Carlo M Cipolla, despre prostie

Veți crede, probabil, că vreau a mă convinge că nu-s proastă rău, 'că tot scriu despre prostie. Poate și asta, dar altceva vreau să subliniez cu prima ocazie.

In scurtul dialog avut la o postare anterioară cu Daniela, mi-am amintit de Carlo M. Cipolla (15.08.1922-05.09.2000), filosof italian, profesor de istorie economică, cel care a scris câteva lucrări de popularizare a istoriei financiar-economice-sociale ale Europei din secolele XI-XVII.

A scris și eseul Legile fundamentale ale prostiei umane, in 1976. Scris în limba engleză, eseul a circulat mai întâi între prieteni. Fiind specializat in istoria economiei autorul abordează prostia umană din punct de vedere economic și politic. Susține că populația planetară a proștilor este mult mai puternică decât orice altă comunitate umană și produce societăților mai multe pierderi decât orice altă categorie de populație.

In cartea publicată în anul 1988, apar două eseuri: cel amintit mai sus și Allegro ma non troppo, un termen muzical - un ritm rapid, dar nu prea rapid.

Legile fundamentale ale prostiei umane in viziunea lui C.M.Cipolla

1. Întotdeauna și inevitabil, toți subestimează numărul proștilor în circulație.

Indiferent de câți idioți ai bănui că ești înconjurat, invariabil vezi mai diminuat totul. Problema e agravată de presupunerilor părtinitoare conform cărora unii oameni sunt inteligenți, in baza unor factori superficiali: locul de muncă, nivelul de educație sau alte caracteristici pe care nu le credem trăsături ale prostiei.

2. Probabilitatea că o anumită persoană este (va fi) proastă e independentă de orice altă caracteristică a acestei persoane.

Autorul afirmă că a făcut studii asupra funcționarilor, profesorilor, studenților, muncitorilor și chiar asupra unor laureați ai Premiului Nobel. Tind să nu mă îndoiesc pentru că nu degeaba, probabil, există zicala unde-i multă deșteptăciune e și multă prostie. Astfel stând lucrurile, pot fi de acord și cu afirmația că numărul proștilor e mereu constant, indiferent de mărimea grupului studiat.

Cipolla presupune că prostia e o variabilă care rămâne constantă în toate populațiile. Fiecare categorie care poate fi imaginată - de sex, rasă, naționalitate, nivel de educație, venit - deține un procent fix de oameni proști. Există profesori universitari proști; sunt înalți-funcționari proști; există oameni proști in orice națiune de pe Terra, la orice nivel. Nu vom putea afla niciodată numărul oamenilor proști.

3. O persoană stupidă este o persoană care provoacă pierderi altei persoane sau unui grup de persoane fără a obține foloase pentru sine și, posibil, având propriile pierderi.

Autorul a numit aceasta lege Legea de Aur a prostiei.

Cum poți convinge un stupid că ceea ce face, zice, nu-ți face rău doar ție, ci îi poate face rău și lui? El va merge înainte, uneori chiar bănuind că își va face rău și lui, dar neluând în serios perspectiva.

Oamenii care sunt capabili de gândire critică evaluează consecințele propriilor acțiuni, analizând ce posibile consecințe pot avea acțiunile asupra lor și/sau asupra altora. Omul prost acționează pur și simplu, înfingându-se ca râma-n piatră.

4. Cei care nu sunt proști subestimează întotdeauna puterea distrugătoare a proștilor.

Cei care nu sunt proști uită mereu că, indiferent de timp, de loc, de circumstanțe, să ai de-a face cu proști sau să te asociezi cu proști se dovedește in mod sigur a fi o greșeală costisitoare.

Omul prost e impredictibil deci imposibil de controlat. Apoi?! Cum îți dai seama că un om chiar e prost? Când îți dai seama e, de regulă, prea târziu. Vorba nu-mai-știu-cui: și zeii sunt neputincioși împotriva prostiei. Cine se confruntă cu un prost e total la mila lui.

Proștii sunt incapabili să-și recunoască propria ignoranță - spune C. M. Cippola; se poate prezice, mai afirmă autorul eseului, cum ar putea acționa o persoană inteligentă, una egoistă sau un răufăcător, dar un om prost se comportă irațional, făcându-l imposibil de analizat și de combătut rațional.

5. O persoană proastă e cel mai periculos tip de persoană.

Corolarul, pe care îl știu (și) de la Dietrich Bonhoeffer este: prostul e mai periculos decât un răufăcător.

