Gérard de Nerval, avand numele adevarat Gérard Labrunie,
s-a nascut la Paris , in 22 Mai 1808 si a murit
in 26 Ianuarie 1855, la Paris .
A fost poet, eseist, traducator, povestitor, publicist considerat unul dintre
cei mai importanti poeti romantici.
Mama sa a murit cand el avea vreo doi ani si, afirma unii, Nerval
incearca s-o descopere pe aceea care-l parasise atat de curand. Misterul
feminin este in centrul unei creatii in care mama si iubita se confunda. O
adoratie aproape mistica il face sa-si caute idolul in lumea literaturii si
artei, a sensibilitatii si daruirii extreme. Femeia care ii va rascoli
simturile si sufletul, actrita Jenny Colon, insensibila la zbuciumul tanarului
sau adorator se va casatori, iar un an mai tarziu moare, ceea ce produce lui
Nerval prima criza de nebunie. Evadeaza in Orient unde va cauta cu disperare,
in credintele si religiile locului, idolul, femeia care va imbina magic forta
si puterea de daruire a zeitelor Isis , Venera,
a Fecioarei Maria. Femeia orientului, acoperita de valuri si invaluita in
mister ii cultiva iluzia regasirii unui ideal obsedant, acela al eternului
feminin. Amestecul de popoare si de credinte religioase, il conduce spre
sincretismul religios.
Cunoscutii il numeau “blandul Gerard”, pentru ca era de o
sensibiliate si modestie legendare dar sunt si altii care-l numesc “poetul
nebun”, pentru ca a avut cateva caderi psihice si a fost nevoit sa imbrace camasa
de forta.
Talentul sau de traducator a fost dovedit cand a tradus
“Faust”, a lui Goethe, dar e mai cunoscut pentru poemele sale si pentru povestiri.
Fiicele focului este o colectie de
povestiri din care Sylvie e cea mai
cunoscuta. Aurélia e considerata
cea mai bulversanta confesiune a lui Nerval. Naratorul plange la picioarele
altarului bisericii Notre Dame de Lorette si la finalul plimbarii are o criza
de delir: stelele care stralucesc pe fimament se sting in ochii sai precum
lumanarile din biserica, dar el e constient ca se afla in Place de la Concorde.
Vede un “soare negru intr-un cer pustiu si un glob rosu de sange” deasupra
gradinilor Tuileries.
Viziunea asupra lumii trece la Nerval prin hermetism. O
indica si concluzia din Aurelia: Dar dupa cate mi se pare, evenimentele
terestre erau legate de cele din lumea invizibila, print-unul din acele
raporturi ciudate de care eu insumi nu-mi dau seama si pe care e mai usor sa-l
arati decat sa-l definesti. […] Ce facusem? Tulburasem armonia universului
magic de unde sufletul meu isi tragea certitudinea unei existente nemuritoare.
Eram blestemat fiindca, incalcand lumea divina, dorisem sa dezvalui un mister
redutabil.
Hermetismul, gnoza sau alchimia au pasionat numerosi poeti,
intre care Shakespeare, Baudelaire, Rimbaud, Breton, Daumal, Artaud, Char si
totusi niciodata secretul n-a fost atat de aproape si atat de departe ca in El Desdichado (Dezmostenitul)
**
Animalul de companie al lui Nerval era un homar numit
Thibaut si pe care il plimba, legat cu o funda galbena, in gradinile publice.
Intr-un articol despre viata lui Nerval Theophile Gautier nota: De ce sa fie un homar mai ridicol decat un
caine? …sau decat o pisica, sau o gazela, sau un leu, sau orice alt animal pe
care cineva alege sa-l plimbe? Mie imi plac homarii. Sunt creaturi linistite si
serioase. Cunosc secretele marii, nu latra si nu-si fac nevoile in public
precum cainii. Si Goethe avea aversiune fata de caini, si nu era nebun.
