2023-02-28

Vivi mesagera. Salvam papusi

Când călătorii în timp – și spațiu – au auzit că se pregătește o nouă serie a jocului Salvăm păpuși au sunat adunarea. Jocul se desfășoară tot în țara - și timpul - Provocărilor verzi și voiau ca de această dată să participe și reprezentanți de-ai lor.

Vivi, o blondină de pe la începutul secolului XX, a auzit și ea vestea.

papusa realizata din material textil, cu par blond din fir de mohair, in decor rustic, pe o canapea

Se număra printre cei aleși la un moment dat să călătorească în timp. Până acum n-a avut ocazia. Probabil nici acum n-ar fi plecat dacă nu insista pe lângă responsabili să trimită și ei pe cineva cu un mesaj pentru cei din anul 2023. Zis și făcut. Au ales mesajul și-au pregătit-o pe Vivi.

Blondina s-a rematerializat destul de greu. Nu se așteptase. Discutând cu unii dintre cei care veneau din „viitor” în timpul ei – cu vreun mesaj sau vreo misiune – a înțeles că nu-i deloc complicată teleportarea. Ușoară dezorientare la sosire, poate și/sau ușoară amețeală, dar cu recuperare rapidă. Ea a ajuns bucăți! A durat ceva până s-a rematerializat, la o margine de oraș, într-un hambar părăsit în câmp.

Noroc că au venit după ea ceilalți! Exceptând identitatea și faptul că e la prima călătorie în timp, Vivi nu-și amintea aproape nimic.

Acum ședea, liniștită, într-o cameră amenajată special pentru ea, și încerca să-și amintească mesajul pe care-l avea de transmis, dar mai mult derula în gând tot ceea ce văzuse – lucruri și comportamente care i-au produs o mare mirare! Se vede după ochi cât de mare îi este mirarea.

*

Vivi e lucrată din material-vâscoză. Am ales materiale care să nu necesite călcare și care să nu se deșire la lucrat.

Tiparul pentru corp e desenat cam la nimereală, ajustat să se potrivească. Am desenat o formă umană și am decupat pe contur.

colaj cu noua fotografii cu etapele confectionarii papusii

Corpul e umplut cu melană (la fel și capul); am introdus și sârmă subțire, moale, pentru ca păpușa să aibă mobilitate. Arată ca și cum ar fi stat pe grătar pentru că nu m-am gândit să cos fața materialului ca fiind dosul.

papusa din material textil asamblata, asezata picior peste picior

Părul este din fire de mohair (am lipit cu silicon)

Pentru rochie am folosit tiparul corpului, conturând la distanță de circa un cm, ignorând forma picioarelor. Pe brâu e cusută o floricică lucrată din mărgeluțe de nisip.

21 de comentarii:

  1. Tocmai am vrut sa trec pe la tine si sa-ti spun o primavara frumoasa si am descoperit calatoarea ta in timp. Faina ideea. Am ajuns putin sa ma gandesc cam des la asa ceva. ( Sa nu razi!)
    Imi place ca-i vesela! Acum ca sa reintregit dupa teleportare!
    M-am binedispus, Diana draga!
    Noapte buna si multa inspiratie in aceasta primavara!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu daca pe Terra gasesti un loc unde sa merita sa te teleportezi. 😊 Poate doar in munti, in desert sau in alte locuri unde n-a ajuns "civilizatia". 😊
      M-am grabit foarte tare sa postez inainte de inchiderea tabelului (nici n-am mai prelucrat fotografiile, doar le-am asezat in colaj) incat m-am agatat de prima idee de poveste care mi-a trecut prin neuron. 😊
      Ma bucur tare ca e vesela, dar mai ales pentru ca te-a binedispus!
      Mi-era teama sa nu ajunga sa arate ca acea gargarita-martisor-clovn, desenata. 😂
      Iti multumesc, Suzana draga! ❤ La fel si pentru tine! Pupici! 😘
      La multi ani de Martisor! ❤

      Ștergere
  2. superba povestea... Vivi este o norocoasa!
    Abia astept sa citesc urmatorul articol - o sa fie, nu-i asa?

    te pup. Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Carmen draga! ❤
      Sper ca va fi - e in functie de cum ma voi descurca in timpul jocului "Salvam papusi". 😊
      Noapte buna! Pupici! ❤ 😘