Hoții provoacă pagube furând și se îmbogățesc mai mult sau mai puțin, pe termen mai lung sau mai scurt - societatea, in ansamblu, nu se schimbă fundamental, dar proștii provoacă pagube tuturor, mai mult sau mai puțin direct.

De ce un om prost este periculos dacă ajunge să aibă putere am scris când l-am citat pe Dietrich Bonhoeffer.

Cum ajung proștii în poziții de putere?! Răspunsurile sunt mai multe, dar autorul nu le caută, ci doar își exprimă uimirea că proștii pot ajunge în poziții care le permit să ia decizii care afectează viața altora. Potențialul devastator al oamenilor proști depinde, in mare măsură, de poziția de putere pe care o ocupă în societate.

Ideea lui Cipolla despre prostia umană e mai profundă decât ar putea părea la prima vedere. Autorul susține că prostia nu e despre lipsa de cunoștințe, de educație, ci despre un comportament distructiv și lipsit de sens, comportament care se poate manifesta in orice context. Un prost, in viziunea autorului, este acea persoană care provoacă in mod constant pierderi altora, fără a câștiga ceva in schimb, ba chiar făcându-și rău și lui, in unele cazuri.

C.M.Cipolla consideră că prostia este un real pericol pentru societate. Dar... Dacă prostia nu înseamnă carențe de cunoștințe, de educație...?! Autorul crede că e de la... gene, și nu e nimic de făcut. Diferența dintre societățile care se prăbușesc sub greutatea cetățenilor lor proști și cele care le transcend sunt preponderența non-proștilor.

Referitor la legea a treia, autorul eseului a creat o diagramă prin care împarte oamenii în patru tipologii, pornind de la capacitatea lor de a producecâștig / pierdere:

1. Oameni inteligenți - se ajuta pe ei și pe alții; contribuie la bunăstarea societății și își valorifică această contribuție în beneficii personale.

2. Oamenii naivi/neputincioși/nenorocoși - îi ajută pe alții dar își fac rău singuri; aici ar putea intra și o anumită categorie de răufăcători. Naivii, neajutorații, contribuie la bunăstarea societății, dar se profită de ei. Conduita lor permite o diminuare a bunăstării societății. De regulă, aceștia îmbogățesc pe alții.

3. Oamenii proști - produc pagube și altora și lor; sunt contraproductivi și în interes propriu și pentru societate.

4. Răufăcătorii - acționează în propriul avantaj, aducând pierderi celorlalți; psihopații, alți anti-sociali non patologici sunt cei care acționează în deplină înțelegere a consecințelor pe care acțiunile lor le pot avea asupra unei societăți cu care nu se identifică și de care, in general, nici nu le pasă. Aceștia, însă, pot fi opriți. Proștii nu pot fi opriți, nu pot fi ușor recunoscuți.

Autorul mai numește o grupă, adițională: oamenii ineficienți; grupă care poate fi de sine stătătoare, fie considerată a fi în centrul graficului.

Doar proștii rămân consecvenți, cei din categoriile celelalte pot fluctua, acționând când inteligent, când egoist, când naiv, sau puțin din toate (la fel și în cazul ineficienților).

Carlo M. Cipolla consideră prostia ca fiind cea mai mare amenințare existențială a umanității.

Societățile care progresează în ciuda prostiei cetățenilor lor au în proporție mai mare oameni care acționează inteligent, contrabalansând pierderile prostului, producând câștiguri pentru ei și semenii lor.

Societățile în declin au același procent de oameni proști ca și cele de succes, dar au și procente mari de oameni neputincioși și, in plus, o proliferare alarmantă de răufăcători cu înclinație spre prostie.

O astfel de schimbare în compoziția populației non-proaste întărește in mod inevitabil puterea distructiva a proștilor și face ca declinul să fie o certitudine. Și țara se duce spre iad.

Toate cele de mai sus le-am scris consultând notițe luate pe la sfârșitul anilor 1990, și sunt cam incomplete, din ce mi-am dat seama. Sper că am reușit, totuși, să fi păstrat în ordine ideile.

Postarea e înscrisă în tabelul jocului Citate favorite, joc găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

La începutul mileniului al III-lea, tendința de prosteală a umanității a primit un nume (in neuroștiințe): Efectul Flynn (EF), de la numele celui care a lansat conceptul - James R. Flynn. Acesta susține că, in pofida progresului, posibilităților, oportunității și dinamicii vieții, omul contemporan pare a regresa din punct de vedere al inteligenței, devenind din ce in ce mai fără voință, fără rațiune, depersonalizat, dominat de spiritul gregar (mentalitatea de turmă). Ups! Când numărul de proști dintr-o societate crește acea societate are șanse puține spre deloc să supraviețuiescă (l-am parafrazat pe Carlo M. Cipolla).

