De-a lungul istoriei, cuțitul a fost un simbol al puterii, al masculinității, al curajului. Cuțitele au fost, și sunt, utilitare, arme, obiecte de valoare. Cuțitele însemnau putere și respect - in trecutul îndepărtat nu oricine avea cuțit, nu oricine avea dreptul la un cuțit ca armă. Cuțitele au servit - și servesc - ca instrumente esențiale pentru supraviețuire: vânătoare, gătit, protecție. Utilitatea lui l-a ridicat la simbol de încredere, de respect, prietenie.
Și în jurul cuțitului s-au țesut mai multe superstiții - poate din cauză că poate fi folosit (și) ca armă? Oricum, temerile născute în unii, cândva, s-au răspândit la mai multe generații.
Personal - alaturi de mulți alții - susțin că cei care au o mentalitate logică nu cred in mituri (chiar dacă le plac miturile). Se spune că superstițiile îi afectează numai pe cei care le cred.
Superstiții despre cuțit
Cuțitul oferit in dar. Cea mai răspândită superstiție legată de cuțit pare a fi cea a cuțitului oferit cadou. Nimeni nu știe să explice - fără echivoc - de ce in unele zone ale lumii s-a născut credința că a oferi un cuțit în dar duce la încetarea unei relații de prietenie, de iubire, de familie etc., la certuri. Există, totuși, un remediu: atașarea unei monede la cadoul cuțit, monedă pe care cel care primește cadoul cuțit o dă celui care face cadoul. Sau, când nu e o monedă atașată, cel care primește un cuțit oferă un bănuț celui care oferă darul. Se crede că prin acest act cadoul se transformă in achiziție și se anulează un eventual ghinion.
Obiceiul de a schimba o monedă cu un cuțit primit în dar pare a-și avea originea în vechea Anglie, unde se credea că prin a oferi o monedă in astfel de cazuri se evita orice potențial nenoroc asociat cu primirea oricărui obiect ascuțit. La fel procedează și japonezii în situația cuțitelor cadou.
Mirilor nu li se oferă cuțite ca dar de nuntă - cuțitele vor aduce necaz in casa lor și invidia celor din jur.
Nu în toate societățile oferirea unui cuțit înseamnă încetarea unei relații. Oamenii din țările Asiei Centrale, de exemplu, consideră cuțitele drept cadouri valoroase, de bun augur; ei cred că un cuțit posedă puterea de a proteja, de a alunga bolile și nenorocirea.
Cuțitul are un rol important și în unele ritualuri culturale: ceremoniile de marcare a tranziției copilului la maturitate. În astfel de cazuri oferirea unui cuțit cadou înseamnă transferul de responsabilitate și încredere de la un individ la altul.
Pentru unele triburi de nativi americani cuțitele au semnificație spirituală și ocupă un loc important în darurile ceremoniale.
In unele culturi, cuțitele însoțesc omul întreaga viață, începând cu momentul in care sunt așezate în leagănul unui copil ca talismane de protecție.
În diverse societăți, cuțitele simbolizează tăierea legăturilor cu trecutul, protecție împotriva spiritelor rele sau începutul unei călătorii.
Japonezii sunt de părere că orice cuțit, orice foarfecă aduce noroc și sperie spiritele rele. Ei consideră că a oferi un cuțit cadou înseamnă a-l proteja de rău pe cel care îl primește. Din cele mai vechi timpuri, in Japonia există tradiția de a oferi cadou un obiect tăios (de regulă un cuțit) persoanei care împlinește "vârsta critică" (yakudoshi) - sunt câțiva ani considerați dificili, cu ghinion: la femei, vârsta de 19, 33, 37 și 61 de ani, iar la bărbați vârsta de 25, 42 și 61 de ani.
În culturile orientale, cuțitele simbolizează adesea norocul și uneori sunt schimbate in timpul nunților pentru a asigura o căsătorie prosperă.
În Statele Unite ale Americii tradiția de a oferi cuțite e mai puțin formală, dar nu mai puțin semnificativă. Cuțitele sunt cadouri populare printre amatorii de petrecere a timpului în aer liber, printre bucătari și colecționari, tipul și calitatea cuțitului reflectând respectul celui care le oferă pentru experiența și interesul destinatarului. Cuțitele comemorative sunt cadouri obișnuite pentru anumite etape de referință - absolvire, realizări semnificative etc. - și sunt, adesea, gravate cu date și/sau mesaje.
Cuțitul la masă. Cuțitul se așază paralel cu lingura. Cuțitul așezat cruciș peste lingură sau furculiță e semn rău, aduce nenorociri.
Două cuțite care stau cruciș unul peste altul pe masă trebuie separate imediat; cuțitele astfel încrucișate anunță certuri in casă.
După ce ai terminat de mâncat așază cuțitul și furculița paralel, pe farfurie; a încrucișa cuțitul și furculița arată că mâncarea nu a fost prea bună (e o ofensă adusă persoanei care a pregătit-o).
A amesteca în mâncare cu un cuțit - mai ales în preparatele lichide precum ciorba, supa, compotul - anunță dureri, junghiuri, înțepături, după ce mănânci.
Cine înfige cuțitul în pâine nu va avea o căsătorie prea fericită.
Cuțit căzut. Dacă îți cade un cuțit, să nu-l ridici - rogi pe altcineva să o facă (acel altcineva e ferit de negativ pentru că nu lui i-a căzut). Cine ridică un cuțit căzut sub masă va avea mare noroc (nu înțeleg dacă norocul e valabil și pentru cel căruia i-a căzut cuțitul sub masă).
Dacă scapi cuțitul pe podea e semn că vin musafiri in casă - din direcția spre care e îndreptat vârful cuțitului.
