Doi dictatori se întâlnesc pentru prima dată in 14 iunie 1934

Între 14 și 16 iunie 1934, Veneția a fost scena unui eveniment istoric important: întâlnirea lui Adolf Hitler și a lui Benito Mussolini. Cei doi se întâlnesc pentru prima dată, călătoria fiind, pentru Hitler, prima ca șef de stat. In cele două zile cât a durat întâlnirea cei doi au încercat să se înţeleagă cu privire la situaţia politică şi economică din Europa şi din lume, dar şi cu privire la relaţiile dintre cele două state pe care le conduceau.

Mussolini a ajuns la putere in anul 1922; pe Hitler nu l-a luat in serios până la alegerile din 1930, când i-a oferit acestuia sfaturi pentru a accede la putere. Dictatorul german nu i-a luat in seamă sfaturile şi celălalt a fost nemulţumit.

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie 1883 - d. 28 aprilie 1945) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 şi 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda şi teroarea de stat.

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Austria - d. 30 aprilie1945, Berlin) a fost liderul Partidului Muncitoresc German Naţional Socialist, ajuns la putere in 1933 (cancelar al Germaniei) şi din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei. A transformat ţara într-o dictatură monopartid bazată pe ideologia totalitaristă şi autoritaristă a naţional-socialismului.

Nici Mussolini şi nici Hitler nu au depăşit gradul de caporal în război dar… dictatorii fac ce vor.

In 14 iunie 1934 Mussolini îl întâmpină pe Hitler pe aeroportul Nicelli. Ajuns in Italia, Hitler s-a simţit imediat dezavantajat - el nu se gândise să îşi îmbrace uniforma, iar Mussolini îl eclipsa cu uniforma lui de comandant al miliţiei fasciste italiene. Mai era şi faptul că dictatorul italian vorbea germana, pe cand el nu cunoştea limba italiană. Una peste alta, cu tot cântecul lui Horst Wessel (un nazist declarat martir după ce a fost ucis de un comunist) şi primirea politicoasă, dictatorul german nu-şi putea stăpâni ticurile nervoase.

Veneţia a fost aleasă ca loc de întâlnire pentru tradiţia sa îndelungată ca putere europeană şi maritimă, pentru calitatea sa de mediator între Europa şi Orient, pentru lunga sa istorie, pentru artă şi arhitectură dar şi pentru modernitatea reprezentată de zona industrială Marghera, viaţa luxoasă de la Lido, pentru tradiţia Festivalului de Film din Veneţia (fondat in 1932) şi multe altele. Imaginile întâlnirii au fost difuzate in Italia, Germania şi in multe alte ţări.

Mussolini şi-a condus oaspeţii, cu maşina, la Vila Pisani din Stra, faimoasă şi parţial renovată atunci, vila unde a stat şi Napoleon Bonaparte. Între temele tratate două au fost importante: situaţia Austriei şi reînarmarea armatei germane. Discuţia a avut loc in salonul palatului regal. Ducele susţinea că hotărârea Italiei este ca Austria să rămână independentă. Opoziţia lui Mussolini a trezit maniacul din Hitler. Acesta a strigat: “Voinţa mea şi a poporului german este ca Austria să devină parte integrantă a Reich-ului!” Toată spoiala de civilizaţie zburase.

Martorii susţin că cei doi discutau cu ton din ce in ce mai ridicat şi, la un moment dat, uşile s-au deschis şi amândoi au ieşit, fără să se privească. Au salutat mulţimea adunată dar drumul până la Veneţia l-au făcut in maşini separate.

Cu toate aceste neînţelegeri, au avut loc mese festive, un concert de Wagner, trecerea in revistă a trupelor. Despărţirea a fost glacială. Întrebat care a fost impresia lui despre Hitler Mussolini ar fi răspuns: “Un mic clovn nebun”.

In 1943, din cauza unor alegeri pe care le-a făcut, Mussolini a ajuns să fie dispreţuit de Hitler, care îi va lăsa mână liberă doar pe terenul vorbelor goale.

Părintele magiei moderne: Jean Eugène Robert-Houdin

Asemănarea de nume Houdin - Houdini nu e întâmplătoare. Houdin a fost magnific la vremea lui şi atunci când tânărul şi talentatul iluzionist american născut in Ungaria, Erik Weisz (1874-1926), a căutat un nume de scenă a ales să-l omagieze pe ilustrul său predecesor şi şi-a spus Harry Houdini - înaintaşul ar fi fost mândru de realizările acestuia.