Sursa foto: https://pixabay.com/users/sergeitokmakov-3426571/

Intre rautate si prostie

La un moment dat, circula o zicală pe internet: A dezbate cu un idiot este ca și cum ai incerca să joci șah cu un porumbel - trântește piesele, se răhățește pe tabla de joc apoi zboară la stolul lui și se laudă că te-a bătut la șah. O scenă amuzantă, s-ar putea spune, dar... înlocuind porumbelul cu un om incult devine îngrijorător. Sigur, toți suntem, măcar din când în când, proști (facem prostii, spunem prostii, înțelegem greșit etc.) și avem în jurul nostru, între apropiați, oameni care nu știu unele lucruri, care înțeleg ceva greșit sau... traduc greșit pentru că nu stăpânesc argoul din altă limbă - cum a fost cazul unei tipe din cercul mai larg de cunoștințe... La o întâlnire amicală, băieții vorbeau la un moment dat, cu perdea, despre ceva chestii sexuale; unul a rostit la un moment dat handjob, la care tipa amintită a sărit: și mie îmi place lucrul manual. Ce faci in așa caz? Râzi înfundat, treci peste - îi explică soțul care-i treaba. Femeia a spus o prostie, dar asta n-o face, neapărat, proastă. N-a înțeles despre ce era vorba... Nu le are cu subtilitățile. Vorba 'ceea: Cel care pretinde că e cel mai deștept din încăpere e cel mai prost. (din seria The Paladin Prophecy/Profeția Paladinului, de Mark Frost)

Ne amuzăm când cineva face o gafă, din neștiință, neatenție etc. dar omul cu prea multe lacune intelectuale ajunge să fie manipulat, luând de bun orice i se spune. Ne distrăm când vedem în filme (Idiocracy / Supremația nătângilor; Stan și Bran, Mr. Bean etc.) manifestări ale prostiei... Dar... Din păcate, prostia are o parte întunecată.

Filozoful și teologul Dietrich Bonhoeffer susține că omul prost este adesea mai periculos decât omul rău. Prostia nu este ceva ce majoritatea ia în serios, nu sunt condamnați oamenii pentru ignoranță, nu sunt huiduiți cei care nu știu anumite lucruri. Pe de altă parte, un om prost nu e deschis spre rațiune. Când un om prost este confruntat cu fapte care nu pot fi infirmate, dar pe care el le neagă, devine violent (verbal și/sau fizic). Afirmă tot D. Bonhoeffer: Nici argumentele, nici folosirea forței nu are succes in astfel de situații; argumentele se izbesc de urechi surde; faptele care contrazic prejudecățile cuiva pur și simplu nu sunt crezute - in astfel de cazuri omul prost este auto-mulțumit de sine și ușor iritabil, devenind agresiv - și când faptele nu pot fi contrazise omul prost le ignoră ca fiind lipsite de importanță, ca fiind ceva întâmplător.

Răul poate fi demascat și oprit prin folosirea forței, pe când împotriva prostiei suntem lipsiți de apărare. [...] Un idiot puternic e mai dăunător decât o gașcă de infractori.

Oamenii răi nu sunt cea mai mare amenințare, fie că sunt infractori violenți, dictatori care încalcă drepturile și libertățile omului etc., pentru că sunt cunoscuți și se poate lupta împotriva lor. Când ceva rău este cunoscut oamenii se pot uni să lupte împotriva acestuia. Se poate protesta împotriva răului; acesta poate fi expus și, dacă e cazul, prevenit prin folosirea forței. Răul poartă întotdeauna în sine germenul propriei distrugeri.

Cu prostia nu se poate lupta atât de ușor pentru că majoritatea oamenilor tolerează prostia, spre deosebire de tolerarea răului, a răutății. E foarte rău atunci când prostia vine cu o mare putere și, prea adesea, prostia merge mână in mână cu puterea. La o observare mai atentă, devine evident că fiecare consolidare a puterii în sfera publică - fie de natură politică, fie de natură religioasă - infectează o mare parte a omenirii cu prostie.