Dacă scapi cuțitul și acesta se înfige vertical în pământ e semn de noroc și bucurie sau succes. Dacă a căzut fără să se înfigă, norocul vine din direcția în care e orientat vârful cuțitului.
Alte superstiții despre cuțit
Femeia care ține sub pat un cuțit, in perioada când vrea să rămână însărcinată, are șanse mari să aibă un băiat.
Unii greci cred că cine ține sub pernă un cuțit cu mâner negru e ferit de coșmaruri.
Din istoria cuțitului
În vremuri străvechi - mii de ani în urmă - omul a folosit pietrele ascuțite ca unelte, dar și ca arme de apărare/atac. Cuțitele, cu o singură lamă, sau două, erau astfel prelucrate încât să aibă și mâner - din lemn sau piatră - decorat cu piele de animal și/sau pene. Mânerele decorate au continuat și în epoca bronzului. Cuțitele din bronz nu rezistau prea mult timp - fiind ușor de distrus și sensibile la coroziune - dar s-au dovedit superioare oricăror cuțite din piatră.
În secolele următoare, datorită progresului tehnologiei, au apărut cuțitele din fier și oțel - durau mai mult iar tăișul lor se păstra și după o perioadă mai lungă de utilizare. Metalurgia oțelului - in perioada Europei medievale - a permis evoluția cuțitelor (mici și mari) dar și a săbiilor, sulițelor, topoarelor. Totuși, cuțitele nu erau utilizate ca tacâm decât în cercuri restrânse - bogații, in special, le foloseau ca tacâm și pentru apărare.
Pe la sfârșitul anilor 1630, cardinalul francez Richelieu, a impus la curtea regală a lui Ludovic al XIV-lea, interzicerea cuțitelor cu vârf ascuțit și cu dublu tăiș pentru că detesta cuțitele ascuțite la vârf ca mijloc de a mânca și pentru curățarea dinților. Și pentru a reduce violența, cardinalul a reușit să-l convingă pe rege să interzică in toată țara utilizarea cuțitelor cu dublu tăiș - s-a ajuns, astfel, ca la mesele europene să fie standard la masă cuțitul cu un singur tăiș și vârf rotunjit. Pe la începutul secolului al XIX-lea au apărut furculițele și nevoia cuțitelor cu vârf ascuțit, la masă, a dispărut.
Cuțitele de masă, așa cum sunt cunoscute azi, au fost standardizate la începutul secolului al XX-lea, când a apărut oțelul inoxidabil - cuțitele fiind mai ușor de întreținut. Cuțitele, însă, nu sunt doar tacâmuri, sunt și piese de colecție.
Despre colecționarea de cuțite
Tradiția colecționarii cuțitelor datează din secolul al XIX-lea. Pe măsură ce a crescut interesul pentru astfel de colecții au început să apară și organizații tematice (de prin anii 1940). Sfârșitul anilor 1960 a însemnat un boom de colecționare a cuțitelor personalizate - vechi și noi - atât ca instrumente funcționale, cât și ca obiecte artistice.
Azi există o comunitate mare de colecționari de cuțite - piese istorice și obiecte contemporane - care are acces la o gamă largă de resurse: forumuri, reviste, cluburi.
Cuțitele care nu sunt suficient de vechi pentru a fi clasificate ca antichități (100 de ani vechime) dar au valoare artistică, istorică sau estetică semnificativă sunt clasificate ca obiecte de colecție - pentru a fi obiect de colecție nu înseamnă că un cuțit trebuie să fie in ediție limitată.
Colecțiile de cuțite sunt variate, în funcție de interesele, obiectivele și temele colecționarilor. Astfel, colecțiile pot fi de:
- cuțite istorice - cuțite cu importanță istorică semnificativă, cum ar fi lame din epoci specifice (civilizații antice, epoca medievală etc. sau din timpul unor evenimente globale mondiale - războaiele mondiale, de exemplu);
- cuțite culturale - katana japoneză, dirk scoțian (pumnal cu lamă lungă, cu dublu tăiș, folosit inițial de pirați, apoi în marină, ca armă), kukri nepalez (lama Gurkha) - unele dintre cele mai utilizate cuțite de luptă, dar nu numai;
- cuțite funcționale - clasificate în funcție de utilizările lor specifice: cuțite de vânătoare, de pescuit, tactice, de supraviețuire etc.;
- cuțite de artă și personalizate - in general, sunt cuțite unice, create de artizani pricepuți, din materiale deosebite (oțel de Damasc, de exemplu), cu mânere realizate din materiale exotice; sunt acele cuțite la care e apreciată mai mult frumusețea estetică, măiestria, și mai puțin utilitatea;
- cuțite de marcă - acele cuțite lucrate de producători specializați în confecționarea de cuțite; acest gen de colecție urmărește în special evoluția designului mărcii respective și progresele tehnologice de-a lungul timpului;
- colecții tematice - colecția de cuțite e construită in jurul unei teme specifice: cuțite din filme, cuțite folosite de diverse celebrități, cuțite care au câștigat premii pentru design; in general, colecțiile tematice sunt eclectice, cuprinzând diverse tipuri de cuțite, din epoci diferite;
- colecții utilitare - cuțite care servesc scopurilor practice cotidiene: cuțite de bucătărie, de buzunar, cu unelte multiple.
Pentru mai multe informații:
- https://nobliecustomknives.com/ro/knife-collecting-a-comprehensive-guide/
- https://destepti.ro/istoria-si-evolutia-cutitului-de-la-arma-la-instrument-utilizat-pentru-a-manca/
Sursa foto: https://pixabay.com/users/willipuschel-8152266/