Jean-Eugène Robert, considerat părintele magiei moderne, s-a născut in 6 decembrie 1805, la Blois, Franţa, in familia unui ceasornicar, Prosper Robert. El a fost primul magician care a performat pe o scenă de teatru îmbrăcat in costum oficial de seară, modă preluată de mulţi dintre succesorii săi.

La iluzionism a ajuns întâmplător, se poate spune. Pe la mijlocul anilor 1820 a făcut economii şi a comandat două volume despre ceasornice, scrise de Ferdinand Berthoud (Traité de l'horlogerie). Când a ajuns acasă cu pachetul sosit a descoperit două volume de magie intitulate Amuzamente ştiinţifice (Scientific Amusements). Curiozitatea a fost mai mare şi in loc să returneze cărtile le-a citit. Din aceste volume a învăţat elemente simple de iluzionism şi le practica la orice oră din zi, devenind repede interesat de această artă.

Ceea ce se ştie despre Robert-Houdin provine in cea mai mare parte din scrierile lui, iar acestea erau menite mai degrabă să amuze decât să ofere o cronică a vieţii autorului - e motivul pentru care cercetătorii nu pot separa, cu certitudine, faptele de ficţiune.

Iluzionistul şi-a lăsat cititorii să înţeleagă că un moment de cotitură in viaţa lui a fost momentul când a devenit ucenic la magul Edmund De Grisi, fiu de conte, cunoscut mai ales sub numele de Torrini. A performat la petreceri private şi cu o trupă de actori amatori.

La o petrecere, Jean a întalnit-o pe fiica unui ceasornicar parizian: Jacques François Houdin, originar tot din Blois. Tânărul magician s-a îndrăgostit de Josèphe Cecile Houdin de la prima întâlnire şi in 8 iulie 1830 s-au căsătorit, el adăugând numelui său numele de familie al soţiei, devenind Jean Eugène Robert-Houdin. Cei doi au avut împreună opt copii, dar numai trei au supravieţuit.

La Paris, unde locuia, lucrează in magazinului socrului dar meştereşte fel de fel de mecanisme şi echipamente pentru trucurile de magie. Unele le vinde, pentru că are nevoie de bani. Cel mai apreciat a fost mecanismul care scria şi desena, maşinărie pe care a prezentat-o in faţa regelui Louis Philippe şi pe care, mai apoi a vândut-o lui P.T. Barnum (afacerist american, amintit cel mai des pentru trucurile sale celebre şi capcane in lumea divertismentului).

In 19 octombrie 1843 moare soţia, lăsându-i trei copii in îngrijire. Pentru a se putea descurca s-a recăsătorit aproape imediat - noua soţie fiind cu zece ani mai tânără; aceasta a preluat repede frâiele gospodăriei, iluzionistul având acum timp pentru el. Îi plăcea să privească marile spectacole de magie care veneau la Paris şi visa ca într-o zi să aibă şi el teatrul său.

A început să construiască mecanisme şi echipamente pentru sine pentru că veniturile aduse de magazin şi noile sale invenţii i-au adus suficienţi bani pentru a experimenta noile trucuri inventate. Finanţat de un prieten, contele de l'Escalopier, a reuşit să aibă sala sa, dar la primul spectacol a avut emoţii şi in memoriile sale scrie că a fost un dezastru, deşi criticii nici nu fuseseră prezenţi. Nu renunţă la idee şi in anul următor, cu un nou truc, are succes imens, oamenii venind cu zecile la spectacol şi, fiind acolo, vedeau şi celelalte realizări ale iluzionistului.

Faima lui a cescut repede, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi iluzionişti. A călătorit in Statele Unite şi in state europene, unde a întâlnit personalităţi importante, precum regele Louis Philippe şi regina Victoria. Turul european l-a finalizat in 1855 şi a hotărât să se retragă din lumea spectacolului, revenind in Franţa şi stabilindu-se într-o fermă de lângă Blois.