Prostia nu împiedică pe nimeni să dețină funcții importante sau autoritate - istoria e plină cu exemple despre proști care au ajuns la putere (iar oamenii inteligenți au fost alungați, marginalizați, decredibilizați sau uciși). D. Bonhoeffer mai face o observație: natura puterii cere ca oamenii să renunțe la anumite facultăți necesare gândirii inteligente - facultăți precum independența, gândirea critică, reflecția. Pentru zona politică D. B. argumentează că un individ, cu cât devine mai mult parte a unei instituții, cu atât devine mai puțin el însuși. O persoană carismatică, inteligentă, cu planuri serioase devine aproape imbecilă după ce preia mandatul. Puterea scurge inteligența dintr-o persoană, lăsând-o asemenea unui manechin animat. Este ca și cum sloganurile, cuvintele de referință și altele asemenea au pus stăpânire pe om; e vrăjit, orbit și agresat in chiar esența lui. Puterea transformă oamenii în automate. Când oamenii se alătură unui partid politic pare că cei mai mulți aleg să urmeze exemplul majorității mai degrabă decât propria conștiință, aleg să-și folosească mai mult zâmbetul decât creierul.

In opinia lui D. Bonhoeffer, prostia ar trebui privită ca fiind mai gravă decât răutatea pentru că are un potențial mai mare de a distruge viața unei comunități, a unui popor. Stupiditatea e o armă periculoasă în mâinile oamenilor rău intenționați; oamenilor răi le e greu să preia puterea - pentru că imediat ce recunosc răul oamenii bine intenționați se unesc împotriva acestuia; pentru a prelua puterea oamenii rău intenționați au nevoie de oameni proști care să facă lucrurile pentru ei. Ca oile pe câmp, oamenii ignoranți pot fi manipulați și conduși pentru a face orice își doresc cei rău intenționați. Răul este maestrul păpușar care nu iubește nimic mai mult decât marionetele fără minte care îl ajută să obțină și să păstreze ceea ce vrea. Putem să ne amuzăm in momentele de prostie nevinovată, dar ar trebui să ne temem când prostia e la putere, e instituționalizată.

Notă. Dietrich Bonhoeffer s-a născut în 4 februarie 1906, la Breslau (Imperiul German), azi Wroclaw (Polonia). A fost filosof, poet, teolog, pastor evanghelic-lutheran, opozant al național-socialismului. A murit în 9 aprilie 1945 în lagărul de concentrare de lângă orașul Flossenbürg, Bavaria, Reich-ul German.

Teoria lui Bonhoeffer despre prostie a fost explicată în termeni clari de Jonny Thomson, fost profesor de filosofie la Universitatea Oxford, Anglia:
https://bigthink.com/thinking/bonhoeffers-theory-stupidity-evil/

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Proverbe tibetane, arabe, evreiesti

Un proverb poate cântări mai mult decât un tratat de filozofie, zicea Vasile Ghica

Din înțelepciunea tibetanilor

Adevărul nu are prieteni.

Nu întotdeauna omul care vorbește deseori despre defectele tale, îți este dușman; și nici omul care deseori îți laudă faptele nu îți este mereu prieten.

Bunătatea vorbește în șoaptă, răul strigă.

Dacă nu încerci să afli adevărul, el va rămâne neînțeles.

A te deda la muncă inutilă înseamnă a-ți crea probleme.

Cei nepăsători nu ar trebui consultați pentru sfaturi. Iresponsabilului nu ar trebui să i se încredințeze sarcini.

Indiferent de câți lași s-ar aduna împreună ei nu vor fi capabili de o faptă eroică.

Fără caracter, inteligența nu este de folos.

Omul înțelept la început ascultă, apoi decide. Cel prost întâi face, apoi începe să judece.

Dacă te-ai împiedicat și ai căzut, încă nu înseamnă că ai ales drumul greșit.

Cea mai înaltă artă este arta de a trăi o viață obișnuită într-o manieră extraordinară.

Din înțelepciunea evreilor

Taxele cresc fără ploaie.

Cu bani nu se poate trăi așa de rău ca fără bani.

Dacă nu poți trece peste, trebuie să mergi pe dedesubt.

Mândria este masca propriilor greșeli.

Dacă nu ar costa nimic caritatea lumea ar fi plină de filantropi.

Dacă bogații ar putea angaja pe altcineva să moară pentru ei, săracii și-ar câștiga o viață minunată.

Asigurați-vă că sunteți în concordanță cu egalii voștri dacă aveți de gând să vă certați cu superiorii.

Un sclav își arată adevăratul caracter nu în timp ce este sclav, ci când devine stăpân.

Tăcerea înseamnă înțelepciune, dar să taci tot timpul nu e înțelept.

Ce-mi folosește înțelepciunea, când domnește prostia?

Dacă o prostie reușește rămâne mai departe prostie.

Când escrocii întâlnesc un om profund cinstit, ei sunt atât de nedumeriți încât îl consideră un escroc mai mare decât ei înșiși.

