Doi cercetatori germani nascuti in 16 martie

Deoarece nu am ce-mi trebuie pentru a face descoperiri demne de remarcat caut să descopăr oamenii deosebiți. Unii mă întreabă la ce-mi folosește. Uneori, mă întreb și eu - mai ales că, in timp, uit multe dintre cele descoperite. Cred că e "plăcerea momentului".

Caroline Lucretia Herschel

A fost astronomă britanică de origine germană. S-a născut în 16 martie 1750, la Hanovra. A decedat la 9 ianuarie 1848, la Hanovra. E considerată a fi prima femeie astronom; a fost prima femeie care a descoperit o cometă.

Mama ei s-a opus educației, dar fratele ei a învățat-o matematică - erau în Anglia, unde fratele ei a acceptat la un moment dat postul de astronom regal. După moartea lui Wilhelm (1822) s-a întors la Hanovra, unde a finalizat ce începuse in Anglia: catalogarea a 2.500 de nebuloase și numeroase roiuri stelare. In 1828 Societatea Astronomică Regală i-a acordat medalia de aur pentru revizuirea și reorganizarea, nepublicată, a lucrării lor (a fost membru onorific al Academiei). A mai trăit aproape 20 de ani, bucurându-se de respectul atât al oamenilor de știință cât și al publicului larg.

Și-a început cariera științifică ajutându-l cu cercetările și observațiile pe fratele ei, Sir Frederick Wilhelm Herschel (astronom, inventator, muzician - a construit primul mare telescop in 1774; a descoperit Uranus, Tirania, Oberon și altele).

Caroline Herschel s-a remarcat repede cu contribuții științifice proprii. A descoperit mai multe comete și una dintre ele, o cometă periodică, îi poartă numele: 35P/Herschel-Rigollet. In noiembrie 1795 a redescoperit cometa Encke, la Slough (Anglia)

Foto: Society for the History of Astronomy, https://www.facebook.com/SocHistAstro/posts/today-is-the-anniversary-of-the-death-in-hanover-germany-on-9-jan-1848-of-the-as/519147753684587

Caroline Herschel a notat în jurnal despre prima cometă pe care a descoperit-o:

1 august. Am numărat 100 de nebuloase astăzi; in această seară am văzut un obiect care, cred, mâine se va dovedi a fi o cometă. 2 august. Astăzi am numărat 150 de nebuloase. Mă tem că nu va fi senin în această noapte. A plouat toată ziua, dar acum pare să se însenineze puțin. Ora unu: Obiectul de aseară era o cometă.  3 august. Nu m-am culcat până nu le-am scris Dr. Blagden și d-lui. Albert, pentru a anunța cometa.

In scrisoarea către Dr. Blagden scrie: Faptul că îmi notez observațiile atunci când fratele meu folosește reflectorul de șase metri nu-mi permite prea adesea să privesc cerul, dar, cum se află acum în Germania, am profitat de ocazie pentru a mătura vecinătatea Soarelui in căutarea cometelor, iar aseară, 1 august, in jurul orei zece, am găsit un obiect care seamănă foarte mult ca luminozitate și culoare cu cele 27 de nebuloase din Connoissance des Temps, cu diferența că e rotund. Bănuiam că este o cometă, dar, apărând ceața, nu a fost posibil să mă asigur până în această seară.

După ce descrie obiectul, încheie: Îmi veți face favoarea de a comunica aceste observații prietenilor astronomi ai fratelui meu.

Dr. Blagden a răspuns în 5 august, scriind că nimeni, in afară de ea, nu văzuse cometa, încă, dar că a răspândit vestea descoperirii ei în Anglia, Franța și Germania.

In 7 august îi răspunde dl. Aubert, scriind că nu a descoperit cometa până în 5, din cauza vremii înnorate. A mai scris: Vă doresc sincere felicitări pentru descoperire. Sunt mai încântat decât vă puteți imagina că ați făcut-o, și cred că îl văd pe fratele dumneavoastră minunat de inteligent și minunat de amabil, vărsând o lacrimă de bucurie la aflarea veștii. V-ați imortalizat numele și meritați o astfel de recompensă pentru munca asiduă in astronomie și pentru dragostea dumneavoastră pentru un frate atât de celebru și merituos.

(https://en.wikisource.org/wiki/Popular_Science_Monthly/Volume_9/May_1876/Caroline_Lucretia_Herschel_II)

Al doilea cercetător, om de știință, la care m-am oprit azi este:

Georg Simon Ohm

Legea lui Ohm (legea conducției electrice, 1826): intensitatea curentului care trece printr-un conductor este direct proporțională cu tensiunea aplicată și invers proporțională cu rezistența. Am învățat la școală, și am uitat imediat - mi-a rămas în memorie doar că există Legea lui Ohm și că unitatea de măsură a rezistenței electrice îi poartă numele: ohm (simbol: Ω)

Folosind echipament creat de el, a descoperit proporționalitatea dintre diferența de potențial, intensitatea curentului electric și rezistența electrică.

Practic, realizările sale constituie fundamentul electronicii moderne.

Georg Simon Ohm, matematician și fizician german, s-a născut în 16 martie 1789, la Erlangen. Tatăl lui era meșteșugar, mama fiica unui croitor. Din cei șapte copii ai familiei au supraviețuit trei: Georg, Martin și Elizabeth Barbara.

Tatăl, fără educație formală, autodidact (și, probabil, un soi de geniu), i-a educat acasă pe Georg și pe fratele lui, Martin (devenit ulterior matematician de prestigiu), și i-a dus la un nivel înalt în matematică, fizică, chimie și filosofie. Sigur, mai apoi au urmat și cursurile unei universități. A fost și profesor, nu doar cercetător. A murit în 6 iulie 1854, la München.

Foto: wikipedia

Trei citate atribuite lui Georg Simon Ohm

Omul de știință nu studiază natura pentru că este util să o facă. El o studiază pentru că îi face plăcere, și îi face plăcere pentru că este frumoasă.

Matematicianul este complet liber, în limitele imaginației sale, să construiască lumile pe care le dorește. Ceea ce își imaginează este o chestiune de capriciu; prin aceasta, el nu descoperă principiile fundamentale ale universului și nici nu cunoaște o realitate mai măreață.

Nimic nu este mai simplu decât să înțelegi electricitatea. Dar efectul electricității este cel mai complex lucru din lume.

Punga pentru cadouri transformata

Ceea ce am făcut nu aș numi tocmai „transformare”, deoarece am decupat dintr-o pungă de cadouri potrivită pentru sticle de băuturi. Dintr-o pungă lungă am realizat o felicitare... scurtă: 11/8 cm. Am decorat-o cu decupaj de pe o felicitare veche, sclipicioasă.

De ce am făcut asta? Particip la jocul Transformări creative inițiat de MNiko pe blogul ei. Regulamentul de participare este pe blogul Explorator prin viață. Jocul e deschis tuturor celor care vor să se joace.

Pentru luna ianuarie sunt patru teme, între care „Felicitare”.

La un moment dat mi-am dat seama că am adunat hârtii de ambalat și pungi de cadouri cu modele foarte frumoase, deși multe „le dădeam mai departe” (pungile, în special). Parcă nu-mi venea să le arunc – erau noi, practic – așa că le-am găsit utilitate: „recipiente” de depozitare, în special, dar și în hârtie și în pungi am „ambalat” ghivece de flori. Mai apoi, am început să spun – cui voia să mă asculte și cui nu (în context, evident!) – că prefer să nu primesc daruri în pungi de cadouri... Nu pentru că-s vreo mare ecologistă ce crede că Terra moare din cauza pungilor de cadouri, ci pentru că nu prea mai aveam ce face cu ele. Într-un an, cineva mi-a adus de ziua mea o carte învelită într-o pagină de ziar cu informații din sport – știind că ar fi ultimul ziar pe care aș alege să-l citesc. Am râs cu poftă, mai ales că era dichisit pachetul cu sforicică și fundițe aurii! (faza asta o uitasem și, probabil, o voi uita din nou, până când altceva, eventual, va „reactiva” amintirea).

Noh! Revenind la tema Transformărilor creative din ianuarie 2023, mi-am dat seama că nu prea mai am nici hârtie de ambalat și nici pungi de cadouri. Anul acesta am primit un dar într-o pungă care-mi place foarte mult și pe care nu am vrut s-o stric (mă gândesc ce aș putea păstra în aceasta).

Am ales o pungă pentru ambalat sticle de băutura (nu e tocmai festivă, dar e „pentru cadouri”).

După ce am terminat felicitarea m-am întrebat de ce nu am făcut-o mai lungă, ci am ales să fac o „miniatură”. N-am un răspuns logic, dar să zicem că e graba.

Ambalarea cadourilor – istorie pe scurt

Obiceiul oferirii de daruri s-ar putea spune că e ancestral – de când e omul pe Terra. Ambalarea cadourilor, artistic, e de dată relativ recentă.

Compania americană privată, Hallmark e creditată cu înființarea industriei moderne a ambalajelor pentru cadouri. În timpul sezonului de Crăciun din 1917 magazinul Hall Brothers din Kansas City a rămas fără șervețele roșii, verzi și albe pe care oamenii le foloseau să împacheteze cadourile. Au comandat din Franța hârtie decorativă folosită pentru căptușirea plicurilor și au oferit-o spre vânzare clienților la prețul de 10 cenți (s-a vândut urgent). În anul următor au folosit aceeași hârtie, dar vânzând-o cu 25 de cenți (s-a vândut urgent). Mai apoi, primul produs realizat de Hallmark pe lângă felicitările care-i făcuseră deja celebri pe proprietari, a fost hârtia de împachetat cadouri.