In anul 1856, guvernul francez l-a convins pe Robert-Houdin să mai dea un ultim spectacol, de data aceasta in interesul statului. Louis-Napoleon l-a rugat să încerce pacificarea triburilor din Algeria, împăratul fiind îngrijorat mai ales de tribul Marabouts ai cărui membri erau controlaţi de inşi care pretindeau că au abilităţi magice şi sfătuiau liderii celorlalte triburi să renunţe la orice înţelegeri cu francezii.

Napoleon al III-lea dorea ca Robert-Houdin să dovedească faptul că magia franceză era mai puternică. Sfinţii tribali utilizau trucuri ca mersul pe jar şi şarpele fermecător pentru a-şi demonstra puterea şi pentru a porni o revoluţie împotriva coloniştilor francezi. Iluzionistul a acceptat şi a plecat in Algeria, unde a dat mai multe spectacole apoi, la o întâlnire cu liderii tribali, Robert-Houdin a început cu trucuri simple şi mai apoi a trecut la unele serioase, furând unui om puterea şi făcând un altul să dispară. Oamenii au fost atât de înspăimântaţi de “puterea vrăjii” încât au fugit din cort. Mai apoi, l-au onorat pe Robert-Houdin oferindu-i un manuscris sfânt şi jurând să se supună Franţei.

Reîntors in Franţa şi-a dedicat restul vieţii scriindu-şi memoriile şi cărţi de magie; şi-a continuat şi munca de inventator, dar moartea unuia dintre fiii săi in războiul franco-prusac l-a îmbătrânit brusc.

Jean Eugène Robert-Houdin a murit de pneumonie in 13 iunie 1871.

Genuri de poezie. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Sursa foto pixabay.

HAPPY WW!

Naşă de botez. Fleur an Color on Wednesday

Când am auzit că trebuie să fiu naşa de botez a băiatului prietenei mele am holbat ochii! Ce ştiu eu despre botez, despre biserică? N-am prea fost dusă la biserica - nici la propriu şi nici la figurat - dar nu cred că strămoşul meu e o maimuţă şi am citit prima dată Biblia la vremea când unii dintre amicii mei nu ştiau că există. La fel şi cazul acestei bune prietene. Eram două ameţite şi un prunc. Aş zice că ne-am descurcat onorabil având in vedere că nu prea mulţi s-au oferit să ne ajute.

Mama, care e naşă pentru nu mai ştiu căţi copii, mi-a dat câteva indicaţii dar… socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

La sfârşit de noiembrie in biserica mică era un frig cumplit - ni se înroşiseră nasurile! Mă gândeam, cu groază, la momentul când vor fi micuţii scufundaţi in apă! Până acolo, însă, mai era! Priveam ce fac celelalte naşe şi le imitam ca o maimuţică. Când ne-a aliniat preotul cu faţa spre apus şi a întrebat “Te lepezi de satana?” m-a pufnit râsul - nu mă aşteptam la aşa o întrebare pentru că răspunsul putea fi doar unul: “da”, iar cel care nu voia să răspundă da oricum ar fi râspuns da in astfel de circumstanţe. Celelalte naşe mi-au ţinut isonul. “Mă lepăd de satana” - am răspuns toate, la indicaţia preotului, râzând de se scuturau hainele pe noi. Pentru mine - poate că şi pentru celelalte, care păreau la fel de tinere - hohotele de râs au fost o “descărcare emoţională”.

Mi-a trecut râsul când a trebuit să dezbrac copilul pentru a fi cufundat in apă. Şi micuţul tocmai s-a hotărât să zbiere! Şi avea un ţignal! După el, toţi ceilalţi, rând pe rând, au început să zbiere! Era vacarm! Abia se mai auzea ce zice preotul! Din nou, toate cele cinci naşe am început să râdem in hohote! Ni s-au alăturat şi invitaţii. Ceilalţi copii (toate fetiţe) s-au liniştit când au fost înfăşuraţi in pânza albă, nouă, după ce au fost scufundaţi in apa sfinţită. Micuţul meu… pace bună! Mai avea câte ceva de spus. Preotul s-a apropiat şi mi-a şoptit “Te dau afară”. “După ce-l treceţi prin altar plecăm de bunăvoie!” i-am raspuns cu voce tare, râzând.