Nu vă apropiați de o capră din față, de un cal din spate sau de un prost din orice parte.

Bietul prost este un om care cade pe spate și își rupe nasul.

Nu te da atât de mare, nu ești atât de mic.

Din înțelepciunea arabilor

Spune adevărul și fugi.

Cercetați ceea ce se spune, nu pe cel care vorbește.

Întreabă-i pe cei experimentați mai degrabă decât pe cei învățați.

Avem o singură limbă și două urechi dintr-un motiv: trebuie să ascultăm mai mult decât vorbim.

Cu cât ești mai inteligent, cu atât vorbești mai puțin.

E bine să fii politicos cu toată lumea, prietenos cu cunoscuții, dar cu nimeni încrezător.

Sănătatea bună este o coroană purtată de cei sănătoși pe care doar cei bolnavi o pot vedea.

Aroganța diminuează înțelepciunea.

Aroganța este o buruiană care crește mai ales pe bălegar.

Fii în lume, dar nu al lumii.

Simțul umorului este polul care adaugă echilibru pașilor noștri în timp ce mergem pe frânghia vieții.

Gândește-te la ieșire înainte de a intra.

Cel curajos este apărat de curajul său.

Curajul e bun, dar dacă întrece măsura devine nechibzuință.

Înțelepciunea învinge curajul.

Mulțimea biruie curajul.

de la beduini citire

Adevărul poate merge prin lume neînarmat.

Când dormi într-o casă gândurile tale sunt la fel de sus ca tavanul, când dormi afară sunt la fel de sus ca stelele.

Doar într-o tăcere deplină, vei auzi deșertul.

Pagina cu proverbe este înscrisă în tabelul de pe blogul Suzanei, Floare de colț, la jocul Citate favorite, pornit de Ella în colaborare cu Zina.

Următoarele cuvinte nu mai știu unde le-am citit, dar mi le-am amintit pentru că mă amuză, desigur 😏 (ce-ați vrea, să recunosc altceva?):

Inteligența mă urmărește, dar eu sunt mai rapidă.

Despre proşti. Citate favorite

Există adevăruri care rămân pentru totdeauna învăluite in mister in faţa celor slabi şi a celor proşti. Nu e niciun pericol să le dezvăluim, oricum nu le vor înţelege niciodată.

Ce este un prost? Un prost este ceva inferior din punct de vedere intelectual unui animal; vrea să ajungă undeva înainte de a învăţa să meargă şi dacă a ajuns la ceva, se crede stăpân peste toate. Prostul este un matematician care dispretuieşte poezia, un poet care protestează împotriva matematicilor, un pictor care spune că teologia şi kabala sunt nişte inepţii pentru că nu înţelege nimic nici din kabală, nici din teologie, ignorantul care neagă ştiinţa fără să-şi dea osteneala s-o studieze, cel care vorbeşte fără să ştie şi care afirmă fără a cerceta. Proştii sunt cei care ucid geniile. Galilei a fost condamnat, nu de biserică, ci de proştii care, din nefericire, aparţtineau Bisericii. Prostia este fiara care are calmul inocenţei: asasinează fără remuşcări. Prostul e ursul din fabula lui La Fontaine: zdrobeşte capul prietenului său cu o piatră pentru a vâna o muscă; dar in faţa catastrofei nu încerca să-i explici că nu a avut dreptate. Prostia este inexorabilă şi infailibilă ca infernul şi fatalitatea pentru că e întotdeauna dirijată de magnetismul răului.

Animalul nu este prost atât timp cât acţionează direct şi firesc ca animal. […] Prostul e animalul care dispreţuieşte instinctul, pozând in inteligent.

Progresul există pentru un animal; el poate fi domesticit, îmblânzit, dresat; dar nu există pentru prost. Acesta crede că el nu mai are nimic de învăţat şi vrea să-i conducă şi să-i îndrepte pe ceilalţi; cu el nu ajungi niciodată la o înţelegere. Îţi râde in nas spunându-ţi că ceea ce nu înţelege el este absolut de neînţeles. Eu de ce nu înţeleg, te va întreba el, cu un admirabil aplomb? Şi vei avea ce să-i răspunzi. A-i spune că e prost, n-ar fi decât o insultă. Toată lumea îşi va da seama, numai el nu va putea fi niciodată.

Iată deci un formidabil arcan inaccesibil majorităţii oamenilor. Iată un secret pe care nu-l vor ghici niciodată şi care va fi inutil să-l dezvăluiţi: secretul propriei lor prostii.