Pungile pentru cadouri au fost introduse în anul 1987 și conform cercetărilor efectuate de cei de la Hallmark acestea sunt în topul preferințelor consumatorilor când e vorba despre oferirea de cadouri.

Pungile pentru cadouri sunt personalizate pentru diferite ocazii: nuntă, botez, zile de naștere, nu doar pentru sărbători precum Crăciunul sau Paștele.

Pungile de hârtie sunt folosite de mult timp și prima referire la acestea apare la Bristol, în 1844.

Francis Wolle, un american, în 1851 a inventat mașina de produs pungi din hârtie (patentată în 1852). Pungile lui, însă, arătau ca plicurile: nu aveau fund plat și nu stăteau „în picioare”, iar pentru a le umple trebuiau ținute.

În 1871, inventatoarea Margareth E. Knight a brevetat o mașină pentru fabricarea pungilor de hârtie cu fund plat. Avea vârsta de 33 de ani când a inventat dispozitivul care tăia, plia și lipea pungi de hârtie. Ideea îi venise încă din 1867. Până la inventarea mașinii, pungile din hârtie cu fund plat erau confecționate manual și erau scumpe.

Înainte de-a începe formalitățile de depunere a solicitării brevetului de invenție un anume Charles Annan încearcă să-și însușească invenția, obținând un brevet (furase designul când a vizitat atelierul unde Knight își construia invenția). M. E. Knight cheltuiește o avere în justiție și, în final, instanța a decis în favoarea ei. Annan susținea faptul că fiind femeie, Knight nu putea înțelege cu adevărat complexitățile mecanice ale mașinii, și că era imposibil ca ea să fi inventat mașina.

Pentru această invenție a fost decoarată, în 1871, de regina Victoria a Angliei.

Pungile cu fund plat nu aveau lateralele pliate – cum sunt cele de azi. Luther Childs Crowell este cel care a patentat, în 1872, punga cu laterale pliabile, mai ușor de depozitat, și având colțuri mai bine definite.

Pungile din hârtie au înlocuit sacii din pânză, lăzile și cutiile pentru cumpărături timp de aproape un secol înainte de a fi înlocuite cu pungile din plastic de unică folosință pentru care a fost dezvoltat un proces de fabricație ieftin în anii 1970 și 1980. (pentru ca azi să revenim la hârtie sau la pungile „bio”).

Feminismul Teodorei, împărăteasa

Teodora, împărăteasa Bizanțului (Imperiul Roman de Răsărit), este un personaj istoric destul de controversat. Ar fi fost dansatoare, o aventurieră, și-a ajuns împărăteasă, căsătorindu-se cu Justinian, care și el avea origini modeste. Alături de acesta, Teodora a avut un rol considerabil și a jucat adesea în cârmuire un rol decisiv; era o femeie cu un spirit superior, o inteligență rară, o voință energică, o ființă despotică și rece, violentă și pătimașă, complicată și adesea deconcertantă, dar mereu nespus de seducătoare. Cu toate defectele ei, avea și o foarte mare calitate: era dedicată total celor care îi erau prieteni, celor care îi erau loiali.

Teodora avea pentru slăbiciunile altora o inepuizabilă indulgență, ca un om care cunoștea viața și fragilitatea firii omenești. Într-un oraș cum era Constantinopolul, moravurile nu erau ireproșabile; căsniciile nefericite nu erau rare, adulterele frecvente.

În multele legi în care Justinian s-a ocupat de căsătorie, divorț, adulter, revine fără încetare un cuvânt; moralitate. „Noi vrem”, a scris el undeva, „ca femeile să se poarte cu înțelepciune, să nu ducă o viață zbuciumată și nelegiuită, și nădăjduim că vor ajunge la asta”.

Ce consideră împăratul necuviincios și contrar înțelepciunii: femeia care se ducea să facă baie cu bărbații – soțul putea cere divorțul; dacă fără autorizația soțului va lua masa cu străini, dacă fără știrea soțului, în ciuda opreliștii acestuia, se va duce la teatru, la curse, la luptele cu animale soțul avea motive de divorț. Dacă femeia și-a petrecut noaptea în afara casei conjugale, dacă în timpul vieții soțului ei s-a gândit se mărite cu altul, sau dacă își ia un amant se aplica și repudierea. După trei avertismente prealabile, soțul are dreptul de a-și face singur dreptate dacă-i găsește împreună pe femeie și pe seducător, oriunde s-ar afla – el poate da pe vinovat pe mâna autorității publice și, dacă faptul e vădit, bărbatul corupător e condamnat la moarte, fără nici o altă formă de proces, iar femeia înapoiată soțului ca să fie urmărită conform legii: după divorț, vinovata e închisă la mânăstire și dacă, după doi ani, soțul nu consimte s-o ia acasă, e tunsă și închisă aici pentru tot restul zilelor sale.

Justinian a interzis divorțul prin consimțământul mutual pe motiv că e prea ușor de a rupe legăturile sacre; a restrâns numărul cazurilor legale de divorț – închiderea sau condamnarea unuia dintre soți nu mai putea fi motiv de divorț, iar femeia cu soțul pe front și care nu-i mai trimite vești nu mai are dreptul să se creadă liberă fără dovada oficială a morții soțului. Pedepsele erau severe împotriva celor care inventau motive de divorț. Doar dorința de a se consacra religiei găsea iertare în ochii lui, dar vocația trebuia să fie pe viață, altfel pedeapsa era severă, dacă respectivul își relua viața lumească.

În timpul Teodorei, viața femeii a fost un pic ameliorată: era protejată împotriva tratamentelor proaste și capriciilor bărbatului; putea cere divorț pentru purtarea nedemnă a soțului și chiar să obțină pedepsirea lui dacă soțul era ispitit s-o îndemne și pe ea la desfrâu; nu mai putea fi repudiată fără motiv sau acuzată pe nedrept de adulter – legea cerea în astfel de cazuri dovezi și îngăduia femeii, dacă acuzația se dovedea calomnioasă, să ceară divorțul, fără prejudiciul indemnizațiilor pecuniare și al alungării la care soțul ar fi putut s-o condamne. Soțul nu mai putea să-și bată soția fără un motiv cât se poate de legitim, fără motive serioase n-o mai putea alunga de acasă.

Cu toate că pleda în favoarea femeilor, Teodora avea un deosebit respect față de instituția căsătoriei și manifesta – ca și soțul ei, Justinian – o grijă deosebită în ceea ce privește respectarea ei, dar ea a fost și autoarea a mai multor căsătorii silite. Orice făcea, dovedea că îi pasă prea puțin de bărbat, ea fiind „pornită în mod firesc să ajute femeile în nenorocire”.

L-a convins pe Justinian ca dansatoarele, cântărețele, actrițele, femeile pierdute să aibă dreptul de a se căsători și nicio femeie să nu mai poată fi obligată să intre, împotriva voinței ei, în teatru și de a le face pe femei să contracteze, sub cauțiune, angajamentul de a nu-și părăsi niciodată profesia – pe viitor, legea declara nule toate acele contracte și le autoriza chiar pe actrițe să rupă acest legământ; guvernatorii provinciilor și episcopiilor aveau obligația – sub amenințarea unor pedepse severe, să vegheze la asigurarea libertății actrițelor și de a informa împăratul dacă nu se respecta legea. Pedepse aspre erau și pentru cei care încheiau contracte abuzive – în afară de confiscarea averii și de exil erau pasibili de o amendă uriașă, plătită femeii respective ca să poată trăi în mod cinstit. Astfel, comedienele, reintrate în viața normală, puteau contracta căsătorii cu cei mai înalți demnitari fără să aibă nevoie de o autorizație imperială; fiicele comedienelor au avut parte de aceeași înlesnire. Singura condiție era să nu mai urce niciodată pe scena teatrului.

Printr-o ordonanță imperială s-a interzis, sub pedeapsa cu moartea, târârea, împotriva voinței sale, a unei tinere în desfrâu; au fost interzise casele de toleranță și închise cele existente (Teodora știind ce se întâmpla acolo cu femeile și că multe erau reținute împotriva voinței). Împărăteasa a cumpărat „contractele” unor femei de la „matroane” și le-a trimis pe fete pe la casele lor; celor care nu aveau familie le-a deschis un azil - pe coasta asiatică a Bosforului, într-un vechi palat imperial, a fondat pentru cele care se pocăiseră mânăstirea numită Metanoia (a Pocăinței) și a înzestrat cât se poate de bogat această instituție, pentru a ține departe de ispite pe aceste nenorocite.

Se spune că Teodora s-ar fi gândit la cum și-a început ea viața și-a vrut să le scutească pe altele de nenorocirile pe care le-a avut ea de suferit.

„Această dansatoare de odinioară, urcată pe tronul Cezarilor, nu era la urma urmei nedemnă de soarta sa. Pornită de foarte de jos, ea știu să fie, în ciuda cusururilor și viciilor sale, o mare împărăteasă, și din furtunoasa ei tinerețe capătă, mai ales, printr-un straniu și neașteptat contrast, dragostea de lucruri serioase, grija constantă față de morala publică și de propria ei demnitate".