**
La minus 18 grade
cate erau in Paris
in noaptea din 25 spre 26 Ianuarie (publicase prima parte a Fiicelor Focului), Nerval se plimba
pentru ultima data prin orasul sau iubit. E gasit spanzurat cu un snur de grila
unui gard din Rue de la Vieille Lanterne (strada care a fost distrusa in 1858
si se spune ca locul sinuciderii corespunde locului unde azi se afla cusca
sufleorului din Theatre de la Ville, in Place du Chatelet). Cand a fost gasit
mai respira inca dar nimeni nu a vrut sa taie latul inainte de sosirea
comisarului de politie, care a mai putut desprinde din lat un cadavru cu
palarie pe cap.
La 30 Ianuarie, in Catedrala Notre-Dame, Gerard de Nerval a
beneficiat de slujba religioasa la insistentele medicului sau psihiatru (si
prieten), Blanche, pe langa arhiepiscopul Parisului.
Nerval a visat la reconcilierea spiritului cu materia, a
omului cu universul, a realitatii cu visul.
Resurse: wikipedia, rev. Romania literara, rev. Clipa,
Maestrii ocultismului, de Andre Nataf
Sursa foto wikipedia
Altele:
uf, ce biografie... cutremurator final...
RăspundețiȘtergere"Azi-noapte-am fost învins -
ȘtergereE-adevărat!...
Învinsul, insă, n-a capitulat!...
Dar cum mi-am pus în gând să mă-ntregesc,
Întâmple-se orice s-ar întâmpla,
La noapte -
Cea din urmă noapte-a mea -
Voi fi eroul unui "fapt divers" banal,
De care numele-am să-mi leg,
Ca şi defunctul meu coleg,
Sărmanul Gérard de Nerval!..."
(din “Randuri pentru reintregirea mea”, de Ion Minulescu)
cata nefericire,cat cenusiu in gandurile si in sufletul lui...
RăspundețiȘtergereIubirea - mai precis dragostea neimpartasita si/sau pierderea fiintei iubite - pot frange inima si tulbura mintea...
ȘtergereCidalizele
Iubitule pe unde
Ni-s oare? - În mormânt:
Loc mai frumos le-ascunde
Mai fericite sunt!
Sunt lângă îngeri toate,
În cer albastru, sus,
Şi laude curate
Spun Maicii lui Iisus!
Fecioară înflorită!
Mireasă albă, tu!
Amanta parăsită
Şi veştedă acu!
În ochi odinioară
V-au râs adânci vecii...
În cer v-aprindeţi iară,
Stinse, lumeşti făclii!
(Gerard de Nerval)
Ii stiu numele...care suna frumos, dupa parerea mea. Nu am citit nimic de el.
RăspundețiȘtergereCe existenta trista a avut... Pacat.
Mie imi plac poeziile lui. Sigur ca nu am citit foarte-foarte multe si - la fel de sigur - daca-mi recita cineva unele versuri ale lui e probabil ca nu recunosc autorul. Dar aceasta nu inseamna ca nu imi place ceea ce a scris :)
ȘtergereO alta poezie a lui (copiata de pe citatepedia.ro - pentru ca a fost mai comod decat sa o scriu acum):
Myrto
În gând îmi stărui, Myrto, divină vrăjitoare
Şi tu, oraş al mării, cu focuri mii arzând,
Revăd raza-aurorei pe fruntea ta jucând
Şi aurul din păru-ţi cum prin ciorchini apare.
Din cupa ta sorbit-am beţii ameţitoare,
Din licărul de-o clipă al ochilor râzând,
Atunci spre Iacchus zeul cătam, rugi înălţând,
Căci Muza mă scăldase într-al Eladei soare.
Acum ştiu de ce iarăşi vulcanul s-a aprins:
Cu pasul tău, o, Myrto, pe-acolo ai trecut,
Şi dintr-o dată cerul fu cu cenuşă nins.
De când nomadul duce ţi-a frânt zeii de lut,
Sub laurul - cunună pe-a lui Virgiliu liră -
Hortensia cea pală şi mirtul se uniră.
As dori sa stiu daca exista vreo traducere in romaneste dupa Aurelia????
RăspundețiȘtergereExista o traducere, de Irina Mavrodin, in colectia Biblioteca pentru toti - 1982, Ed. Minerva, 3 volume: “Proza fantastica franceza” - in unul dintre volume este si nuvela “Aurelia sau Visul si viata” - probabil ca o fi fost reeditata... dar numai despre aceasta stiu.
Ștergere