Socrate bea mătrăgună, Aristides e proscris, Isus e crucificat, Aristofan râde de Socrate şi-I face pe proştii din Atena să râdă, un ţăran se plictiseşte să audă că i se dă lui Aristides numele de cel drept, iar Renan scrie viaţa lui Isus spre marea plăcere a proştilor. Din pricina unui număr infinit de proşti politica va fi întotdeauna disimulare şi minciună; Machiavelli a îndrăznit s-o spună şi a fost lovit de un oprobiu foarte legitim, căci prefacăndu-se că dă lecţii prinţilor, el îi trăda pe toşi şi-i denunţa suspiciunii mulţimilor. Cei pe care eşti obligat să-i minţi nu trebuie preveniţi.

Din cauza nemernicilor şi a proştilor, spunea Isus discipolilor săi, “Nu daţi mărgăritare la porci, pentru că le vor călca in picioare şi se vor ridica împotriva voastră, încercând să vă sfâşie”.

(din “Marele arcan sau ocultismul revelat - Teribilul secret”, de Eliphas Levi, Editura Aurelia, 1994; traducere de Maria Ivănescu)

₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Despre autor

Alphonse Louis Constant s-a născut in 8 februarie 1810, la Paris, Franţa, in familia unui cizmar.

"Eliphas Lévi," este numele sub care îşi publică lucrările, fiind traducerea sau transliterarea lui "Alphonse Louis" în limba ebraică.

Pentru scurt timp urmează cursurile seminarului de la Saint Suplice pentru a deveni preot dar părăseşte şcoala când se îndrăgosteşte; următorii ani după părăsirea seminarului îi petrece printre socialiştii şi romanticii care îi erau prieteni, între care Henri-François-Alphonse Esquiros, feminista Flora Tristan, misticul socialist excentric Simon Ganneau, socialistul Charley Fauvety, Gérard de Nerval şi Théophile Gautier. În acest timp s-a îndreptat spre un socialism radical care a fost inspirat în mod decisiv de scrierile lui Hugues-Félicité Robert de Lamennais, fost lider al mișcării neo-catolice influente care se despărțise recent de Roma și a propagat un socialism creștin. Când a publicat prima scriere radicală, La Bible de la liberté (1841, Biblia Libertății), a fost condamnat la un termen de închisoare de opt luni și amendă. Mai apoi, își descrie ideologia ca neo-catolică-comunistă și publică o serie de cărți și broșuri socialiste. Ca mulți socialiști, a propagat socialismul drept "creștinism adevărat" și a denunțat Bisericile ca fiind corupătoare ale învățăturilor lui Hristos.

Este autorul mai multor lucrări religioase minore: Des Moeurs et des Doctrines du Rationalisme en France ("Morala, Obiceiurile morale şi Doctrinele Raţionalismului în Franţa" - 1839), La Mère de Dieu ("Maica Domnului" - 1844), urmate de două lucrări radicale publicate după părăsirea seminarului: L'Evangile du Peuple ("Evanghelia Oamenilor" - 1840), Le Testament de la Liberté ("Testamentul Libertăţii"), publicată în timpul Revoluţiei de la 1848, urmate de două scurte sentinţe de detenţie. În 1851 a publicat la editura lui Migne lucrarea teologică creştină "Dicţionar al literaturii creştine".

În anul 1854, vizitează Anglia, unde îl întâlneşte pe Edward Bulwer-Lytton, care era implicat în Mişcarea Rozacruciană, fiind preşedintele unui Ordin Rozacrucianist. Împreună cu Bulwer-Lytton, Lévi concepe o serie de scrieri care tratează magia. Astfel, în anul 1855, publică o lucrare intitulată Dogme et Rituel de la Haute Magie, care a fost tradusă în limba engleză de către Arthur Edward Waite sub titlul de Transcendental Magic, its Doctrine and Ritual (Magia Transcedentală - Doctrină şi Ritual). Aceasta este opera sa faimoasă care a reprezentat deschiderea către ocultism…

Moare in 31 mai 1875, la Paris, Franţa.

Eliphas Levi a definit ocultismul ca o filosofie care combină trei ştiinţe: Cabala sau "matematica gândirii umane", magia, "cunoaşterea legilor secrete şi speciale ale naturii care produc forţele ascunse", şi ermetismul, "ştiinţă a naturii ascunse în hieroglifele şi simbolurile lumii vechi".