(copiat, și pe alocuri adaptat, din „Teodora, împărăteasa Bizanțului”, de Charles Diehl, Editura Eminescu, București, 1972)

Diverse

A fost canonizată și este sărbătorită de Biserica Ortodoxă pe 14 noiembrie.

Teodora și cele două surori s-au născut în familia unui paznic de animale la circul din capitala imperială; rămase orfane de tată în copilărie sunt nevoite să cerșească în arena circului pentru a nu muri de foame. Ea debutează ca dansatoare, apoi devine actriță, în paralel fiind prostituată. Un timp trăiește cu un guvernator dintr-o provincie din Africa de Nord, unde va fi atrasă de religie. Revine în Constantinopol, își găsește o casă lângă palatul imperial și se ocupă cu torsul lânii pentru a-și câștiga existența.

Istoricii sunt de acord că era și foarte frumoasă, și inteligentă. Justinian a fost atras de farmecele ei și și-a făcut-o amantă, apoi soție, când unchiul său, împăratul Justin, numai după moartea soției sale, a retras legea care interzicea căsătoria curtezanelor cu înalți demnitari. Curând după căsătorie, Teodora avea să-i devină principalul consilier în probleme de stat. Cu ocazia unei revolte împotriva taxelor, Justinian se pregătește de fugă, dar ea îl sfătuiește să rămână; prin negocieri purtate cu răsculații și printr-un atac al trupelor loiale împăratului răscoala e înnăbușită, iar Justinian are de atunci încredere oarbă în sfaturile ei.

Deși prostituată în tinerețe, devine apărătoarea moravurilor, dar și a femeilor necăjite și asuprite. A rămas în istorie ca un simbol al irezistibilului farmec feminin, dar și al autorității exercitate adesea fără scrupule. (scrie pe Historia).

Din istoria zilei de 8 martie ca zi internațională a femeii

Pentru prima dată, Organizația Națiunilor Unite a hotărât sărbătorirea femeii în 8 martie 1975 în toată lumea - Anul internațional al femeii - și a fost adoptată rezoluția în 1977, declarându-se perioada 1976-1985 „Deceniul ONU pentru condiția femeii”. În România, pentru că - până în 2009 - n-a existat „Ziua Mamei” Ziua Femeii era și Ziua Mamei (din 2010, Ziua Mamei e sărbătorită în prima duminică din luna mai, Ziua tatălui în a doua duminică).

Ideea, însă, nu era nouă în 1975. În 28 februarie 1908, mii de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot. În 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internațională a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. În 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, două activiste socialiste germane au propus ca această zi să fie sărbătorită pretutindeni la aceeași dată, dar nu au propus una anume (în 1911 Ziua a fost 19 martie). Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie; în 1917 această duminică a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. După Revoluția din octombrie (în 1921), o comunistă și un comunist (V.I.Lenin) au declarat ziua de 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică (declarată zi nelucrătoare la 8 mai 1965) - în semn de stimă, probabil, pentru femeile care în 8 martie 1917 au declanșat o grevă cerând încheierea primului război mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste.

Sărbătoarea are rolul de „conștientizare civică” a rolului important pe care și femeia îl are în societate, a drepturilor egale care trebuie să existe între bărbați și femei. În timp, sărbătoarea și-a pierdut semnificația inițială, de eveniment social-politic (emanciparea femeii), devenind o zi de celebrare a femeii. În unele culturi se obișnuiește ca bărbații să le ofere femeilor flori în această zi, daruri și alte atenții. În lume, unele au zi liberă de la muncă, altele au numai după-amiaza liberă, iar altele muncesc ca-n fiecare zi sau primesc ca „atenție” vreo palmă (în cel mai bun caz) de la partenerul de viață - chiar și numai din stupiditatea „tradiției”: „o palmă, din când în când, nu-i strică; știe ea pentru ce”).

Tradițiile de 8 martie nu diferă foarte mult de la țară la țară: în general, se oferă un buchet de flori sau o singură floare; în Italia, bărbații oferă femeilor mimoze galbene (nu mai știu unde am citit, dar nu mi se pare că e o „regulă”) - femeile din Rusia, Georgia și Albania primesc mimoze galbene și ciocolată; se mai oferă și fel și fel de cadouri. În Polonia, femeile primesc (primeau, tradițional) garoafe și ciorapi. În Columbia, femeile organizează mici vânzări de preparate alimentare pentru a obține fonduri să își sprijine anumite activități sociale în care sunt implicate.

Laleaua - am aflat de curând - ar fi „mascota” internațională a sărbătorii, ceea ce înseamnă, probabil, că lalele ar trebui să fie oferite femeilor în această zi. În România, tradiția spune că e bine ca femeile să poarte un mărțișor primit de 1 martie, pentru noroc (femeile care poartă mărțișor între 1 și 9 martie vor avea noroc tot anul).

Fapt divers. În anul 2000, papa Ioan Paul al II-lea a fixat ziua de 8 martie ca zi de „mea culpa” publică (zi de pocăință).

Image by Pezibear from Pixabay

Citând pe Ellen Johnson Sirleaf. Citate favorite

Ellen Johnson Sirleaf s-a născut in 29 noiembrie 1938 in Monrovia, Liberia.

Din anul 2006 şi până in anul 2018 a fost un puternic lider politic, preşedintele Liberiei - a fost prima femeie de culoare preşedinte, din lume, şi prima femeie preşedinte într-o ţară din Africa postcolonială.

*

Dacă visele tale nu te sperie, nu sunt destul de mari.

*

Pe măsură ce mai mulți bărbați și femei vor fi educați sistemul de valori va fi îmbunătăţit și respectul pentru demnitatea și viața umană va creşte.

*

De ce unele țări sunt capabile, în ciuda problemelor foarte reale și serioase, să avanseze pe calea către reconciliere, regenerare și dezvoltare, în timp ce altele nu pot? Acestea sunt întrebări critice pentru Africa, iar răspunsurile lor sunt complexe și nu întotdeauna clare. Conducerea politică este crucială, bineînțeles.

*

Suntem aici pentru că împărtășim o credință fundamentală: sărăcia, analfabetismul și inegalitatea nu aparțin secolului XXI. Împărtășim un scop comun: eradicarea acestor neajunsuri în beneficiul tuturor...

*

Etnicitatea ar trebui să ne îmbogățească spiritual, cultural; ar trebui să ne facă un popor unit în diversitatea noastră, nu să ne dividă.

*

Întregul nostru sistem judiciar din Liberia s-a distrus din cauza multor ani de nelegiuire, indisciplină și război. Avem nevoie de mai multă pregătire pentru a beneficia de mai mulți judecători calificați. Avem nevoie de reforme în domeniul infrastructurii. Toate legile noastre trebuie să fie reexaminate de o comisie de reformă legislativă.

*

Nu este ușor de rezolvat șomajul în rândul tinerilor. Parteneriatul între sectorul public și cel privat poate face o mare diferență.

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Azi m-am inspirat de la Alex, care alege să citeze oameni care au venit in lume, sau au plecat, in data zilei Citatelor.

₪₪₪

CC BY 2.0

Ellen Johnson Sirleaf, in anul 2011, alături de alte două femei: Leymah Gbowee (Liberia) şi Tawakkol Karman (Yemen), a primit Premiul Nobel pentru Pace - pentru lupta lor nonviolentă pentru siguranţa femeilor şi pentru dreptul femeilor de a participa deplin la făurirea păcii.

In septembrie 2013, preşedintele indian Pranab Mukherjee i-a înmânat Premiul Indira Ghandi (Premiul Indira Gandhi pentru Pace, Dezarmare și Dezvoltare), premiu acordat anual de Indira Gandhi Memorial Trust, pentru persoane sau organizații, ca recunoaștere a eforturilor creative de promovare a păcii internaționale, a dezvoltării și a unei noi ordini economice internaționale; asigurând că descoperirile științifice sunt folosite pentru binele întregii omeniri și extinderea domeniului libertății.

In anul 2016, cei de la revista Forbes au plasat-o pe locul 83 între cele mai puternice femei din lume. A fost numită Doamna de Fier a Africii.

Anne Frank a murit la vârsta de 15 ani

Anne Frank a fost unul dintre miile de copii evrei care au fost ucişi in Holocaust. Copila spera să devină scriitoare “când va fi mare” şi, cât timp a stat ascunsă împreună cu familia, a scris cu hotărâre in jurnalul primit de ziua ei, despre activităţile de zi cu zi, despre speranţele şi visurile ei. Era încrezătoare că, într-o zi, viaţa ei va reveni la normal…

Anne Frank s-a născut la 12 iunie 1929, in Frankfurt am Main, Germania. De origine evreiască, Anne şi-a pierdut cetăţenia germana in exilul olandez. Tatăl ei, Otto Frank, când naziştii au ajuns la putere in Germania, a deschis o filială a firmei sale in Olanda - in 1933 s-a mutat acolo, soţia şi fiicele urmându-l un an mai târziu. In mai 1940 Olanda a fost ocupată de Germania nazistă, regina Wilhelmina plecând la Londra, in exil. Curând, şi in Olanda au început a fi decretate legi antisemite una după alta. Annei i-a fost astfel interzis să mai intre la cinematograf, a trebuit să se mute la o şcoală pentru evrei şi să poarte steaua lui David. In data de 12 iunie 1942, la aniversarea celor 13 ani de viaţă, a primit un jurnal cu carouri alb-roşii, cu cheie, in care şi-a făcut obiceiul de a face confidenţe unei prietene imaginare; scria şi pe teme de religie, dragoste, sexualitate. 