Nu l-am respectat pe acel preot din mai multe motive; primul motiv fiind că se încăpăţâna să pocească numele micuţului pe motiv că nu e ortodox - aşa mi-a zis: “nu pot rosti corect un nume care nu e de sfânt ortodox”. Măi, să fie! N-o fi de sfânt ortodox numele dar e simplu de pronunţat! E ca şi cum i-ar fi fost greu să rostească numele “Carol”, de exemplu.

Dincolo de neplăceri, amintirea botezului e motiv de zâmbete; e o amintire duioasă.

<> <> <>

Ella adună in buchet Fleur an Color on Wednesday.

Anne Frank a murit la vârsta de 15 ani

Anne Frank a fost unul dintre miile de copii evrei care au fost ucişi in Holocaust. Copila spera să devină scriitoare “când va fi mare” şi, cât timp a stat ascunsă împreună cu familia, a scris cu hotărâre in jurnalul primit de ziua ei, despre activităţile de zi cu zi, despre speranţele şi visurile ei. Era încrezătoare că, într-o zi, viaţa ei va reveni la normal…

Anne Frank s-a născut la 12 iunie 1929, in Frankfurt am Main, Germania. De origine evreiască, Anne şi-a pierdut cetăţenia germana in exilul olandez. Tatăl ei, Otto Frank, când naziştii au ajuns la putere in Germania, a deschis o filială a firmei sale in Olanda - in 1933 s-a mutat acolo, soţia şi fiicele urmându-l un an mai târziu. In mai 1940 Olanda a fost ocupată de Germania nazistă, regina Wilhelmina plecând la Londra, in exil. Curând, şi in Olanda au început a fi decretate legi antisemite una după alta. Annei i-a fost astfel interzis să mai intre la cinematograf, a trebuit să se mute la o şcoală pentru evrei şi să poarte steaua lui David. In data de 12 iunie 1942, la aniversarea celor 13 ani de viaţă, a primit un jurnal cu carouri alb-roşii, cu cheie, in care şi-a făcut obiceiul de a face confidenţe unei prietene imaginare; scria şi pe teme de religie, dragoste, sexualitate. 

La sugestia unuia dintre colaboratorii săi arieni cărora le cedase firma “pro forma”, tatăl Annei a pregătit o ascunzătoare in locuinţă. Când, pe data de 5 iulie 1942, sora mai mare a Annei, Margot, a primit o înştiinţare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă familia a hotărât să se ascundă mai repede decât planificase pentru că in înştiinţare scria că toţi membrii familiei vor fi arestaţi in caz că cea somată nu se va prezenta.

Cei doi colegi cărora Otto Frank le cedase firma, secretara sa şi sotul ei, şi dactilografa au ales să ajute familia pe timpul cât ar fi stat ascunsă, deşi riscau condamnarea la moarte dacă s-ar fi aflat că ajută evrei.

Curând, alte două familii au ajuns in ascunzătoarea pregătită de Otto Frank. Toţi erau nevoiţi să păstreze liniştea, să nu aprindă lumina seara etc. pentru a nu risca să fie descoperiţi. Totuşi, in data de 4 august 1944, naziştii au ajuns la locuinţa unde se afla ascunzătoarea. Se presupune că au fost trădaţi, dar nu s-a aflat de către cine. Colaboratorii lui Otto Frank au fost arestaţi, dar au scăpat cu bine. Secretara a reuşit să ascundă jurnalul Annei, cu intenţia de a i-l înapoia după război. Anna, însă, a murit in lagărul de la Bergen-Belsen, unde a fost transferată (alături de mama şi sora ei, in octombrie 1944) de la Auschwitz (blocul 29, Birkenau) - Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de a ajunge la Auschwitz. In martie 1945 in lagărul Bergen-Belsen a izbucnit o epidemie de tifos care ar fi ucis 17 mii de prizonieri, între care Anne şi Margot Frank. Anne Frank ar fi murit in data de 1 martie 1945. In aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare.

Otto Frank a fost singurul supravieţuitor şi, după ce trupele sovietice au eliberat lagărul de la Birkenau, a trăit până in 1953 in Amsterdam, apoi s-a mutat in Elveţia, la sora lui. S-a recăsătorit cu o femeie care şi-a pierdut soţul şi fiul la Auschwitz şi şi-a dedicat viaţa publicării jurnalului Annei. Otto Frank a murit in 19 august 1980.

