August este a opta lună în
calendarul gregorian și are 31 de zile. August începe în aceeași
zi a săptămânii ca și luna februarie în anii bisecți.
Denumirea
lunii august
Numele
provine de la numele primului împărat roman, Gaius Iulius Caesar
Octavianus Augustus - se spune că luna are tot 31 de zile pentru că
împăratul ar fi vrut ca și luna „lui” să aibă câte are cea
a lui Iulius Cezar (iulie) , dar e doar un mit, din ce-am
dedus ulterior, pentru că luna ar fi fost numită astfel în anul 8
î.e.n., în onoarea acestui împărat al Romei. Cine-o mai ști care
e adevărul?
Înainte
de cele de mai sus se numea Sexstilis, în latină, pentru că era a
șasea lună în calendarul roman (care începea cu luna martie).
După introducerea lunilor ianuarie și februarie, de împăratul
Numa Pompilius (în jurul anului 700 i.Hr.), al doilea rege al Romei,
după Romulus, a devenit a opta.
Grecii
îi spuneau Metageitnion, și avea 29 de zile (grecii alternau zilele
lunilor: una avea 29 de zile, una 30 de zile; grecii nu erau prea
hotărâți ce calendar să folosească). În timpul acestei luni
grecii aveau festivalul Metageitnia, în cinstea zeului Apollo.
În
România, popular, luna august are mai multe denumiri: Gustar
(gustatul ritual al boabelor de struguri), Augustru, Măselar,
Secerar (luna secerișului - se încheie secerișul, sătenii
se pregătesc pentru arăturile de toamnă), Macavei-cap de post
(începe postul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului), aust, agust,
ogust, gustea.
Sărbători
religioase
Unele
sărbători sunt mai importante:
1
august: Scoaterea Sfintei Cruci
6
august: Schimbarea la Față a Domnului. Semnificația zilei este
momentul în care apostolii Mântuitorului s-au convins că acesta nu
e doar un prooroc al Domnului, ci fiul lui Dumnezeu, când Isus s-a
schimbat la față, pe muntele Tabor.
15
august: Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare); e o zi de
hotar a lunii august.
25
august: Sfântul Apostol Bartolomeu (prăznuit in 11
iunie)
29
august: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul; este praznic
de întristare pentru uciderea celui mai aprins vestitor al
pocăinței.
Sărbători
care țin de tradiția populară
1
august: Macaveiul ursului (Împuiatul urșilor), Ziua ursului e o
sărbătoare respectată pe vremuri de gospodari pentru a le fi
protejate vitele și oile de urși, în special.
6
august: Obrejenia sau Pobrejenia (Probojaniile/Probajeniile, în
Maramureș) - e ziua schimbării veșmintelor, despărțirea de vară;
natura începe să-și schimbe veșmântul, pregătindu-se,
încet-încet, de toamnă.
23
august: Sfântul Mucenic Lup
25
august: Vârtolomeii
Zile
dedicate național și internațional
Ca
în fiecare lună, conform http://calendar.city-star.org/ro există o
mulțime de zile dedicate național și internațional - unele pentru
amuzament, altele pentru informare, atenționare, comemorare etc.. Am
ales să le amintesc numai pe cele de mai jos.
8
august - Ziua întâmplărilor fericite, zi dedicată de Secret
Society of Happy People începând cu anul 1999 (fondată în august
1998); tot la 8 august este zi Ziua internațională a pisicii,
dedicată acestor feline de Internațional Fund for Animal Welfare
(IFAW), începând cu anul 2002.
10
august este Ziua mondială a Leului (regele junglei) și Ziua
leneviei;
12
august e ziua dedicată de ONU tinerilor, începând din anul 1999:
Ziua Mondială a Tinerilor;
13
august - Ziua Internațională a Stângacilor, începând cu anul
1999;
15
august - Ziua Marinei Române; este și Ziua relaxării;
19
august - Ziua mondială pentru asistența umanitară, stabilită
de ONU în anul 2009; tot la 19 august, și tot din 2009, este
celebrată Ziua internațională a fotografiei, dedicată
fotografiilor realizate de profesioniști și de amatori, la
inițiativa unui tânăr australian pasionat de fotografie: Korske
Ara.
23
august este Ziua mondială a comemorării și abolirii comerțului cu
sclavi, la inițiativa ONU pentru Știință și Cultură, din 1998
începând;
24
august - Ziua retrogradării planetei Pluto, din inițiativa
Internațional Astronomical Union (2006). Pluto a fost descoperită
în anul 1930 și considerată a noua planetă din sistemul nostru
solar, dar având caracteristici mult diferite de celelalte planete;
în anul 2006 cercetătorii au considerat că e cazul ca Pluto să-și
piardă rangul de planetă pentru că: este mult mai mică decât
celelalte (și ca volum și ca masă, având masa mai mică de cinci
ori și decât Luna), orbita pe care o descrie Pluto în jurul
Soarelui este neobișnuită s.a. Astfel, Pluto a fost recatalogată
ca „planetă pitică”.
25
august - Ziua sărutului; 26
august - Ziua aprecierii câinilor;
29
august - începând cu anul 2010: Ziua internațională împotriva
testelor nucleare; dacă n-ar fi de plâns ar fi de râs, pentru că
testele interzise sub pământ și în apă au loc acum în aer (în
cosmos, altfel spus) și... vai, vai, se încălzește clima din
cauza gunoiului pe care oamenii nu-l aruncă selectat. În 8 august
1963 România semnează "Tratatul privind încetarea
experiențelor nucleare în atmosferă, în spațiul cosmic și sub
apă", încheiat la 5 august același an între SUA, Marea
Britanie și URSS.
30
august - Ziua internațională a victimelor disparițiilor forțate,
zi dedicată la inițiativa ONU, începând cu anul 2011;
31
august - Ziua Frankenstein și Ziua luării mesei în aer liber,
între altele.