La sugestia unuia dintre colaboratorii săi arieni cărora le cedase firma “pro forma”, tatăl Annei a pregătit o ascunzătoare in locuinţă. Când, pe data de 5 iulie 1942, sora mai mare a Annei, Margot, a primit o înştiinţare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă familia a hotărât să se ascundă mai repede decât planificase pentru că in înştiinţare scria că toţi membrii familiei vor fi arestaţi in caz că cea somată nu se va prezenta.

Cei doi colegi cărora Otto Frank le cedase firma, secretara sa şi sotul ei, şi dactilografa au ales să ajute familia pe timpul cât ar fi stat ascunsă, deşi riscau condamnarea la moarte dacă s-ar fi aflat că ajută evrei.

Curând, alte două familii au ajuns in ascunzătoarea pregătită de Otto Frank. Toţi erau nevoiţi să păstreze liniştea, să nu aprindă lumina seara etc. pentru a nu risca să fie descoperiţi. Totuşi, in data de 4 august 1944, naziştii au ajuns la locuinţa unde se afla ascunzătoarea. Se presupune că au fost trădaţi, dar nu s-a aflat de către cine. Colaboratorii lui Otto Frank au fost arestaţi, dar au scăpat cu bine. Secretara a reuşit să ascundă jurnalul Annei, cu intenţia de a i-l înapoia după război. Anna, însă, a murit in lagărul de la Bergen-Belsen, unde a fost transferată (alături de mama şi sora ei, in octombrie 1944) de la Auschwitz (blocul 29, Birkenau) - Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de a ajunge la Auschwitz. In martie 1945 in lagărul Bergen-Belsen a izbucnit o epidemie de tifos care ar fi ucis 17 mii de prizonieri, între care Anne şi Margot Frank. Anne Frank ar fi murit in data de 1 martie 1945. In aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare.

Otto Frank a fost singurul supravieţuitor şi, după ce trupele sovietice au eliberat lagărul de la Birkenau, a trăit până in 1953 in Amsterdam, apoi s-a mutat in Elveţia, la sora lui. S-a recăsătorit cu o femeie care şi-a pierdut soţul şi fiul la Auschwitz şi şi-a dedicat viaţa publicării jurnalului Annei. Otto Frank a murit in 19 august 1980.

Jurnalul pe care copila l-a ţinut cât timp a fost ascunsă este considerat un document istoric al Holocaustului, Anne Frank devenind o figură-simbol a victimelor naziştilor.
    Anne Frank a murit foarte tânără şi este... nemuritoare. Milioane de oameni au citit Jurnalul ei şi alte milioane îl vor citi. Se poate spune că visul ei de a deveni scriitoare s-a împlinit. 

Fata cu părul roşu, de Theun de Vries. Citate favorite

  Pentru prima dată mi l-am închipuit pe Hugo mort. […] Încet, încet, încet, începeam să-mi dau seama de realitate. […] Mi se lămureau, atunci, pentru prima dată, tot felul de lucruri.

 Le priveam aşa cum trebuie să le privească in faţă un om in toată firea. Şi pricepeam că vremea de până ieri, când eram o fată tânără, trecuse. De aci înainte, de la moartea lui Hugo, aveam să înfrunt viaţa ca o femeie încercată.

Îngrozitoarele hotare al existenţei fiecăruia!

Nesfârşitul, închis in noi toţi, ca o scurtă licărire; fiecare om, o clipită in veşnicie.

Şi acest punct de foc, această fiinţă care pâlpâie şi se mistuie cu atâta repeziciune, este in acelaşi timp stăpânul vieţii şi făuritorul ei.

Nu poţi face decât un singur lucru: să dai un conţinut vieţii. Poate că, in sine, asta n-are absolut nici o noimă. Nu puteam gândi in miriade de ani lumină, in sisteme solare. De îndată ce încercam, pierea orice sens, orice conţinut. Dar simţeam că devin iarăşi om, când mă gândeam la pământ, când mă gândeam că are un rost să lupţi pentru ca acest mic pământ să fie bun de locuit pentru tine însuţi şi pentru semenii tăi.

Pământul este teatrul faptelor şi acţiunilor noastre. Este acea bucăţică din univers dată nouă pentru ca la plecare, s-o lasam altfel, mai plină de sens, mai umană.

Acesta este elementul deosebit şi de neînlocuit al faptelor pe care trebuie să le împlinim aici. Oamenii care săvârşesc fapte fără să ţină seama de întreg, care aduc atingere întregului şi i se împotrivesc nu merită să trăiască. Viaţa se cere slujită numai de viaţă. Numai cine arde ca o văpaie pentru întreg poate sparge hotarele îngrozitoare ale eului, ale micimii înnăscute.

“Iar cel care , la moartea lui, n-a spart aceste hotare” – aşa gândeam – “rămâne o scânteie pierdută”.

Hugo spărsese hotarele. Trăise ca puţini alţii; văpaia lui se mistuie pentru a întreţine şi a întări flacară vieţii pe pământ. Mi-am dat seama că învinsesem gândul obsedant al morţii, chiar şi cel al morţii cumplite a lui Hugo, căci nu uitasem nici o clipă că nu moartea, ci viaţa lui contează.

(din Fata cu părul roşu, Theun de Vries, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1962, traducere: Sergiu Dan şi H.R.Radian).

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪₪₪

Despre roman

In anul 1956, chiar înainte de criza din Ungaria, romanul a fost criticat de anti-comunişti, in timp ce comuniştii l-au primit ca pe un manifest. Mai mult decât pe convingerea politică a scriitorului, romanul e axat pe luptătorii din rezistenţă şi acţiunile lor împotriva naziştilor.

Am citit cartea in adolescenţă, într-o vreme când mi-am propus să citesc toate cărtţle pe care le aveau părinţii in bibliotecă. Greu m-am hotărât să o încep pentru că preamărea comunismul – un regim politic sub care se chinuiau milioane de oameni din lume. Încet, pagină cu pagină, romanul m-a cucerit. Nu mă mai gândeam că Hannie e comunistă, ci mă gândeam numai la eroismul ei – şi al altor tineri – la rezistenţa lor împotriva naziştilor. Luptau (şi) pentru ca membrii comunişti să cucerească puterea politică şi încrederea populaţiei - o cauză dreaptă in viziunea lor (credeau in “dreptatea socială”) - chiar dacă mie mi-e greu să înţeleg cum poate crede cineva că doctrina utopică a comunismului poate fi aplicată social fără grave derapaje spre dictatură. Ei nu ştiau atunci, cauza lor era nobilă. Deşi am detestat - şi detest - comunismul nu pot - şi nu vreau - să neg curajul celor care s-au împotrivit naziştilor. Ce-au făcut alţii (sau aceiaşi), mai târziu, e altă poveste.

Fata cu părul roşu este Jannetje Johanna (Jo) Schaft, nascuta in 16.09.1920, o tânără olandeză din Haarlem, luptătoare comunistă arestată de nazişti in 21 martie 1945 şi executată in 17 aprilie acelaşi an. Avea părul roşcat, pe care l-a vopsit pentru a nu fi recunoscută de autorităţile care o cautau dar după ce a fost arestată, in timpul interogatoriului dur, de la transpiraţie şi apă vopseaua de pe păr a început să se cureţe şi astfel şi-au dat seama călăii că au prins unul dintre cei mai căutaţi oameni din rezistenţă.

Ca studentă, la fel ca mulţi alţi studenţi, a refuzat să semneze declaraţia de loialitate (1943), a renunţat la studii şi s-a întors in oraşul natal, Haarlem.

Luptaseră 422 de oameni in “rezistenţă” - unul era femeie: Hannie Schaft. Regina Wilhelmina a numit-o “simbol al Rezistenţei” şi un timp a fost comemorată in Olanda, până când comuniştii au cazut in dizgraţie şi comemorarea a fost interzisă deşi a fost, totuşi, o luptătoare antinazistă înainte de a fi comunistă - aşa văd eu lucrurile după ce am citit romanul a doua oara, mulţi ani de la prima citire.

Despre autor

Theun de Vries, romancier, poet, eseist, jurnalist olandez, s-a născut in Veenwouden, la 26.04.1907 şi a murit la Amsterdam, in 21.01.2005. In 1936 se înscrie in Partidul Comunist Olandez. In timpul ocupaţiei naziste a fost arestat şi închis pentru acţiunile sale in rezistenţa antifascistă. După război devine, pentru nu prea mult timp, membru in consiliul municipal.

In timpul războiului rece apartenenţa sa la partidul comunist i-a nemulţumit extrem pe colegii săi scriitori. El a găsit justificate lovitura de la Praga (1948) şi intervenţia rusă in Ungaria (1956); in 1953 a scris un imn dedicat lui Stalin. A fost exclus dintr-o organizaţie internaţională a scriitorilor, nu a mai fost invitat la zilele de naştere ale colegilor şi, in timp, a fost izolat, dar a rămas membru de partid.