Jurnalul pe care copila l-a ţinut cât timp a fost ascunsă este considerat un document istoric al Holocaustului, Anne Frank devenind o figură-simbol a victimelor naziştilor.
    Anne Frank a murit foarte tânără şi este... nemuritoare. Milioane de oameni au citit Jurnalul ei şi alte milioane îl vor citi. Se poate spune că visul ei de a deveni scriitoare s-a împlinit. 

Bine şi rău. Citate favorite

Cel mai mare bine: să fii sănătos e cel mai de preţ; in rândul al doilea e bine să fii frumos, in al treilea e bine să fii bogat fără să fi înşelat pe cineva; al patrulea lucru foarte bun e să fii tânăr, împreună cu cei pe care-i iubeşti. (Platon)

*

Cauţi binele fără să-l găseşti şi găseşti răul fără să-l cauţi. (Democrit)

*

Răul şi binele nu pot umbla împreună. Răsplăteşte răul cu bine şi vei vedea pe duşmanul tău schimbându-se in protectorul şi prietenul tău. (Coran, Surata XLI, 34)

*

Binele trebuie făcut aşa cum încercăm să facem rău: pe ascuns. (Jean Pettit-Senn)

*

E bun cel care face bine altora. Dacă are de suferit de pe urma binelul pe care-l face, este foarte bun. (La Bruyere, Caracterele II)

*

Omul nu poate să facă mereu numai rău. Iată de ce chiar şi printre piraţi trebuie să fie unele ore de blândeţe, in timpul cărora să te crezi legănat ca in scrânciob, deşi te afli pe sinistra lor corabie. (Balzac, Hanul roşu)

*

Este evident că un om care face binele fără să creadă in nemurirea sufletului şi fără să aştepte ceva de la viaţa viitoare, e cu mult superior din punct de vedere moral, credincioşilor de rând, oricât ar fi de virtuoşi. (P.P. Negulescu, Filosofia renaşterii)

*

Italieni au un proverb urât: Tanto buon che val nente - E aşa de bun încât nu e bun de nimic (Bacon, Eseuri)

*

Om cu adevărat bun e numai acela care ar fi putut fi rău şi nu a fost. (Nicolae Iorga, Cugetări)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. 

Seasons In The Sun - Terry Jacks. Provocarea muzicală

Carmen ne invită, in fiecare vineri J, la Provocarea muzicală. Amănunte pe blogul Între vis şi realitate. A întrebat Carmen dacă am avut vreodată senzaţia de “piele de găină” ascultând o melodie. Una dintre cele care “îmi zburlesc părul pe mâini” este Seasons In The Sun, interpretată de Terry Jacks. (vizualizare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=PV2kPY98S44

Din păcate, nu am găsit un videoclip despre care să afirm că e cel mai potrivit, cel care-mi place cel mai mult - există un video mai altfel dar, la un moment dat, in montaj apar foto care nu-mi plac (impresionează negativ), aşa că am ales “varianta simplă”.

In varianta lui Terry Jacks cântecul a avut parte şi de critici şi de ironii, de-a lungul timpului.

Season in the Sun este varianta engleză a melodiei lansată (la începutul anului 1961) de belgianul Jaques Brel (compozitor şi cântăreţ, între altele); a devenit hit mondial in 1974, interpretată de canadianul Terry Jacks, pe versurile adaptate de americanul Rod McKuen (cantaret-poet)

(adresele URL de mai jos se deschid pe alt site)

Jaques Brel - Le Moribond

https://www.youtube.com/watch?v=MB58PuNYO8o

In 1963 au cantat melodia cei de la The Kingston Trio

https://www.youtube.com/watch?v=GLfRtK0oxYE

The Fortunes au interpretat-o in 1968

https://www.youtube.com/watch?v=XYr1ivTT8co

Pearls Before Swine au interpretat-o prima data in 1970 (sau 1971)

https://www.youtube.com/watch?v=hCnuZQJycFQ

Rod McKuen a interpetat-o pe la inceputul anilor 1960

https://www.youtube.com/watch?v=WtESZkGAl0I

**

Season in the Sun a fost cântat de mulţi alţi artişti, de la Beach Boys la Nirvana, dar nu cu acelaşi succes…

Să ne revedem cu bine la Friendship Friday!