2019-04-15

Calea desăvârşirii. Citate favorite

Omul se desăvârşeşte, îşi ajunge expresia supremă când sufletul lui se recunoaşte in infinit, a cărui proprie fiinţă este Avih, adică descoperire.
palmele caus indreptate spre cer a rugaciune pentru a cuprinde raze de lumina
Adevărata restrişte a omului stă in faptul că nu izbuteşte deplin să-şi aducă la expresie propria fiinţă, că e tulburat de eul său şi se pierde in propriile-i dorinţe şi pofte. Amorul lui propriu nu trece peste hotarele-i personale, ceea ce e mai preţios in el se întunecă şi adevărata lui fiinţă nu iese la iveală. De aceea se ridică din adâncimile sufletului său rugăciunea: “Tu, care eşti spiritul descoperirii, descoperă-te in mine!” Această aspiraţie după tiparul desăvârşit al fiinţei se înrădăcinează in om mai profund ca foamea şi ca setea după mâncare şi băutură şi ca patima după avuţie şi distincţie. Şi această aspiraţie nu e numai in el, ea e in adâncul întregii făpturi, e necontenitul impuls al lui Avih, spiritul veşnicei descoperiri in el. Descoperirea infinitului in finit, care e forţa dinamică a întregii creaţiuni, nu se arată in toată plinătatea ei nici in cerul înstelat, nici in frumusţea florilor. Numai in sufletul omului. Căci acolo libertatea îşi caută răsplata supremă in jertfa lui liberă.
De aceea sufletul omului singur e acela pe care regele universului nu-l umbreşte cu tronul lui, acela pe care el l-a lăsat liber. In organismul fizic şi spiritual, prin care atârnă de natură, omul trebuie să recunoască domnia regelui său, dar in sufletul lui are libertatea de a-l tăgădui. Aici Dumnezeul nostru trebuie să-şi câştige intrarea. Aici vine el ca oaspete, nu ca rege, şi de aceea trebuie să aştepte până ce este îmbiat. Asupra sufletului omului Dumnezeu şi-a încetat stăpânirea, fiindcă vrea să îi câştige iubirea. Puterile lui înarmate, legile naturii, rămân afară la poartă şi numai frumuseţea, solul iubirii divine intră in cuprinsul sufletului.
Numai in imperiul voinţei e îngăduită anarhia; numai in eul omului poate să guverneze minciuna şi necredinţa şi să tulbure armonia întregului; numai aici se poate ajunge până acolo încât să strigăm: “N-ar putea să bântuie asemenea dezordine externă dacă Dumnezeu ar exista!” Da, Dumnezeu stă in afară de eul nostru şi aşteaptă cu nepregetată răbdare până să-i deschidem de bună voie uşa ferecată. Căci acest eu al nostru nu poate să-şi găsească sensul suprem, sufletul, şi să se unească liber cu Dumnezeu decât prin iubire, iar nu constrâns de puterea dumnezeiască. […]
Când viaţa omului iese teafară din toate rătăcirile şi-şi găseşte unitatea in suflet, atunci conştiinţa infinitului e pentru ea tot aşa de imediată şi naturală ca lumina pentru flacără. Toate conflictele vieţii se dezleagă, toate contradicţiile se împacă, ştiinţă, iubire şi acţiune se armonizează; bucuria şi durerea se contopesc in frumuseţe; plăcerea şi renunţarea se egalează in puritate, prăpastia dintre finit şi infinit se umple de iubire exuberantă, fiecare clipă vesteşte pe Cel veşnic. Cel fără formă ne apare in forma florii şi a fructulu. Cel fără margini ne îmbrăţişează cu braţe de tată şi merge alături de noi ca un prieten. Numai sufletul, singurul lucru indivizibil din om, poate să frângă orice graniţe şi să-şi cunoască înrudirea cu Cel prea înalt. Câtă vreme nu ajungem la armonia lăuntrică şi la întregul fiinţei noastre, viaţa rămâne înăbuşită sub lucruri de nimic. Câtă vreme lumea ne apare ca o maşină pe care trebuie s-o stăpânim, când ne foloseşte, şi să ne ferim de ea când e primejdioasă - nu vom afla niciodată cât de intim se înrudeşte cu noi şi prin natura ei fizică şi prin frumuseţea vieţii lăuntrice.
(din “Calea desăvârşirii - Sādhanā”, de Rabindranath Tagore; fragment din disertaţia “Conştiinţa sufletului”, Editura Stress, Bucureşti, 1990; traducere de Nichifor Crainic)
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. 
=======================================================================
Calea desăvârşirii este o compilaţie a unor prelegeri pe care autorul le-a susţinut in limba bengali la şcoala pe care a înfiinţat-o in Bolpur, Bengalul de Vest, şi pe care le-a adunat şi publicat sub forma unor eseuri.