In ciuda convingerilor sale comuniste, in 1963 a tradus romanul “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” scris de Aleksandr Soljenitsyn, un roman bazat pe experienţele lui in lagărele de detenţie din Siberia. Comuniştii au distrus întreaga ediţie. Până in 1971 de Vries a rupt legăturile cu partidul. La vârsta de 88 de ani a declarat că nu mai scrie dar tot a mai scris două cărţi – ultima in anul 2004.

A debutat la vârsta de 20 de ani, cu un volum de poezii, şi a scris mai mult de 100 de cărţi, o monografie, un scenariu de film şi piese de teatru radiofonic.

A primit mai multe premii şi titluri de onoare.

Prima stewardesă româncă: Viorica Elena Huţan

In 1930 Ellen Church (22 septembrie 1904 - 22 august 1965) a devenit prima stewardesă din lume. Viorica Elena este prima stewardesă româncă - are prima diplomă acordată unei românce, de foruri internaţionale, la Bruxelles.

Date biografice Viorica Elena Huţan

Viorica Elena Huţan s-a născut în 26 august 1923, în Gura Humorului, judeţul Suceava. Este sora aviatoarei din Escadrila Albă (al doilea război mondial), Stela Huţan-Palade (14/27 martie 1921 - 15 august 2010).

A terminat liceul in 1938, la Cernăuţi, iar in 1940, după alipirea Bucovinei de Nord la U.R.S.S., familia se refugiază la Bucureşti. In 1941, pentru a-şi ajuta financiar familia, se angajează ca secretară la Şcoala de Zbor fără Motor CFR (secretară de pistă la şcoala de planoare), unde şi zboară prima dată. Un an mai târziu se angajeaază la Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (Comandamentul Tineretului Aviatic).

După ce războiul se termină (comandamentul se desfiinţează), se înfiinţează şi in România prima şcoală de stewardese. Între altele, deoarece cunoştea mai multe limbi străine (rusa, engleza, franceza, germana) şi avea un aspect fizic plăcut i se propune să se înscrie. In 21 aprilie 1955 susţine examenul şi devine prima stewardesă cu diplomă din România. La vârsta de 32 de ani începe să activeze ca însoţitoare de bord, la TAROM (1955 - 1974).

Timp de 20 de de ani (mii de ore de zbor) a inspirat siguranţă pasagerilor. A parcurs, printre nori, opt milioane de kilometri (Europa, China, Vietnam, India, Pakistan, Liban, Katar, Israel, Arabia Saudita, Japonia, Siberia, Thailanda, Hawai, Mexic sau America) a avut parte şi de peripeţii - unele sunt povestite de aviatoarea-scriitoare Elena Şenchea-Popescu in cartea sa Oameni ai înălţimilor senine, Editura Militară, 1980; despre altele aminteşte chiar doamna, într-un interviu publicat de Editura Mateescu (http://edituramateescu.ro/2010/09/povestea-vietii-primei-stewardese-romance/).

In ziua de 24 februarie 1962, aeronava aterizează forţat, pe burtă, in Cipru - cele patru motoare ale aeronavei s-au oprit rând pe rând la opt mii de metri deasupra Mediteranei (pericolul prăbuşirii in mare părând a fi iminent).

Avioanele RAF (Royal Air Force - Forţele Armate Britanice) urmăreau traiectoria avionului românesc care a aterizat pe o plajă din sectorul (atunci) englez.

Presa străină a scris articole elogioase la adresa echipajului din care făcea parte şi Viorica Elena (media românească a tăcut). Cu acea ocazie, totuşi, a primit Medalia Muncii. In 1966 a primit Ordinul Muncii pentru întreaga activitate. Pentru fiecare milion de kilometri parcurşi a primit câte o medalie. In anul 1971 a ocupat locul I (după Franţa) pentru şapte milioane de kilometri (record european) parcurşi ca stewardesă - inginerul Henri Coandă a trimis cu acea ocazie o lungă telegramă de felicitare. A primit distincţii şi după anul 1989: Ordinul Muncii clasa I, pentru merite deosebite în aviaţia civilă Română, o diplomă de onoare oferită de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, alături de medalia de onoare pentru 30 de ani de la Marele Raid (ocolul Pământului in 80 de ore).

Marele Raid aerian efectuat de compania TAROM a început la 11 decembrie 1969 şi s-a încheiat in 7 ianuarie 1970 - au fost parcursi 51.857 km in 76,25 ore. Au fost traversate atunci trei oceane (Indian, Pacific, Atlantic), patru continente (Europa, Asia, America - intre 28-30 decembrie 1966 TAROM a efectuat primul zbor peste Atlantic*, Africa), 27 de ţări şi 5 mări. Ruta: plecarea din Bucureşti, Istanbul, Karaci, New Dehli, (Agra-Taj Mahal), Thailanda (Bangkok), Birmania (Rongun), Thailanda, Hong Kong, Malaysia, Japonia (Tokio - Nagoia), insulele Wake, U.S.A. - Hawai (Honolulu), U.S.A.: Los Angeles, Mexico City, Acapulco, New York (anul nou 1970 aici l-au petrecut). La aterizare o pasăre s-a lovit de avion. Apoi, insulele Canare (Las Palmas), Roma, Istanbul, Bucureşti. Zborul (Marele Raid) a fost un record la nivel mondial.

Viorica Elena Huţan a murit in anul 2008. Fiul ei este Constantin Huţan (comandor) - inginer specialist în armament şi instrumente de bord, fost profesor (foarte apreciat) la Academia de Aviaţie - şef de catedră, de unde s-a şi pensionat. Fiica lui a terminat (intre altele) facultatea de aeronave.

Nota

* Zborul peste Atlantic. Aeronava (Ilyushin Il-18) a zburat pe ruta Bucureşti Băneasa - Shannon (Irlanda) - Gander (Canada) - Havana (Cuba), la bord aflându-se ansamblul de balet al Operei Române. La retur, avionul a reuşit performanţa de a zbura fără escală între Gander şi Budapesta. In cockpit s-au aflat comandanţii Constantin Iancu şi Nicolae Milea, respectiv copiloţii Boris Capbătut şi Marcel Botez.

Modelul de aeronavă Ilyushin Il-18 a decolat pentru prima dată pe 4 iulie 1957.(aeronews.ro) 

Citatul de pe fotografie:

Dintre toate minunatele invenții moderne, problema care mă preocupă mai mult este, desigur, transportul aerian. Zborul este, probabil, cea mai dramatică invenție a cercetătorilor științifici. Într-o perioadă scurtă, de 30 de ani, lumea a văzut visul inventatorului – materializat în primul rând de frații Wright din Kitty Hawk – devenind o realitate de zi cu zi (A.E.)

Pentru mai multe informaţii:

Motivul cedarii motorelor aeronavei, in 1962

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.326005984117846.92450.121190867932693&type=3

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Viorica_Elena_Hu%C5%A3an

https://www.aviatori.ro/dict_pers.php?sel=H

https://en.wikipedia.org/wiki/Ellen_Church

Carti: Oameni ai înălţimilor senine, de Elena Şenchea-Popescu; Îndrăgostitele aerului, Constantin C. Gheorghiu, Ed Dacia, 1984; Amazoanele cerului, de V. Firoiu, Ed Albatros, 1980.

Procent obligatoriu de femei in procesul decizional public

In ideea “egalităţii de şanse”, sunt unii politicieni - sustinuţi şi de “civili” - care vehiculează ideea implementării unei legi prin care femeilor să li se asigure accesul in funcţii politice - in cadrul structurii de partid, in Parlament etc.

Un proiect de lege urmăreşte să creeze şanse egale între femei şi bărbaţi in luarea deciziei publice şi introduce o cotă de gen de cel puţin 30 % atât in cazul femeilor cât şi al bărbaţilor care se constituie într-o condiţie pentru validarea listelor de candidaţi la alegerile parlamentare. Iniţiatorii cred că prin această lege încurajează mai multe femei să se implice in procesul decizional public.

Este interesant faptul că 30 % femei in “structurile administraţiei publice” a fost o cotă comunistă. Politicienii bărbaţi se pare ca au renunţat urgent la “cota” in primele legislaturi postcomuniste. Oare de ce? Hihi! N-ar fi interesant răspunsul?

Pe de alta parte, sunt unele femei care se cred “feministe” şi acceptă să facă parte dintr-o structură de partid din “aripa feminină”, ca şi cum nu e suficient să fie membre in partidul X, trebuie să fie… din aripa feminină, să nu se amestece cu aripa masculină…

Cele mai multe prevederi privind respectarea egalităţii de şanse îintre femei şi bărbaţi în structurile de putere se regăsesc în Legea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, 202/2002, in Capitolul IV - Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei.

De-a lungul timpului femeile s-au descurcat destul de bine in funcţii politice de conducere.

Margaret Thatcher (13.10.1925-08.04.2013), devenită membru in parlamentul britanic in anul 1959, n-a avut nevoie de-o astfel de lege, iar in 1979, a devenit prim ministru (şi-a avut trei mandate consecutive) – a ştiut să se descurce singură pentru a-şi asigura sprijinul necesar într-o perioadă nu tocmai uşoară, iar femeile de azi par a avea nevoie de legi care să le impună într-o funcţie politică.

Golda Meir (03.05.1898-08.12.1978), politician social-democrat israelian, a fost al IV-lea prim-ministru al Israelului (aleasă in 17.03.1969), după ce a fost ministru de externe.

