Ziua internaţională “tot ce faci este corect” – 16 martie

Clientul are intotdeauna dreptate, zice-o vorbă. Azi, cu atât mai mult, clientul va avea dreptate. N-am timp să cred asta. Istoria recentă ne-a cam obişnuit (pe noi, românii, cel puţin) că nu clientul e cel care are întotdeauna dreptate.

După ziua "tot ce crezi este greşit", azi e Ziua Internaţională “tot ce faci este corect” – corect, bine, drept.

Acţiunile omului sunt determinate de nevoile sale şi aceste nevoi pot fi individuale, comune sau de grup, dar pot fi foarte diferite – de la individ la individ, de la grup la grup – şi, destul de des, interesele unora sunt in conflict cu interesele altora. A fi corect înseamnă “fără greşeală”, in principal – cine n-a greşit vreodată să arunce primul piatra ☺– şi înseamnă a respecta regulile dintr-un domeniu dat (zice dicţionarul explicativ al limbii române). Dar! Dacă toţi ar fi respectat regulile din anumite domenii in care au activat probabil că omenirea ar fi rămas la stadiul… comunei primitive.

Hm. Ceea ce este corect nu este întotdeauna şi bine – pentru noi, pentru alţii. Nici ceea ce este drept nu este întotdeauna bine… pentru unii, pentru altii. Ceea ce este drept este întotdeauna şi corect? Nu întotdeauna, dar aş lungi foarte mult textul extrapolând… extrapolarea.☺ Altfel spus: nu am de gând să despic firul in patru. Mă opresc, totuşi, la un exemplu: e drept ca homosexualii să se poată căsători. E bine? E corect? Răspunsurile la aceste două întrebări pot fi doar subiective, in funcţie de fiecare individ in parte. Azi, oricare ar fi răspunsul este cel… corect!

Această celebrare neoficială e bună pentru toţi! Luăm o pauză de la seriozitate şi ne distrăm imaginându-ne cum ar fi să… nu ştiu! Ceva! Ceva ce nu ne-ar da prin minte să facem într-o “zi obişnuită”. Să ne dăm cu schiurile pe un deal abia înverzit! E corect? Nu e nici greşit. E bine? De ce n-ar fi dacă ne distrăm, fără a deranja pe alţii şi fără a distruge ceva? E drept? Dacă nu încălcăm vreo lege sau dreptul altuia, da, avem dreptul să ne dăm cu schiurile pe un deal abia înverzit.

Cred că ideea celebrării unei astfel de zile - tot ce faci este corect – a apărut pentru a ne aminti să lăsăm in urmă trecutul; nu contează ce-am făcut ieri (până ieri), ci ceea ce facem azi, convinşi că facem bine, că e drept, că e corect.

Această celebrare, însă, nu dă nimănui dreptul să fure, de exemplu, sau să treacă strada pe culoarea roşie a semaforului. Astfel de fapte vor fi pedepsite prin lege.

Ştiţi ce? Corect ar fi s-o las baltă, ‘că mă afund in filosofie şi încep să scriu citate pentru a-mi argumenta afirmaţiile. Ar fi şi bine s-o las baltă, pentru că îmi zăpăcesc neuronul care mi-a mai rămas. Ar fi drept s-o las baltă – e dreptul vostru să fiţi scutiţi de elucubraţii.

Zi frumoasă să aveţi şi tot ceea ce faceţi să fie bine – pe termen lung – să fie drept şi corect! Ignoraţi relativitatea, pentru o zi. ☺

Binefacerea, floare rară. Citate favorite

Trei sunt cele mai bune faceri de bine: sinceritatea când eşti mânios; mărinimia când eşti la nevoie şi iertatea când eşti puternic.

(Ibn Al-Muqaffa’ - n. cca. 721 – d. 757; prozator persan de limbă arabă şi traducător din secolul al VIII-lea)

 **

Gândurile rele se alungă prin fapte bune (Nicolae Iorga)

** 

Cel căruia nu-i pasă de averea sa înseamnă că se respectă pe sine (?)

** 

Cine nu ştie să împartă o binefacere nu e în drept să ceară una.

(Publilius Syrus - cca. 85-43 e.n.; scriitor latin ajuns la Roma ca sclav sirian, cunoscut mai ales pentru lucrarea Sentinţe - maxime, aforisme etc.) 

Datoria noastră e in raport cu intenţia binefăcătorului. Cântărim nu cât de mare e darul, ci din ce intenţie porneşte (Seneca)

** 

Trebuie să faci binele pentru binele însuşi, iar nu pentru zgomot în lume. 

(Afred de Vigny - n. 27.03.1797-d. 17.09.1863; poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii romantismului)

**

Un os dat câinelui nu este binefacere. Binefacere este atunci când împarţi osul cu un câine deşi eşti la fel de flămând ca şi câinele (Jack London).