(sursa info: wikipedia)

Un pic despre prostie

Cu prostul care n-are şcoală te lupţi puţin şi-ai câştigat

Dar duci o luptă colosală cu prostul care are şcoală…

Lasă-l pe prost să fie fericit, dar nu îl aduce în poziţii de putere în societate. Unii aleg să-i ignore pe proştii cu diplomă / erudiţi, lăsându-i să se autoorganizeze. Mare greşeală! Aceştia nu au conştiinţa propriilor limite şi, fiind mulţi, se vor întoarce cu forţă să-şi implementeze propria viziune (sic!) asupra lumii şi societăţii; ideile mari ale civilizaţiei umane vor deveni astfel liliputane şi maltratate, căci doar aşa pot încăpea ele în mintea prostului. (Vasile Pavelcu - Elogiul prostiei. Psihologie aplicata la viata cotidiana Ed. Polirom, Iasi, 1999).

Să fie clar de la început: sunt proastă - ştiu câte nu ştiu, vorba lui Socrate. Să fie la fel de clar: prostia este egal distribuită între genii, academicieni, oameni de ştiinta, poeţi - vorba lui Robert Musil (in Omul fără însuşiri).

Ce au zis unii despre prostie:

Friedrich von Schiller: Împotriva prostiei Zeii înşişi luptă în zadar…

Ion Creanga: Ştiu că sunt prost, dar când mă uit in jur prind curaj.

Albert Camus: Prostia are talentul de a fi insistentă.

Oh, nu! Nu-s chiar aşa de proastă încât să-mi imaginez că le ajung, celor numiţi, măcar la înălţimea gleznei! (clarificare pentru cei care ar fi tentaţi să înţeleagă ce nici n-am gândit). ☺

A spune cuiva că este prost înseamnă a face o judecată de valoare. Un om cu adevărat înţelept nu face judecăţi de valoare. Un intelectual este, obligatoriu, înţelept? Un intelectual autentic are multe întrebări şi aproape deloc certitudini - să fie, el, un prost? Cred că nu. Cei cu prea multe certitudini dau dovadă de obtuzitate, de sărăcie in gândire (şi chiar in trăire). Cercetătorii ultimilor ani pun mare preţ pe aşa-numitul EQ (coeficientul de inteligenţă emoţională), afirmând că cei cu EQ mic alunecă spre prostie - dar nici asta nu e o regulă.

Incultul nu este prost, este opusul omului cult; înţeleptul este opusul prostului, nu geniul sau cultul. Prostul poate fi destul de uşor recunoscut şi trebuie evitat - între altele, are obiceiul de a urla, de a da cu pumnul in masă sau de a te pocni dacă nu eşti de acord cu el, pentru că nu şi-a dezvoltat simţul de a analiza critic situaţiile, opiniile ş.a.m.d.. Prostul, dacă nu te loveşte, te înjură sau te jigneşte, argumentele lui sunt, de regulă, ad hominem.

Un om care citeşte mult este un înţelept? Nu neapărat; el ştie multe, probabil, dar faptul nu-l face înţelept - unii spun sau fac prostii deşi citesc mult (citesc mult şi înţeleg aiurea, uneori făcând conexiuni absurde, confundând noţiuni etc.)

Se întreabă unii, din când in când: prostul chiar e fericit?! Se pare că da! Fericirea, oricum, nu depinde de inteligenţă. Prostul nu ştie ce este incertitudinea, criza interioară, îndoiala… El e plin de certitudini, critică pe toată lumea, numai ceea zice / face el e bine; el are dreptul să înjure pe oricine, să jignească (aşa înţelege el libertatea de exprimare) - bunul simţ nu îl caracterizează: el scuipă pe stradă, îşi şterge nasul între degete ş.a.m.d.. Omul prost nu lucrează pentru a fi fericit, el lucrează pentru a fi performant, pentru a dovedi cât de bun este in ceea ce face; omul prost consumă mai mult decât are nevoie, îşi cumpără obiecte doar pentru că are “vecinul”, invidiază şi bârfeşte pe toţi cei care au mai mult ca el, sunt mai frumoşi sau ştiu mai multe. Prost este acela care-şi doreşte mai mult decât îşi permite din punct de vedere intelectual, financiar, al forţei fizice etc..  Prostul nu reuşeşte să-şi fixeze scopuri realiste, pe care să le atingă cu mijloacele pe care le are.

         Omul inteligent nu prea este fericit: are prea multe întrebări, îndoieli, îi pasă de societate şi de oameni (Inteligentul Erou, îl numeşte pe acesta Daniel David). Cu excepţia cretinilor murim întotdeauna cu nesiguranţa propriei valori şi a operelor noastre… (Gustave Flaubert).