      Ștergere
  3. Cand am vazut-o prima data pe Vivi mi-am zis... vaaaai are ochelari!!! (asa ca mine ... 😁😅 ) si apoi tu imi zici ca are ochii asa de mirare (eh, lasa ce e bine si asa, mi se intampla... hahaha si oricum cand e din cauza mirarii e perfect, pana la urma).
    Asa deci. vivi e o mesagera calatoare in timp. O ador din toate punctele de vedere! Ce ma bucur ca ai ajutat-o sa se teleporteze / materializeze (ah si sunt sigura ca i-ai imprimat si o doza din umorul tau nu-i asa? atunci cand ai ales cum sa pozitionezi fata la material... :D am ghicit?).

    Rochita este superba - se potriveste de minune cu tenul si parul ei. Si abia astept sa vad ce mesaje ne aduce.

    Pup cu drag!!!💕

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ruuux, m-ai facut sa râd cu voce tare! 😂 Si-a imbracat pielea pe dos! 😊 Acum m-am gandit la asta, citind ce-ai scris! 😂 Imi dai idei!
      Nu m-am descurcat sa-i desenez ochi asa ca am apelat la cei autoadezivi, mult prea mari pentru fatza ei! Cred ca acest aspect a fost "declicul" pentru "calator in timp foarte mirat". 😊
      Ma bucur ca iti place Vivi! Sa stii ca si eu sunt curioasa ce mesaje aduce! 😊
      Te imbratisez cu drag! ❤

      Ștergere
    2. :))) pai tu ai scris de gratar si fata/dos :))))
      Imi place tare mult, nu doar ca imi place :D
      Pupici!

      Ștergere
    3. Daaa! Si tu ai venit cu completari amuzante si de aici mi-au venit alte idei. Râsul face bine, zic. 😂
      Multumesc, Rux! Pupici! ❤ 😘

      Ștergere
  4. Minunat! O primavara frumoasa! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Primavara frumoasa si pentru tine! 😊

      Ștergere
  5. Poate totuşi îşi va aminti câte ceva, să ne spună şi nouă. :)
    Bine de tot a ieşit! Bravo ţie, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi chiar culmea sa nu-si aminteasca! 😊 Dar... Daca nu are niciun mesaj de transmis, si ea-si aminteste ca are?! 😊
      Iti multumesc, Potecuta! ❤

      Ștergere
  6. Hi Diana,
    I am always enchanted with your handwork, how beautiful Vivi is, you are an artist.
    Hugs and all the best for you

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hi Maria!
      Thank you for compliment! ❤
      All the best to you too! Hugs.

      Ștergere
  7. Mai SF decât este pe la mine, sâmbăta 👍Și pentru că Vivi a ajuns ìn prag de 1 martie și nu prea mai știe multe, eu îi reamintesc de această lună de primăvară!
    Îți doresc o primăvară minunată ❤️👍
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha! Imi stiu limitele, dar imi place cum suna complimentul cu SF-ul! 😊

      Iti multumesc! Primavara frumoasa sa fie si pentru tine! 💕
      Pupici! ❤

      Ștergere
  8. Blonda și (aparent) ochelaristă - așa mi s-a părut și mie la prima vedere, zici că m-ai cusut pe mine 🤣🤣🤣🤣

    Evident că îmi place de ea, seamănă cu mine, serios vorbind. Și îmi place povestea ei. Abia aștept continuarea, ca pe vremuri când așteptam să apară revistele sa citesc foiletoanele cu benzi desenate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maaaare figura esti! 😂 ❤

      Ma bucur sa stiu ca iti place! Multumesc!
      Inseamna ca esti dragalasa foc! 😊 Cei care au vazut-o asa au zis: "dragalasa", "dragalasa foc", "dulcica".
      Imi doresc sa gasesc o continuare coerenta - am inventat ceva pe repede inainte si n-am prea gandit in perspectiva. 😊

      Ștergere
  9. Mă bucur să o cunosc pe Vivi și abia astept să citesc aventura ei pe tărâmul provocărilor verzi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi doresc sa fie o aventura faina, sa nu dezamagesc pe... Vivi si colegele ei. ;) 😊

      Ștergere
  10. Vivi are o poveste la fel de frumoasă ca ea!
    O seară frumoasă! :*

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.