolph Aspirant și a oferit-o fără dedicație, așa că am preluat-o.
1. Câți ani ai avea dacă nu ai ști câți ani ai?
30 de ani, aș zice…
2. Dacă speranța medie de viață ar fi numai de 40 de ani, ce ai face diferit de ce faci acuma?
Aș spune lucrurilor pe nume, fără să mă mai încurc în “amănunte”: m-am plicitist de-un loc de muncă nu mai stau pe gânduri, plec; nu mă mai simt bine lăngă cineva îi spun pa! e.t.c.
3. Cu cât ai contribuit procentual la cursul vieții tale de până acuma?
Cred că 90% mi se datorează faptul că am ales drumul cel mai scurt către ratare! Dar mai e timp pentru o eventuală revenire!
4. Există vreun lucru pe care îl faci cu totul altfel decât crezi că îl fac alți oameni?
Probabil ca da… dar depinde care alți oameni și despre ce e vorba în concret.
5. De ce crezi că lucrurile care te fac pe tine fericit nu îi fac pe toți ceilalți la fel de fericiți?
Poate pentru că fiecare simte fericire la alți stimuli, în funcție de “construcția internă”! Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie – zice un proverb. Lucrurile, in sine, nu mă fac fericită, dar un lucru primit în dar (ca exemplu) m-ar face fericită – gestul celui care oferă m-ar face fericită.
6. Există vreun lucru inutil în jurul tău pe care este cazul să îl arunci?
Cred că nu. Sunt câteva lucruri care nu mai sunt folosite, dar sunt “de colecție”.
7. Ce este mai rău: să plece un prieten de lângă tine, sau să pierzi prietenia cuiva care trăiește aproape de tine?
Să plece un prieten. Cine încetează să îmi fie prieten nu mi-a fost niciodata – e un proverb ce-ar trebui să devină “la modă” și n-am mai suferi, probabil, când un (pseudo)prieten ne trădează încrederea. Dar aceasta nu înseamnă că ne putem permite orice cu prietenii! Prietenia nu înseamnă “unul îl secătuiește pe celălalt”!
8. Pentru ce lucru anume te simți cel mai recunoscător?
Pentru înțelegerea pe care ceilalți mi-o arată, pentru răbdarea ce o dovedesc față de multele mele “incapacități”
9. Ți s-a împlinit deja până acuma cea mai mare spaimă?
Nu.
10. Când a fost ultima oară când ai mers în întuneric călăuzit doar de lumina blândă a unei idei în care credeai cu adevărat?
Cu mulți ani în urmă - și ideea s-a dovedit a nu fi bună, chiar dacă aveam convingerea că așa trebuie. V. pct. 3
11. Ai fi de acord să trăiești cu 10 ani mai puțin dacă ai putea deveni foarte-foarte frumos sau foarte-foarte faimos?
Pentru frumusețea trecătoare și/sau pentru faimă n-aș renunța la ani de viață! Și frumusețea și faimă sunt mari “consumatoare de energie”, sunt… obositoare – dar sunt oameni cărora le place! Mi-ar plăcea să fiu celebru în anonimat, dar nu în schimbul anilor din viață.
12. Ce ai face diferit dacă ai ști sigur că nu te va judeca nimeni pentru ce faci?
Am făcut ceea ce am simțit; mi-a părut rău că am supărat pe unii iar alții m-au “judecat”, dar asta e! Deci n-aș face ceva diferit.
13. Oare peste 5 ani îți vei aminti ce făceai azi? Dar ieri? Dar alaltăieri?
Memoria e destul de bună, dar nu “pe zile”. Nu-mi voi aminti. Voi ști doar că, într-o zi, am facut una-alta, dar nu voi putea determina momentul.
Cine dorește să preia leapșa este invitat!