Homo Sapiens înseamnă omul înţelept / inteligent a cărui minte este orientată spre adevăr şi raţiune, are scopuri diverse şi mijloace adecvate pentru atingerea lor. În plus, el poate înţelege şi accepta lucrurile şi evenimentele analizându-le sau văzându-le la alţii, spre deosebire de prost care adesea trebuie să le trăiască/experienţieze el însuşi – uneori cu costuri foarte mari - pentru a se convinge de realitatea lor, a le înţelege şi accepta.

Homo Stupidus are mintea orientată spre mituri şi iluzii, scopuri minimale sau prea diverse şi ambiţioase pentru cât îl duce capul şi mijloace inadecvate şi/sau insuficiente pentru atingerea scopurilor (Daniel David, “Omul intre homo sapiens si homo stupidus” - v. referinţa).

Prostia pare a fi o negare, o privare de utilizare a facultăţilor intelectuale, cu posibilitatea sau imposibilitatea de a le dezvolta. Există oameni proşti pentru că au fost privaţi de o minimă educaţie - aceştia pot depăşi acest stadiu dacă sunt instruiţi. Există şi cazul când omul numit prost a avut neşansa de a se naşte cu un defect in structura creierului - acesta, însă, nu poate intra in categoria proştilor… fuduli şi i-aş exclude total din astfel de analize. Prostia se referă la capacitatea scăzută de a realiza concordanţa între scopurile pe care ni le propunem şi mijloacele de atingere a lor; aşadar, ea apare la interacţiunea dintre scopuri şi mijloacele de atingere a lor. Prostul cu pretenţii / autentic are / îşi propune scopuri variate (adesea ca urmare a presiunii şi modelelor sociale şi educaţionale), dar nu are mijloacele intelectuale adecvate realizării lor.

Din punct de vedere al stabilităţii, prostia poate să apară în două variante: ca stare şi / sau ca trăsătură. În literatura de specialitate prostia ca stare apare definită prin următoarele aspecte, numite şi ispite ale prostiei (ex. Perkins, 2002): (1) Impulsivitate; (2) Neglijenţă; (3) Procrastinare (amânare); (4) Ambivalenţa; (5) Automatism (habit); (6) Excese; (7) Experienţa (veteran); (8) Tentaţii. Aşadar, aceste ispite fiind foarte omeneşti, omul are în structura lui predispoziţia spre prostie şi, în consecinţă, în situaţii ţintă, şi un inteligent se poate comporta temporar ca un prost; vestea bună este că aceste ispite pot fi totuşi controlate şi astfel inteligentului îi poate trece prostia. (Daniel David)

Prostia ca trăsătură apare in cazurile patologice: IQ scăzut, debilităţi mintale etc.

Sunt foarte mulţi oameni care cred că pot exista dincolo de prostie şi se cred, cumva, superiori celor pe care mintea îi duce mai puţin sau celor care, deşi capabili intelectual, nu reuşesc să ajungă unde doresc, considerandu-i proşti pe aceştia din urmă pentru că nu dau dovada de şmecherie ca să reuşească, indiferent de preţ.

Toţi spunem sau facem prostii din când in când… dar nu toţi consimţim să ne recunoaştem în întregime în cel care a comis prostiile noastre... (Paul Valéry)

Alte referinte:

- http://www.personalitatealfa.com/blog/7-trasaturi-ale-unui-om-prost-si-cum-sa-le-eviti/

- http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/despre-prostie-iarasi

- http://www.romlit.ro/index.pl/despre_prostie

- https://danieldavidubb.wordpress.com/2011/01/29/despre-prostie-omul-intre-homos-sapiens-si-homo-stupidus/

Topîrceanu, despre proşti

Ce senzaţie stranie! :) Parcă urmăream la televizor (la talk-show-uri cu pretenţii), manifestate de fel şi fel de “plini de ei”, dar şi in "realitatea imediată" ideile din paragrafele selectate de prietena-japoneză pentru jocul “Citate favorite”: “Gravitate şi pedanterie”, de George Topîrceanu.

₪

Exemple:

Un eseist de mare talent amintea nu de mult, într-un frumos articol, observația curentă că omul prost are oroare de glumă, de ironie, de persiflaj.

*

Prostul are ambiția să fie luat în serios.

Mai cu seamă după ce a ajuns, ori i se pare numai c-a ajuns, în societate sau în stima contemporanilor, la o situație uzurpată prin şiretenie practică, prostul ține grozav să fie luat în serios.

₪

Mai mult aici:
prietena: gravitate şi pedanterie. ..: George Topîrceanu Pagini de proză-Gravitate şi pedanterie