A spus: Mulţi mă acuză că aş conduce afacerile statului cu inima şi nu cu capul. Şi ce-i cu asta? Cei care nu ştiu să plângă din toată inima, nu ştiu nici să se bucure. Aş zice, aşadar, că femeile raţionează, comunică şi acţionează ca femeile iar bărbaţii - ca bărbaţii. Şi este foarte bine aşa, deoarece găsesc că o femeie bărbată poate fi tot atât de dezagreabilă ca şi un bărbat efeminat.

Constance Georgine Markievicz (04.02.1868-15.07.1927), politiciană şi sufragetă irlandeză din partea Sinn Féin, prima femeie aleasă in Camera Comunelor din Regatul Unit, in decembrie 1918.

Azi, când se presupune că societatea a evoluat şi mentalitîţile s-au mai schimbat, femeile chiar au nevoie de o lege care să le asigure locuri in parlament, de exemplu?

O lege care să propulseze femeile in funcţii politice nu mi se pare benefică deoarece atunci ar putea spune oricine: “eşti acolo nu pentru merite deosebite, ci pentru că suntem obligaţi să facem asta”. In fond, poate exista o astfel de obigaţie a partidelor etc., dar asta nu înseamnă că femeile care “completează” procentul cerut de vreo lege ar fi lăsată / ar putea face faţă atribuţiilor - rău-voitorii pot bloca uşor orice iniţiativa, a oricui nu doar a vreunei femei – şi tot la puterea personală se ajunge.

Şi o funcţie politică trebuie câştigată, părerea mea. Personal, mi se pare jignitoare o astfel de lege.

Total de acord: e loc de mai multe femei in procesul decizional public, dar nu ca şi cum… Oh, vai! Vă facem o concesie pentru că sunteţi firave şi sensibile! Sau pentru că… vorba lui Titu Maiorescu: aveţi capul prea mic.

Gura târgului despre iniţiatorii legii: aveţi capul mic şi tot vă joacă mintea-n el. 

Femei in piele de bărbat

Eeeh, nu chiar in piele, ci in haine. Si nu, nu e vorba despre transsexuali si nici despre travestiti, ci despre femei care, candva – din cauza restrictiilor sociale – nu au putut face ceea ce doreau si au ales sa se imbrace ca barbatii si sa se dea drept barbati, in unele cazuri.

Portret de Eugene Delacroix, 01.01.1838

Despre scriitoare care au folosit pseudonim masculin stie toata lumea. George Sand este una dintre “celebritati”. Amantine-Lucille-Aurore Dupin de Francneil (01.07.1804 – 08.06.1876) purta si haine barbatesti, dar stia toata lumea ca este femeie, si o scriitoare stralucita.

Dupa ce divorteaza duce o existenta boema si scandalizeaza “lumea buna” cu apucaturile masculine: purta pantaloni, avea obiceiul de a fuma pipa sau tigara dar scandaliza mai ales cu aventurile sale amoroase, care erau acceptate barbatilor dar nu si femeilor. Are o scurta relatie amoroasa cu romancierul Jules Sandeau, care o ajuta sa scrie primul roman, Rose et Blanche ou la Comedienne et la Religieuse, pe care-l semneaza J. Sand - de aici ii vine mai apoi ideea pseudonimului.

Pseudonimul George Sand apare pentru prima data pe coperta romanului “Indiana”, roman pentru care chiar si Balzac isi arata pretuirea. Ii cunoaste pe Sainte Beuve, Merimée si Vigny.

Delacroix ii face portretul pentru Revue de deux mondes – intre cei doi legandu-se o prietenie lunga si, oarecum, de dragoste. Intre iubitii ei celebri sunt Alfred de Musset (legatura ce avea sa devina celebra), alaturi de care pleaca in Italia, si la Venetia il paraseste pentru medicul Pagello. Prin intermediul muzicianului Franz Liszt il cunoaste pe Frederic Chopin, pe care-l introduce in cercul artistilor romantici si alaturi de care petrece o iarna la Mallorca, unde el incerca sa-si vindece boala (primele semne ale tuberculozei).

La vremea cand era casatorita se spune ca sotul ei, baronul Dudevant (pe care l-a luat de sot din cauza unor certuri cu mama ei), a cerut Legiunea de Onoare in calitate de… incornorat.

Intre altii, Gustav Flaubert si Al. Dumas fiul o conduc pe ultimul drum.

Si despre femeile pirat Anne Bonney si Mary Read, care purtau haine barbatesti si bagau spaima in marinari stia toata lumea ca sunt femei… Dar au fost si cazuri in care puţini stiau ca stau de vorba cu femei. M-am oprit la doua dintre ele, desi sunt mai multe in istorie: Marinus (care pare a fi legenda si atat) si Albert Cashier.

In secolul şase ar fi trait Marinus, care s-a numit Marina la nastere. Tatal ei a dorit sa se alature unei manastiri asa ca si-a luat fata cu el, deghizata in baiat (pentru ca altfel ar fi trebuit sa se desparta de ea). Au devenit calugari in respectiva manastire si toate au fost bune si frumoase pana cand, intr-o calatorie, s-au cazat la un han si fiica hangiului i-a facut avansuri tanarului calugar - care a respins-o. Fata a mintit ca a fost sedusa si a ramas insarcinata. Tanarul calugar nu si-a dezvaluit adevarata natura, a fost exclus din ordinul calugaresc si i-a fost adus spre crestere si pruncul nascut de hangita. Abia la moartea calugarului s-a aflat ca era femeie.

Albert Cashier, noiembrie 1864

Albert Cashier s-a născut ca Jennie Irene Hodgers, in anul 1843.

In anul 1862, deghizata in barbat, s-a inrolat in Regimentul 95 Infanterie Illinois, cu numele de Albert Cashier. A luptat in 40 de batalii, pana in anul 1865. Dupa razboi a continuat sa traiasca deghizata in barbat. Timp de 40 de ani a lucrat ca ingrijitor la biserica, lucrator in cimitir, lucrator stradal, a votat si a primit pensia de veteran. In 1910 a fost lovita de o masina si si-a rupt piciorul – medicul care a tratat-o i-a aflat secretul dar a fost de acord sa pastreze tacerea. In 1911 s-a mutat intr-o casa pentru veteranii de razboi si pentru ca mintea i se deteriora si nu se mai putea ajuta singura, ingrijitorul, cand i-a facut baie, a descoperit adevarul. De atunci a fost obligata sa poarte rochie.

Cashier a murit in 1915 si a fost inmormantata in uniforma militara si pe piatra de mormant scria “Albert D.J. Cashier” Cand a fost rezolvata problema numelui a fost facut un al doilea mormant, pe care erau scriese ambele nume: Albert Cashier si Jennie Hodgers.

***

Chiar si in mileniul trei femeilor le sunt interzise unele lucruri: o vizita pe Muntele Athos, de exemplu, unde au ajuns, totusi, cateva femei: una imbracata in calugar si cateva au ajuns din greseala, intrand ilegal in Grecia.

Meteora, “locul unde cerul se intalneste cu pamantul”, a fost alta zona in care femeile nu au avut acces. Prima femeie care a ajuns acolo a fost Regina Maria a României, dupa casatoria sa cu Principele Carol al României, in 18 martie 1921. Cand staretul Manastirii Marea Meteora i-ar fi spus ca femeilor nu le este permis accesul ea ar fi replicat: “Eu nu sunt femeie. Eu sunt regina” – si a fost lasata. Abia dupa o jumatate de secol li s-a permis accesul tuturor femeilor la peşterile de acolo, dar din cele 24 de manastiri existente azi mai sunt doar şase - si nu cred ca din cauza femeilor. :)

Nu stiu daca e legenda povestea cu Regina Maria; mi-ar plăcea sa fie adevar.

 _______________________________________

Foto George Sand (domeniu public, wikipedia)

Foto Albert Cashier “domeniu public” (wikipedia)

Femei lideri politici

Daca vrei sa ti se spuna ceva, vorbeste cu un barbat. Daca vrei sa se faca ceva, vorbeste cu o femeie. (Margaret Thatcher)

Sunt multe voci care afirma si azi ca femeilor li se potriveste cel mai bine rolul de casnice care asculta de barbatii lor. Sunt voci care intreaba de ce nu au existat in istorie multe femei artisti, ingineri, avocati, medici, politicieni etc. La aceasta intrebare raspunsul e simplu, la indemana oricui are mai mult de o jumatate de creier: regulile societatii de atunci nu le-au permis sa se remarce, insistandu-se pe ideea ca rolul lor este sa fie sotii si mame bune; atat. Unele au reusit sa razbata.

In istoria lumii au fost si vor fi tot mai multe femei lideri politici si nu numai. Regina Hatshepsut si Cleopatra (Egipt) sunt arhicunoscute inca din antichitate. Dar au fost si sunt femei lideri politici si in epoca moderna.

Islanda. Prima femeie din lume aleasa presedinte prin alegeri libere a fost Vigdis Finnbogadottir (n.15.04.1930) - a fost presedintele Islandei timp de 16 ani, in perioada 1980-1996, avand cele mai multe mandate de presedinte detinute de o femeie pana acum - patru; a studiat limba si literatura franceza la Universitatea din Grenoble si la Universitatea Sorbonna, apoi istoria teatrului la Universitatea din Copenhaga si a continuat cu studii de franceza si engleza la Universitatea din Islanda. S-a casatorit in 1954, dar a divortat dupa 9 ani. La varsta de 41 de ani a adoptat o fata, fiind prima femeie necasatorita careia i s-a permis acest lucru.