14 comentarii:

  1. Mare dreptate are ... pana nu-ti este sufletul una cu natura ... degeaba cauti explicatii si inventezi legi! Asta mi-a placut cel mai mult:
    "Descoperirea infinitului in finit, care e forţa dinamică a întregii creaţiuni, nu se arată in toată plinătatea ei nici in cerul înstelat, nici in frumusţea florilor. Numai in sufletul omului"
    Sunt tare curioasa cum "suna" limba Bengali ... O fi mai grea decat chineza? :)
    Sa ai zile cu soare si cadura în suflet1
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa e... Putem inventa o mie de legi, dar unde sufletul nu e deschis spre natura, spre ceilalti, degeaba: vor exista mereu conflicte intre oameni si in oameni.
      :)) N-am idee, dar s-ar putea sa fie cel putin la fel de dificila (mai ales scrierea)!
      Multumesc, Ella draga! Zile senine - la propriu si la figurat - iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
  2. Omul e mic, din păcate. Am un fragment în povestea parfumată, se referă la faptul că, în loc să fie fericit în tihnă, liniște, în mijlocul familiei, având o meserie, o casă, câte-o vacanță, omul vrea averi nemăsurate, glorie și mărire, iar după ce le obține, cade din vârful acestei piramide șubrede, pentru că nu era ceva firesc, ci fals, forțat, fără o valoare reală.
    ”Amorul lui propriu nu trece peste hotarele-i personale, ceea ce e mai preţios in el se întunecă şi adevărata lui fiinţă nu iese la iveală”…
    Așa este, nu văd sensul dorinței de mărire, pentru că oricum NUMAI talentul, indiferent de domeniu, se vinde, restul e chin nejustificat. Și numai liniștea te face fericit cu adevărat.
    ”Câtă vreme nu ajungem la armonia lăuntrică şi la întregul fiinţei noastre, viaţa rămâne înăbuşită sub lucruri de nimic”(…)
    Frumoase citate, pline de miez și învățăminte!
    O săptămână minunată îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am remarcat pasajul, dar nu am mentionat in mesaj pentru ca se diminua combinatia minunata de parfum! :) N-o sa-i inteleg - cu adevarat - pe cei care umbla dupa glorie si avutii cu orice pret. Tot urca si urca si urca si tot vor sa mai urce, sa mai aiba... Ii defineste "materialul" si uita sa mai si fie.
      Dorinta de marire exista in cei mai multi dintre oameni, si unii ajung sa faca orice pentru a reusi, deseori in detrimentul celor cu mult mai buni decat ei dar care nu au sanse sa se afirme.
      Fara liniste - sufleteasca sau de alta natura - suntem pierduti. :)
      Toata carticica din care am citat e "doldora" de invataminte - e ciudat (oarecum) faptul ca inteleg altceva - in unele puncte - cu fiecare noua citire. :)
      Multumesc, Mirela! Saptamana minunata iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  3. Tagore scrie minunat. Este atat de simplu si in acelasi timp atat de complicat:
    'Când viaţa omului iese teafară din toate rătăcirile şi-şi găseşte unitatea in suflet, atunci conştiinţa infinitului e pentru ea tot aşa de imediată şi naturală ca lumina pentru flacără.'
    Chiar este o scriere deosebita. Poate se reediteaza. Ar merita!
    Ar fi atatea lucruri de spus sau gandit si daca facem balanta unei zile sunt atatea momente cumva inutile, dar aparent trebuitoare...
    Multumesc, Diana draga! Deosebita alegerea acestei zile de luni!
    Pupici si o saptamana excelenta! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi plac scrierile lui Tagore; in mintea mea se asociaza - aproape automat - cu Mircea Eliade. :)
      A fost reeditata, in 2013 si in 2015, si cred ca poate fi gasita si sub forma de eBook, dar nu sunt sigura (pe mine nu ma tenteaza eBook) :)
      Sa stii ca si eu simt ceea ce scrii despre fiecare zi. :) E greu sa eliminam elementele aparent inutile pentru ca... societatea (si nu numai).
      Cu placere. Si eu iti multumesc, Suzana draga! :)
      Saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
  4. Citate alese cu grija, ce ne invata sa privim cum trebuie.
    Mie mi-au placut toate dar si ''Când viaţa omului iese teafară din toate rătăcirile şi-şi găseşte unitatea in suflet, atunci conştiinţa infinitului e pentru ea, tot aşa de imediată şi naturală ca lumina pentru flacără.'' :) Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne indruma spre o directie; ca o alegem sau ba e la latitudinea noastra. :)
      Multumesc, Ina. Numai bine! :)

      Ștergere
  5. Părerea mea este că și unitatea sufletului, și uniunea sufletului cu natura, presupun o liniște pe care noi nu o avem. Grijile zilnice, personale și ale familiei (și nu mă refer la grija goanei după inavuțire) ne spulberă liniștea. Evenimentele zilnice sau periodice din societate de asemenea. Mass media mai vine și ea cu fel de fel de vești care ne subminează liniștea. Oare când să mai simți uniunea cu natura? Poate în clipe trecătoare, de care trebuie să ne bucurăm din plin.
    Săptămână excelentă, dragă Mirela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate; in viteza cotidianului, cu toate ale lui, nu gasim decat rareori momente de tihna adevarata pentru minte, suflet, trup, si sunt atat de... momente (scurte) aceste ocazii incat imediat consumam energia acumulata.
      Multumesc, Zina draga! Iti doresc sa ai si tu o saptamana excelenta!

      Ștergere
  6. Mulţumesc, Diana! Mi-a făcut o reală plăcere să citesc, sunt minunate toate.
    Şi să vezi o coincidenţă mică: am un calendar din ăla cu filă la fiecare zi, cu vorba zilei şi evenimente petrecute-n ziua aia. Şi azi am citit că în 1972 a murit Yasunari Kawabata primul scriitor japonez laureat Nobel şi al treilea asiatic după Tagore şi Yosef... şi chiar mi-am zis că nu am mai citit de multă vreme Tagore.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multa placere, Potecuta! :) Eu iti multumesc pentru interes (si pentru info).
      Imi plac tare mult acele calendare - anul acesta nu am gasit (m-am trezit prea tarziu!) Poate ca nu e coincidenta! :) Universul lucreaza pentru noi.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.