**

Binele şi răul cresc şi se împletesc într-un tot complex. Astfel, deciziile şi faptele din fiecare zi sunt de o infinită importanţă. Cea mai măruntă faptă bună de azi ne poate aduce in viitor o victorie la care n-am fi visat vreodată. Răutatea sau furia nestăpânite de azi ne pot aduce in viitor o înfrângere pe care nu o credeam posibilă. (C.S. Lewis)

₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. 

Recunoștința e floare rară

Recunoștința este cea mai neînsemnată dintre virtuți dar este virtutea oamenilor puternici. Numai un om puternic, un spirit nobil își poate manifesta recunoștința. Ceilalți nu doar că nu spun un simplu mulțumesc pentru ajutor dar își și ocolesc binefăcătorul pentru că nu vor ca slăbiciunea lor de moment să iasă la iveală în cine știe ce ocazie. Nerecunoștința se întemeiază întotdeauna pe mândrie. Numai cel mândru poate considera că ceea ce primește i se cuvine doar pentru că celălalt a fost acolo să îi fie de ajutor. Cel mândru crede că are numai drepturi, nu și datorii. Recunoștința e floare rară și tot mai puțini sunt cei care o manifestă. Ba chiar au pretenția de a fi ajutați mai mult, nemulțumiți că cel care i-a ajutat n-o face în continuare, fără să se gândească o clipa că, poate, binefăcătorul și-a sacrificat puținul său pentru a fi de ajutor. Floarea gingașă a recunoștinței n-o vom găsi niciodată la cei egoiști, îngâmfați și plini de ambiții deșarte.

Sunt oameni care refuză să fie ajutați doar pentru a nu simți acel impuls de a mulțumi celor care i-au ajutat. Un simplu și mărunt gest de recunoștință, un singur impuls de recunoștință poate fi o adevărată povară pentru acești oameni care nu înțeleg că e vorba de propria lor mândrie. E și mai greu să își arate recunoștința când ajutorul vine de la oameni pe care nu-i apreciază sau pe care chiar îi detestă.

Mai sunt și oameni care-și arată recunoștința din dorința de a primi binefaceri și mai mari, ajungând cu mulțumirile până la nivelul lingușelilor, punând în mare dificultate pe cel care a ajutat.

Mihai Ralea scria pe undeva că așteptarea recunoștinței coboară valoarea morală a binelui făcut. Dacă binefacatorul nu cere recunoștință aceasta nu înseamnă că nu i se cuvine. Binefăcătorul nu are nevoie de osanale, dar “mulțumesc” nu face rău nici celui care-l rostește nici celui care-l aude. Uitând binefacerea se spune că binefăcătorul urcă pe o treaptă mai înaltă a spiritualității. Putem, însă, uita ușor? Putem uita când îi auzim pe cei ajutați cum se laudă cu ceea ce au reușit ei să realizeze, uitând să menționeze cine i-a ajutat, ale cui au fost ideile sau cine i-a îndrumat pas cu pas? Nu neapărat să menționeze numele celui care a fost de ajutor, dar puțină modestie ar fi un semn de recunoștință pentru binefăcătorul care știe că cel care se laudă n-a fost singur ci doar se împăunează cu pene care nu sunt ale lui. În mod absolut nu putem uita binele făcut cuiva și, adesea, ne simțim (și uneori chiar suntem) marginalizați de cei pe care i-am ajutat pentru că acestia nu doar că încep să ne evite - pentru a uita că nu singuri au reușit ceva - dar ne mai și vorbesc de rău. Sunt oameni slabi aceștia, oameni care se tem că binefăcătorul îi va șantaja cu binele făcut, că ar putea folosi în folos propriu dificultatea în care se găsesc. Poate că de aceea se spune că binele ar trebui făcut așa cum se face răul: pe tăcute, adică anonim. Bineînțeles că trebuie să cântărim și intențiile pe care le are cel care ne oferă ajutorul. Nu toți cei care ajută o fac din dragoste pentru semeni, ci urmăresc eventuale avantaje ulterioare. Ajutorul acestor oameni trebuie refuzat.

Și mai sunt oameni dintre cei pe care dacă nu îi ajuți o dată – deși i-ai ajutat cum și cât ai putut de o sută de ori - te acuză că nu i-ai ajutat niciodată. Aceștia sunt lașii, cei care vor mereu și mereu peștii gata prinși și nu se vor deranja niciodată să învețe să pescuiască.

Chiar dacă recunoștința nu este un drept al binefăcătorului trebuie să ne arătăm recunoștința pentru binele primit, nu doar să fim recunoscători în adâncul sufletului - ar fi ca și cum am pregăti cu multă grijă un cadou pe care nu-l vom oferi niciodată.

Am citit pe undeva și mi-a plăcut: Nerecunoștința este un semn de slăbiciune. Niciodată nu am văzut oameni destoinici care să fi fost nerecunoscători.