Johanna Sigurdardottir (n. 04.10. 1942) a fost prima femeie din Islanda care a ocupat functia de premier, incepand cu 2009. A facut parte din parlamentul islandez inca din 1978 si a castigat alegerile de opt ori. Mai mult, a fost primul lider de guvern din lume care si-a recunoscut homosexualitate, Sigurdardottir fiind lesbiana.

Mary Robinson (n. 21.05.1944) a fost presedintele Irlandei in perioada 1990-1997, iar ulterior comisar ONU pentru drepturile omului (intre 1997-2002). A studiat la Harvard si s-a casatorit cu un coleg de studentie protestant, motiv pentru care parintii nu au venit la nunta. Sotii Robinson au 3 copii, iar in acest an implinesc 45 de ani de casnicie.

Mary McAleese (n.27.06.1951) a fost presedinte al Irlandei intre 1997 - 2011, fiind prima femeie in functia suprema in Irlanda.

In Republica Croatia, stat din Europa, situat in nord-vestul Peninsulei Balcanice, pe tarmul Marii Adriatice, s-a desprins din RSF Iugoslavia, in care devenise, dupa al doilea razboi mondial, membru fondator si republica federala constituenta. Independenta Croatiei a intrat in vigoare in 9 octombrie 1991. Razboiul de Independenta al Croatiei a durat patru ani dupa declararea independentei. Din februarie 2015, presedinte este Kolinda Grabar-Kitarović (n. 29.04.1968).

Confederatia Elvetiana, republica federala formata din 26 de cantoane autonome, avand capitala federala la Berna, e situata in partea de vest a Europei Centrale, avand ca vecini Germania, Franta, Italia, Austria si Liechtenstein. Din ianuarie 2015 presedinta a Confederatiei este Simonetta Sommaruga (n. 14.05.1960).

In Republica Chile, stat din America de Sud invecinat cu Peru, Bolivia si Argentina, are ca presedinte, din martie 2014, pe Michelle Bachelet (n. 29.09.1951), care e la al doilea mandat (prima oara a fost aleasa in anul 2006). In prezent, Chile este cea mai stabila si prospera tara din America de Sud. Michelle Bachelet a mai ocupat functiile de ministru al Sanatatii si ministru al Apararii.

A absolvit medicina la Universitatea din Chile. Are trei copii: un baiat nascut in 1978, cand ea si sotul erau in exil, o fata nascuta in 1984, al treilea copil, o fata, fiind din relatia de dupa divort.

Republica Centrafricana, care si-a castigat independenta de la Franta, in anul 1960, e un stat din Africa Centrala, invecinat cu Ciad, Sudan, Sudanul de Sud, Republica Congo, Republica Democrata Congo si Camerun. Presedinte interimar, din ianuarie 2014, Catherine Samba-Panza (n. 26.06.1954). Primele alegeri democratice pluripartite au avut loc in anul 1993, cu resursele oferite de donatori internationali si cu ajutorul ONU, acestea fiind castigate atunci de Ange-Felix Patasse.

Desi dispune de rezerve minerale semnificative si alte resusrse: uraniu, titei, aur, diamante, cherestea, hidroenergie, terenuri arabile, Republica Centrafricana ramane una dintre cele mai sarace tari din lume si printre primele cele mai zece sarace tari din Africa.

Republica San Marino e unul dintre cele mai mici state independente din lume, o enclava in centrul Italiei, in Peninsula Italiei, in apropierea tarmului Marii Adriatice. E o republica ce are un Mare Consiliu General si doi sefi de stat: Capitani Reggenti, care sunt in functie cate 6 luni pe an. In octombrie 2015 a fost randul Lorellei Stefanelli (n. 20.02.1959). Co-captain-regent in San Marino au fost Maria Lea Pedini-Angelini (1981), Gloriana Ranocchini (1984 si 1990), Edda Ceccoli (1992), Patricia Busignani (1993), Rosa Zafferani (1999), Maria Domenica Michelotti (2000), Valeria Ciavatta (2004).

Namibia e un stat din sud-vestul Africii, care si-a castigat independenta in martie 1990. Numele statului e derivat din numele desertului Namib, care-i ocupa intregul tarm, si e cel mai mare desert din lume. Namibia a fost colonie germana, apoi a trecut in administrarea Africii de Sud, apoi a ramas in responsabilitatea ONU pana la castigarea independentei. Din martie 2015 prim ministru este Saara Kuugongelwa (n.12.10.1967).

Malta. Republica Malta e o tara insulara din Europa de Sud, arhipelag in centrul Marii Mediterane, la 93 de km de Sicilia (Italia) si la 288 de km nord de Tunisia. Si-a castigat independenta faţă de Regatul Unit in anul 1964 si s-a proclamat republica in anul 1974. Presedinte este, din aprilie 2014, Marie Louise Coleiro Preca (n. 07.12.1958). O alta femeie, Agatha Barbara (n. 11.03.1923 - d. 04.02.2002), a detinut functia de sef al statului intre 1982 si 1987, cand s-a retras din politica; a stiut sa rezolve o criza constitutionala si a reusit sa evite un razboi civil, in 1982. Barbara a fost a doua femeie presedinte din Europa, dupa Vigdís Finnbogadóttir (presedinta Islandei intre 1980 si 1996).

Park Geun-Hye (n. 02.02.1952) - prima femeie aleasa presedinte din istoria Coreei de Sud, la alegerile din 2012; este liderul partidului de guvernamant Saenuri si fiica fostului presedinte sud-coreean Park Chung-Hee. Coreea de Sud (“Tara diminetilor linistite” i se mai spune) e un stat din Asia de Est, inconjurata de Marea Japoniei la est, Marea Galbena la vest, stramtoarea Coreei despartind-o de Japonia, iar la nord are vecina Coreea de Nord. Capitala, Seul, e a doua metropola din lume ca marime.

Tarja Halonen (n. 24.12.1943), aleasa in februarie 2000 presedinte al Republicii Finlanda, tara nordica din regiunea finoscandica a Europei de Nord, invecinata cu Suedia, Norvegia, Rusia, si Estonia, peste Golful Finlandei. Tarja Halonen a fost al 11-lea presedinte al Finlandei din 2000 pana in 2012. In perioada in care a ocupat functia de presedinte guvernul a fost condus de doua ori tot de femei: in 2003 de Anneli Jaatteenmaki, si in perioada 2010-2011 de Mari Kiviniemi. Tarja Halonen a fost si primul conducator civil al armatei finlandeze. Tarja Halonen a terminat dreptul la Universitatea din Helsinki, s-a casatorit in 2000 si are o fiica.

Argentina. Republica Argentina e un stat din America de Sud si se invecineaza cu Bolivia, Paraguay, Brazilia, uruguay, Oceanul Atlantic si Chile. Statul si-a castigat independenta fata de Spania la 9 iulie 1816. In 2007 poporul argentinian si-a ales ca presedinte pe Cristina Fernandez de Kirchner (n. 19.02.1953), sotia lui Néstor Kirchner, care a fost presedinte intre 2003-2007. Sotul a murit in 2010, in urma unui atac de cord. Cristina Fernandez a fost realeasa in 2011. Este a doua femeie care exercita functia de presedinte al Argentinei, dupa Isabel Peron (Maria Estele Isabel Martinez de Peron Maria Estele Isabel Martinez de Peron, n. 04.02.1931) care, fiind vicepresedinte i-a succedat sotului decedat fara alegeri si a condus tara intre 1974 si 1976, dar a fost alungata de la putere, fiind arestata si trimisa in exil. Isabel Peron a fost cea de-a treia sotie a lui Juan Peron, dupa Eva Peron (Evita), care a murit de cancer in anul 1952 si care a fost a doua, dupa Aurelia Tizon, o profesoara.

Brazilia. Republica Federativa a Braziliei, a noua putere economica din lume si cea mai mare din America Latina, se invecineaza cu: Venezuela, Guyana, Surinam, Guyana Franceza, Columbia, Peru, Bolivia, Paraguay, Argentina si Uruguay. Din ianuarie 2011 presedinte este Dilma Rousseff (n. 14.12.1947), fiica unui emigrant bulgar care a trait in Franta pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, stabilit ulterior in Argentina si apoi in Brazilia. Dilma Rousseff s-a alaturat miscarii socialiste inca din tinerete si a fost capturata si intemnitata la inceputul anilor 1970. Dilma are o fata si nepoti.
Actualizare august 2016. Senatul din Brazilia a votat pentru demiterea presedintelui Dilma Rousseff, dupa ce au ajuns la concluzia ca este vinovata pentru incalcarea legilor bugetare. Preşedintele interimar Michel Temer o va inlocui pe perioada mandatului, care se incheie pe data de 1 ianurie 2019. Presedintele demis neaga acuzatiile.

Costa Rica. Laura Chinchilla (n. 28.03. 1959), presedinte in functie din 2010; prima femeie politician numita in fruntea acestui stat. Este a sasea femeie din America de Sud aleasa in functia de sef de stat. Este o aparatoare declarata a bisericii Catolice si este impotriva legalizarii unor metode contraceptive interzise in prezent in Costa Rica, din motive religioase.

Lituania, tara baltica in Europa de Nord, invecinata cu Marea Baltica, Belarus, Polonia si cu Rusia, prin Kaliningrad, capitala la Vilnius. Din iulie 2009 presedinte este Dalia Grybauskaitė (n. 01.03.1956). La 1 ianuarie 2015, Lituania a adoptat euro ca moneda oficiala si a devenit al 19-a membru al zonei euro.

Letonia. Vaira Vike-Freiberga (n. 01.12.1937), prima femeie presedinte a unei tari foste comuniste, aleasa de parlamentul Letoniei in 1999 si realeasa in 2003 (fiind in functie pana in 2007). Laimdota Straujuma (n. 24.02.1951), prim-ministru din 2014.

Letonia e tara baltica din Europa de Nord, avand capitala la Riga; granita de vest o constituie Marea Baltica si vecini sunt Estonia, Lituania si Rusia.

Liberia. Republica Liberia e stat de pe coasta de Vest a Africii, invecinat cu Sierra Leone, Republica Guineea si Coasta de Fildes. Ultimele razboaie civile (intre 1989-1996 respectiv 1999-2003) au distrus economia tarii. Din ianuarie 2006 presedinte este Ellen Johnson Sirleaf (n. 29.10.1938), prima femeie aleasa presedinte al unui stat de pe continentul african. Ellen Johnson e divortata, are patru baieti si opt nepoti. Maternitatea nu a impiedicat-o sa detina diverse functii politice: are patru baieti si opt nepoti. S-a casatorit la 17 ani si a plecat cu sotul in SUA, unde si-a continuat studiile. A absolvit Harvardul si s-a intors in Liberia unde a ocupat diverse pozitii inalte in stat. In anul 2014 s-a aflat in top 70 cele mai puternice femei din lume, alcatuit de Forbes.

Republica Federala Germania, stat in Europa Centrala, invecinat cu Marea Nordului, Danemarca, Marea Baltica, Polonia, Republica Cehia, Austria, Elvetia, Franta, Luxemburg, Pelgia si Olanda.

Angela Merkel (n. 17.07.1954) a fost prima femeie din Germania aleasa cancelar general, de Bundestag (parlamentul german), in noiembrie 2005, realeasa in octombrie 2009 si in decembrie 2013. Inaintea unificarii Germaniei, sef de stat in fosta RDG a fost Sabine Bergmann-Pohl (n. 20.04.1943).

Filipine, o tara insulara in Asia de Sud-Est, in Oceanul Pacific, cuprinzand arhipelagul cu acelasi nume. Gloria Macapagal-Arroyo (n. 05.04.1947) a detinut functia suprema intre 2001-2010, fiind al 14-lea presedinte al Filipinelor si a doua femeie, dupa Maria “Cory” Corazon Aquino (n. 25.01.1933-d. 01.08.2009), care a fost al 11-lea presedinte.

Begum Khaleda Zia (n. 15.08.1945) a fost de doua ori prim ministru in Bangladesh: 1991-1996 si 2001-2006. In martie 1991 a fost a doua femeie numita sa conduca un guvern democratic dintr-un stat preponderent musulman, dupa Benazir Bhutto din Pakistan, care a fost prim ministru intre 1988-1990.

Sheikh Hasina (n. 28.09. 1947), prim-ministru in functie in Bangladesh din ianuarie 2009; a mai fost prim-ministru intre 1996-2001.

Benazir Bhutto (21.06.1953 - d. 27.12.2007) a fost de doua ori premier al Pakistanului, mai intai intre 1988 si 1990 si apoi intre 1993 si 1996. A fost acuzata de coruptie, a stat opt ani in exil, iar la in 2007, dupa intoarcerea in Pakistan, a fost asasinata, ramanand in istorie ca prima femeie aleasa intr-o astfel de functie intr-un stat musulman.

India. Indira Priyadarshini Gandhi (n. 19.01.1966 - d. 31.10.1984) a fost primul premier de sex feminin din India, intre 1966 si 1977, respectiv intre 1980 si 1984. Dintre toate femeile-premier din istorie a avut cea mai indelungata activitate in aceasta functie. A fost asasinata in 1984.

Pratibha Devisingh Patil (n. 19.12.1934), a fost presedinte al Indiei din 2007 in 2012. 

Maria do Carmo Trovoada Pires de Carvalho Silveira (nascuta in 1961), fosta guvernator al Bancii Centrale din Republica Democrata Sao Tome si Principe, arhipelag din golful Guineei in Oceanul Atlantic, in sud-vestul Africii, fosta colonie portugheza, a fost prim ministru intre 8 iunie 2005 - 21 aprilie 2006.

Luisa Diogo (n. 11.04.1958), prim ministru in Republica Mozambic intre februarie 2004 - ianuarie 2010, prima femeie din istoria tarii care conduce un guvern. Mozambic e un stat din sud-estul Africii, la tarmul Oceanului Indian; teritoriul e format din campii si podisuri inalte care au, in unele sectoare, aspect muntos; principalul fluviu e Zambezi.

Noua Zeelanda. Helen Clark (n. 26.02.1950), prima femeie prim-ministru din istoria tarii; a avut trei mandate consecutive: din 1999 in 2008, fiind al 37-lea prim-ministru din Noua Zeelanda.

Sri Lanka, tara insulara asiatica, in sudul Asiei, in Oceanul Indian, e statul care in 1960 a devenit primul din lume condus de o femeie, Sirimavo Ratwatte Dias Bandaranaike (n. 17.04.1916 - d. 10.10.2000); a fost premier intre 1960-65, 1970-77 si 1994-2000. Chandrika Kumaratunga (n. 19.06.1945) a fost presedinte in Sri Lanka timp de 11 ani, intre 1994 -2005. Are diploma in drept obtinuta la Aquinas University College Colombo si a avut o bursa timp de 5 ani la la Institutul de Studii Politice din Paris, unde a studiat stiinte politice si relatii internationale. S-a casatorit in 1978 cu un politician star de cinema, Vijaya Kumaratunga, si au impreuna un baiat si o fata.

Marea Britanie. Margaret Hilda Thatcher (n. 13.10.1925 - d. 08.04. 2013), supranumita “Doamna de Fier”, a fost singura femeie-premier din istoria Marii Britanii si totodata seful de guvern britanic aflat in functie pe cea mai mare perioada din secolul al XX-lea: 11 ani si 209 zile (mai 1979-noiembrie 1990).

Alte femei sef de stat si de guvern:

Trinidad si Tobago. Kamla Persad-Bisser (n.22.04.1952), fost premier intre mai 2010 - septembrie 2015.

Danemarca. Helle Thorning-Schmidt (n. 14.12.1966), fost premier, aleasa in 2011, prima femeie prim-ministru din Danemarca si prima data cand acolo castiga alegerile un partid de stanga.

Australia. Julia Gillard (n. 29.09.1961), fost premier, intre iunie 2010-septembrie 2013; prima femeie prim-ministru din istoria Australiei.
Thailanda. Yingluck Shinawatra (n. 21.06.1967), premier intre 2011-2014 - a fost demisa deoarece Curtea Constitutionala a decis ca s-a facut vinovata de abuz de putere; prima femeie prim-ministru din Thailanda si cel mai tanar, in peste 60 de ani.

Dupa rasturnarea lui Sevarnadze in Georgia, Nino Burdzhanadze (n. 16.07.1964) a fost aleasa presedinta a Georgiei intre noiembrie 2003 si ianuarie 2004.

Roza Isakovna Otunbayeva  (n. 23.08.1950), presedinte al Kyrgyzstan intre 07.04.2010 - 01.12.2011.

In Franta, Edith Cresson (n. 27.01.1934) a ocupat fotoliul de premier pentru o perioada scurta - 323 de zile (mai 1991-aprilie 1992), in vremea lui François Mitterand.

Golda Meir (03.05.1898 - d. 08.12. 1978) a fost prima si singura femeie din Israel (si a treia femeie din lume) care a ocupat functia de premier, incepand cu 1969, dupa ce fusese ministru de externe. A condus tara prin perioade tensionate precum razboiul Yom Kippur.

Indonezia, stat predominant musulman, unul dintre fostii presedinti a fost Megawati Setiawati Sukarnoputri (n. 13.01.1947), intre iulie 2001 - octombrie 2004.

Turcia, fost premier, Tansu Penbe Çiller (n. 24.05.1946), al 30-lea prim-ministru al Turciei, intre 1993-1996, prima si singura femeie prim ministru si ministru pentru afaceri straine intre 1996-1997.

Masoumeh Ebtekar (21.09.1960), vicepresedinte al Iranului din august 1997 in august 2005, fiind prima femeie vicepresedinte din acest stat.

Cissé Mariam Kaïdama Sidibé (n. 04.01.1948), fost prim-ministru in Mali din 2011 in 2012.

Atifete Jahjaga (n. 20.04.1975) presedintele in functie al Republicii Kosovo, prima femeie si cea mai tanara aleasa in functie in anul 2011.

Bibi Ameenah Firdaus Gurib-Fakim (n. 17.10.1959) presedinte in functie in Mauritius, aleasa in 2015. Vicepresedinte, Agnès Monique Ohsan Bellepeau (n. 1942), din anul 2010.